Toyota va reporni producția la uzina britanică din Burnaston, începând cu 26 mai: în fabrica din Marea Britanie sunt asamblate Corolla Hatchback și Corolla Touring Sports

de Cornel Șocariciu
Luni, 25.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota a anunțat că începând cu 26 mai vor fi reluate activitățile la uzina din Burnaston, Marea Britanie. Așa cum era normal, niponii au pregătit o serie de măsuri suplimentare pentru protejarea angajaților.

Toyota a anunțat că va relua treptat producția la uzina britanică din Burnaston, începând cu 26 mai. Fabrica a fost închisă în 18 martie din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2, iar pentru protejarea angajaților, niponii au pregătit acum o serie de măsuri speciale.

Acest pachet de măsuri a fost gândit pe baza recomandărilor și instrucționilor emise de autorități. La nivelul uzinei au fost stabilite fluxuri de trafic cu un singur sens, iar fiecare sală de ședințe va avea un număr limitat de locuri. De asemenea, angajații vor primi echipamente suplimentare de protecție și vor exista instrucțiuni noi de igienă.

La uzina din Burnaston sunt asamblate noile Corolla Hatchback și Corolla Touring Sports.

De asemenea, începând de astăzi, 25 mai, Toyota și PSA Peugeot-Citroen au redeschis uzina din Kolin, Cehia, unde sunt asamblate modelele Citroen C1, Peugeot 108 și Toyota Aygo. Fabrica din Cehia a fost închisă în 19 martie.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru