Drivetest Range Rover Evoque

2.0 Diesel Turbo Mild Hybrid (D240) 240CP 4x4 Aut9 HSE
Range Rover Evoque zoom
de Bogdan Mirică
Vineri, 12.04.2019
Debarcarea englezilor

E de ajuns să stai o singură noapte la un hotel de cinci stele ca să începi să te obișnuiești cu ideea unei vieți premium. Tu, care până atunci visai la o viață la cort, sub cerul liber, acum ai picat pe gânduri după numai opt ore petrecute într-un pat pufos, cu perne uriașe, saltea confortabilă și așternuturi apretate. Sunt momente care îți pot schimba complet perspectiva.

Și sunt mașini care îți pot schimba complet gusturile de până atunci. Să presupunem că erai un nonconformist, un pasionat de adrenalină, de suspensii rigide și de sunete obscene. După o zi cu Range Rover Evoque s-ar putea să guști altfel viața. S-ar putea să te îndrăgostești de pielea de pe portiere, de aluminiul rece sau de ecranele mari. S-ar putea, însă nu zic că o să se întâmple așa.

E greu să te lupți în segmentul acesta cu nume grele precum BMW X1 sau X2, Audi Q3, Mercedes GLA și nou venitul Volvo XC40. Nici nu mai amintesc de fratele de platformă Jaguar E-Pace.

Cu toate acestea, Range Rover Evoque are avantajul unui precursor care s-a vândut ca pâinea caldă. Și, cum englezii rafinează rețetele mașinilor cu grija cu care păstrează whiskey-ul, Range Rover Evoque nu putea să nu confirme așteptările ridicate.

Am fost singura publicație online din România invitată să testeze mașina în cadrul evenimentului internațional din Grecia, iar ce veți citi mai jos sunt concluziile a peste 500 de kilometri parcurși cu noua declarație de stil venită de dincolo de Canalul Mânecii.

Range Rover Evoque
2.0 Diesel Turbo Mild Hybrid (D240) 240CP 4x4 Aut9 HSE

  • Pret de pornire 42.245 €
  • Pret model testat 62.475 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pentru a se putea bate de la egal la egal în oferte cu rivalii enumerați mai sus, Range Rover Evoque a venit pregătit. În rucsacul noului model au încăput nu mai puțin de șase motoare, trei dieseluri și trei pe benzină. Toate fac parte din familia nouă Ingenium și vin cu cifre de consum și emisii care respectă normele stricte de poluare.

Ele oferă și o reducere cu 6% a consumului pentru că dispun de un sistem micro-hibrid de 48V, similar celui pe care îl vedem deja la Audi. Asta înseamnă că dispune de un starter generator pe curea, de o mică baterie de 200 Wh și de capacitatea de a recupera extrem de eficient energia pierdută la frânare. Sistemul micro-hibrid îi permite lui Evoque să oprească motorul convențional la o viteză mai mică de 17 km/h și să garanteze mai mult cuplu la accelerare. Sistemul micro-hibrid va fi disponibil doar pe versiunile cu transmisie automată.

În cele două zile de test am interacționat cu două dintre cele șase motoare. Unul dintre ele a fost benzina de 250 de cai putere, cu transmisie automată și 4x4. Nu vă așteptați la o explozie. Evoque livrează frumos resursele, motorul este bine antifonat, oferă reprize bune de accelerare și chiar te smucește discret atunci când schimbați în zona roșie. În combinație cu acest motor, cutia cu 9 trepte este însă dezamăgitoare, fără o bună intuiție și fără o retrogradare intuitivă.

Contrar așteptărilor mele, dieselul de 2.0 litri și 240 de cai putere a afișat un comportament mult mai plăcut. A fost bine antifonat, a dat dovadă de resurse decente și chiar s-a împerecheat mai bine cu transmisia automată cu 9 trepte, construită de ZF. Singurele momente în care ar fi fost nevoie de mai mult au apărut pe autostradă, acolo unde accelerarea se face gradual.

Cuplul motor de 500 Nm este un deliciu, transformând mașina asta într-una care se mișcă lejer și intuiește perfect nevoile tale chiar și în modul de rulare Auto. Transmisia dispune și de un mod Sport. Acesta este mult mai indicat decât padelele din spatele volanului în momentele în care vrei să abuzezi de resurse. Spun asta pentru că padelele au o întârziere inexplicabilă la retrogradare.

Consum

În cadrul primei zile de test, când am rulat vreo 300 de kilometri cu motorul pe benzină de 250 de cai putere, am ajuns la hotelul care avea să ne găzduiască cu numai un sfert de rezervor. Prima dovadă că nu e de glumă cu consumul. 13 litri/100 de kilometri, însă ar fi putut fi și mai mare dacă nu mă cumințeam pe ultima parte a traseului. Deci, ar fi bine să concluzionăm că un plin de rezervor ajunge pentru vreo 400 de kilometri dacă nu te abții de la excese.

În cazul dieselului, lucrurile stau ceva mai bine. Însă nu cu mult. Versiunea diesel de 240 de cai a consumat 10.3 litri/100 de kilometri pe un traseu similar, tot extraurban.

În fișa tehnică, Land Rover promite un consum de 6.2 litri pentru versiunea diesel, calculat în regim NEDC. Comparat cu principalul și singurul rival cu o putere asemănătoare, adică BMW X2 xDrive25d, cu 231 de cai putere, consumul e cu aproape un litru mai mare în cazul lui Evoque. Audi Q3, Mercedes GLA și Volvo XC40, rivali care nu sar de pragul de 200 CP, consumă clar mai puțin. Fratele de platformă și de concern, Jaguar E-Pace are un consum similar de 6.2 litri.

Performanţe

Evoque este construit pe o platformă nouă, cu o rigiditate mai mare și cu soluții care caută să reducă masa totală. Cu toate acestea, mașina rămâne în continuare una destul de grea (peste 1900 de kilograme), iar asta se vede și în fișa tehnică. Range Rover Evoque diesel, cu unitatea de 240 CP, promite o accelerație de la 0 la 100 de km/h în 7.7 secunde. Fratele Jaguar E-Pace, care este de asemenea o mașină greoaie, reușește un timp mai bun, adică 7.3 secunde.

Un Audi Q3 în versiunea 40 TDI, cu numai 190 CP, nu este departe de Evoque: 8 secunde. Un Mercedes GLA cu numai 177 de cai putere poate egala această valoare, tocmai pentru că este o mașină ușoară. Și Volvo XC40 este aproape de modelul britanic, pentru că oferă o accelerație de 7.9 secunde cu numai 190 de cai. L-am lăsat la final pe atletul segmentului, adică BMW X2, care este cu o secundă mai rapid decât Evoque, deși are 231 de cai.

Interior

Cum era și normal, Range Rover Evoque face o adevărată declarație de stil la interior. După ce te urci în mașina asta, toți ceilalți rivali ți se vor părea SUV-uri de volum. Evoque duce standardul premium la un nivel foarte înalt. Plastic moale, multă piele care căptușește chiar și fețele ușilor, inserții din lemn și aluminiu. Cam toate ingredientele pe care le aștepți atunci când te desparți de câteva zeci de mii de euro.

Totul este combinat cu multe spații de depozitare, inteligent gândite, apărute chiar și în spatele consolei centrale. Și în interiorul portierelor e spațiu neașteptat de mare. Pe locurile din spate însă, spațiul pentru picioare este cel mult decent. Asta, deși Range Rover Evoque a primit un ampatament cu 2 centimetri mai mare. Spațiul la nivelul capului este bun, chiar și pe varianta cu acoperiș panoramic.

În portbagaj există spațiu suficient, chiar mai mare decât al rivalilor. Poate ajunge peână la 591 de litri dacă renunțați la roata de rezervă. Prin comparație, Audi Q3 oferă 530 de litri, BMW X2 doar 470, Jeep Compass 438 de litri, Mercedes GLA e tare zgârcit la 421 de litri, iar Volvo XC40 e undeva la mijloc cu 460 de litri. N-am uitat nici de E-Pace care trădează o înrudire cu Evoque și la acest capitol: 577 de litri.

Când vine vorba de antifonare, englezii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a te separa de zgomotele înconjurătoare. Și le-a ieșit, pentru că dincolo de geamuri este destul de liniște.

Am lăsat la final ergonomia, un aspect destul de important pentru un model care a renunțat aproape complet la butoane. Cele două ecrane de 10 inch de pe planșa de bord ar trebui să țină loc de butoane. Arată spectaculos, dar încă sunt de părere că operarea lor în timpul mersului ar putea fi periculoasă.

La fel spun și despre zonele tactile de pe volan. Nu e neapărat vina lor, ci vina meniului destul de alambicat al computerului de bord sau al instrumentarului de bord complet digital.

Preţ de achiziţie

Prețurile noului Range Rover Evoque pornesc de la 42.300 de euro pe piața din România, etichetă valabilă pentru versiunea diesel de 150 de cai putere, cu tracțiune integrală și cutie automată cu 9 trepte. Dieselul testat de mine, adică cel de 240 de cai putere, cu tracțiune integrală și cutie automată ajunge să coste 46.800 de euro. Este un preț cam piperat, dar măcar vine în standard cu faruri cu LED, oglinzi încălzite, asistență stabilitate remorcă, senzori de ploaie, jante de 17 inch din aliaj, climatizare pe două zone, volan îmbrăcat în piele, frână de parcare acționată electric, control de stabilitate împotriva răsturnării, sistem audio cu 6 difuzoare, indicatoare analogice cu computer de bord color, Bluetooth, sistemul multimedia Touch Pro cu ecran de 10 inch, cameră video spate, frânare în situații de urgență, asistent pentru păstrarea benzii de mers, senzori de parcare față și spate, Cruise Control, 6 airbaguri și airbag pentru pietoni.

Audi Q3, în versiunea diesel de 190 de cai putere, cu automată și 4x4, pleacă de la 42.500 de euro. Nici dacă alegeți versiunea S-Line nu depășește prețul lui Evoque. BMW X2 și motorul de 231 de cai putere, cu automată și 4x4, pleacă de la 43.700 de euro. Mercedes GLA păstrează și el o valoare destul de „modestă”: 40.400 de euro pentru versiunea de 177 CP, cu automată și 4x4. Nici Volvo XC40 nu întinde coarda foarte tare: costă începând cu 39.500 în versiunea de 190 CP, cu automată și 4x4. Culmea, singurul model mai scump decât Evoque este chiar fratele de concern, Jaguar E-Pace, care pleacă de la 48.600 de euro într-o configurație similară. 

Dacă vrei și mai mult decât atât, Evoque este oferit în nivelurile de echipare S, SE și HSE, ultimul fiind cel testat de noi. Motorul diesel de 240 de cai putere urcă în acest caz la peste 62.000 de euro.

Siguranţă

Fosta generație Range Rover Evoque obținea cinci stele EuroNCAP la testul de siguranță din 2011. Noul model nu a fost încă testat de organismul internațional, dar promite un punctaj similar. Este suficient să ne uităm la fratele Jaguar E-Pace și la cele cinci stele ale sale, obținute în 2017.

Unde mai pui că E-Pace vine acum construit cu un oțel de înaltă rezistență și cu o structură mult mai rigidă. Lista de sisteme de siguranță este și ea mult mai generoasă și include chiar și un airbag pentru pietoni, după cum aminteam și mai devreme. Nu lipsesc frânarea automată, menținerea benzii de mers, monitorizarea stării de oboseală a șoferului și recunoașterea semnelor de circulație.

Ţinută de drum

Cu excepția lui Velar, care și-a dorit să le ofere clienților săi o ținută de drum ceva mai sportivă, majoritatea modelelor Range Rover se axează pe relaxarea pasagerilor, nu pe agitarea lor. Noua generație Evoque nu face excepție. După 300 de kilometri parcurși vreme de vreo 4 ore, pe drumuri dificile de pe lângă Atena, am coborât din Evoque la fel de proaspăt cum am urcat. Englezii au făcut minuni cu ținuta de drum și antifonarea. Însă, ca în cazul oricărui model premium, trebuie să ai grijă cum echipezi mașina pentru a te bucura de acest confort. Să vă explic.

În prima zi am rulat alături de versiunea de 250 de cai benzină, cu o echipare ceva mai modestă. Am avut suspensia standard, și nu pe cea adaptivă. A fost regândită și ea, a devenit mult mai confortabilă, dar este în continuare perfectibilă. Te simți foarte bine în mașină, dar mai există situații în care antifonarea nu pare tocmai perfectă, iar anumite gropi se încăpățânează să te zdruncine. Am avut jante de 20 de inch, deci și asta și-a spus cuvântul.

A doua zi, dieselul de 240 de cai putere a venit la pachet cu o suspensie independentă. Fantastic! E aproape cu totul altă mașină. Asta, deși am primit jante de 21 de inch. Ca o paranteză, acestea nu pot fi comandate decât împreună cu amortizoarele adaptive. Știu ei englezii ceva. Confortul acestei suspensii este net superior. Mașina plutește atunci când e cazul și se fixează bine de asfalt atunci când vrei să forțezi nota. Asta, spre deosebire de versiunea pe benzină cu suspensie standard, care se înclina cam mult pe viraje.

Prin urmare, dacă vreți confort și antifonare perfectă, comandați opțional suspensia adaptivă. Face toți banii!

Pentru cei care se vor încăpățâna să meargă sportiv, trebuie să le spun că Evoque este o mașină care continuă să cântărească destul de mult, adică aproape 1900 de kilograme. Inerția acestei mase uriașe se simte pe viraje. Unde mai pui că direcția nu prea are legătură cu precizia. Se simte ca un arc uriaș și este destul de greoaie în oraș.

Oficialii evenimentului au căutat să ne convingă de faptul că Evoque nu se simte bine doar în parcările centrelor comerciale, ci și în off-road. Motiv pentru care am luat parte la o traversare unică în experiența mea de jurnalist auto. Evoque a încălecat șinele unei vechi linii de tren, abandonată de 18 ani. Am traversat astfel un vechi pod feroviar, la 50 de metri deasupra canalului Corint. A fost înspăimântător, dar înălțător în același timp. Mai ales după ce am aflat că podul feroviar va fi dezafectat după evenimentul Land Rover.

Secțiunile de off-road pregătite de organizatori nu au fost nici ele ușoare, semn că Evoque știe să se descurce mai bine decât mulți rivali de-ai săi. Poate traversa un vad cu apă cu o adâncime de 60 de centimetri (cu 10 mai mult decât vechea generație), are un unghi de atac de 20 de grade și unul de degajare de 30 de grade. Garda la sol este de 21 de centimetri, mai mult decât vezi la unele SUV-uri mari.

Pentru ieșirile în teren accidentat, Evoque vine cu două tipuri de tracțiune integrală: Driveline Disconnect (cuplează între 4x2 și 4x4 în doar 400 de milisecunde) și Active Driveline. Acesta din urmă este ceva mai avansat și poate controla distribuția cuplului între roți. Atunci când rulezi pe asfalt roata din exteriorul virajului primește mai multe resurse pentru a reduce riscul de subvirare. Sistemul acționează și când simte o situație de supravirare. În off-road, el este capabil să blocheze diferențialul spate și să te scoată din situații dificile.

Vizibilitate

Noul Range Rover Evoque preia trăsăturile estetice ale fratelui Velar, cu o parte posterioară ușor arcuită. Asta face ca luneta să nu fie tocmai generoasă în dimensiuni. Din fericire, oglinzile laterale sunt destul de mari și te ajută.

Range Rover Evoque a dovedit însă că poate trece peste orice limitări care țin de design cu ajutorul tehnologiei. Dispune de o monitorizare video aproape fără egal în lumea auto. Pe lângă camerele care oferă o vedere la 360 de grade, Evoque vine cu două amănunte care vor face deliciul oricui. Să presupunem că nu va fi suficientă capacitatea destul de generoasă a portbagajului și că o serie de obiecte voluminoase vor obtura complet luneta. Evoque are o soluție. Prin simpla apăsare a unui buton se face lumină. Oglinda retrovizoare se transformă într-o cameră video. Calitatea imaginii este excepțională. Am parcat cu spatele la un apus superb și oglinda retrovizoare a arătat ca un adevărat wallpaper.

A doua tehnologie revoluționară instalată pe Evoque este Clear Sight Ground View. Aceasta folosește camera față pentru a proiecta ce se află sub mașină. Astfel o să poți vedea o bordură mai înaltă, o groapă adâncă sau o cale ferată pe care ai încălecat-o ca să traversezi canalul Corint, după cum spuneam și mai devreme. Camera nu este montată sub mașină. Este montată în fața mașinii, ceea ce înseamnă că imaginea pe care tu o vezi pe ecran a fost înregistrată cu câteva milisecunde înainte.

Tehnologie

După ce v-am vorbit atât de mult despre sistemul de camere de pe noul Evoque, o să credeți că n-ar mai fi nimic de zis. Greșit. Trebuie să vă povestesc despre grafica excepțională a celor două ecrane de pe planșa de brord. Meniul este intuitiv, iar simțul tactil este aproape perfect. Singura problemă rămâne, după cum spuneam și mai sus, faptul că unul dintre ele este poziționat destul de jos, nu are feedback tactil și trebuie să îți iei privirea de la drum.

Și instrumentarul de bord digital, cu o dimensiune de 12 inch, are o grafică bună, însă meniul său este destul de complicat, iar operarea nu este tocmai intuitivă prin intermediul zonelor de pe volan. Cred că Land Rover ar trebui să simplifice și mai mult interacțiunea utilizatorului cu ecranele sale, care au, de altfel, o grafică excepțională.

Din fericire, Evoque beneficiază și de conexiune Apple CarPlay și Android Auto. Lista de dotări include acces și pornire fără cheie, faruri cu LED în standard și Matrix LED opțional, sistem audio Meridian, Head-Up display, reglarea electrică a coloanei de direcție și plafon panoramic. Mi-au lipsit încărcarea prin inducție pentru telefonul mobil și scaunele ventilate.

Design

Testul internațional al noului Rage Rover Evoque a fost unul dintre acele evenimente la care ai ocazia să stai de vorbă cu persoane importante din conducerea companiei. La conferința de presă, capul de afiș a fost Gerry McGovern, șeful de design Land Rover, care a explicat evoluția de design a noului Evoque. O mașină despre care mulți spun că seamănă destul de mult cu vechiul model. Implicit eu.

Totuși, după ce am aflat că 99.9% din componente sunt noi (doar balamalele ușilor au fost preluate de la vechiul Evoque) și am ascultat discursul lui McGovern am revenit la sentimente mai bune. Oficialul englez a avut curajul de a proiecta pe un ecran spatele a două modele complet diferite: Range Rover Evoque și Toyota Prius.

A explicat că în cazul unei mașini premium este foarte important să ai o identitate comună și să nu alterezi liniile clasice cu idei angulare, ascuțite și destul de exagerate ca în cazul lui Prius. Și iată cum eu, un refractar al ideii de uniformizare, am ajuns să cred în ideile lui McGovern. Cel puțin în seara aia.

Cert este că, dincolo de această poveste frumos ambalată, Evoque rămâne una dintre cele mai atrăgătoare mașini din segment. Pare o adevărată declarație de stil pe lângă Audi Q3. Jantele încep de la 17 inch în standard, însă vă recomand cu căldură să mergeți pe cele de 21 de inch, oferite obligatoriu cu suspensia adaptivă, după cum vă ziceam mai devreme. Toate liniile sunt curate, simple și elegante. Ca și la vechiul model, acoperișul poate fi vopsit în culoarea neagră pentru un plus de personalitate.

Nu ne-a placut

  • Ruliu pronunțat
  • Direcție fără feedback al suprafeței de rulare
  • Interacțiunea cu meniul instrumentelor de bord
Date tehnice - Range Rover Evoque 2.0 Diesel Turbo Mild Hybrid (D240) 240CP 4x4 Aut9 HSE
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1999
Lungime mm
4371
Putere maxima CP (rpm)
240 (2400)
Latime mm
1900
Cuplu maxim Nm (rpm)
500 (1500)
Inaltime mm
1649
Viteza maxima km/h
225
Greutate kg
1955
Acceleratie 0-100 km/h s
7.7
Ampatament mm
2681
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
65
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
472
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Range Rover Evoque

Ultimele teste

Comentarii (18)

  • Foarte chic masinuta. Intr-adevar, mi se pare foarte potrivita pentru o gagica.
    9 9
  • O masina frumoasa ca design dar ridicol de grea pentru dimensiunile sale si spatiul oferit. Cu vreo 300 de kg mai grea decat ar trebui sa fie. Din cauza asta are nevoie de motorul asta fortat sa faca putere multa, dar e tot cam lenta in segment. Un motor mai putin fortat ar fii mai fiabil dar super lent. Cutia e dubioasa. Interior arata superb dar functionalitatea si fiabilitatea pe termen lung a ecranelor e dubioasa rau. Scumpa, ca toate din segment. In concluzie, prefer Volvo XC40.
    19 3
  • Chiar dacă n-am condus vreodată un Evoque, hai să chibițez și eu una-alta -- pe lângă observația că regimul de putere max. cred că-i la 4.000 rpm ca la Jag E-Pace cu motor identic biturbo, și nu la doar 2.400 rpm.
    Nici platforma nu cred să fie una nouă -- altfel masa proprie enormă (pt dimensiunile unui Duster) ar fi fost redusă.

    Stilul noului Evoque rămâne însă într-adevăr irezistibil pentru ambele sexe, chiar dacă tot blondele vor fi majoritare la volanul lui, cum bine zice și @zărne. Prăpastia financiară a JLR ar fi fost deci sigur mai adâncă fără Evoque în gamă (și Velar poate.)
    Problemele de fiabilitate înclin să cred că au subminat cel mai mult vânzările JLR.

    În rest, capabilitățile reale-n offroad ale luxosului Evoque trebuie remarcate, deși pe Dorobanți nu trebuie trecute vaduri adânci de 60 cm. :-)
    Pe lângă greutatea elefantină, și alți testeri (nu doar Bogdan deci) critică totuși *indecizia* cutiei automate și șocuri sesizabile-n transmisie la kick-down / retrogradări.
    Rularea *cool* e însă inclusă probabil în profilul standard al clienților/elor Evoque.

    Nici consumul (real) nu poate fi trecut la plusuri, dar cine ia în calcul factorul ăsta caută un Duster. Sau un Jimny (apropo: pe când un test cu piticania Suzuki, AM?)

    Concluzie (strict personală): dac-aș avea bani d-un Evoque (nu HSE, unul mai simpluț) aș aștepta totuși noul Defender.
    24 2
  • mircea
    @kirotractor
    Fișele tehnice ale lui Evoque așa zic. Toate versiunile diesel scot puterea maximă la 2400. https://www.landrover.ro/system/car_models/brochures/000/000/031/original/New-Range-Rover-Evoque-Brochure-1L5512010000BXXEN01P_tcm281-638573.pdf?1542919662
    1 9
  • @mircea: Mulțam de lămurire -- te cred, evident, dar asta nu înseamnă că-i cred și pe JLR-iști. :-p
    Mai exact: simplificând un pic, puterea = cuplul x turația; iar dacă cei 500 Nm sînt livrați constant pe plaja 1.500-2.500 rpm, logic ar fi -- adică este de fapt -- ca la apexul cuplului (2.500 rpm), Pmax să fie... mai maximă decît la 2.400. :-)

    (n.b.: Vb. și din pățanii proprii, pe vremuri traducând/adaptând pt. o șaormă-n plus :-) absolut toate comunicatele / aburelile de marketing oficial trimise de la nemți (în lb. germană) la dealerul unei mărci așa-zis premium VAG - nomina odiosa, dar oricum nu contează detaliile.

    ...Contează însă că nemțălăii *premioumm* trimiteau și date... aiuristice (nu prea des, dar suficient cât să-i contrariez pe șefi -- care la-nceput tindeau să mă ia la șuturi. :-))
    Concluzie: Errare humanum est ... și-n Vest. :-P
    21 2
  • Corocsenie Adrian
    Peste 62 de mii de euro pt. o masina care va sta mai mult prin service la reparat ? No way ! Exista la 62 de mii masini de o calitate mult mai buna !
    15 5
  • Oribil. Inca putin si se transforma in Kia Soul. Macar de-ar fi fost si la fel de fiabil.
    12 10
  • someone
    mai stati putin si land-rover &jag vor fi cumparate de psa, si sa vedeti atunci disttractie anglo-franceza. cu tot ce presupune asta. si atunci gabaritul extra al lui evoque va conta mai putin. sau turatia oficiala a puterii.
    11 2
  • Frumoasa,nimic de zis!..Dar as sta cu banii la spate,sa nu mi-i "fure" englezoii astia smecheri si aroganti! Cu 62 de mii,,prefer un plug in Volvo XC 60, cu demaraj de aprox 5,4 secunde.cumparat de la nemti,,nu din Ro,unde preturile sunt cu 30% mai mari,cu toate bonusurile date!.https://www.autoscout24.ro/oferte/volvo-xc60-momentum-2019-business-edition-t8-twin-engine-a-electric-benzina-b1fc833f-0c5b-4773-853d-fff4333349ef?cldtidx=4
    6 11
  • Pt mine este in continuare o nebuloasa faza cu consumul. pe Touareg 3.0 280 cai putere ati scos consum de 9% mixt, iar cu asta cu motor 2.0 240 cai putere +mult mai usoara+mild hybrid scoateti 10.3. extraurban. Efectiv nu pricep
    14 2
  • @adi_10
    E Range Rover la ce te astepti ? Masini de KAKA !
    6 4
  • Referitor la consum de abia acum au spus adevărul (probabil NU le-au dat icre negre la micul dejun, etc., etc.)
    6 1
  • @Corocsenie Adrian - de ce spui asta?
    6 1
  • Corocsenie Adrian
    @adi_10
    Pt. ca am un vecin care imi e prieten bun si are toata gama Range Rover noua mai putin Velar. El modelul mare, tataul lui Sport si mama lui Evoque. Mi-a spus ca daca e sa regrete ceva in viata asta, regreta ca a ales sa cumpere Range Rover. Ti-o spun sincer si nu am nimic cu marca. Daca asta mi-a spus un propietar de 3 Range-uri noi si toti se plang pe toate forumurile de ele si prin toate service-urile, e clar ca marca asta are probleme serioase de fiabilitate.
    8 1
  • @Corocsenie Adrian - am inteles, nu inteleg de nu s-a oprit la primul totusi si a ajuns sa aiba 3 in familie, dar ma rog. Oricum in ultimii ani mi se pare ca majoritatea masinilor sufera grav la capitolul fiabilitate/calitate, iar daca mai dai si o gramada de bani pe ea o iei razna, la figurat vorbind
    8 2
  • Corocsenie Adrian
    @adi_10
    Nu s-a oprit la unul pt. ca le-a luat pe toate 3 in aceeasi luna. Si-au schimbat masinile toti si au ales sa mearga pe Range Rover toata familia. Acum regreta.
    1 2
  • @ Corocsenie Adrian - am inteles, au mers all-in. sper totusi ca nu e politician vecinul tau, nu as vrea sa stiu ca si-a luat flota in familie de Range-uri pe "banii mei"
    9 1
  • Corocsenie Adrian
    @adi_10
    Nu nu. Are un lant de farmacii si un depozit de medicamente. Omul e corect 100%. Nu a furat un leu la viata lui. Nici evaziune nu cred ca a facut pt. ca mereu ia mers bine. Nu are de ce sa faca. Omul a avut multe masini.
    Cand s-a mutat aproape de casa mea, a venit cu un CLS, E class si A class. Dupa a avut Jeep Comander, GLA, S class. Peste ceva timp CL 500 , Panamera si SLK. Alti ani seria 6 Grand Coupe, i8. Acum Range-urile si un SL. Mai nou un Jaguar F pace si V class.
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru