Preferințele clienților BMW din România în 2019: peste 60% au ales motorizări diesel, iar SUV-ul X5 este cel mai bine vândut model al mărcii

de Cornel Șocariciu
Marti, 21.01.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Puțin peste 60% dintre clienții care au cumpărat un BMW în România în 2019 au ales o motorizare diesel, în timp ce aproximativ 80% dintre aceștia au optat pentru o variantă cu tracțiune integrală. În același timp, 60.8% din numărul total de unități BMW cumpărate în 2019 au fost SUV-uri.

BMW România a publicat o serie de statistici interesante cu privire la preferințele clienților care au achiziționat mașini noi pe parcursul anului trecut. În 2019, producătorul bavarez a vândut 2858 de mașini pe piața din România (un nou record pentru marca BMW în țara noastră), în creștere cu 3% comparativ cu 2018.

Anul trecut, BMW X5 a redevenit cel mai bine vândut model al constructorului german pe piața din România. Au fost livrate 567 de exemplare X5, în creștere cu 47% față de anul 2018. Performanța mai puțin bună obținută în urmă cu doi ani s-a datorat schimbului de generații.

În ceea ce privește sistemele de propulsie, modelele echipate cu motoare diesel rămân în topul preferințelor clienților din România. Anul trecut, 61% dintre cei care au ales un model BMW nou au optat pentru un propulsor diesel, în scădere față de 2018.

Mai mult decât atât, gama X rămâne în topul preferințelor clienților din România cu o cotă de 60.8% din totalul vânzărilor BMW pe piața locală, în creștere cu 3.1 puncte procentuale.

Versiunile echipate cu sistemul de tracțiune integrală xDrive continuă să fie apreciate de publicul din România.

Anul trecut, aproximativ 80% dintre exemplarele comercializate de nemți pe piața locală au fost echipate cu acest sistem.

BMW a înregistrat un an bun și în segmentul mașinilor electrice. Modelul i3 a ajuns la 229 de unități livrate în 2019, în creștere cu 54.7% față de 2018. În aceste condiții, BMW i3 a devenit al patrulea cel mai bine vândut model al mărcii în România după SUV-urile X5, X1 (cel mai bine vândut model din 2018) și X3.

Nu în ultimul rând, BMW menționează 72 de livrări BMW M, în creștere cu 50%. BMW M5 și M2 au fost în topul opțiunilor cu câte 31, respectiv 12 unități.

Comentarii (9)

  • 61% diesel si tot 61% SUVuri, cam albastru si nu verde arata viitorul.
    Profilul fost al BMW adica berline sportive cu 6 cilindri unde au disparut nu stie nimeni bine ca se cauta gandaci ca i3.
    27 6
  • Mai lipsesc din statistica urmatoarele: In 98% din timp un x5 este condus in oras si cara doar soferul si max un pasager,80% dintre posesorii de x5 nu au aflat ca masina lor este dotata cu sistem de semnalizare,95% dintre cumparatori au optat pt cd player la care asculta Vara Manelelor,50% dintre ele sunt albe iar 50% negre,0.1% dintre posesori sunt pasionati de beletristica,10% dintre ele sunt cumparate de noi din Romania...
    33 12
  • Marius
    Pe cand un studiu si cu cate studii au cei ce le cumpara?
    Cate din ele ajung epave (daune totale) in primul an?
    Cate din ele sunt cumparate de soferi care parcheaza pe trotuare,treceri pietoni,sicaneaza alti soferi in traffic?
    In alte tari se fac studii din astea:)
    Rezultatatele arata ca peste tot e marca prostilor care nu stiu sa conduca:)
    https://uk.motor1.com/news/268333/bmw-drivers-worst-on-uk-roads/
    De exemplu :)
    https://www.motoringresearch.com/car-news/most-expensive-cheapest-cars-maintain/

    Dar prostii prospera, educatia e praf, deci se vor inmulti BMW urile care intra in tramvaie, apar pe plaja, pe partii de schi, ca asta e nivelul celor ce le conduc.

    Mi-ar fi si rusine sa intru in cocalarime:)
    12 11
  • Am intrat doar sa va spun

    GO GO GO GO DIESEEEEEL! :)
    13 5
  • inexorabil
    Bine, măi Mafius, pardon, Marius. Nu fi cocalar; fii doar emolar :)

    Îţi aminteşti de filmul “De trei ori Bucureşti” (1967). Actorul Traian Stănescu a jucat rolul unui donjuan care conducea un BMW 328. Nu se prefigurau vremurile ulterioare, ce-i drept, kitsch-mahalageşti. Dar ce-a fost BMW odată (şi nu numai – plus celelalte ghermane) nimeni nu poate să conteste. Poate n-ai auzit de maxima următoare: “Oricâte gunoaie ar arunca cineva într-o apă curgătoare, izvorul ei va rămâne întotdeauna curat”…

    PS. Am auzit că ai tot încercat să forţezi admiterea la Academia Naţională de Informaţii (aflată în subordinea SRI), dar ai fost mereu respins la proba practică – eliminatorie. Motivul? Oricât te-ai strădui să eviţi acest lucru, îţi deconspiri mereu “inamicului” poziţia şi identitatea (de exemplu, nu este prima dată când insişti să scoţi în relief faptul că “BMW drivers are the biggest jerks”).

    PPS. Codul care mi se cere ca să apară textul curent este “7CAC”. Să fie, oare, vreo aluzie la cei şapte mari producători japonezi de autoturisme?
    14 3
  • @ cifre

    Cine mai supravietuieste astazi din cateva modele, fara sa fie inghitit de marile concerne ?

    Este bine cu statisticile de X5, ma bucur ca SUV urile de la celelalte marci nu sunt folosite in oras aproape deloc, iar proprietarii au studii superioare. La Spiru Haret.

    Vad zi de zi soferi care nu semnalizeaza, toate marcile posibile, dar ne place sa vorbim doar de Bmw, in orice accident in care nu este implicat un Bmw, nu se specifica marca, nici in titlu, nici in continutul articolului, exceptie fac doar marcile mai exotice, gen Aston, in rest nu conteaza marca, daca nu e " bolid" Bmw.

    Cand soferita cu Peugeot 301, daca nu ma insel, a blocat tramvaiul, n-a contat masina, doar nesimtirea ei. Despre asta este vorba.
    19 8
  • @dan_grec.Asa e,adevarul e ca sunt mult mai mari sansele sa iti taie calea un Peugeot 301 alb,cu geamuri fumurii si inmatriculat "pa Anglea" din care sa se de-a jos un bo$$ cu sabia la tine.Triada germana e preferata de ciorumbei si daca te uiti la noile lor modele se vede ca le deseneaza fix pentru ei.
    11 9
  • Cand o sa vad o statistica in care majoritatea accidentelor grave sunt provocate de soferi cu Bmw, atunci o sa va cred temerile si lamentarile, dar la aproape 8 milioane de masini, imposibil sa crezi asa ceva, doar daca fiecare Bmw provoaca vreo 10 accidente in fiecare an.

    Singura explicatie este cea pe care am dat-o mai sus, Bmw nu are succes doar la vanzari, ci si la presa, atrage mult multe clickuri, in rest stereotipuri.
    14 4
  • Vorbim de masini noi...X5
    Dar la masini second, sigur X6 e cel mai cautat...
    Dan_grc are BMW si nu stie cum sa se scuze! :))))
    Zicea cineva de triada germana, sunt multi cocalari si cu Audi, parca e mai la moda ca BMWul
    10 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru