Drivetest Opel Insignia Country Tourer (2013-2018)

2.0 CDTI 195CP AT6
Opel Insignia Country Tourer (2013-2018) zoom
de Mircea Meșter
Miercuri, 08.01.2014
Adevăratul crossover

Înainte ca SUV-urile să devină the real deal în industria auto, transformând implicit mărci sportive în producători care se susţin din mamuţi de peste două tone, familiile cu spirit de aventură apelau la tot felul de soluţii pentru a reuşi să treacă de obstacolele din teren accidentat. Ei bine, pentru a veni în întâmpinarea acestui tip de oameni, constructorii au început, acum mulţi ani, să transforme break-urile aflate deja în gamă în modele ceva mai adaptate cerinţelor rulării în soft-road. Adică pe macadam, eventual spre casa de vacanţă.

Aşa s-au născut modele precum Volvo XC70, Audi (A6) Allroad sau Subaru Outback. Nu erau nici SUV-uri, nici break-uri, ci ceva între. Aveau aceleaşi avantaje pe care le aducea break-ul şi veneau în plus cu o gardă la sol ridicată, cu tracţiune integrală permanentă şi cu elemente estetice adiţionale care introduceau ceea ce mai tâziu aveau să numim SUV-uri.

De fapt, aceste break-uri diferite au fost primele crossovere adevărate. Construite în sensul real al termenului crossover. Doar că lumea nu ştia asta pe atunci. Pentru că ele se aflau între break-uri şi ceva ce încă nu apăruse cu adevărat pe piaţă. Acum, însă, privind înapoi, observăm un tipar interesant şi o teorie a evoluţiei din care înţelegem cum a fost posibilă apariţia SUV-urilor.

Astăzi, break-urile cross - haideţi să le spunem aşa în acest text de acum înainte - sunt ceva mai discrete decât erau acum vreo 10-15 ani, deşi numărul lor a crescut constant, multe mărci intrând în jocul modificărilor estetice şi funcţionale ale break-urilor. SUV-urile au luat clienţii care vreau acest tip de modele, astfel că maşinile de familie transformate uşor au rămas apanajul oamenilor de familie care ştiu foarte bine că un break cross este cel puţin la fel de practic, duce fără probleme în soft road şi reuşeşte să fie şi ceva mai sportiv pe şosea decât un SUV. Adică a oamenilor inteligenţi care nu dau bani pe un SUV dacă n-au nevoie de el.

Cel mai nou venit în acest ecosistem special este Insignia Country Tourer. Un nume inspirat, care explică fără alte giumbuşlucuri la ce e bună maşina. Să vedem ce poate break-ul cross derivat din Insignia. 

Opel Insignia Country Tourer (2013-2018)
2.0 CDTI 195CP AT6

  • Pret de pornire 34.525 €
  • Pret model testat 38.260 €
  • Taxa auto 438 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Opel oferă în gama Insignia Country Tourer două motoare diesel mari şi late. Nu e vorba însă de o versiune entry şi de una de top, cum ar putea să pară, ci de un motor de "bază" destul de sănătos, de 2.0 litri 163 CP, şi de unitatea BiTurbo de 195 CP lansată acum doi ani care reprezintă încă cea mai bună variantă de ales dacă vă plac în acelaşi timp diesel-urile, marca Opel şi doriţi să cheltuiţi nişte bani strânşi în plus în cont.

Noi am testat versiunea de 195 de cai, pe care am văzut-o anterior la treabă şi pe Astra. Am regăsit acelaşi motor cu două turbine extrem de potent, cu resurse fantastice şi cu o vână demnă de o cauză mai sportivă. Dacă nu aţi făcut încă un test cu acest motor, merită să vă rupeţi câteva ore din viaţă, pentru că e una dintre revelaţiile diesel prezentate de mărcile de volum de pe piaţă.

Maşina noastră a venit configurată cu transmisie automată cu şase trepte şi tracţiune integrală. Cutia este o alegere bună dacă vreţi să vă simţiţi confortabil în traficul aglomerat, însă nu e chiar cea mai bună alegere din lume dacă vă place condusul sportiv, pentru că are momente în care întârzie schimbarea treptelor, lucru care se vede şi pe hârtie, la capitolul performanţe. E cumva normal, însă, având în vedere că vorbim de o automată clasică, nu de una cu două ambreiaje.

Dacă ar fi să schimb ceva la oferta motor-cutie de pe maşina testată, aş spune imediat "transmisia". Fără să am vreo îndoială. Din păcate, însă. Opel nu oferă o cutie manuală pe această motorizare. În plus, aş modifica puţin izolaţia fonică a habitaclului, pentru că motorul BiTurbo are tendinţa să devină zgomotos peste 2500 rpm şi să foarte zgomotos peste 3500, dacă aveţi nevoie vreodată să ajungeţi acolo.

Consum

Opel Insignia Country Tourer este de departe cel mai mare şi mai greu model din segment, iar asta se vede în consum şi performanţe. Cu cel puţin 100 de kilograme în plus faţă de concurenţii săi apropiaţi, cu 20 de centimetri mai lung decât A4 Allroad şi cu 15 centimetri mai lung decât Passat Alltrack şi Subaru Outback, break-ul cross german plusează şi în lăţime, acolo unde e cu 15 centimetri mai mare decât cel mai apropiat rival.

În acest condiţii, cei 6.6 litri pe care modelul german îi usucă pentru fiecare sută de kilometri parcurşi reprezintă cea mai mare valoare din segment. Nu sunt diferenţe foarte mari (ceilalţi vin cu 5.9 şi 6.0 litri), dar e destul cât să pună modelul german pe ultima poziţie între concurenţii săi direcţi. De notat faptul că media consumului extraurban (5.3 litri/100 km) este la acelaşi nivel cu cel al concurenţilor, Insignia Country Tourer fiind însă penalizat de consumul urban de 8.9 litri, cu aproximativ două unităţi mai mare decât a adversarilor direcţi.

Nu am avut ocazia de a merge foarte mult prin oraş, însă în testul nostru extraurban am notat un consum care variază între 6.4 şi 7.4 litri la fiecare sută de kilometri, în funcţie de modul de rulare.

Performanţe

Opel anunţă un timp de accelerare 0-100 km de 9.9 secunde pentru Insignia Country Tourer, ceea ce îl plasează din nou pe modelul german pe ultima poziţie în clasamentul segmentului. Cel mai apropiat concurent ar fi Subaru Outback, cu 9.7 secunde, care vine însă cu un motor boxer de 2.0 litri care dezvoltă abia 150 CP. În rest, cei care aleg un Passat Alltrack "fac" suta de kilometri pe oră într-un timp cu 1.2 secunde mai bun, iar Audi A4 Allroad reuşeşte acelaşi lucru în 8.1 secunde.

Foarte probabil, problema este aceeaşi cutie automată, pentru că motorul nu dă în niciun moment impresia că nu ar fi capabil de mai mult decât atât. Modelul german recuperează oricum la capitolul viteză maximă: 210 km/h, o valoare identică cu a lui A4 Allroad şi cu doar un km/h mai coborâtă decât a lui Passat Alltrack.

Interior

Interiorul lui Country Tourer este preluat fără modificări de la Insignia facelift, model deja testat astă toamnă de Automarket. Astfel, primul lucru pe care îl observi este unul care-ţi scapă un "Băi, oamenii ăştia au ascultat de noi şi de clienţi!": bordul plin de milioane de butoane de pe versiunea dinainte de facelift s-a transformat într-o zonă mult mai curată, în care comenzile sunt uşor de înţeles şi mai ales mult mai "lizibile". Şi asta în condiţiile în care vorbim despre o maşină de test echipată complet, cu toate sistemele disponibile pe Insignia.

După ce te dumireşti puţin, îţi dai seama că factorul "Wow!" îşi pierde din efect. Asta pentru că butoanele care odată erau pe bord s-au mutat prin restul maşinii, deci comenzile nu au fost concentrate, aşa cum pare la prima vedere, ci reaşezate în spaţiu. E ca şi cum ai intra în balconul apartamentului şi, din haosul pe care-l ai acolo, ai transforma totul într-un spaţiu mult mai aerisit doar pentru că ai pus toate lucrurile în ordine, fără să arunci mai nimic din ce aveai. Iar asta nu e un lucru rău. Şi totuşi, dacă ai curiozitatea de a număra butoanele de pe volan, ai ajunge la un cifre îndeajuns de sănătoasă încât să te gândeşti la o nouă curăţenie: 18.

În rest, Insignia vine în plus cu display TFT în locul ceasurilor de bord clasice, acesta schimbându-şi "orientarea" în funcţie de nevoile pe care le ai la volan. Vezi astfel vitezometrul digital sau pseudo-analog, în funcţie de nevoi, vezi imaginile sistemului de navigaţie în centrul "ceasului" vitezometrului, vezi informaţii interesante precum durata de viaţă a uleiului de motor şi aşa mai departe. Altfel spus, Insignia s-a modernizat vizibil, iar versiunea Country Tourer profită din plin de asta. 

Evident, mai ai un display mare în centrul bordului, acesta fiind locul din care îţi comanzi meniurile de care ai nevoie. Totul în limba română, dacă vrei. Apropo de acest display, el poate fi operat atât prin touch, cât şi prin comenzi clasice - adică butoanele care se află dedesubt. Mai mult, Opel adaugă un alt mod de a muta cursorul pe ecran, prin touchpad-ul care se află la baza cutierei. Acesta este însă complet inutil, inexact şi va zace sub praf atât timp cât celelalte două moduri de comandă sunt mult mai intuitive şi exacte.

În rest, Insignia Country Tourer vine cu materiale de calitate, cu scaune care arată excelent şi sunt confortabile la drum lung şi cu acelaşi portbagaj imens pe care deja îl cunoşteam de pe break, de 540 de litri. Mai mult lung decât înalt, dar care se deschide însă uşor inestetic, cu o "buză" inferioară ciudată. Aceasta e însă foarte practică şi poate, la o adică, să devină o bancă de ocazie.

Preţ de achiziţie

Opel Insignia Country Tourer pleacă de la 34.500 de euro în România, preţ pentru care aveţi acces la motorul diesel de 163 CP. Unitatea testată de noi, dieselul BiTurbo de 195 de cai, este cea mai scumpă versiune de motorizare din gamă şi costă cu 4000 de euro mai mult. Asta face că iubitorii de performanţe pe benzină să aibă la dispoziţie un motor turbo SIDI de 2.0 litri şi 250 de cai care vine cu un preţ intermediar, de 36.500 de euro, şi care devine astfel o afacere interesantă dacă nu vă interesează consumul.

Oricum ar fi, lista de dotări standard a lui Insignia Country Tourer este una foarte bogată. Poate fi consultată în întregime AICI şi implică jante de 18 inch, climatizare electronică, volan îmbrăcat în piele sau cruise control. Din calculele noastre, maşina testată de noi - echipată complet - ajunge undeva în jur de 47.000 de euro, un preţ destul de piperat şi care îţi deschide orizonturi de aşteptare foarte mari. Sfatul nostru: mergeţi pe motorul diesel de 163 CP şi pe cutia manuală.

Una peste alta, Insignia Country Tourer nu e nici cel mai scump, nici cel mai ieftin model din segment. Audi îşi ia partea leului cu al său A4 Allroad - ştim, nu e cazul să amestecăm mărcile premium şi de volum, dar din cauza lipsei de modele din segment ne permitem compromis în acest caz, iar Passat Alltrack devine cea mai accesibilă variantă a clasei, un 2.0 TDI de 177 CP cu DSG şi 4Motion plecând de la 35.600 de euro.

Siguranţă

Opel Insignia facelift nu a fost testat de EuroNCAP, însă versiunea anterioară a reuşit să adune un punctaj excelent în 2009, cu un comportament excelent mai ales la categoria Siguranţa Pasagerilor Adulţi (92%). Per total, Insignia a scos cinci stele, calificativ care se transferă şi versiunii actuale.

Ai la dispoziţie airbag-uri frontale (cu deschidere în două trepte), laterale şi cortină pentru locurile din faţă, celor din spate fiindu-le oferite airbag-uri laterale standard şi cortină ca opţiune suplimentară. Acestora li se adaugă tetierele active, sistemuol de eliberare a pedalelor în caz de accident şi, evident, armata de pachete tehnologice active de asistenţă care-ţi fac viaţa mai uşoară la volan. De la avertizare luminoasă şi acustică la schimbarea involuntară a benzii, până la cruise control activ sau foarte utilul sistem de detectare a traficului din spate atunci când ieşi în marşarier din parcare. Toate sunt acoperite.

Ţinută de drum

Insignia Country Tourer are o gardă la sol ridicată şi scuturi adiţionale care îi dau o alură de SUV. Asta înseamnă că, dacă părăseşti şoseaua şi o iei pe macadam pe modul Normal de rulare, maşina reuşeşte să facă faţă fără probleme, ajutându-se şi de sistemul de tracţiune integrală permanentă. Acesta duce până la 30% din cuplu către roţile din spate pe modul Sport sau chiar până la 100% dacă senzorii simt că aderenţa pe roţile din faţă e zero. 

În modul normal, suspensiile sunt confortabile şi "desenate" perfect pentru o familie care are treabă în şi printre oraşele româneşti, chiar dacă spatele este uşor zgomotos la trecerea peste denivelări. Dacă ai nevoie de mai mult decât atât, apasă butonul Tour şi vei avea o maşină numai bună de autostradă, acolo unde virajele se văd doar pe hartă. Pe Sport, caznele şasiului şi ale caroseriei se simt şi se traduc printr-un nivel acceptabil de ruliu, însă acest dezavantaj este contrabalansat perfect de tracţiunea integrală, care nu te lasă să pierzi controlul maşinii şi coboară din roţi să te ajute să treci cu bine peste limite.

Direcţia nu-ţi pune probleme, dar nici nu e cea mai bună din clasă. E ok. 

Vizibilitate

Dacă nu ai condus în ultima perioadă un break sau dacă ai crezut că acest tip de caroserie este cel mai urât lucru care li s-a întâmplat maşinilor în ultimii 50 de ani, vei avea surpriza de a observa că berlina pe care o iubeai atât de mult nu reuşeşte niciodată să-ţi ofere vizibilitatea pe care o ai într-un break. Asta pentru că - vorba unui prieten - unde-i luneta, acolo se şi termină maşina.

Deşi pare masiv cu garda sa la sol ridicată cu plafonul de câţiva metri buni, Country Tourer nu-ţi va da niciodată ocazia de a te plânge de vizibilitate, iar după câteva minute în care te obişnuieşti cu poziţia la volan vei avea surpriza de a descoperi un model prietenos la acest capitol, mai ales că ai o oaste de senzori şi camere care-ţi uşurează munca.

Atenţie, vizibilitate ok nu înseamnă că e o maşină care-şi găseşte uşor calea-n viaţă prin oraş. Nu de alta, dar are, totuşi, aproape cinci metri.

Tehnologie

Între notiţele pe care mi le-am luat în timpul testului s-au strecurat trei cuvinte, fără predicat, care spun destul de multe despre numărul de echipamente şi de sisteme pe care le avea maşina testată de noi.

"Plină de tehnologie".

Şi nu e o exagerare. Maşina asta avea atâtea sisteme printre dotări, încât sunt aproape sigur că nu am reuşit să le văd, simt sau testez pe maxim jumătate dintre ele. Cel mai spectaculos este display-ul de 8 inch care ia locul ceasurilor de bord, pentru că e polivalent şi are o grafică interesantă, chit că mişcarea "acelor" este uneori greoaie, sacadată. Acesta este, de fapt, varianta de top pe care o poţi comanda în zona ceasurilor, Opel oferindu-ţi, în funcţie de buget, display-uri ceva mai simple, de 3.5 sau 4.2 inch.

La fel se întâmplă şi în cazul ecranului sensibil la atingere de pe bord (8 inch), care este nivelul de top al variantelor pe care le ai în acest sens echipat cu sistemul de navigaţie opţional. Dacă nu te ajută bugetul sau nu ai nevoie de aşa ceva, poţi opta pentru versiunea de bază a ceea ce Opel numeşte Radio R300 (cu ecran de 4.2 inch) sau pentru versiunea cu Bluetooth a acestuia.

Chiar şi melomanii sunt ajutaţi de Opel, sistemul audio Bose cu opt incinte acustice rprezentând un mod mai mult decât plăcut de a-ţi petrece timpul la volan. Evident, dacă se nimereşte ca muzica pe care o asculţi să fie una binecrescută, vei avea respectul nostru etern.

Dar sistemele nu se opresc aici. Ai faruri adaptive (AFL+), sistemele de asistenţă la rulare înşiruite mai sus la capitolul Siguranţă şi un cruise control adaptiv care face toţi bani, este uşor de utilizat şi te face să uiţi că ai pedale pe autostradă, frânând şi accelerând de unul singur.

Cel mai spectaculos sistem de la bordul lui Insignia Country Tourer a fost însă cel care citeşte semnele de circulaţie. Nu e o noutate în sine, dar însăşi această calitate îi creşte valoarea. Pentru, pe parcursul a 1000 de kilometri vărsaţi prin România, a reuşit să citească impecabil limitele de viteză, indicatoarele care interzic depăşirea şi nu numai. Am testat acest tip de sistem acum câţiva ani, la lansarea originală a lui Insignia, care a avut loc în Austria, şi mi s-a părut complet inutil pentru că era inexact. Acum, la 6 ani distanţă, lucrurile sunt complet diferite: fiecare indicator românesc a fost citit corect, oricât de şters sau de îndoit era. Deloc rău.

Atâta tehnologie strânsă la un loc aduce însă cu sine şi erori de proiectare, cum ar fi cea a butoanelor touch care înlocuiesc comenzile clasice ale temperaturii sistemului de climatizare. Acestea sunt greu de accesat, răspund greu la apăsare şi nu am reuşit să ne împrietenim deloc cu ele în cele patru zile ale testului.

Design

Insignia era o maşină dezirabilă înainte de facelift, iar schimbările aduse de Opel odată cu modificarea frontală şi interioară îl fac pe modelul german să evolueze liniştit şi sigur. Chiar dacă cele mai mari diferenţe se vor resimţi la interior, exteriorul a trecut şi el prin mâinile designerilor germani, iar de acolo a ieşit o maşină care atrage atenţia chiar şi neagră, culoarea modelului nostru de test. 

E adevărat, la ochii lungi care s-au uitat după noi a contribuit, fără doar şi poate, kitul estetic care transformă Insignia Sports Tourer, adică break-ul, în Insignia Country Tourer, adică break-ul cross. E vorba de scuturi frontal şi posterior, de apărători negre ale aripilor şi de un spoiler modificat.

Insignia Country Tourer rămâne veriga dintre break şi SUV, iar cei care vor o maşină care să facă faţă pe macadam nu au multe variante care să arate mai bine în segment. 

Nu ne-a placut

  • Motor zgomotos peste 2500 rpm
  • Touchpad central inutil
  • Cutie lentă
  • Suspensii zgomotoase pe spate
Date tehnice - Opel Insignia Country Tourer (2013-2018) 2.0 CDTI 195CP AT6
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1956
Lungime mm
4920
Putere maxima CP (rpm)
195 (4000)
Latime mm
2084
Cuplu maxim Nm (rpm)
400 (1750)
Inaltime mm
1526
Viteza maxima km/h
210
Greutate kg
1843
Acceleratie 0-100 km/h s
9.9
Ampatament mm
2737
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
70
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
540
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Opel Insignia Country Tourer (2013-2018)

Ultimele teste

Comentarii (15)

  • Comentariile sunt de prisos la un opel de 47000 E.
    Si totusi ar merita daca ai primi la el bonus sediul reprezentantei.
    22 17
  • E dragut nu ? Pretul e cam mare pt. un Opel dar la cate are pe el si ce ofera e justificat. Un A4 avant cu aceleasi dotari probabil era cu 20 de mii mai scump.
    22 4
  • Super test!

    Exact genul meu de maşină: ideală pentru vacanţe, puternică, atragătoare, spaţioasă, optimă pentru denivelările şi gropile autohtone.

    Nu văd rostul unui SUV cu prezenţa pe piaţă a acestui gen de maşină, oricum proprietarii de SUV-uri nu le scot vreodată în off-road că nu fac faţă. Vrei teren greu, există un Pajero, Jimny sau regele G.

    Oricum văd destule Passat Alltrack şi A4 Allroad pe stradă semn că unii români au devenit mai pragmatici, nefiind influenţaţi de marketingul consumist! Sper să apară cât mai multe Country Tourer ca tabloul să fie complet.
    22 5
  • "...şi cu 15 centimetri mai lung decât Passat Alltrack şi Subaru Outback, break-ul cross german plusează şi în lăţime, acolo unde e cu 15 centimetri mai mare decât cel mai apropiat rival."


    Este imposibil sa existe asemenea diferente, cel putin la latime. Poate doar comparata cu un Golf sa iasa asemenea diferenta. 15 cm este enorm.

    Ati luat masuratoarea cu tot cu oglinzi de la Opel si cea fara oglinzi de la Passat, cel mai probabil.
    Passat are1820 fara oglinzi si 2062 mm cu tot cu oglinzi, fata de 2084, Opel. Este o diferenta de 2,2 cm. Pana la 15 cm....

    Si la lungime e ceva dubios. Nici acolo n-am incredere ca e asa mare diferenta. Passat are trecuta si dimensiunea cu carlig. Poate asa era si la Opel.

    Zic poate pentru ca pe site-ul Opel n-am reusit sa gasesc dimensiunile pentru Country Tourer.
    16 0
  • chiar atat de grea e? :(
    8 1
  • antonny
    in banii astia Subaru Outback 2.0D AWD cea mai buna oferta
    3 19
  • Frumoasa masina, dar cred ca se bate cu A6 Allroad nu cu A4, si in acest caz pretul este foarte bun.
    11 3
  • Scrooge
    @antonny....nu comentez marca Subaru, dar un lucru e clar...."e jale" la vanzari in Europa.
    12 1
  • pseudo-crossover
    Cred ca acesta ar fi titlul potrivit pt. articol. Articol scris foarte bine, ca de obicei. Din pacate doar cu niste scuturi si ceva protectii din plastic nu cred ca faci o noua caroserie. Mai ales ca nu au modificat deloc garda la sol. Mare pacat! cred ca se va vedea acest lucru in vanzari.
    Numai bine!
    5 4
  • Pretul este mult prea mare si fiabilitate deosebit de redusa...Intrati pe forum Opel si aflati pareri de la proprietari....Electronica e varza si mereu trebue resetatamsterse erorile,ca doar nu stau degeaba inginerii lor,fara salarii si ciupeli grase!! Doar un test si cateva operatii de 30 minute te pot duce la 250 ron..
    Eu personal la 37 de mi de euro...deci cu mai putini banutzi... as lua un Suv japonez,chiar si second hand...care are cel putin 150 cp si ma tine o viata...chiar X-trail nou,e foarte bun

    http://www.automarket.ro/masini-noi/nissan/x-trail-2010-20-dci-150cp-elegance-auto-105423/specificatii.html
    4 10
  • Pe mine altceva ma dezamageste: masina asta are 195 CP si acceleratia 0-100 km o face in 9,9 sec. Unde e puterea? Se pierde datorita transmisiei prost concepute. Pai si atunci nu e mai buna varianta de 163 CP care are si un consum mult mai bun? Daca nu avea 4x4, masina asta nu merita nici cea mai mica atentie. Dar chiar si asa, la pretul asta trebuie sa-ti placa la nebunie marca Opel sa faci alegerea asta.
    Pacat totusi, caci masina in sine arata bine, mai ales varianta asta break.
    12 2
  • Passat Alltrack-latime:
    -cu oglinzi pliate: 1820 mm;
    -cu tot cu oglinzi: 2062 mm;

    Opel Country Tourer-latime:
    -cu oglinzi pliate: 1858mm;
    -cu tot cu oglinzi: 2084mm;

    Sa facem un pic de matematica, ca vad ca e nevoie.

    -cu oglinzi pliate: 1858-1820=38mm, adica 3,8 cm.
    -cu tot cu oglinzi: 2084-2062=22mm, adica 2,2 cm.

    Prin urmare Opel este mai lat decat Passat cu 3,8 cm cand are oglinzile pliate si cu 2,2 cm cand nu le are.

    Cum ati ajuns sa spuneti ca e mai lat cu 15 cm?

    Si dupa cum spuneam, nici macar comparat cu Golf nu exista asemenea diferenta. Golf are are 2027 mm cu tot cu oglinzi si iese o diferenta de 5,7 cm :)))) fata de Opel .
    4 0
  • arogantul
    la pretul asta iti iei un XC70 si nu te doare capul
    4 4
  • Influentati probabil de review-urile negative - In zilele astea e oferta - modelul full - de 49.000 euro am reusit sa il scot la 33.000 euro - la banii astia si la ce ofera - nu cred ca exista alternativa mai buna pe piata momentan
    5 1
  • Insignia 0-100 8..9
    totusi modelul acesta face suta in 8.9 secunde nu 9.9 dar se pare ca domnii de la AM daca nu vine de fiecare data cineva sa le atraga atentia ei lasa totul asa eronat cum este.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru