Skoda Rapid, imagini şi informaţii noi

De Sebastian Toma
Publicat Marti, 26.06.2012
Skoda a prezentat imagini noi cu ultima adăugire a gamei sale - Rapid. De data aceasta, imaginile au fost însoţite de informaţii tehnice.

Skoda a prezentat o galerie nouă cu Rapid, alături de un set de informaţii tehnice suplimentare. La doar o zi de la prezentarea fratelui de platformă - Seat Toledo, cehii au dezvăluit informaţii despre motorizările lui Rapid, au confirmat prezenţa pachetului de drumuri grele în lista de dotări opţionale, precum şi existenţa suspensiei spate cu bară de torsiune. Reprezentanţii mărcii au motivat alegerea punţii spate rigide pe fondul costurilor reduse de producţie şi dezvoltare, alături de posibilitatea furnizării unui nivel superior de spaţiu la nivelul portbagajului. Cele mai interesante veşti vin de la capitolul motorizări, o parte din detaliile tehnice ale lui Skoda Rapid fiind dezvăluite odată cu noile imagini de presă ale noului model al cehilor.

Versiunea de bază a berlinei din Mlada Boleslav va fi echipată cu un motor 1.2 HTP de 75 CP şi 112 Nm, care îi va conferi un timp 0-100 km/h de 13.9 secunde şi un consum mediu de 6.1 litri la sută. Următorul propulsor din gamă este supraalimentat şi are un cilindru în plus, deşi are aceeaşi capacitate.

Vorbim despre 1.2 TSI, care dezvoltă 86 CP la 4.800 rpm şi 160 Nm între 1.500 şi 3.500 rpm. Această versiune are o viteză maximă de 183 km/h, cu 12 km/h mai mare decât cea a versiunii entry-level, şi atinge ”suta” în 11.8 secunde. Există şi o versiune mai puternică a motorului 1.2 TSI în oferta Skoda Rapid, sub forma unei unităţi de 105 CP şi 175 Nm. Aceasta vine în compania unei transmisii manuale cu şase trepte, accelerează de la 0 la 100 km/h în 10.3 secunde şi poate să atingă o viteză maximă de 195 km/h.

Vârful gamei Rapid va fi un 1.4 TSI, care va oferi 122 CP la 5.500 rpm şi 200 Nm între 1.500 şi 4.000 rpm. În compania unei transmisii DSG cu şapte trepte, modelul poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 9.5 secunde şi să atingă o viteză maximă de 206 km/h, în timp ce consumul mediu este de 5.8 litri la sută. Diesel-urile din gama Rapid sunt două la număr, ambele fiind versiuni ale motorului 1.6 TDI. Astfel, versiunea entry-level are 90 CP şi 230 Nm, fiind capabilă să consume de 4.2 litri la sută, în timp ce versiunea mai puternică oferă 105 CP şi 250 Nm şi are un consum mediu de 4.4 litri la sută.

Cei de la Skoda ar putea oferi şi o versiune GreenLine a lui Rapid, aşteptată să ofere un consum de carburant şi mai redus graţie sistemului stop-start şi a anvelopelor cu rezistenţă redusă la rulare.

Via | Autoforum.cz

Comentarii (26)

  • un oarecare
    1,4 de 160 de cai era perfect!
    15 18
  • @oarecare
    ...1,4 si 400 de cai era...perfect ?
    37 16
  • ai ai ai ce teapa or sa-si ia...
    zic eu ca loganul chiar va face treaba buna....
    22 20
  • Vasilica
    Sigur va fi un succes. Orice om sanatos la cap nu isi va lua logan "echipat" stiu ca exista in manelarica destule specimene dar daca intra in gama de pret de la skoda, pot sta linistiti cehii
    5 10
  • Oricum nu se incadreaza in pretul Loganului.
    16 5
  • BaditzaEx
    pacat de masina ( imi place f mult designul - cel putin din poze ), cu asemenea motorizari , caci in afara de 1,4 tsi ( 122cp ) celalalte imi par cel putin depasite
    8 6
  • huooo teparilor!!
    1.2 HTP e cea mai mare teapa posibila! Chiulasa ovalizata la ~50.000 km a intrat deja in banal...
    18 3
  • frumos ambalat ,marketing agresiv VAG si sigla skoda ......ce o sa mai vanda .........Reprezentantii de vanzari de la skoda ce o sa mai bage pe gat 1.2 htp ........dar ce mai conteaza ,cand ai in parcare aceasi sigla ca si a vecinului ........
    14 5
  • un observator
    Cel mai amuzant e omologul sau Seat Toledo cu sloganul "Enjoyneering" ... adica va dati seama ce placere a "ingineriei" germane ar fi un 1.2 htp, 6 valve, dezechilibrat la 75 cp si 1300 kg...
    15 1
  • .marius.
    E clar. Masina facuta pentru taximetrie,flote pentru firme si institutii.
    Pana si un Logan e mai bine motorizat...
    19 11
  • cine crede ca o sa aiba acelasi pret k si loganul ori e trepanat ori a trait 10 ani in padure!!! o sa iasa si preturile si o sa vedem,insa tot a ligheane si balii o sa miroase in ea ca intr-un mag de profil...
    10 17
  • Masina frumusica, dar anosta - ca restul. Ori Octavia ori asta, nu vad prea multe diferente.
    7 7
  • Getta (sic!) in haine Skoda....doar e acelasi grup, doar siglele se schimba la poarta fabricii:)
    8 8
  • O masina ieftina va avea motoare mici din rationament de costuri. E simplu. Faptul ca ofera in baza un motor de 75 CP care atinge 100 km/h in 14 secunde nu poti spune ca e o masina submotorizata, ci una cu performante acceptabile. Nu este singura masina de pe piata care are un motor mai mic. Daca il folosesti el mai mult in oras nu vei simti vreo diferent mare, in afara insa poate ca ti-ai dori ceva mai puternic. Dar daca vrei ceva mai puternic te mai cauti in buzunare si alegi 1.4 TSI. Cred ca va fi cel mai puternic adversar pentru Logan 2 daca ne referim la masini noi.
    10 7
  • Toate bune si frumoase, dar sa oferi 1.2 HTP pe masina asta mi se pare bataie de joc, si nu datorita puterii, care este acceptabila pt un entry level (remember Cielo la inceput, 75cp si ipotetic cam aceeasi greutate), ci datorita motorului in sine, care era depasit de acum 4-5 ani, fiind practic un antic 1.6 MPI fara un cilindru. Din proprie experienta cu o Fabie cu acelasi motor, consumul este incredibil de mare, iar de depasiri la viteze incepand cu 90-100 km/h nici nu poate fi vorba.
    14 0
  • fata si spatele masina sunt cam identice cu VW Vento 2001 fabricat pentru india
    3 3
  • CORECTIE VW VENTO 2011
    6 3
  • Mie mi se pare ciudata deschiderea portbagajului din poza 16. Este sedan dar totusi se vede in masina ??
    1 2
  • in cativa ani se v-a putea vedea in masina, cu usa la portbagaj inchisa, prin gaurile de rugina care vor aparea...
    5 7
  • 2012 Fabia Sedan. Atââââ!
    2 2
  • Bogdan
    Nu stiu de ce criticati rapidul pt un motor de baza. Intre 1.2 htpul ala si 1.2 tsi 85 cp e diferenta de 400 euro. Oricum intre logan 2 si rapid va fi diferenta vreo 2500-3000 euro la aceleasi dotari.
    5 1
  • Mircea
    Nu va ajung 122 CP ? Este tot ce iti trebuie !
    Am vazut ca astia cu Loganu' de 105 CP se cred zmei si zic de Rapid ca la 122 Cp ca e inceata :))
    3 2
  • Mircea
    Nu va ajung 122 CP ? Este tot ce iti trebuie !
    Am vazut ca astia cu Loganu' de 105 CP se cred zmei si zic de Rapid ca la 122 Cp e inceata :))
    6 1
  • Ma asteptam sa scoata varianta "modernizata" a Octi Tour (1U) dar se pare ca va iesi un tip de autovehicul motorizat de o ascutitoare.
    Vestea buna e ca nu au pus suspensia spate cu foi lamelare sa iasa mai ieftin, ca la caruta.
    2 5
  • Crystyann
    Toti vor masini de 500 CP - facand o paralela cu Octavia : stiti cate 1,8TSI / 160 CP se vand pe lunaaa??? 1-2-3-4 in toata tara. De ce? Ca romanul vrea 160CP , dar ar vrea sa ii consume 6% in oras la mers mega sportiv si 3% pe autostrada la 220 km / h . Si de aici vine intrebarea : noi vrem mult, dar suntem dispusi sa platim pretul ?? NU , ca suntem romani vesnici nesatisfacuti si mereu carcotasi...
    Pentru cine vrea mai mult exista BMW - dar si la pretul aferent.
    4 0
  • noul seat toledo pare mai bine inchegat..acum sa vedem si diferentele de pret
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru