Drivetest Skoda Citigo-e iV

37kWh e iV Style
Skoda Citigo-e iV zoom
de Bogdan Mirică
Vineri, 06.12.2019
Surpriza

Cu un Volkswagen e-Up! care a făcut carieră în segmentul mașinilor electrice și chiar s-a luptat, la un moment dat, de la egal la egal cu popularul Zoe, era inevitabil să nu vedem rețeta preluată și de frații aproape gemeni Seat Mii și Skoda Citigo. De fapt, mă întreb de ce a durat atât. Probabil pentru că Grupul VAG a așteptat să arunce cărțile aceastea pe masa electricelor atunci când nimeni nu se aștepta și atunci când toți și-au făcut socotelile.

Imaginați-vă că toate mașinile electrice actuale au devenit mai accesibile, însă chiar și așa abia dacă scad sub pragul psihologic de 30.000 de euro. Și, din senin, apare Skoda Citigo-e iV, prima electrică a cehilor, cu un limbo dance perfect executat pe sub bariera de 20.000 de euro. Ce primești pentru această sumă vom afla împreună mai jos, citind impresiile culese de mine într-un test destul de scurt, desfășurat în Amsterdam.

  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Cred că în cazul mașinilor de clasă mini se simt cel mai bine diferențele dintre un motor convențional și unul electric. Spun asta după ce am condus în trecut un Citigo benzină și am avut acum ocazia de a simți oferta unui Citigo electric. E o diferență impresionantă, care te face să-ți dorești mașina cu zero emisii.

De unde vine diferența? De la cuplul motor extrem de generos, livrat instant. Sunt 212 Nm pentru o mașină care cântărește puțin peste 1.2 tone, chiar și cu o baterie generoasă. Cum se simte Citigo-e iV? Fâșneață, rapidă, cu accelerări delicioase până la 60 de km/h.

Dincolo de acest prag, trăirile își reduc din intensitate. Până la urmă, nu vorbim despre un performer, ci de o mașină pentru nevoi urbane. Motorul electric oferă 83 de cai putere și poate trece prin mai multe stări de agregare: fluid sau înghețat. Îngheață atunci când selectezi unul dintre modurile de rulare Eco și Eco+, menite să maximizeze autonomia. Chiar Skoda recunoaște că modurile acestea taie din resurse. În modul Eco mașina rămâne cu numai vreo 66 de cai putere și 167 de Nm, iar climatizarea funcționează la un nivel redus. În modul Eco+ mașina se mișcă și mai greu, cei 53 de cai disponibili și cuplul de 133 de Nm fiind valori extrem de modeste. Nici climatizarea nu mai funcționează, iar viteza maximă este limitată la 95 de km/h.

Dacă mă întrebați pe mine, aș folosi mașina doar în modul fluid, adică Normal, cel în care te bucuri de toate resursele. Cei 212 Nm sunt gestionați cu ajutorul unei transmisii automate cu o singură treaptă, care trimite totul către puntea față. Uneori, valoarea cuplului ar putea să trădeze niște torque steer pe asfalt umed sau piatră cubică.

Dacă vrei să ajuți autonomia, cutia automată are și o treaptă B, în care poți recupera energia. Este suficient să ridici piciorul din accelerație și energia rezultată la rulare merge în baterie. Sunt patru niveluri de recuperare, dintre care al patrulea este cel mai drastic. Ridicarea piciorului de pe accelerație atrage o frânare considerabilă, semnalizată și prin aprinderea stopurilor.

renovatio e-charge
Pentru a facilita transportul pe distanțe lungi cu mașina electrică, Renovatio e-Charge oferă acoperire la nivel național a principalelor rute de transport. Mai mult, stațiile Renovatio fac parte din coridorul trans-european, zona sud-estică.

Consum

Chiar dacă este o mașină atât de mică (numai 3.6 metri lungime), Skoda Citigo-e iV beneficiază de o baterie generoasă, menită să-i asigure o autonomie confortabilă. Cehii anunță fără prea multe emoții o autonomie de aproximativ 260 de kilometri, calculată în regim WLTP. Ca să înțelegeți cât de mult înseamnă asta, vă spun doar că Mazda MX-30, primul SUV 100% electric al japonezilor, promite o autonomie de numai 200 de kilometri.

Ca să facă asemenea promisiuni ambițioase, Citigo-e iV a fost echipat cu o baterie litiu-ion cu 168 de celule și o capacitate netă de 32.3 kWh (capacitatea brută este de 36.8 kWh). Aceasta a fost poziționată sub podea și nu afectează spațiul interior, atât de critic în acest segment.

Când vine vorba de încărcare, Skoda a comunicat câteva informații incomplete, o practică întâlnită și la alți producători de mașini electrice aflați la început de drum (Peugeot). E foarte bine că micul Citigo vine cu încărcare rapidă, reușind să primească până la 40 kW de la o priză de tip CCS. Astfel conectat, Citigo-e iV reușește să încarce 80% din baterie în doar o oră. Nu știm însă de cât are nevoie pentru o încărcare completă.

Același lucru este valabil și pentru încărcarea de la un wall-box de 7.2 kWh. Ea se face în 4 ore și 12 minute până la 80%. Dacă vă gândiți la o priză de uz casnic (2.3 kW), atunci trebuie să vă înarmați cu răbdare: 12 ore și 43 de minute până la 80%. Așa cum se întâmplă de obicei, posibilitatea de alimentare rapidă costă extra, fiind trecută pe lista de opționale.

După o rulare destul de scurtă cu Skoda Citigo prin Olanda, în mare parte în mediul urban, am ajuns la concluzia că mașina poate parcurge ușor 200 de kilometri între încărcări. Mai ales dacă folosiți funcția de recuperare și, din când în când, unul dintre modurile Eco. Consumul înregistrat a fost de 18 kWh, nu departe de valoarea anunțată oficial de 16.2 kWh, similară cu ceea ce promit și frații e-Up și Mii electric. Dacă ne uităm dincolo de această triadă, vedem că Smart ForFor EQ consumă și mai mult. Nu mai vorbim despre Peugeot iOn și Citroen C-Zero, care vin și cu baterii mai mici. 

Performanţe

Sprintul de la 0 la 100 de km/h se realizează în 12.3 secunde. Nu e puțin, însă chiar și așa timpul este cu o secundă mai bun decât vechiul Citigo benzină. Apropo de motorizări convenționale, trebuie să vă obișnuiți cu ideea că, de acum înainte, Citigo va putea fi comandat numai electric. Uitați de agregatele pe benzină.

Când vine vorba de viteză maximă, versiunea electrică nu impresionează, mulțumindu-se cu viteza permisă pe autostrăzile din România: 130 de km/h. Aici, vechiul Citigo benzină stătea ceva mai bine.

Comparat cu e-Up, Citigo-e iV este ceva mai lent, însă nu cu mult. Smart ForFour EQ este mai lent decât modelul ceh. Nu mai vorbesc despre rivalii francezi. 

Interior

Noul Citigo electric poate fi comandat doar într-o variantă cu cinci portiere, mult mai practică decât cea cu trei. Spațiul pe locurile din spate este surprinzător de bun chiar și pentru un adult, iar portbagajul, surpriză, păstrează aceeași valoare: 250 de litri. Adevărul este că ar fi fost o blasfemie să avem o Skoda care se îndepărtează de la filosofia mărcii: cât mai mult spațiu pentru client.

Dacă ne aruncăm ochii prin habitaclu, o să descoperim acele bucăți de caroserie expuse la interior. Plasticul e tare și neprietenos, iar spațiile de depozitare nu sunt prevăzute cu zone aderente. Atmosfera destul de austeră a habitaclului este animată de o inserție de plastic pe planșa de bord și de o serie de cusături contrastante de culoare verde crud.

Revenind asupra portbagajului, trebuie să vă spun că el a fost bine organizat. Are podea dublă și spații inteligente și generoase pentru cablurile de încărcare. Cu condiția să ai răbdare să le strângi.

Preţ de achiziţie

Skoda nu a dat publicității prețurile noului Skoda Citigo-e iV pe piața din România, dar oficialii ne-au asigurat că ele vor fi disponibile în curând și nu vor fi cu mult diferite față de cele pe care le vedem în Europa.

Dacă ar fi să ne raportăm la eticheta lui Citigo-e iV în Germania, Spania, Olanda sau Marea Britanie, vedem că prețul de pornire al electricei va fi sub 20.000 de euro. Cu tot cu opționale ar ajunge la 23.000 de euro. Ceea ce înseamnă că, dacă vă veți califica pentru cei 10.000 de euro oferiți de statul român ca EcoBonus, veți putea cumpăra o mașină electrică cu puțin peste 10.000 de euro.

Citigo-e iV ar deveni astfel cea mai accesibilă electrică de la noi din țară. Toate celelalte mașini sunt mai scumpe. Inclusiv fratele de platformă Volkswagen e-Up!, care are un preț de pornire de 22.500 de euro.

Doar Seat Mii electric ar putea reprezenta o provocare, însă nu sunt vești că spaniolii ar vrea să îl comercializeze în România.

Siguranţă

EuroNCAP a testat Skoda Citigo în anul 2011. Pe atunci, micul model ceh a obținut cinci stele, oferind 89% protecție pentru pasagerii adulți și 80% pentru pasagerii copii. Totuși, când vine vorba de pietoni, punctajul a fost unul dezamăgitor, de numai 46%.

Judecând după asta, dar și după cât de mult s-au înăsprit regulile de siguranță, comparativ cu anul 2011, pot presupune că Citigo-e iV nu ar mai fi catalogat cu cinci stele după actualele norme de siguranță actuale. Asta, deși micul model vine acum echipat standard și cu un asistent pentru păstrarea benzii de mers.

Ţinută de drum

Pachetul de baterii folosit de Skoda are o grosime de 30 de centimetri și este amplasat între bancheta spate și motor. Acesta ajută mașina să aibă un centru de greutate mai coborât și să obțină astfel o rulare mai bine plantată pe șosea. Iar Citigo-e iV este o mașină care se conduce plăcut și oferă siguranță tocmai din acest considerent.

Nu e cazul să vă gândiți la probe dinamice, întrucât există în continuare ruliu, iar mașina manifestă o inerție serioasă atunci când au loc frânări mai puternice.

Cât privește suspensia, pot spune că ea este destul de confortabilă, însă trădează unele zgomote la trecerea peste limitatoare de viteză. Puntea spate este cea temperamentală și poate transmite o abordare ceva mai neglijentă a gropilor sau denivelărilor.

Vizibilitate

O mașină cu o lungime de 3.6 metri nu ar trebui să pună probleme de manevrabilitate în mediul urban. Nici probleme de vizibilitate nu ar trebui să existe, întrucât luneta este destul de generoasă, iar montanții nu sunt așa de mari. Poate doar montantul stânga față să incomodeze în anumite viraje mai strânse. Pentru cei care au nevoie de ajutor, Skoda oferă și senzori de parcare spate.

Tehnologie

Noile mașini electrice încearcă să impresioneze nu doar prin autonomie și performanțe, ci și prin gadget-urile oferite șoferilor și pasagerilor. Dorindu-se a fi o mașină accesibilă, Citigo-e iV nu-și propune prea multe artificii la acest capitol. Totul este clasic. De la cheia de Golf 5 pe care o răsucești în contact, până la afișajul analog, completat de un computer de bord monocrom, și el rudimentar.

Din fericire pentru cei care nu suportă iernile grele, mașina paote fi comandată cu o climatizare automată, cu scaune față încălzite și cu parbriz încălzit. Nu căutați sistemul multimedia. Puteți avea, cel mult, un suport pentru telefonul vostru inteligent. Este suficient să descărcați aplicația Move&Fun și o să puteți accesa mașina de la distanță.

Telefonul se conectează prin Bluetooth la mașină și poate oferi informații despre autonomie sau despre închiderea geamurilor și a ușilor chiar în aplicația Move&Fun. Aplicația permite și pornirea climatizării de la distanță, precum și planificarea unei rute, astfel încât să puteți beneficia de suficiente puncte de încărcare.

Design

Dacă am organiza un concurs de frumusețe între cei trei frați electrici, Skoda Citigo, Seat Mii și Volkswagen Up, ar fi greu să desemnăm un câștigător. Mașinile caută să vină cu o identitate vizuală proprie, însă e greu să faci o mașină frumoasă în segmentul acesta, unde dimensiunile și practicalitatea sunt elemente care te limitează creativ.

Prin urmare, nu rămâne decât să te convingă vizual de cele 7 culori de caroserie destul de vii (proaspăt introdus este verde Kiwi), de jantele care ajung până la 16 inch și de luminile LED diurne oferite standard. Citigo-e iV plusează și cu grila frontală în culoarea caroseriei și de spoilerul ușor modificat.

Știu, nu sunt tocmai niște argumente solide. Dar par a fi suficiente într-un segment în care o mașină electrică pare să aibă rolul, cel puțin momentan, de a te duce din punctul A în punctul B într-un mod accesibil și eco.

Nu ne-a placut

  • Interiorul cu elemente de caroserie expuse
  • Inerția pe frânare
  • Finisajele interiorului

Ultimele teste

Comentarii (35)

  • hazard
    super pret!
    21 13
  • pret aparent mic dar cu baterii de max 5K euro tot e scump
    2 usi nexam doar 4 usi
    dar mai ales ICE benzina out, EV in
    10K euroi e-bogdaproste OUT si ei se pare
    probabil redusi la jumate de fapt ca 2019 e dus
    e-semne bune anu are? pardon, generoase.
    42 19
  • Alexandru
    Climatizarea poate fi pornita prin aplicatie si daca masina nu este conectata la o priza?
    10 15
  • ACE - Craiova
    Foarte buna pentru drumurile din oras iar in ceea ce priveste portbagajul - multumitor.

    Greu de crezut ca ar mai putea obtine toate cele 5 stele, la actualele teste EURONCAP.

    In afara orasului, nu cred ca este prea confortabila, la drumuri lungi...

    O varianta buna de luat in calcul pentru a doua masina in familie.

    GARDA LA SOL sa fie ramas tot la valoarea de 14,4 cm (aidoma generatiei precedente de Citigo)?!
    47 7
  • parere
    mai bine zici ca nu are clima daca vrei sa ajungi cu ea mai departe de 130-140 km
    dar e cool sa zapp apps si pe buda nowadays

    vad viitoru luminos pardon generos cu tineri abulici plimb.autonomizati in mega-smarfoane pe roti
    ermetice
    37 20
  • fara_cifre
    Toate bune cu noua tripleta e-VAG si daca fara Seat e-Mii la noi.
    Singura temere ar fi asteptatu 2-3-4 ani ca la e-Niro Kona Soul etc. mai ales daca ramane e-bonusu mare.
    Sa speram cinic ca saracii puradei din Congo continua sapaturile dupa li-cobalt?
    Mno, doar de plamanasii alor nostri sa ne pase, Greto.
    38 18
  • "mașina poate parcurge ușor 200 de kilometri între încărcări. Mai ales dacă folosiți funcția de recuperare și, din când în când, unul dintre modurile Eco".
    Pe bune?
    Praf in ochi. De ce nu scrieti cat ati reusit pe modul normal?
    Cine nu e atent o sa zica ca are autonomie 200. Jurnalism obiectiv... on my ass
    36 16
  • cu_cifre
    Las' ca-i buna autonomia cu eco-53 CP la 1,6 tone incarcata.
    Miercurea si primavara mai ales dar numai in Olanda ca e cu platfus.
    Totusi, prin orase nu ar fi rea deloc.
    30 10
  • o carutza de comentarii de genul "decat Logan mai bine un SH"

    mai urmeaza un comment de 100 de pagini cprin care ni se demostreaza axiomatic ca Diavolul insusi e fan electrice si putem pune punct
    15 30
  • @ACECraiova: nu are nevoie de confort. La care "drumuri lungi" te referi? Alea de 120 de km? Cel mai probabil pe timp de iarna nu te duce din oradea la cluj cu un "plin". Acceleratie peste 12 secunda pana la 100, deci nici rapida macar nu e. De plecarile in tromba trambitzate de Musk au fost date uitarii. "Sa protejam bateriile".

    Daca ai ajuns cu bine la destinatie dupa "drumul lung", de ai noroc sa stai la casa, o tii la incarcat 16 - 18 ore la priza de 220 ca sa poti pleca din nou la "drum lung" pana in Oradea.

    Minunea asta e peste 20.000 de eur. La 23000 de eur iei Passat deja.

    Has this world gone completely bananas??
    31 22
  • Masinutza asta (ce imi aduce aminte de TIco ) se preteaza la car sharing, taxi, Uber,Yango, tango, etc; se poate incarca la K(aufland) in timpul zilei cat "bagi" un meniu de mici; partea proasta este ca trebuie sa "freci" telefonul in timp ce stai prin Bucuresti* in trafic, ceea ce este aproape interzis.

    *e valabil si pentru Cluj (statul in trafic).

    @ACE Craiova - pe vremuri in Craiova taxiurile erau doar Tico
    23 6
  • inexorabil
    Pavianul incorigibil se tot dă de ceasul morţii să împingă în derizoriu şi în mocirla băşcăliei evidenţele zdrobitoare, în dulcele stil neosecurist-neostalinist savurat de “mainstream media”. Dar oare şi izbuteşte?...”Scorul” său nu pledează pentru conturarea deznodământului dorit de dânsul.

    Şi, ah, juisez zilnic văzând câţi compatrioţi sunt tributari – în mod placid, de parcă ar fi imuni la “schimbare” – “putorii fosile”. Ba încă se adaugă voluptăţii mele “retrograde” certitudinea vechimii parcului auto naţional.

    Da, noi, “involuaţii”, adorăm “cazanele” din (deocamdată) Germania (dar nu neapărat germane), că poate va veni şi vremea când Atlanticul nu va mai părea un obstacol…Până atunci însă, te facem verde, dragă Reich cu nr. 4, adică te curăţăm de toate “mortăciunile”, noi, lupii dacici.

    De fapt, dacă ar fi după mintea mea psihopată, delirantă, schizofrenică (evit ghilimelele :D), aş modifica taman art. 1 alin. (1) din Constituţie, astfel încât să citim: “România este stat […], eminamente petrolier şi carbonifer, implacabil antiglobalist, antieuropeist, anticorporatist, antisecurist, antiprogresist, antitransumanist şi antipanteist”.

    Cine ştie? Poate că…Oricum, cu puţin efort, se poate găsi ac de cojocul “vremurilor avansate”. Cu condiţia necesară de a ne strânge cât mai mulţi în jurul nobilului ideal.
    20 21
  • Nu o sa comentez la propriu despre acest auto ca nu are rost, e doar o cutie pe 4 roti cu baterie . Mai ciudat imi pare ca unii o considera "pomana", dar in sfarsit ...lumea a luat-o razna oricum , nu numai in domeniul auto. Din punct de vedere automobilistic , masina asta este o involutie al industriei auto , oricum priviti situatia. Cand ajungi sa produci o minicompacta de volum/fara pretentii ,de peste 1,2 tone ( normal ca are inertie la franare draga Bogdan, pune vreo 20% in plus la greutate pe orice masina si o sa vezi ca au aceiasi inertie) cu un banal motor electric si la care tre sa tai AC-ul ca sa fii sigur ca ajungi la destinatie , si pe care tre sa ceri peste 20.000 euro , inseamna ca avem o mare problema.
    In sfarsit, ce vroiam sa spun .. am remarcat aceasta propozitie : "Așa cum se întâmplă de obicei, posibilitatea de alimentare rapidă costă extra, fiind trecută pe lista de opționale. " Adica sa ma lamureasca cineva care se pricepe la modelele astea electrice , in general trebuie sa platesti o optiune de incarcare rapida , adica ele nu vin standard cu posibilitate de alimentare de la statii rapide ?? Daca da , atunci ma fac ceva pe neamu' lor de nesimtiti ( ma refer la toti nu doar la Skoda) , iar cei care accepta si cumpara asa ceva sunt chiar idioti . Adica ( conform ultimelor declaratii/rugaminti din industrie) sa faca bine statele sa investeasca in infrastructura retelelor de incarcare si sa-i ajute pe amaritii astia din industria auto sa-si vanda electricele , dar totusi bizonii sa plateasca extra daca vor sa incarce mai repede ... e de noaptea mintii asta .. e chiar pt. prosti , fara suparare !
    41 11
  • cu_cifre_2
    zici bine pipo desi vs. daewoo tico nu e involutie e-citigo ca tot 130 la ora baga, are portbagaj nu trucaj si consuma mai putin spre deloc. acuma, ca peste ani pretul kw sare prin tavan pe pariu
    iar tico la un crash cu ceva peste vrabie era acordeon

    la bani e insa tupeista cu tot progresu si fara e-bonus maretz in 7-8 ani cat tine bateria nu te scoti vs. citadine normale modeste tip panda, i10 si altele la 8-9000
    rept totusi, prin orase nu ar fi rea deloc mai ales daca te alearga greta thunberg cu un ciomag pe langa ochisorii aia injectati
    horror stiu dar asta ne cam asteapta
    29 11
  • inexorabil
    Până la urmă, dragă@pipo, ai dreptate: să nu ne mai ascundem după cireş şi, în consecinţă…inexorabilă, să ridicăm preşul planetar sub care a fost ascuns (desigur, cu tact) multiplul…e-gunoi. Fiindcă una dintre “calităţile” lui începe să grăiască de la sine: “electricele” constituie o altă formă (prin definiţie: perversă) de a jecmăni…proştii (subscriu!). Dar, înainte de a te încumeta s-o faci efectiv, se cuvine să-i “îmbrobodeşti” pe o temă veşnic sensibilă, recte a-i ataca la sentiment, iar “grija” (mai ales dacă o teoretizezi, în noua limbă de lemn, recte cea tehno-managerială) faţă de sănătatea mediului figurează la loc de cinste în topul manipulării globale…Să ne gândim, de pildă, la o ipostază deloc imposibilă, neverosimilă sau şocantă, ba chiar elocventă: ziua în care vom observa cu propriii noştri ochi cum eco-maniacii vor coborî geamurile vehiculelor cu “zero emisii” pentru a arunca direct pe carosabil ceea ce oricum ei aruncă în mod familiar din “clasicele” dotate cu ICE: pahare de plastic, ambalaje, chiştoace ş.a.m.d (ca în bancul cu lupul, părul şi năravul). Sau ce vom conchide atunci când vreo splendoare cu roţi a genului panteist va părăsi zona de picnic/grătar, pasagerii lăsând cu seninătate în urma lor un morman de resturi menajere?

    Dar cred că şi eu sunt prost…Unul absolut chiar! Tot (îmi) promit că nu voi mai aborda chestiunea cu pricina şi nu fiindcă n-aş valida valoarea de adevăr a maximei “Repetitio este mater studiorum”, ci pentru că tot sper ca BOUL că se va primeni…de la sine mentalitatea celor naivi, ferm convinşi că tot ce zboară (în mod oficial/ocult/mediatic) pe lumea asta se mănâncă.

    Ehei, domnule…Kiro, vă înţeleg de fiecare dată defetismul, care este cât se poate de firesc, dar pârdalnica de…conştiinţă (a mea, cel puţin) nu poate sta liniştită, în stare necombatantă. Împotriva avertismentului ei şi din slăbiciune omenească, mereu încerc să mă asigur singur că “a-mi băga picioarele în toţi şi în toate” mi-ar deschide calea unei fericiri palpabile şi durabile aici, pe pământ (suprema amăgire de sine, nu?), ignorând (momentan) certitudinea că aş susţine un…afront la adresa Cerurilor. În definitiv, a “fugi” de inevitabil, precum profetul Iona, te va aduce, de fapt, şi mai aproape de inevitabil! Volens nolens. Şi nu se înşală cine afirmă că Ortodoxia coincide cu realitatea care nu-ţi permite odihna binecuvântată decât în viaţa veşnică, ulterioară Judecăţii, numai că a tânji prea mult, în timpul vieţii în trup, după odihna rezervată sufletului doar în cadru atemporal îl poate împinge în pripeală, ba chiar în păcat, pe creştinul care nădăjduieşte, dar care nu mai conştientizează, semn neîndoielnic că puterea lui de răbdare ori nu există, ori nu s-a consolidat aşa cum trebuie...Ca să apelez la o analogie, sper, sugestivă, am sesizat la unele ceremonii de decernare a cupelor europene de fotbal că unii câştigători pur şi simplu nu se pot abţine să nu atingă preţioasele trofee, nota bene: cu câteva secunde înaintea înmânării lor oficiale de către organizatorii respectivelor competiţii. Aşa şi noi: să mai aşteptăm/îndurăm puţin (adecvat în context: ani sau zeci de ani), că n-o fi focul atât de înteţit (adică mai tare decât s-ar îngădui…de Sus).

    De s-ar dumiri şi stimabilul vianu în privinţa (surselor/cauzelor) insomniilor mele severe, pe care, de altfel, nu uită să le persifleze.
    14 21
  • @Automarket,

    ca si chestie si off-topic

    daca tot ati mers la Amsterdam ati vizitat Muzeul Marinei? ca vad ca ati cam trecut pe langa el
    15 1
  • @pipo: evident ca e o involutie. Asa cum sunt absolut toate electricele, chiar si cele care costa peste 100k si accelereaza de-ti scrantesc gatu. Pai cum sa ceri atatia bani pe o masina cu utilizare limitata si a carei baterii o sa se uzeze in timp relativ scurt, asa cum stim ca se uzeaza bateriile oricarui device cu baterii. In plus, pun probleme logistice si de mediu uriase. In Germania au aparut articole prin presa (in cele din urma minciuna are intotdeauna picioare scurte) cum ca masinile cu baterii implicate in accidente si care iau foc, trebuie scufundate in bazine speciale cu apa, pentru ca ard in continuare sub apa cateva zile. La energia din hidrocarburi folosita pentru producere si distrugerea deseurilor nici nu vreau sa ma gandesc. La poluarea produsa prin fumurile toxice degajate si la cei care trebuie sa rezolve asemenea incendii, din nou, nici nu vreau sa ma gandesc. Germanii au construit bazine uriase in care scufunda masinile care ard mocnit zile in sir. Cand am citit am crezut ca nu vad bine...

    Asa e, porcariile astea sunt un nonsens, dar asa se intampla de fiecare data cand ideologia si setea de putere iau locul pietei libere, cand corectitudinea politica impusa ia locul dreptului de exprimare libera. Apropo de asta, zilele trecute madam Hitler pe rit nou a spus nici mai mult nici mai putin in Budestag ca libertatea de expresie e limitata. Cautati pe net daca nu ma credeti. Exista declaratia, nu-i niciun secret.

    Cine nu vede nici acum ceea ce se pregateste, ala e ori cu probleme majore de perceptie, adica bubu la tartacutza, ori traieste in lumea lui. Cine are impresia in continuare ca ceva din ce traim acum e pentru binele nostru, al tuturor, pentru salvarea planetei, totul manat de o bunatate si marinimie nemarginite, acela nu a inteles nici acum ca indivizii de la butoane nu au nici cea mai mica grija pentru binele lui. Nu a inteles ca tot ce-i intereseaza pe acesti imbuibati e anihilarea proprietatii private, a libertatilor fundamentale, si mai ales aducerea si apoi mentinerea celor multi in saracie si sub control. Ei nu pot prospera si trai bine intr-o lume libera si concurentiala. Sunt oameni dintre care cei mai multi n-au realizat absolut nimic la viata lor. N-au nicio isprava la activ, cum spunea Plesu. Grija pentru planeta e inexistenta pe lista lor reala. Grija lor e una egoista si se refera la putere si control. La mentinerea gloatei in dobitoceala docila. E tot ceea ce a vrut stanga intotdeauna si e ceea ce a facut stanga socialista in prima faza de fiecare data, dupa care socialismul odata metastazat in comunism, a trecut la controlul total prin totalitarism. Cine nu pricepe chestiile astea, trebuie sa ia un pic mai atent pulsul vremurilor. Caci ceea ce se petrece acum are toate sansele sa se sfarseasca extrem de rau. N-ar fi prima oara.

    Cum spunea Bukovski: I lived in your future, and it didn't work.
    22 12
  • inexorabil
    În spiritul celor afirmate mai sus de @PMC, voi reproduce, spre edificare, dialogul dintre vânătorul Atreyu (A) şi fiara Gmork (G), din filmul fantastic “The NeverEnding Story” (1984).

    G: Dacă vii mai aproape, te voi sfâşia în bucăţi.
    A: Cine eşti tu?
    G: Sunt Gmork. Iar tu, oricine ai fi, poţi avea onoarea de a fi ultima mea victimă.
    A: Nu mor aşa uşor. Sunt un războinic.
    G: Ha, un războinic curajos. Atunci, luptă-te cu Nimicul!
    A: Nu pot! Nu pot trece de graniţele Fantasiei (n.m. : ţinutul minţii).
    G – râde dispreţuitor.
    A: Ce-i aşa amuzant?
    G: Fantasia nu are graniţe.
    A: Nu-i adevărat! Minţi!
    G: Băiat prost. Nu ştii nimic despre Fantasia? Este lumea fanteziei (n.m. : nu doar cu sens de imaginaţie, de reverie, ci şi de creativitate, de inspiraţie) oamenilor. Toate lucrurile, toate creaţiile nu sunt altceva decât vise şi speranţe ale oamenilor. De aceea nu are graniţe.
    A: Atunci de ce moare Fantasia?
    G: Deoarece oamenii au început să-şi piardă speranţele (n.m. : inclusiv nădejdea creştină) şi să-şi uite propriile vise (n.m. : mai ales cel legat de făgăduinţa Raiului Ceresc). Astfel, Nimicul a devenit tot mai puternic.
    A (disperat) : Ce este Nimicul?
    G: Este golul care rămâne…Seamănă cu deznădejdea care a distrus această lume. Iar eu ajut la distrugerea ei.
    A (contrariat) : Dar de ce?
    G: Pentru că oamenii care şi-au pierdut speranţele sunt uşor de controlat. Şi cine deţine controlul…are Puterea.
    A: Cine eşti tu, de fapt?
    G: Sunt un supus al Puterii din umbra Nimicului […].

    În final, Atreyu îl ucide pe Gmork, dar altceva merită subliniat: fără asemenea slugi, Nimicul…nici n-ar fi existat (dacă admiteţi această hiperbolă). Adică nimeni (dintre creştinii vigilenţi, desigur) nu i-ar fi simţit efectul…Drama este că, nevăzându-le în carne şi oase (că doar n-or fi atât de tâmpite, încât să se deconspire de bună voie), iremediabil superficiala omenire nu crede neam în prezenţa, influenţa şi lucrarea lor (în toate domeniile profesionale & culturale şi mediile politice, impunându-se graţie ingineriilor sociale), astfel că, fatalmente, nu le acordă nicio atenţie…Niciodată. În esenţă, oamenii înşişi se transformă şi ei în slugi (de aceeaşi natură şi orientare), chit că inconştienţi. Fiindcă nimic nu dăunează (în primul rând sieşi!) mai profund şi mai grav decât necredinţa…Care, să nu uităm, nu se va ierta în veac, fiind percepută ca hulă împotriva Duhului Sfânt. Iar dacă se pretinde, în mod maximum sfruntat, şi se poleieşte singură în…credinţă (ooo, ce fenomen…arhi-încetăţenit, legitimat cu o grămadă de…cruci), cu atât mai groaznic va fi sfârşitul ei.
    17 24
  • Citigoe
    din titlu ar fi masina lu domnu Goe.
    ar merita poate doar daca peste 8 ani bateria de schimb va costa max 2000 euro.
    si aia terminata nu ar trebui arsa 3 zile cu bulbuci in Lacu Mor(t)ii pt reciclare.

    @predica de mai sus e utila cumva moral dar tot zic ca asa-zisa frica de un dumnezeu atoate iertator teoretic e altceva decat ce ne terorizeaza dogma standard
    creata tot de oameni cu interese meschine omenesti de putere prin big prosteala
    doar zicea unu giordano bruno ca si satana se va fi mantuit intr-un viitor final electric sau benzinar nu mai conteaza
    25 11
  • inexorabil
    @Citigoe, Dumnezeu este Atotputernic, Atotţiitor, Atotştiitor, Atotînţelegător, dar niciodată Atotiertător…S-a pocăit sincer potrivnicul pentru cumplita urzeală de dinaintea Facerii? Nu! Cloceşte el necontenit doar răul omenirii şi subminarea Bisericii? Da!

    De fapt, omul supermodern, subjugat de simţurile dobitoceşti şi râvnitor de “rai” teluric (pe coordonate exclusiv consumeriste şi încă simulând meritocraţia, efortul, creativitatea!), cutează a dobândi clemenţă “acolo” Sus, dar el să continue senin cu năravurile obişnuite, dedulcit cu “mierea” feluritelor păcate! Eh, nu se poate accepta un asemenea compromis !! De ce? “Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera” (Galateni 6:7). Acesta este magnum argumentum…Imposibil de combătut. Şi degeaba se referă unii (în realitate, tot mai mulţi, chiar şi creştini) la “necesitatea” de a fi “îmbunătăţită” sau chiar “reformată” Biserica, mai precis dogmele Adevărului, astfel încât, vezi Doamne, să “concorde cu vremurile actuale”. Nu, problema este una de fond şi îi priveşte exclusiv pe ei !!! Inclusiv pe mine, că tot din omenire fac şi eu parte, volens nolens.
    12 22
  • Citigoe
    poate ai dreptate maestre principial, mai precis cuvantu dogmei poate are.
    dar fiecare cu stilul sau de a crede. eu cu iz mai gnostic da nu intereseaza oricum
    dar de acord ca a crede cu smerenie si nu luciferic doar in noi insine si-sau in minunile tehnicii ramane de baza
    si panteismu are parti bune insa macar in speranta ca mama-gaia sau gaia-matzu lu Greta va sti sa se scuture de virusii umani cand om depasi limita nesimtirii egoismului etc

    revenind la elecrice insa nu trebuie hulite in corpore cred si doar criticate hibele lor deloc putine pe moment
    21 11
  • inexorabil
    Să revin, totuși, la subiectul "tehnic", căci prin labirintul metafizic prea puțini se încumetă să se avânte, dragă Citigoe.

    Jeremy Clarkson, de curând: "Greta Thunberg să tacă din gură și să meargă la școală". A-ha-ha-ha-ha, m-am amuzat maxim. Bătrânul Jeremy a urecheat-o pe febrila eco-panteistă, adoratoare a Gaiei, chipul feminist sub care se va ivi crâncenul Antihrist...M-aș mira însă dacă adolescenta ocult instigată l-ar asculta pe faimosul prezentator auto. Fiindcă, în ziua de astăzi, celor mai vârstnici și mai trecuți prin viață nu li se mai acordă atenție, întâietate, cuvântul...Excepțiile sunt la fel de rare ca floarea de colț.
    11 18
  • raspuns@PIPO
    Optionala de incarcare, din ce stiu eu, se refera la a cumpara acasa o statie pentru alimentare rapida. Am vazut pe un site, preturile ar fi in jur de 4000-5000 de lei(in functie de putere). Nu mai stiu daca aveau si TVA in acest pret.
    11 5
  • delirium tremens
    12 8
  • LucianD
    Daca optionala de incarcare de aprox. 1000 euro se refera la a cumpara acasa o "jucarie" - cel mai probabil un convertor AC/DC, atunci inseamna ca masina este capabila sa "absoarba" incarcarea bateriilor in DC (curent continuu) de la statii publice de incarcare rapida.

    Intrebare: este intr-adevar capabila?

    Daca raspunsul este totusi NU, atunci inseamna ca optionala asta de 1000 euro se refera la o dotare a masinii pentru a fi capabila sa se incarce rapid de la o statie in DC.
    13 3
  • Citigoe
    si cablurile pt incarcare rapida sint dotare extra la majoritatea
    dar statii de 22 kW asa e, costa 5-6-7 mii lei plus montatul si mai ales aprobarile renel inca pe atata.
    doar daca stai la casa ca la bloc trebuie aprobarea cimpanzeilor.numai daca suporta reteaua si d e obicei nu
    romanul mediu isi ia masina sh cu banii de statie ev. sau sta mai bine in statia itb
    23 4
  • inexorabil
    Ce să zici și tu, pavianu? Ești la fel de previzibil ca Iohannis. Înainte să deschidă gura (cu consum imens de calorii), bagi mâna direct în miezul solar că Herr Klaus trebuie să șuiere ceva împotriva "penalilor" musai din PSD. La rândul tău, tu ești axat pe "psycho" inexo, care îți produce disconfort extrem chiar și în luna cadourilor. Îmi pare atât de rău :(( Cum mă pot revanșa?
    10 22
  • cum intri in oraselul Melle (pe relatia Bruxelles - Gent dar evitand autostrada) pe partea stanga exista o mica fabrica de bere. Trebuie mers relativ linistit pentru ca se poate trece de ea fara sa-ti dai seama - e imediat dupa ultima trecere pe sub linia de cale ferata. Noroc de Elefantii roz pictati pe zidurile vechii fabrici a carei arhitectura, personal, mi se pare ca arata tare anapoda.

    eh, acolo fac baietii aia o bere (hmmmm....) tare buna, si dupa cateva(??) ore de "vizitat" ceva mostre din ce mesteresc ei, o plimbare prin oraselul pitoresc, tipic belgian, pica foarte bine la limpezirea mintii.

    Brouwerij Huyghe se numeste fabrica de bere dar e cunoscuta ca Delirum Tremens si berea .....asemenea

    PS sorry pt off-topic, articolul mi-a starnit niste amintiri iar unele comentarii imi dovedesc ca mai bine delirez 1 ora dupa "cateva" beri decat o viata intreaga dupa o boala netratata
    20 5
  • inexorabil
    Niciodată nu m-a frapat atâta "înțelepciune" concentrată într-o singură persoană. Priviți, dragi cititori, și vă minunați de acest veninianu. Nu-i așa că merită premiat? Pentru perseverența întru autoînșelare. Unii pur și simplu trăiesc și mor (fericiți în ambele cazuri, nu?) în brațele "delicate" ale minciunilor frumoase, "perfect credibile". Și probabil că n-ar trebui perturbați în feeria "devenirii" lor. Deși se poate întâmpla și încă lesne ca ei să nu rămână pe poziții defensive, căci "va veni vremea ca oamenii să se smintească și, dacă nu te vei sminti și tu, îți vor zice: Smintitule!" (Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului).
    9 22
  • @vianu - raspunsul tau e tipic leftarzilor: nu ai argumente?, atac ad hominem. Altceva mai ai in tolba? :)
    6 14
  • cici e la bucatarie
    Ce sarcina utila are ? ce pierdere are bateria peste noapte in masina la -15 grade ? ce pierere are bateria masinii doar depozitand masina , adica care e pierderea acceptata pe an de producator ? multumesc
    4 2
  • ACE - Craiova
    @pipo
    Optiunile de incarcare pentru masinile PHEV sau EV (pur electrice) sunt pentru DOUA CATEGORII principale:
    1) Incarcare la curent alternativ (AC), diferentiate astfel:
    a) incarcare la priza casnica, in regim MONOFAZAT de 2,2 kW (obisnuita pentru orice locuinta particulara, la casa sau la bloc) sau de 7,2 kW (SPECIALA);
    b) prize TRIFAZATE pana la 16A ce pot fi instalate la case precum si variante
    c) in regim PUBLIC (necasnice) TRIFAZATE de 22 si 40 kW - pe acestea le gasesti la ora actuala uzual, in Romania, la benzinarii sau la unele reprezentante auto din tara.
    2) Incarcare la curent continuu (DC) - sunt cele mai puternice si nu sunt decat TRIFAZATE, cu puteri de 50, 100, 150, 300 kW.
    In ceea ce priveste regimul de incarcare, cel rapid este considerat acela care porneste de la capacitatea de incarcare de minimum 22 kW.
    De ex., in Republica Moldova, la HYUNAI Ioniq EV, daca nu specifici ca doresti si REGIM de incarcare RAPID (pentru care platesti suplimentar, ca optional, cca. 1.000 Euro) primesti o masina electrica ce se incarca de la maximum priza SPECIALA (cea de curent alternativ - AC - cu putere de 7,2 kW). Deci nu poti incarca de la prizele publice de curent alternativ de 22 sau 40 kW si nici de la prizele de curent continuu....

    La ora actuala - dintre modelele mai cunoscute - RENAULT Zoe poate fi incarcat la curent alternativ de 22 kW, multe SUV-uri electrice accepta incarcare de max. 7,2 kW in regim AC dar accepta incarcari de curent continuu de 50, 100, 150 sau chiar 300 kW.
    In reteaua europeana IONITY - care a ajuns inclusiv in Ungaria...nu ma intrebati CAND/DACA va trece si la noi....orice sesiune de incarcare a bateriei costa exact 8 EURO....Poti sa incarci bateria de JAGUAR I-Pace sau AUDI E-tron sau MERCEDES EQC - cu capacitatea bateriei de acumulatoare de cca. 90-95 kWh in circa o ora si poti parcurge distante de cca. 300-400 km cu numai 8 EURO.

    Avantajul urias al masinilor electrice, faptul ca motorul contine un total de cca. 50 de piese fata de motorul conventional (pe benzina sau motorina) care are cca. 250 de piese, impreuna cu auxiliarele - demaror, alternator etc...se va releva in timp...

    Pretul, autonomia destul de precara - inca - si MAI ALES infrastructura deficitara de la noi, nu ne incurajeaza sa cumparam electrice - speram insa ca lucrurile vor evolua, treptat....

    Ganditi-va cate persoane ISI PERMITEAU un telefon mobil in anul de gratie 1999 de exemplu si cum aratau acestea (caramizile urate de atunci) si cati dintre noi NU AVEM un smartphone acum....ba chiar sunt oameni care au cate doua daca nu si trei smartphone-uri sau cartele SIM...
    22 0
  • @ACE: de acord, in 1999 putini aveau telefoane mobile si astfel poti trage concluzia ca asa va fi si cu masinutzele cu baterii. Problema e ca in timp ce in cazul mobilelor a fost nevoie de o evolutie treptata, in cazul bateriilor e nevoie de un miracol. Pentru ca inclusiv mobilele cu care faci tu analogia erau baterii ca si cele de pe masinile din 2020. Toate au evoluat, ecranele, procesoarele, memoria, cardurile SIM si cele de memorie, absolut tot ce inseamna terminalele mobile e nou sau schimbat radical. Cu o singura exceptie. Bateriile. Care sunt aceleasi si acum.

    Eu nu spun ca nu poate aparea acea sclipire de geniu, dar dati-mi voie sa fiu rezervat. La sumele uriase arse in scopul asta si dupa 50 de ani aproape, dati-mi voie sa nu mai cred in minuni... Acum pentru orice fiinta rationala si care nu e cu capul pe Marte, solutia asta cred ca e clar ca trebuie cautata altundeva, nu la bateriile Li-Ion.
    8 6
  • ACE - Craiova
    @PMC
    Fara suparare dar tin sa dau un exemplu de evolutie EXTRAORDINARA a tehnicii bateriilor de acumulatori:
    Am acasa, nu stiu prin ce intamplare nu l-am aruncat pana acum - 1 buc. de acumulator produs de firma VARTA, tip AA (R6) cu capacitatea de 700 mAh avand o vechime de circa 30 de ani....Pe acumulator scrie Made in West Germany......Nu se mai incarca la charger(e), pentru ca am doua modele, de 2-3 ani dar ...e prin casa - INCA...
    Ei bine, gasesti acum, la un simplu click pe Net - vezi emag.ro - acumulatori de 2.400, 2.500, 2.600, 2.700 mAh, ZECI DE MODELE dar - ATENTIE - exista si un model tip AA (R6) de nu mai putin de 4.800 mAh!!!!
    Deci, in 25-30 de ani a evoluat tehnica acestor baterii incat s-a marit capacitatea acumulatorului de 7 ori, in practic aceeasi carcasa!!!

    Da-mi un singur exemplu de masina cu motor clasic ICE care, cu un rezervor - sa zicem de 55 litri de combustibil si avand un motor FANTASTIC - poate sa mearga de 3 sau 4 ori, nu de 7 ori mai mult acum decat in varianta de acum 25-30 de ani....

    Randamentele motoarelor termice merg pana la 34-35% maxim 38-40%....Din pacate DOAR ATAT S-A PUTUT pe acest palier al dezvoltarii umane....

    Motoarele electrice au randamente de 93-95 ...pana la 97%.....DIFERENTA URIASA in favoarea acestora...

    Exista motoare electrice care au prevazuta prima intretinere, la 40.000 ore de functionare.....adica dupa 4-5 ani de FUNCTIONARE NON-STOP!!!!
    19 1
  • Da, au evoluat bateriile in densitatea materiei chimice din interior si au reusit sa subtieze peretii/invelitoarea in asa fel incat sa ... intre si mai mult. Dar asta e tot. Mai mult nu se poate. Si ce se poate e foarte putin. In timp ce aplicatii precum un laptop sunt relativ OK pentru bateriile actuale, cand e vorba de transport, consumuri mari, acolo s-a demonstrat cu varf si-ndesat ca bateriile pe care le avem nu sunt suficient.
    Motoarele NU sunt o porblema. Stocarea energiei e problema insurmontabila. Deci NU va fi rezolvata.
    4 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru