Restart în Campionatul Mondial de Raliuri: competiția va fi reluată în 4 septembrie în Estonia

Publicat joi, 02.07.2020 16:11 de Cornel Șocariciu, Foto: RedBullContentPool

Ediția actuală a Campionatului Mondial de Raliuri va fi reluată în luna septembrie, cu Raliul Estoniei. Până la finalul anului, organizatorii pregătesc cel puțin cinci etape.

WRC Promoter, compania care deține drepturile comerciale asupra WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), a anunțat că actualul sezon se va relua în 4 septembrie. Concurenții vor reveni pe probele speciale în Raliul Estoniei, o premieră pentru Mondialul de Raliuri.

Etapa de casă a lui Ott Tanak (campion en titre) se va desfășura într-un format scurt, întrucât raliul nu a fost inclus de organizatori în calendarul inițial pentru 2020. Probele programate pentru 5 și 6 septembrie se vor desfășura în apropierea orașului Tartu, iar parcul service va fi amplasat la Muzeul Național al Estoniei. Conform organizatorilor, restul informațiilor referitoare la probele speciale și programul complet vor fi publicate în scurt timp.

Oficialii WRC Promoter au anunțat că etapa din Argentina a fost anulată (inițial, raliul trebuia să se desfășoare în 23-26 aprilie, însă a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2), în timp ce etapa din Sardinia a fost mutată în intervalul 29 octombrie - 1 noiembrie.

Raliurile programate în Turcia (24 -27 septembrie), Germania (15 - 18 octombrie) și Japonia (19 - 22 noiembrie) nu au suferit modificări.

Conform reprezentanților WRC Promoter există o serie de discuții avansate cu organizatorii Ypres Rally (2 - 4 octombrie) din Belgia și cu reprezentanții Federației de Automobilsm și Karting din Croația pentru stabilirea unor etape suplimentare în cele două țări.

Până în acest moment, echipele care s-au înscris în ediția 2020 a WRC au parcurs etapele din Monte Carlo, Suedia (variantă scurtă din cauza temperaturilor ridicate) și Mexic (variantă scurtă din cauza pandemiei de coronavirus SARS-CoV-2).