DS, brandul premium al Grupului PSA, pregătește două lansări în luna februarie: un model nou și un concept

de Daniel Popescu, Foto: DS
Joi, 20.02.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
DS, brandul premium al Grupului PSA Peugeot-Citroen, a anunțat că în luna februarie va prezenta un nou model și un nou concept, care vor fi expuse ulterior la Salonul Auto de la Geneva.

DS este singurul brand din cadrul Grupului PSA Peugeot-Citroen care va fi prezent la Salonul Auto de la Geneva de la începutul lunii martie.

Brandul francez pregătește două lansări importante, însă amândouă vor fi prezentate oficial spre finalul lunii februarie prin intermediul unor evenimente transmise în direct pe Facebook.

Astfel, DS a confirmat că va prezenta un nou model în 24 februarie, fără să ofere detalii despre acesta. În ultima perioadă, presa internațională a speculat că marca franceză va dezvălui noul sedan de mari dimensiuni DS 9, care va fi produs în special pentru piața din China. Pe de altă parte, în ultimele zile au apărut numeroase fotografii spion din timpul unor teste sub camuflaj cu viitorul DS 4.

De asemenea, doar două zile mai târziu, în 26 februarie, DS va prezenta un nou concept, pentru care francezii au publicat și un teaser. Imaginea nu oferă însă detalii concrete despre caroseria pe care o va avea noul concept. În prezent, gama DS este formată din SUV-urile DS 3 Crossback și DS 7 Crossback.

Via DS

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru