Drivetest MINI Cooper 5 uși

2.0 Benzina Turbo 192CP Man6 Cooper S
MINI Cooper 5 uși zoom
de Cornel Șocariciu, Foto | Ciprian Mihai
Miercuri, 10.01.2018
Kart supraponderal

Mă urc la volan și simt o îmbrățișare fermă și cunoscută. Calc pedala de ambreiaj, iar în zona de jos a consolei centrale, butonul pe care scrie Start Engine începe să mă ademenească ușor cu un tremur luminos. Îl apăs și trezesc din somn un britanic mofturos și îngâmfat care mă salută în silă cu un zgomot baritonal: Good afternoon, Sir. Would you like a cup of tea?

Și pentru că sub capotă se află 192 de cai putere, n-am putut să-l refuz. Iar toată această poveste s-a repetat timp de două săptămâni, pentru că atât a stat alături de mine britanicul Mini Cooper S în 5 uși.

Paranteză: este ultimul test cu actuala generație Mini în varianta sa pre-facelift. Pentru că așa a fost scris în stele: testul apare fix în ziua în care Mini a anunțat facelift-ul modelului său de bază dintr-o gamă din ce în ce mai variată. 

MINI Cooper 5 uși
2.0 Benzina Turbo 192CP Man6 Cooper S

  • Pret de pornire 26.954 €
  • Pret model testat 37.143 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Mini Cooper S este oferit cu un motor de 1.998 de cmc care produce 192 de cai putere între 5.000 și 6.000 rpm. Cuplul motor anunțat de constructorul britanic este de 280 Nm (300 Nm cu funcția overboost) și își face simțită prezența între cu 1.250 rpm și 4.600 rpm. Iar aceste valori îl plasează pe Cooper S în liga Hot Hatch-urilor.

Modelul din Oxford oferă trei moduri de rulare: Green, Mid și Sport. Comutatorul pentru selectarea acestora a fost mutat din zona inferioară a schimbătorului de viteze pe ultimul rând de butoane de pe consola centrală. În modul Green, răspunsul motorul este anesteziat și vei simți acest lucru imediat ce activezi această funcție. În modul Sport, totul devine mult mai brutal, iar britanicul îngâmfat se transformă într-un adolescent aflat la pubertate dornic să-ți arate că e mare și tare. În același timp, sunetul evacuării se modifică, iar din când în când vei auzi și "pops & bangs".

Dar indiferent de modul în care rulezi, Cooper S oferă reprize bune, fiind capabil de accelerații intense în orice treaptă.

În cazul de față, Cooper S a fost echipat cu o cutie manuală în șase trepte (pentru că așa îi șade cel mai bine unui Hot Hatch). Timoneria rămâne una precisă, iar zgomotul produs la schimbarea treptelor reușește să-ți inducă o contracție suplimentară a musculaturii aflate la baza fiecărui fir de păr.

Consum

Cu timpul, genele britanice s-au dus, dar prin contopirea cu "prințul" din Munchen, Mini a dobândit un caracter premium. Iar acest lucru îl propulsează într-un segment slab populat. Singurul Hot Hatch premium de clasă mică pe care britanicul îl are de înfruntat este Audi S1 Sportback. Din păcate, duelul este pierdut din start pentru că neamțul este mult mai puternic și oferă și tracțiune integrală.

În aceste condiții, varianta în cinci uși a lui Mini Cooper S trebuie să apeleze la celebrul umor negru al britanicilor și să arunce mănușa în fața Hot Hatch-urilor clasice precum Renault Clio RS și Volkswagen Polo GTI. Și toate acestea în condițiile în care ambele modele amintite mai sus vin cu o cutie automată cu dublu-ambreiaj, și nu cu o transmisie manuală, așa cum era configurat Mini-ul de test. În același timp, Audi S1 Sportback spune că "papă" 7.3 litri/100 de kilometri.

Doar de dragul comparației, vă spun că un Cooper S echipat cu transmisia automată cu șase trepte consumă, pe hârtie, 5.4 litri/100 de kilometri.

În ceea ce privește consumul, britanicii spun că Mini Cooper S în cinci uși echipat cu transmisia manuală "înghite" 7.7 litri la 100 de kilometri în regim urban, 4.8 litri/100 de kilometri în afara orașului și 5.9 litri/100 de kilometri în regim mixt. Atât Clio RS în varianta de 200 de cai putere, cât și Polo GTI (200 CP) promit un consum mediu egal cu cel amintit de Mini.

În cadrul testului am parcurs peste 1.200 de kilometri, circa 700 dintre aceștia fiind rulați în afara orașului. Consumul mediu pentru cei peste 1.200 de kilometri a fost de 7.3 litri/100 km. Pe porțiunile rulate în afara orașului am obținut un consum de 6.4 litri/100 km, iar în oraș, consumul mediu afișat a variat în jurul valorii de 9 itri/100 km. 

 

Performanţe

Pentru că avem în față un Hot Hatch, accelerația de la 0 la 100 km/h rămâne un punct important de reper în dreptul performanțelor. Mini spune că exemplarul Cooper S în cinci uși echipat cu transmisia manuală accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.9 secunde.

Atât Clio RS, cât și Polo GTI se laudă cu 6.7 secunde pentru aceeași repriză, în timp ce S1 Sportback joacă într-o ligă superioară pentru că oferă 231 de cai, iar acest lucru se traduce printr-o accelerație 0-100 km/h are loc în 5.8 secunde. Trebuie menționat și faptul că Polo GTI și Clio RS vin cu un spor de 8 CP față de Cooper S.

Dacă vom lua în discuție și viteza maximă, cu ai săi 232 km/h, Cooper S se poziționează la jumătatea valorilor din segmentul analizat până acum.

Interior

Încă o dată trebuie să aducem în discuție caracterul premium al lui Mini hatchback. Materialele folosite la interior se ridică la nivelul așteptărilor, iar plasticele tari nu sunt prezente decât în zonele greu accesibile. Scaunele sport oferă o susținere laterală excelentă, iar volanul este unul gros și extrem de bine conturat.

Instrumentarul de bord rămâne unul clasic, în timp ce ecranul sistemului multimedia face față cu brio cerințelor anului 2018. Abordarea sistemului de infotainment se realizează cu ajutorul unui controller rotativ împrumutat de la BMW și poziționat pe tunelul median. Acesta este înconjurat de o serie de butoane care oferă scurtături în meniul sistemului.

Spațiile de depozitare oferite de Mini Cooper S cu cinci uși sunt destul de reduse, iar impresia e că suporturile pentru pahare sunt singurele zone proporționate corect. Britanicii nu oferă un spațiu dedicat telefonului mobil, iar în buzunarele ușilor încap doar o pereche de ochelari și un portofel.

În ciuda faptului că are cinci uși și dimensiuni care-l recomandă ca un model aflat între segmentul mic și cel compact, accesul pe locurile din spate se face destul de dificil pentru că portierele au dimensiuni reduse. Nici spațiul oferit pentru pasageri nu este generos, motiv pentru care nu vă recomand să plecați în călătorii lungi cu toată gașca. Cei 278 de litri ai portbagajului sunt suficienți pentru bagajele a două persoane.

Preţ de achiziţie

Prin legătura făcută cu "prințul" din Munchen, Mini a dobândit un aer premium, iar prețul este cel care confirmă acest lucru. Un Mini Cooper S în cinci uși pleacă de la 27.000 de euro cu TVA, cu 5.000 de euro mai mult decât Clio RS sau Volkswagen Polo GTI. Și toate acestea în condițiile în care modelele rivale vin cu transmisii automate și cu ceva putere suplimentară. Nu că automata ar fi un neapărat un avantaj într-o zonă în care clienții apreciază oricând o manuală sănătoasă și declanșatoare de senzații tari pe viraje.

Singurul care trece de pragul celor 30.000 de euro este Audi S1 Sporback, germanul având un preț de pornire de 31.500 de euro.

Iar în acest mod s-au tranșat lucrurile în defavoarea britanicului. Cum spuneam și mai sus, doar cu un umor negru de calitate poate să convingă clienții care sunt în căutarea unui Hot Hatch pur-sânge. Cei care vor să cumpere atât un simbol, cât și un Hot Hatch cu siguranță nu se vor gândi de două ori atunci când vor configura un Mini.

Siguranţă

Hatchback-ul Mini a intrat pe mâna celor de la EuroNCAP în 2014, anul lansării noii generații. Modelul producătorului britanic a obținut atunci patru stele de siguranță, fiind parțial o dezamăgire pentru fanii mărcii. EuroNCAP a testat versiunea cu trei uși, care a acumulat 79% în dreptul capitolului protecția pasagerilor adulți și 73% în cadrul secțiunii care testează protecția copiilor.

Protecția pietonilor a primit 66%, iar sistemele de siguranță disponibile pe hatchback-ul Mini au fost notate de EuroNCAP cu 56 de procente.

Ţinută de drum

Am început acest test cu îmbrățișarea fermă a scaunelor sport John Cooper Works. Poziția la volan în Mini Cooper S este una joasă, iar forma volanului îți dă indicii că te-ai urcat într-o mașină cu valențe sportive.

Suspensia lui Mini Cooper S este fermă, iar împreună cu controlul dinamic al amortizoarelor (500 de euro), lucrurile se apropie de perfecțiune. Sunt fanul mașinilor mici și cu atuuri sportive, iar Cooper S îmi vine mănușă. Cei care sunt în căutarea unei mașini cu ceva mai mult confort, nu se orientează bine dacă se gândesc la acest segment. Poate doar fostul Fiesta ST200, gata să fie înlocuit și el în 2018, să fie ceva mai blând cu rinichii dumneavoastră.

Direcția lui Cooper S are o precizie chirurgicală și este una dintre cele mai bune din segmentul Hot Hatch-urilor de clasă mică. Trenul de rulare împreună cu sistemul de propulsie fac din Cooper S un kart supraponderal pe care îl poți folosi zilnic.

Dacă pe modul Green lucrurile sunt ceva mai blânde (motor, accelerație, amortizoare), pe modul Sport totul este dus la extrem. Vei simți fiecare imperfecțiune a drumului, dar în același timp te vei bucura din plin de un comportament agil capabil să-ți pună pe mutră un zâmbet larg. 

Vizibilitate

Un hatchback de clasă mică este modelul perfect pentru cei care acum încep să descopere tainele șofatului. În cazul lui Mini Cooper S am apreciat oglinzile laterale bine proporționate. Vei avea nevoie de ceva timp până te vei obișnui cu dimensiunea redusă a lunetei, dar și cu montanții A destul de groși.

În plus, plafonul coborât și parbrizul poziționat aproape vertical poate să-i sperie pe cei care se tem de spații înguste. În altă ordine de idei, funcția a căzut pradă formei. 

Manevrele de parcare au devenit o formalitate întrucât modelul testat era configurat atât cu senzori, cât și cu o cameră pentru mersul cu spatele. 

Tehnologie

Mini hatchback este unul dintre modelele aflate pe piață care pot fi adaptate cerințelor fiecărui client. Versiunea de test dispunea de pachetul Chili (3.100 de euro) care vine cu faruri cu LED, climatizare automată, Mini Driving Modes (Green, Mid, Sport), pachetul de lumini de interior, lumini de ceață cu LED și senzor de ploaie și control automat al farurilor.

Pentru volanul John Cooper Works vei mai avea de scos din buzunar 100 de euro, în timp ce pentru senzorii de parcare și camera pentru mersul cu spatele vei mai avea de plătit puțin peste 1.000 de euro.

Ecranul de 8.8 inch nu dispune de funcții tactile (tehnologia și-a făcut apariția pe versiunea cu facelifti), iar serviciul Apple CarPlay nu este nici el accesibil în România. Indiferent de țară, Mini nu oferă suport Android Auto. Pilotul automat cu funcție de frânare este oferit la pachet cu nivelul de echipare Chili.

Design

Un Mini rămâne un Mini indiferent de anul în care a fost produs. Formele modelului britanic sunt ușor de recunoscut și, în ciuda faptului că Mini a prezentat deja oficial chiar astăzi facelift-ul pentru modelul său, versiunea actuală încă reușește să atragă privirile trecătorilor. Domnișoarele sunt cele care au fost atrase constant de formele lui Mini Cooper S, dar cred că și nuanța de caroserie a contribuit masiv.

Litera S rămâne la loc de cinste pe grila britanicului, iar terminațiile duble ale sistemului de evacuare poziționate central și eleronul discret completează look-ul sportiv al lui Cooper S. 

Nu ne-a placut

  • Prețul ridicat
  • Lipsa spațiilor de depozitare
  • Spațiul mic pentru pasagerii din spate
Date tehnice - MINI Cooper 5 uși 2.0 Benzina Turbo 192CP Man6 Cooper S
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1998
Lungime mm
4005
Putere maxima CP (rpm)
192 (4700)
Latime mm
1727
Cuplu maxim Nm (rpm)
280 (1250)
Inaltime mm
1425
Viteza maxima km/h
232
Greutate kg
1220
Acceleratie 0-100 km/h s
6.9
Ampatament mm
2567
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
44
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
278
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre MINI Cooper 5 uși

Ultimele teste

Comentarii (5)

  • Eu nu as fi introdus Volkswagen Polo GTI in fraza cu "Hot Hatch-uri clasice"; mai potrivit era Fiesta. Polo cam sta intr-un con de umbra de ceva timp...e acolo dar nu-l baga in seama nimeni.
    6 7
  • @M_Frank
    Noua generație Fiesta ST încă nu este disponibilă, iar cea veche nu mai apare în ofertă.
    6 3
  • octav71
    Navigatia aia in interiorul cercului central e intr-un mare fel, cam ca firul de par care iti intra in ochi si te chinui 2 zile sa scapi!
    In rest, masina.
    4 5
  • "Vîndut în 2016 în 8.600 exemplare, Volkswagen Polo GTI ocupa locul secund al clasamentului citadinelor... musculoase, după Ford Fiesta ST (11.400), dar înaintea lui Peugeot 208 GTi (4.000 ex.), Clio Renault Sport (2.500 ex.) și DS 3 Performance.
    Dar, incluzînd și modelele așa-zis premium, Mini Cooper S (23.400 exemplaire vîndute în Europa - 2016) rămîne liderul segmentului B Hot-hatch."
    Sursă: JATO Dynamics (și traducere proprie.)

    Concluzii (tot proprii, dar mai subiective decît traducerea):
    1. fosta generație Polo GTI (1.8 TSI 192 CP) a avut destul succes ca să fie utilizată ca termen de comparație
    2. sînt deci premize ca și actuala să se vîndă bine
    3. Mini Cooper S răstoarnă toată logica argumentelor legate de raportul preț / performanțe (logică după care nu-și face banii - zic eu, dar mulți alții uite că au cu totul altă părere.)
    16 2
  • Este o mașină minunată dar care va avea că target iubitorii mărcii va și cei ce își doresc lifestyle. Pragmatic vorbind alegerile argumentate raportat la raportul preț/ performanțe rămân Polo GTI, Fiesta ST și Fabia RS.
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru