Sărbătoare la Lamborghini: SUV-ul Urus a atins pragul de 10.000 de unități produse

de Daniel Popescu, Foto: Lamborghini
Marti, 21.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lamborghini a anunțat că a produs 10.000 de unități ale SUV-ului Urus în numai doi ani de la lansarea pe piață. Modelul acoperă deja peste jumătate dintre unitățile vândute anual de constructor.

Lamborghini Urus continuă să înregistreze rezultate excelente la vânzări, iar constructorul italian a anunțat marți că SUV-ul a atins acum pragul simbolic de 10.000 de unități produse.

Exemplarul în cauză a fost comandat în Rusia și a primit culoarea de caroserie Nero Noctis Matt, iar clientul a mizat pe un pachet cu fibră de carbon și un interior personalizat prin programul Ad Personam în nuanțe de negru și portocaliu. De asemenea, o serie de componente sunt realizate din fibră de carbon.

Pragul atins de Urus marchează un eveniment important pentru Lamborghini, în contextul în care SUV-ul a devenit de departe cel mai popular model din gamă.

După ce a fost comercializat în 1.761 de unități în a doua parte a anului 2018, Urus a avut parte de 4.962 de clienți noi în 2019, în contextul în care vânzările Lamborghini din acel an au fost de 8.205 unități. Astfel, mai mult de jumătate dintre mașinile vândute de Lamborghini anul trecut au fost Urus.

Cu numai o lună în urmă, Lamborghini a anunțat și o serie de îmbunătățiri pentru Urus, printre care pachetul de design Pearl Capsule, culori noi de caroserie și actualizări pentru sistemele de asistență.

Via Lamborghini

Comentarii (2)

  • Tot asa le zboara aparatorile de plastic de la oglinzi?
    3 2
  • gabo_o
    A ajuns si Lamborghini marca de volum!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru