Prima serie de sedanuri electrice Polestar 2 a ajuns în Europa: livrările vor începe în august pentru clienții din Suedia și Norvegia

de Paul Cosma
Vineri, 26.06.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Polestar a anunțat că prima serie de sedanuri electrice Polestar 2 a sosit în Europa, în portul belgian Zeebrugge, iar livrările vor începe în luna august pentru clienții din Suedia și Norvegia. Livrările vor continua în acest an cu piețele din Belgia, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie și Elveția.

În luna martie a acestui an, Polestar, brandul de performanță al Volvo, a început producția modelului Polestar 2, un sedan electric ce vrea să rivalizeze cu Tesla Model 3.

Producția este realizată în China, la uzina din Luqiao, ce este deținută de Grupul Geely și operată de Volvo. Polestar 2 este primul model electric produs de grupul Volvo. 

Constructorul a anunțat acum că prima serie Polestar 2 a ajuns pe pământ european, prin portul belgian Zeebrugge.

Livrările vor începe întâi pentru clienții din Suedia și Norvegia, în luna august. Până la sfârșitul anului, Polestar 2 va ajunge și pe piețele din Belgia, Germania, Țările de Jos, Marea Britanie și Elveția.

Polestar 2 folosește două motoare electrice montate pe fiecare ax pentru a oferi tracțiune integrală. În total, cele două motoare electrice generează 300 kW, echivalentul a 408 cai putere, în timp ce cuplul maxim este de 660 Nm.

Bateria are o capacitate de 78 kWh, este formată din 27 de module, este poziționată sub podea și oferă o autonomie oficială de 500 de kilometri, conform standardului european WLTP.

Via Polestar

Comentarii (5)

  • ultima reduta in care europa reusise sa-si mentina competitivitatea s-a prabusit.
    doar taxe vamale sau interdictii de import (gen cele aplicate Huawei) mai pot proteja industria auto
    e clar viitorul electric, noi europenii nu si nu, biciuim dieselu' pana la sfarsit
    11 7
  • netam-nissan
    dle buhnici, preluati va rugam legatura ca electrofanii nostri AM nu cred sa aiba si bani pe linga entuziazme.
    la doar 60 mii euro adica 50 cu taxo-pomana noastra cred ca ati comandat cel putin 3 bucati.
    10 7
  • Pai si pe piata din Romania ce ajunge?
    Banuiesc ca dieselurile obosite din tarile astea unde "fraierii" ia electrice.
    Si dupa ce poluam ca fraierii cu toate troacele, vindem si padurile, apoi ne plangem ca avem inundatii si e rau la noi in tara.
    Sa vedeti voi cresteri de cancer la plamani in viitorul apropiat...
    8 1
  • Edikkk
    MADE IN CHINA caştigă în Europa


    Ultima redută manufacturieră şi industrială şi cea mai importantă cade la picioarele Chinezilor

    Trist, foarte trist
    3 1
  • @Edikkk
    https://www.automarket.ro/stiri/informatii-oficiale-despre-viitorul-bmw-ix3-suv-ul-electric-va-avea-95345.html
    Citam: "reprezentanții constructorului bavarez spun că producția noului BMW iX3 va demara în 2020, SUV-ul electric urmând să fie asamblat la Shenyang, China."
    10% din Daimler e la Geely.
    BMW produce in China din 2003, Mercedes,Audi, VW au si ei modele produse pe acolo.
    Deci care e ultima reduta???
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru