Standul Lexus din cadrul Salonului Auto de la Geneva: debut european pentru SUV-ul electric UX 300e și pentru LC 500 Convertible

de Cornel Șocariciu
Joi, 06.02.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lexus va expune noile UX 300e și LC 500 Convertible în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Alături de cele două modele de serie, japonezii vor aduce și prototipul electric LF-30.

Lexus a publicat lista cu vehiculele pe care le va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie. Conform oficialilor, producătorul nipon nu pregătește surprize majore pentru fani.

În cadrul standului organizat la Geneva, Lexus va expune în premieră europeană noile UX 300e și LC 500 Convertible.

Lexus UX 300e, primul SUV electric dezvoltat de compania niponă, a fost expus în premieră în luna noiembrie a anului trecut în cadrul Salonului Auto de la Guangzhou, China.

SUV-ul este echipat cu un motor electric amplasat în partea din față capabil să ofere 150 kW și 300 Nm. Bateria pregătită de niponi are o capacitate de 54.3 kWh, iar autonomia anunțată de reprezentanții Lexus este de 400 de kilometri (valoare calculată conform vechiul standard NEDC). Debutul comercial pe piața din Europa este programat pentru anul curent.

Lexus LC 500 Convertible a fost expus în premieră în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, eveniment care s-a desfășurat la finalul anului trecut.

Modelul constructorului nipon dispune de un plafon soft-top care poate fi ridicat sau coborât în 16 secunde până la viteze de 50 km/h. Sub capotă se află același motor V8 de 5.0 litri cu 477 CP cuplat la o cutie automată cu zece trepte.

Conform oficialilor Lexus, versiunea LC 500 Convertible va fi disponibilă pe piața din Europa începând cu vara acestui an.

Tot în cadrul Salonului Auto de la Geneva, Lexus va expune conceptul LF-30 pentru prima dată în fața publicului european. Prototipul reprezintă viziunea constructorului asupra electrificării și este echipat cu patru motoare electrice care oferă un total de 540 CP și 700 Nm.

Comentarii (1)

  • ACE - Craiova
    Modelul UX 300e (un SUV compact), va avea o autonomie electrica de 320 km WLTP - foarte apropiata de cea de la PEUGEOT e-2008 (310 km WLTP), deci nu este ceva care sa rupa gura targului.

    Este insa un inceput....Colaborarea. TOYOTA cu firma PANASONIC va conduce la tipuri de baterii excelente pentru viitorul producatorului auto.

    Pentru compania TESLA, care are tehnologia de fabricatie a masinilor creata special pentru electrice, PANASONIC livreaza bateriile de 100 kWh care reusesc sa atinga autonomia de 565 km WLTP....

    De ce nu ar face PANASONIC exact acelasi lucru si pentru TOYOTA, atunci cand se va inaugura (cel mai probabil, la sfarsitul lui 2020 sau inceputul anului 2021) noua platforma de productie dedicata pentru masinile electrice numita e-TNGA?!.....
    14 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru