Drivetest Mercedes-Benz Clasa B

B 200 d 2.0 150CP Aut8
Mercedes-Benz Clasa B zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 29.07.2019
Împotriva curentului

Într-o lume în care obsesia pentru SUV-uri creionează gamele tuturor constructorilor prezenți în Europa, să crezi în succesul unui monovolum pare o nebunie. Chiar și acele branduri care se bucurau de un succes fantastic în acest segment al mașinilor de familie au decis să se reprofileze. Opel a renunțat la Meriva, Ford l-a ucis pe craioveanul B-Max, iar Peugeot a atribuit numele 3008 și 5008 unor SUV-uri.

Așadar, în acest context sinucigaș pentru orice monovolum proaspăt lansat, cine mai are curajul să creadă într-un astfel de model? Vă spun eu: constructorii premium. Se pare că BMW Seria 2 Active Tourer o duce binișor, iar Mercedes-Benz tocmai a lansat a treia generație Clasa B.

De altfel, Clasa B este și cel mai experimentat model în acest segment, cu o tradiție care datează din anul 2005 și care, în anul 2013, adunase deja un milion de unități vândute.

Recent, a treia generație a ajuns și în România, unde are de dat o luptă grea cu SUV-urile de pe piață, dar și cu mentalitatea unui popor care nu a iubit prea tare mașinile de familie.

Mercedes-Benz Clasa B
B 200 d 2.0 150CP Aut8

  • Pret de pornire 29.916 €
  • Pret model testat 48.400 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Odată cu noua generație, Clasa B se primenește sub capotă, acolo unde scapă de vechile motoare pentru a se alinia la noile norme de poluare. Cei care preferă benzina primesc unitatea de 1.33 litri, dezvoltată împreună cu partenerii din Alianța Renault-Nissan. Cei care preferă dieselul primesc și ei un dCi din alianța franco-niponă. Este vorba despre motorul de 1.5 litri, pe care îl cunoaștem foarte bine de pe modelele Dacia și Renault. Bineînțeles, există și versiuni diesel mai puternice, deservite de noul motor de 2.0 litri, folosit de Mercedes-Benz pe noile sale modele.

Agregatul s-a regăsit și sub capota mașinii mele de test în varianta intermediară, de 150 de cai putere. Mai există și o versiune de 190 de cai a aceluiași motor. Sincer, cei 150 de cai reprezintă un pachet mulțumitor și chiar generos atunci când mașina nu este plină cu oameni și bagaje.

În doi, resursele sunt plăcute, iar reprizele de accelerare sunt alerte. Încrederea se datorează în mare parte și cuplului generos de 320 de Nm, disponibil între 1400 și 3200 de rotații. Este o plajă foarte mare, atipică pentru un diesel, ceea ce face din motorul acesta unul foarte elastic și disponibil mai tot timpul.

Este cuplat la o transmisie automată cu 8 rapoarte și dublu ambreiaj, care se mișcă foarte bine. Retrogradează prompt și caută să intuiască stilul tău de condus. Și pe frânări bruște retrogradările sunt destul de bune. Bineînțeles, în spatele volanului există un set de padele care te ajută să schimbi după bunul plac.

Antifonarea dieselului este bună la interior, acesta începând să devină gutural abia după 2500 de rotații. Din exterior, el pare și mai gălăgios, dar cine stă să-l asculte de afară?

Consum

Un monovolum diesel de 150 de cai putere ține clar cu familia. În fond, Mercedes-Benz asta și-a propus. Există un sistem start-stop foarte sârguincios, care încearcă să oprească foarte des motorul în traficul urban. Repornirea nu este deranjantă și nu vine la pachet cu foarte multe vibrații.

În mediul urban puteți atinge o valoare de 8 litri/100 de kilometri, în vreme ce în afara orașului, chiar și în regim de autostradă, puteți să scădeți sub 7 litri/100 de km. Ajută mult în acest sens și cutia automată cu 8 rapoarte, care se grăbește mereu să schimbe în zona eficientă.

Media de consum anunțată de Mercedes-Benz pentru versiunea B200d este de 4.4 litri/100 de kilometri, cu aproape un litru mai puțin decât unicul rival din segment, BMW Seria 2 Active Tourer.

Performanţe

La capitolul performanțe nu poți aștepta foarte multe de la o mașină de familie. Mai tragi speranțe când vine vorba despre BMW Seria 2 Active Tourer, pentru că s-a născut într-o familie cu pedigree, dar în nici un caz nu te aștepți la valori impresionante din partea unui B-Klasse.

Așa e. Germanul vine cu un sprint de la 0 la 100 de km/h în 8.3 secunde. Nu este impresionant, dar este deasupra limitei decente pentru un automobil premium. Este o valoare bună, care poate aduce satisfacție celui de la volan. Unde mai pui că, contrar așteptărilor, B200d este mai rapid decât versiunea omoloagă a rivalului cu pedigree despre care vorbeam mai devreme.

Interior

Asemeni fratelui de platformă, și noul Clasa B are un interior care a crescut mult din punct de vedere calitativ. Sunt mai multe plastice moi, plăcute la atingere, combinate cu o mulțime de inserții din aluminiu.

Din păcate, continuă să existe scăpări pe la nivelul consolei centrale, unde apar materiale ciudat de ieftine și unele finisaje îndoielnice.

Designul rămâne în continuare unul spectaculos, cu cele mai frumoase guri de ventilație din lume, cu mult plastic negru lucios, cu o iluminare ambientală ofertantă și cu un volan care arată desprins din segmentul berlinelor de lux. De fapt, fix de acolo e preluat.

Ergonomia continuă să fie intuitivă, iar spațiile de depozitare destul de bine croite. Pe consola centrală avem un spațiu foarte bun pentru telefonul mobil, disponibil cu încărcare prin inducție. Buzunarele portierelor sunt și ele destul de generoase.

Pe locurile din spate, pasagerii se vor bucura de mai mult spațiu decât într-un Clasa A. De asemenea, Clasa B înlătură și senzația de claustrofobie mulțumită geamurilor laterale mai mari. Despre spațiul la cap nici nu se pune problema.

În portbagaj, capacitatea totală a intrat la apă. Clasa B oferă un total de 455 de litri, cu 31 mai puțini decât în cazul vechiului model. Dacă optați pentru o banchetă spate care glisează cu 14 centimetri eliberați ceva mai mult loc pentru bagaje, dar faceți compromisuri serioase la nivelul genunchilor. Așadar, cu spațiu la limita decenței pentru pasagerii spate, Mercedes-Benz Clasa B poate oferi un maxim de 705 litri în portbagaj.

Preţ de achiziţie

Mercedes-Benz știe că a rămas doar cu BMW Seria 2 Active Tourer în acest segment, prin urmare politica de prețuri a noii generații are ca țintă un singur adversar. Noul Clasa B se raportează la rivalul său din Bavaria și promite un preț de 34.400 de euro pentru versiunea testată de mine, adică B200d, cu transmisie automată cu 8 rapoarte. Este doar cu 1000 de euro mai mult decât un BMW Seria 2 Active Tourer, în versiunea 218d.

Exemplarul testat de mine a venit însă și cu o listă generoasă de opționale. Numai pachetul AMG a costat aproape 3000 de euro. Pe lângă acesta au mai urcat prețul final și farurile inteligente cu LED, panoul de instrumente complet digital, scaunele încălzite, accesul fără cheie, navigația și acoperișul panoramic.

Așa se face că, după ce am tras linie și am socotit, am ajuns la o valoare totală de 48.400 de euro.

Siguranţă

Așa cum ziceam și mai sus, noul Mercedes-Benz Clasa B este dezvoltat pe aceeași platformă cu Clasa A și dispune de o mulțime de tehnologii similare. Implicit tehnologii care țin de siguranța pasagerilor.

Prin urmare, e lesne de înțeles că, deși nu a fost testat de EuroNCAP, lui Mercedes-Benz Clasa B îi poate fi atribuit foarte ușor punctajul de cinci stele obținut de fratele Clasa A. Acesta a impresionat prin rezultatele excelente obținute în cadrul testelor, cu calificative mai mari de 90% în dreptul capitolelor dedicate siguranței pasagerilor adulți, a copiilor și a pietonilor.

Reprezentanții EuroNCAP au notat cu un calificativ bun și modul în care a funcționat sistemul de frânare automată de urgență, iar acest lucru i-a adus lui Clasa A un calificativ de 75% în dreptul pachetului cu sisteme de siguranță.

Frânarea automată de urgență, asistentul de unghi mort, asistentul pentru menținerea benzii de rulare și sistemul pentru identificarea semnelor de circulație sunt elemente de bază pe care le vei găsi în oferta producătorului din Stuttgart. Sistemul Active Distance Assist Distronic cu Active Steering Assist, transformă Clasa B într-un model capabil să ruleze semi-autonom în anumite circumstanțe.

Ţinută de drum

Mercedes a extins gama de modele compacte, însă, pentru a nu deveni redundant, a căutat să le ofere o personalitate diferită. Prin urmare, ținuta de drum a noii generații Clasa B este diferențiată clar de cea a lui Clasa A. Mult mai confortabilă, ceva mai relaxată pe viraje, dar mult mai stăpână pe situație decât vechiul model.

Tot comparativ cu vechiul model pot spune că suspensia a primit o antifonare superioară. Gropile și denivelările nu transmit zgomote neplăcute în habitaclu, iar modul în care acestea sunt gestionate subliniază caracterul premium al mașinii. Foarte rare au fost momentele în care amortizoarele au dat dovadă de slăbiciune.

Noul Mercedes-Benz Clasa B este disponibil cu trei tipuri de suspensie. Una standard, orientată către confort, una sportivă, inclusă în pachetul AMG și una cu mai multe fețe, dacă optați pentru amortizoarele adaptive.

Exemplarul de test a fost echipat cu ultima variantă, ceea ce înseamnă că am putut jongla cu modurile Eco, Comfort sau Sport. Acesta din urmă rigidizează comportamentul și îți oferă mai multă încredere pe viraje. Totuși, direcția, deși devine și ea mai precisă, parcă nu atinge nivelul de informație pe care îl transmite cea de pe BMW Seria 2 Active Tourer. Lucrurile par mai artificiale în modelul din Stuttgart. Acesta recuperează în mediul urban, unde direcția este foarte asistată.

Vizibilitate

Fiind vorba despre un monovolum, nu ar trebui să vă puneți mari probleme de vizibilitate. Mai ales că poziția la volan este destul de înaltă și contribuie la un câmp vizual bun. Aproape că te simți într-un SUV. (Blasfemie!)

Suprafața vitrată este bine proporționată și vă oferă un habitaclu aerisit, luminos. Luneta este generoasă, ultimul rând de montanți nu incomodează foarte tare la parcare, iar oglinzile laterale sunt și ele suficient de mari pentru a ține sub control ce se întâmplă în spate.

Mercedes-Benz oferă și o cameră de marșarier.

Tehnologie

Am stabilit deja, acum ceva timp, că noua generație Mercedes Clasa A este cel mai tehnologizat model din segmentul compact și una dintre cele mai tehnologizate mașini din lume. Prin urmare, noul Clasa B profită și el de pe urma acestui pachet avansat.

Vorbim, în primul rând, de posibilitatea de a avea două ecrane, a câte 10 inch fiecare, unite pentru o senzație ca în StarTrek. Bineînțeles, dacă bugetul nu permite asta, există și ecrane mai mici, de 7 inch. Grafica este excepțională, procesorul are o rapiditate uimitoare, iar meniul este ușor de folosit. Nu știu dacă am mai zis-o, dar după ce mulți ani ne-a chinuit cu unul dintre cele mai alambicate sisteme multimedia, Mercedes-Benz a ajuns să ne ofere acum, probabil, cel mai prietenos sistem pe care îl găsești într-o mașină.

Prin urmare, aplaud de fiecare dată când am ocazia progresul făcut de germani.

Nu vă mai zic despre faptul că MBUX vine cu o navigație cu informații din trafic, conexiune la internet pentru telefoanele mobile ale pasagerilor și posibilitatea optării pentru realitate augmentată pe ecranul central. Cu 300 de metri înainte de o intersecție, camera frontală intră în acțiune, iar o săgeată îți indică banda pe care trebuie să te poziționezi. Imediat ce te-ai apropiat la mai puțin de 100 de metri de intersecție, o altă săgeată cu denumirea străzii pe care trebuie să mergi o să-ți apară în timp real pe ecranul central.

Nu lipsește nici asistentul vocal inteligent, care răspunde la numele „Hey, Mercedes!” și care îți poate calcula cea mai rapidă rută către un restaurant bun, imediat ce ai rosit cuvintele„Mi-e foame”. În engleză, bineînțeles.

Design

E greu să faci un monovolum atrăgător. Mai ales acum, când toată lumea iubește SUV-urile. Cu toate acestea, folosindu-se de o serie de linii regăsite pe A-Klasse, Mercedes a reușit să îi ofere noului B-Klasse un aer tehnologizat, mult mai elaborat decât cel al vechiului model.

Este o evoluție considerabilă, care poate menține B-Klasse în zona dezirabilului. Noul Clasa B va ieși în evidență atât prin liniile generale masculine, cât și prin elementele aerodinamice noi.

Jantele standard au o dimensiune de 16 inch, dar opțional, clienții pot alege chiar și diametrul de 19 inch. Luminile de zi cu LED sunt duble, spre deosebire de cele simple utilizate pentru Clasa A, în timp ce zona din spate are acum stopuri cu LED, un difuzor de aer și chiar și un eleron discret amplasat la nivelul hayonului.

Nu ne-a placut

  • Calitatea anumitor materiale de la interior
  • Portbagajul mai mic
  • Prețul piperat
Date tehnice - Mercedes-Benz Clasa B B 200 d 2.0 150CP Aut8
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1950
Lungime mm
4419
Putere maxima CP (rpm)
150 (3400)
Latime mm
1796
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (1400)
Inaltime mm
1562
Viteza maxima km/h
219
Greutate kg
1535
Acceleratie 0-100 km/h s
8.3
Ampatament mm
2729
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
43
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
455
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mercedes-Benz Clasa B

Ultimele teste

Comentarii (6)

  • Mare curaj să iei gropile *noastre* cu B-Klasse -- dar probabil că n-aveați destulă motorină-n rezervor ca să le ocoliți (ca-n bancul ăla cu tribunalul-șoferul-pietonul obez lovit. :-))

    Zic asta fiindcă o caracteristică importantă -- garda la sol -- e aproape invariabil uitată-n presa auto planetară, printre atîtea bălării care umplu netul, gen diagonale de ecrane (stop, nu fugiți :-) -- n-o să vă mai agasez cu critica ăstora interminabile de pe modelul testat, nici cu aeratoarele tip mulinetă, kitschoase după je -- liber la superlative deci cui le admiră.)

    Garda la sol de 104 mm (10,4 cm) găsită pt B180 pe site-ul austriac Benz e însă clar insuficientă pe drumurile noastre, dar și pe altele mai apusene. Cu lăcrimații frecvente ale posesorilor fostei generații (cu aeeași valoare a g.s.) pe diverse forumuri, inclusiv nemțești.
    Devine însă și mai penibilă reducerea 15 mm a versiunii AMG-Line - la 8,9 cm !!! Nedumerirea mea rămîne totuși nerespectarea de către Mercedes a ultimelor standarde TÜV , care cer o distanță la sol minimă de 11 cm a vehiculelor prezentate la ITP-ul german.

    Concluzie: cine vrea *Tuning ab Werk* p-un van-monovolum e perfect servit (n.b.: Active Tourer-ul bavarez are 167 mm g.s.)

    P.S. Strict tehnologic vorbind, ansamblul motor diesel + cutie auto ESTE în schimb de admirat -- și nu doar fiindcă-i conceput chiar de nemți și nu de Renault.
    Mă miră oricum consumurile aparent mici, dar de fapt...cam mari obținute-n testul AM -- zic asta după ce am scos mai puțin c-un E Coupe 220 D (tot 2.0 l, dar 194 CP și mai greu) anul trecut, pe 800 km.
    31 1
  • ce frumos arata la interior...dar vai, 50.000 de euro...iti iei masini Premium de banii aia
    14 10
  • Adrian
    Testul asta reprezinta agitatie disperata a marketingului de la Mercedes in a vinde in continuare aceasta masina nevandabila. Insista in prostie cu un segment pierzator, dar noua ne aduc in fata numai flori si atmosfera de festival.
    La fel au facut cu R-class si X-class.
    13 14
  • Masina n-arata rau, chiar si intr-un cadru banal, pozata intre blocuri si buruieni pe trotuare. E ok. Bine si asa decat deloc. Pozele astea mi-aduc aminte de perioada comunista. Mai mult nu zic ... Poate alta a fost intentia artistului si eu nu inteleg.

    Legat de motorizari, sunt curios daca intre cititorii AM a facut cineva vreo comparatie intre motorul original de la Renault si motorul de pe Mercedes. E vreo deosebire, sau e doar bolboroseala de marketing?

    Merci.

    De scumpa e foarte scumpa. Ramane de vazut daca o va cumpara cineva. Per total, are performante foarte bune pentru motorizarile oferite. Ca spatiu, pentru o familie tanara care traieste in jungla urbana, iarasi e bine proportionata. O singura data am facut un test drive cu generatia precedenta, dar mi-am dat seama ca nu e genul meu de masina. Pentru altii insa s-ar putea sa li se potriveasca perfect.
    13 1
  • @zărne: Cum, critici buruienile din cartierele noastre *premium*?! :-)
    ...Ca să nu zic *de lux*, așa cum preferă stimabilul @inexo -- în orice caz, pozele-s făcute excat cu schepsisul ăsta, ca să rimeze clasa.. clasei B cu a zonei photo-s hooting-ului.

    Diferențe-ntre motoarele Reno/Merc există, evident, dar nu-s decât unele direct proporționale cu prețurile versiunilor respective -- oricum hiper-umflate și pt variantele cam chelboase.
    Mai exact: și 1.5 DCi-urile, și 1.33 TCe-urile hexagonale sunt agregate remarcabile -- dar judecate-n contextul montării lor în mașini cu prețuri mai pâmântești. :-P
    Părerea mea doar poate, clar.
    17 1
  • Viata-i prea scurta pentru a te lupta cu frustrarile altora.
    Fiecare isi cumpara masina de care are nevoie si dispune de resurse; trebuie sa recunoastem ca ramane un motiv ascuns si nevoia de a epata in fata altora. Totusi sa-ti cumperi o masina noua premium, oricare ar fi ea, ramane un lucru dorit de catre noi toti!
    8 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru