Noutăți în Formula 1: Miami ar putea găzdui o cursă din 2021, iar Toro Rosso își va schimba numele în Alpha Tauri

de Daniel Popescu, Foto: Hard Rock Stadium
Miercuri, 16.10.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Statele Unite ar putea avea încă o cursă de Formula 1 pe un circuit construit în jurul unui stadion de fotbal din Miami, în timp ce Toro Rosso își va schimba numele în Alpha Tauri.

Liberty Media, proprietarul Formulei 1, a anunțat în această săptămână ca a ajuns la un acord preliminar pentru o cursă care să aibă loc la Miami începând din sezonul 2021.

Noul circuit ar urma să fie construit în jurul stadionului de fotbal american Hard Rock Stadium al echipei Miami Dolphins, pe terenuri aflate deja în proprietatea clubului. Totuși, circutul propus are și un traseu de circa 800 de metri de drumuri publice.

Pentru a deveni realitate, cursa de la Miami trebuie însă aprobată și de autoritățile locale, în condițiile în care un proiect anterior propus într-o altă zonă a orașului a fost respins categoric din cauza protestelor locuitorilor.

În cazul în care circuitul va fi aprobat, prima cursă de Formula 1 de la Miami va avea loc în luna mai a anului 2021.

Între timp, Toro Rosso a primit acordul rivalilor pentru a-și schimba numele în Alpha Tauri începând din sezonul 2020.

Noul nume este similar cu brandul de fashion pe care Red Bull l-a lansat în 2016 după numele unei stele roșii din constelația Taurus.

Cu alte cuvinte, Red Bull vrea cu această ocazie să promoveze mai mult noul brand, în detrimentul precedentului nume, traducerea din italiană pentru "taurii roșii".

Via Autosport

Comentarii (7)

  • Alpha cenTauri
    (google it)
    8 0
  • Costel
    mie imi displace abundenta de circuite urbane in formula unu cu atat mai mult cu cat in SUA is destule trasee pentru motorsport nu doar permanente cat mai ales captivante dar care se confrunta cu hursuzlucul ca nu is pozitionate taman in Florida
    7 2
  • Mai bine Laguna-Seca
    9 0
  • Raporteaza abuz
    O noua sursa se entertainment pentru presedintele Haus si ravasitoarea sa sotie atunci cand se afla in vacanta la Miami.
    9 2
  • Alpha Tauri, da! :)
    Asa e cand iti iei informatiile de la o copie a lui Galileo Galilei, facuta in China.
    7 0
  • ...60€ un tricou, sigur iti da aripi.
    7 0
  • Nu credeam ca o sa apuc ziua in care sa-l regret pe Bernie Ecclestone
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru