5 din 5: Honda Civic Type R devine cel mai rapid model de serie cu roți motrice față și pe Hungaroring. Proiectul "Type R Challenge 2018" a ajuns la final

de Cornel Șocariciu
Luni, 06.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Proiectul "Type R Challenge 2018" a ajuns la final. Noul Honda Civic Type R este cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe Magny Cours, Spa-Francorchamps, Silverstone, Estoril și Hungaroring. Jenson Button, fostul campion din Formula 1, este pilotul care a stabilit ultimul record.

Pentru a demonstra capacitățile sportive ale noii generații Civic Type R, Honda a demarat proiectul "Type R Challenge 2018". Cinci circuite celebre din Europa și un singur scop: cel mai bun timp pe tur pentru modelele de serie cu roți motrice față.

La jumătatea lunii mai, Honda Civic Type R a reușit să bată recordul pe circuitul de la Magny Cours. În luna iunie, Hot Hatch-ul nipon a mers în Belgia și a devenit cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe Spa-Francorchamps. În luna iulie, Honda Civic Type R a fost "în vizită de lucru" pe circuitul de la Silverstone, iar mai apoi la Estoril. Și aceste două aventuri s-au încheiat cu cel mai bun timp trecut în dreptul Hot Hatch-ului japonez.

Ultimul circuit pe care Civic Type R l-a înfruntat a fost în Ungaria, la Hungaroring. Jenson Button, fost campion în Formula 1, a pilotat modelul japonez către un nou record. 2 minute și 10.19 secunde au fost necesare pentru ca noua generație Civic Type R să devină cel mai rapid model de serie cu roți motrice față de pe Hungaroring.

"Ce m-a surprins a fost faptul că poți frâna foarte târziu.

De asemenea, cutia manuală funcționează foarte bine", au fost cuvintele lui Jenson Button.

Fostul record de pe Hungaroring fusese stabilit în 2016 de vechea generație Civic Type R.

"Am mers la Hungaroring, circuitul unde în 2006 am obținut alături de Honda prima mea victorie din Formula 1, să stabilim cel mai bun timp pentru mașinile de producție cu tracțiune față. Și sunt încântat că am reușit acest lucru", a declarat Jenson Button.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru