Daimler reia negocierile cu Renault pentru parteneriate în zona mașinilor electrice: "Suntem deschiși la noi proiecte"

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Miercuri, 29.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Daimler a anunțat că este interesată de extinderea colaborării cu Renault în dezvoltarea de mașini electrice, în contextul în care parteneriatul dintre cei doi producători a intrat într-un con de umbră în ultima perioadă.

Daimler și Alianța Renault-Nissan au inițiat o colaborare în urmă cu 10 ani, însă aceasta a intrat în ultima perioadă într-un con de umbră.

Cel mai recent proiect comun a fost dezvoltarea pick-up-ului Mercedes-Clasa X pe baza lui Renault Alaskan și Nissan Navara, însă producția modelului a fost oprită din cauza vânzărilor scăzute.

Cu toate acestea, Ola Kallenius, CEO-ul Daimler, susține că este interesat de dezvoltarea unor noi proiecte comune cu Renault, în special în zona mobilității electrice. "Suntem deschiși la noi proiecte, atât timp cât ambele părți profită din asta", a declarat el în cadrul unei conferințe cu acționarii.

Declarații similare au venit recent și din partea celor de la Renault

Interesant este că Daimler a anunțat chiar în această săptămână că parteneriatul cu Renault în zona utilitarelor electrice de persoane va continua. Astfel, Mercedes-Benz va lansa în 2022 un nou model sub brandul Clasa T, care va lua forma unei utilitare de persoane cu propulsie electrice.

Chiar dacă germanii au menționat doar că proiectul este dezvoltat în parteneriat cu Alianța Renault-Nissan, Clasa T va fi un model deriviat din viitoarea generație Renault Kangoo, care este așteptată pe piață în cursul anului 2021.

Noua generație Kangoo va fi dezvoltată pe o platformă nouă și va fi produsă atât în versiune cu motoare termice, cât și în varianta electrică, la uzina Maubeuge din nordul Franței.

De altfel, versiunea electrică a utilitarei Kangoo a fost prefațată de conceptul Kangoo ZE din 2019, care oferă și o serie de indicii cu privire la noutățile de design ale modelului.

Presa internațională susține că noul Kangoo va primi și o versiune low-cost Kangoo Express, care va înlocui pe unele piețe europene actualul Dacia Dokker.

Via Automotive News

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru