Aniversare în familia Mercedes-Benz: sedanul de performanță 190 E 2.5-16 Evolution II împlinește 30 de ani la debut

de Cornel Șocariciu
Vineri, 13.03.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sedanul de performanță Mercedes-Benz 190 E 2.5-16 Evolution II împlinește 30 de ani de la prezentarea din cadrul Salonului Auto de la Geneva. Motorul de 2.5 litri folosit de nemți dezvolta 235 de cai putere, iar în cazul versiunii de circuit, propulsorul livra până la 373 CP.

Mercedes-Benz are motive de sărbătoare: în urmă cu 30 de ani, nemții lansau sedanul de performanță 190 E 2.5-16 Evolution II în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Modelul de stradă, cunoscut popular sub denumirea simplă Evo II, a fost produs în 502 unități și a stat la baza versiunii de competiții utilizată în DTM.

Sub capota lui Mercedes-Benz 190 E 2.5-16 Evolution II se afla un motor de 2.5 litri capabil să ofere 235 de cai putere la 7.200 rpm. Spre deosebire de versiunea Evo I, lansată în 1989, noua variantă a fost echipată cu suspensii modificate, iar caroseria a devenit și mai rigidă.

În același timp, nemții au pregătit un pachet aerodinamic și mai complex, iar punctul de atracție a fost aripa spate supradimensionată. Aceasta a fost dezvoltată de Rudiger Faul (inginer în cadrul departamentului de dezvoltare) și de Richard Lapple (profesor în cadrul Universității din Stuttgart).

Pentru varianta folosită de nemți în DTM, motorul de 2.5 litri a fost modificat, iar puterea acestuia a crescut până la 373 de cai.

Acest motor a fost ultimul preparat de departamentul de dezvoltare din cadrul Mercedes-Benz, sarcina fiind ulterior preluată de divizia AMG.

Versiunea de competiții a lui Mercedes-Benz 190 E 2.5-16 Evolution II a debutat în 16 iunie 1990 pe circuitul de la Nurburgring. Prima victorie a fost obținută de Kurt Thiim în 5 august 1990, iar până la finalul acelui sezon de DTM, toate echipele au beneficiat de serviciile lui Evo II.

În 1991, Klaus Ludwig încheia campionatul de DTM pe poziția secundă, iar un an mai târziu devenea campion cu Evo II. Totodată, în sezonul de DTM din 1992, modelul producătorului din Stuttgart s-a impus în 16 dintre cele 24 de curse.

Comentarii (5)

  • Ce masina frumoasa,sportivitatea in forma pura,masina de barbat adevarat. Cand ma uit la noile modele de la amg si nu numai,imi vine sa ma pensez,sa ma epilez pe picioare,sa pun curcubeul pe mine si sa ma duc pe Dorobanti cu 40 la ora.
    15 4
  • Valuis
    Mama ce masini facea Mercedes in anii 80-90. AMG era sportivitate pura. Nu ca acum cu mici diferente fata de cele de serie. Inginerii din acele timpuri le trebuie facute statui. Si BMW e in aceiasi situatie.
    15 0
  • Era "frumos" sa-i fi mentionat si pe cei de la Cosworth.
    5 0
  • Catalin
    Masini care au scris istorie.
    Asa masini nu se vor mai produce.

    De mentionat ca pentru a cupla in marsarier (la modelele cu transmisie manuala), se actiona levierul schimbatorului de viteze ca pentru a cupla treapta intai (poza 6). Iar treapta intai la aceste masini este acolo unde de obicei se gaseste treapta a doua.
    Dupa spusele lui Mike Brewer (prezentator al emisiunii Wheeler Dealers sau, cum este tradus titlul la noi, Masini pe alese), unii proprietari au reusit sa-si avarieze masinile in partea din spate. Aveau tendinta sa cupleze treapta intai, insa cuplau de fapt in marsarier.

    Si totusi... sunt inca superbe :)
    2 0
  • Catalin
    De, daca am vazut emisiunea prezentata de Mike Brewer cu ani in urma...
    Atat Evolution I cat si II, au numai cutii de viteze manuale cu 5 rapoarte. Deci nu are rost paranteza din comentariul anterior: (la modelele cu transmisie manuala).
    Tot este bine, am mai citit (dupa ce am scris comentariul anterior) lucruri interesante legate de aceste modele legendare :)
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru