Pachet complet de modificări pentru Mercedes-Benz GLB din partea Brabus: noutăți la exterior, suspensie sport și putere îmbunătățită pentru motorul de 2.0 litri

de Cornel Șocariciu
Joi, 30.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Tunerul Brabus a introdus un pachet de performanță și un kit de caroserie pentru Mercedes-Benz GLB 250. Motorul pe benzină de 2.0 litri dezvoltă acum 270 CP și 430 Nm.

Tunerul Brabus a pregătit un pachet complet de modificări pentru Mercedes-Benz GLB. Nemții propun atât îmbunătățiri la nivel estetic, cât și noutăți tehnice pentru sporirea performanțelor.

Pachetul PowerXtra B25 a fost conceput pentru motorizarea pe benzină de 2.0 litri cu patru cilindri. Pe versiunile de serie, propulsorul dezvoltă 224 de cai putere și 350 Nm, însă mulțumită modificărilor aduse de Brabus, unitatea livrează acum 270 de cai putere și 430 Nm. În aceste condiții, SUV-ul producătorului german accelerează de la 0 la 100 km/h în 6.6 secunde, cu 0.1 secunde mai rapid comparativ cu versiunea de serie, în timp ce viteza de top nu se modifică: 240 km/h.

Conform reprezentanților Brabus, pachetul PowerXtra poate fi comandat atât pentru versiunile cu roți motrice față, cât și pentru variantele cu tracțiune integrală 4Matic.

În plus, Brabus a introdus și arcuri noi care scad garda la sol cu circa 30 de milimetri. Pentru versiunile cu tracțiune integrală, nemții vin și cu suspensii care cresc garda la sol cu până la 35 de milimetri.

În partea frontală, pachetul dezvoltat de tunerul german poate fi comandat cu prize de aer mai mari și cu un splitter nou.

Conform reprezentanților Brabus, aceste modificări sunt compatibile doar cu versiunile care dispun de pachetul exterior AMG. Tunerul german introduce un set de lumini suplimentare amplasat pe plafon și o aripă spate cu design nou. Sistemul de evacuare gândit de Brabus integrează terminații cu diametrul de 90 de milimetri.

Nemții propun și jante cu design special care pot fi comandate în versiuni de 18, 19 sau 20 de inch. În funcție de jantele comandate, Brabus oferă anvelope dezvoltate de Continental, Pirelli sau Yokohama.

Comentarii (1)

  • @AM carcotasii spun ca la caracteristici este o eroare,ca lungimea masinii este 4,63m, iara nu 4,77 cum scrie la gazeta voastra.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru