Ford Ranger primește ediția specială Thunder: jante de 18 inch, faruri și lumini de ceață LED și numai 4.500 de unități în Europa

de Daniel Popescu, Foto: Ford
Luni, 18.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford Ranger a primit în Europa ediția specială Thunder, care oferă jante de 18 inch, faruri și lumini de ceață LED și diverse îmbunătățiri la designul exterior. Modelul va fi disponibil în numai 4.500 de unități.

Noul Ford Ranger, cel mai vândut pick-up din Europa în 2019, a primit o ediție specială pentru clienții de pe Bătrânul Continent.

Ediția specială poartă numele Ford Ranger Thunder și este oferită în numai 4.500 de unități în Europa, dintre care 1.400 de unități vor ajunge doar în Marea Britanie.

Ranger Thunder este oferit într-o singură versiune de echipare în nuanța de culoare Sea Grey, iar principalele noutăți sunt în privința designului exterior și interior.

Astfel, ediția specială mizează pe jante de aliaj de 18 inch, însă elementul care distinge imediat această ediție de varianta "clasică" este reprezentat de accentele roșii de pe grila frontală.

De asemenea, există inserții Ebony Back în grila frontală, bara de protecție spate, scutul motorului, ramele proiectoarelor de ceață, barele de fixare a încărcăturii din benă și mânerele ușilor. În plus, Thunder mizează și pe etichete cu inscripția "Thunder" cu efect 3D de pe bandourile portierelor față și de pe hayon.

La interior, Ford oferă scaune de piele Ebony, broderie rosie "Thunder" și cusături distinctive pe volan, scaune și planșa de bord.

Sub capota, Ford Ranger Thunder împrumută versiunea de top a noului motor diesel EcoBlue de 2.0 litri disponibilă și pe varianta clasică.

Această unitate generează 213 cai putere și un cuplu maxim de 500 Nm și este acompaniată de o cutie de viteze automată cu 10 trepte.

Ford menționează că Ranger este cel mai vândut pick-up inclusiv în România și că 80% dintre unitățile vândute reprezintă echipări de top precum Ranger Raptor, Ranger Wildtrack și Ranger Limited.

Via Ford

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru