Drivetest Volkswagen Tiguan

2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline
Volkswagen Tiguan zoom
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 12.08.2016
Vânătoare de japonezi

Volkswagen Tiguan este un model atât de bine înfipt în gama Volkswagen, încât uiți foarte repede că vorbim despre una dintre cele mai noi mașini "inventate" de marca germană. Lansat în premieră mondială în 2007, adică acum abia nouă ani, Tiguan a reușit să strângă în timp scurt tone de clienți care s-au orientat spre SUV-ul german pentru că le oferea dimensiunile și spațiul interior al unei compacte în "coaja" unui SUV care-ți oferă la nevoie posibilitatea de a ieși de pe astfalt pe potecile pietruite.

Tiguan a avut însă două probleme. Una este în curtea proprie și se numește Golf, pentru că mulți dintre potențialii clienți care ar miza pe Tiguan rămân la simbolul segmentului compact datorită prețului mai accesibil și numelui mai puternic. Iar cealaltă, mai mare, se numește Qashqai. Într-o piață europeană pe care Volkswagen o domină la aproape toate segmentele, Tiguan nu reușește decât locul al doilea în vânzări, la jumătatea celor pe care le adună Nissan cu modelul său concurent.

Iar cum piața a început să se anime după ce Renault a plusat cu Kadjar, cei de la Volkswagen nu aveau decât o șansă: să scoată un o a doua generație a lui Tiguan care să le înghită corăbiile rivalilor.

Am încercat Tiguan în versiune 2.0 TDI de 150 CP, și cutie automată, probabil cea mai populară variantă pe care o oferă nemții.

Volkswagen Tiguan
2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline

  • Pret de pornire 21.013 €
  • Pret model testat 41.700 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Despre motoarele TDI ale celor de la Volkswagen s-a vorbit atât de mult în ultimii ani, încât singurele lucruri care au rămas de adăugat sunt cele legate de eventualele modificări de putere sau de consum sau de emisii care vin pe măsură ce tehnologiile evoluează.

În plus, ultimul an a fost plin de povești legate de TDI, motor care a dus greul oprobriului public după ce niște ingineri au găsit o scurtătură pe care o credeau infailibilă spre paradisul emisiilor mici.

Cu amenzile grele și problemele de imagine de rigoare, Volkswagen merge însă mai departe, iar cea mai nouă apariție a motorului TDI de 2.0 litri și 150 de cai putere își propune să ofere echivalentului aceluiași cozonac al bunicii eliminând însă câteva dintre ingredientele care făceau să pui kilograme pe tine după ce-l mâncai. 

2.0 TDI este motorul care se așează perfect pe caracterul lui Tiguan. Însoțit de cutia automată DSG cu 7 trepte, devine un pretendent serios la titlul de mașina ideală de familie atât timp cât familia nu are mai mult de patru membri. Motorul se mișcă excelent indiferent de ritmul în care îți place să funcționezi, adaptându-se ușor la o rulare dinamică sau la una relaxată în funcție de dorințele și nevoile șoferului. Iar cutia este preferabilă unei manuale pentru că îți oferă confortul de a ignora levierul clasic în condițiile în care setările dinamice sunt croșetate astfel încât să nu simți momentul în care treptele se schimbă. 

Au trecut ani buni de la lansarea primei generații a lui Tiguan, dar concurenții direcți non-premium nu au reușit încă să găsească soluția ecuației din care se naște o transmisie automată cu două ambreiaje (sau dublu ambreiaj, dacă vreți) care să funcționeze atât de natural precum cea de pe modelele compacte Volkswagen.

Singurul reproș pe care-l aduc combinației cutie/motor este faptul că kickdown-ul este asezonat de zgomote mult prea intruzive în interiorul mașinii. Știu că e un diesel și știm cu toții că face ca un tractor indiferent de ce-i oferi să mănânce atunci când îl turezi. Dar poate că ar fi cazul ca rafinamentul la turații ridicate să ajungă măcar aproape de cel la turații mici.

Consum

Deși vorbim despre un segment extrem de popular la nivel european, paradoxul face ca producătorii să nu ofere foarte multe alternative la un SUV compact diesel de 150 de cai putere care să aibă atât cutie automată, cât și tracțiune integrală.

Qashqai și Kadjar, de exemplu, adică modelele care-i accelerează sângele prin vene lui Tiguan, nu au motorizări peste 130 de cai putere, iar acestea nu vin cu 4x4 decât în versiune manuală. Toyota RAV4 este un alt exemplu curios, japonezii oferind un motor diesel de 142 de cai putere care nu are decât versiuni manuale 4x2. Fără automate (nici măcar CVT), fără 4x4.

În aceste condiții, rămân în scenă alături de Tiguan într-o comparație umăr la umăr doar Ford Kuga 2.0 TDCI (150 CP), Honda CR-V facelift 1.6 i-DTEC (160 CP), Kia Sportage 2.0 DSL (136 CP) și Mazda CX-5 2.2 Skyactiv-D (150 CP). 

În această companie oricum mai mult decât puternică, Tiguan 2.0 TDI de 150 CP reușește performanțe medii la nivel de consum: medie mixtă de 5.7 litri/100 km, doar Kia Sportage stând mai slab, cu 5.9 litri/100 km. Nu există însă diferențe majore față de concurenții mai buni la acest capitol: cel mai bun consum e înregistrat de Honda CR-V, care profită de un motor care pe hârtie e fabulos: dieselul de 1.6 litri de 160 de cai consumă abia 5.1 litri/100 km.

La drum lung și în viața reală, Tiguan a reușit să înghită între 4.7 litri la rulare relaxată pe șosea la 7.0 pe autostradă la 130 de km/h, în timp ce în oraș vă puteți baza pe 7-9 litri/100 km, în funcție de cât de greu vă este piciorul.

Performanţe

Cifrele relativ modeste în comparație cu concurența directă la capitolul consum se explică la o analiză atentă a performanțelor oferite de modelele din segment concurent cu mașina testată. Asta pentru că modelul german este singurul care reușește să scadă sub 10 secunde pentru 0-100 km/h și singurul care urcă peste 200 km/h viteză maximă. Și o face chiar sănătos: 9.3 secunde și 201 kilometri pe oră viteză maximă.

Dacă Tiguan este de departe cel mai capabil model la nivelul performanțelor pe șosea, cel mai lent este Kia Sportage, care reușește să ajungă la 100 km/h într-un timp mai lent cu aproape 3 secunde.

Aș vorbi și despre capacitățile off-road și despre unghiurile de atac și de degajare oferite de modelele din acest segment, dar vorbim de o clasă în care mașinile sunt create pentru a ieși de pe șosea doar la nevoie, iar prin nevoie înțelegem "Uite pensiunea, e la 100 de metri, n-are nimic că drumul e pietruit, avem SUV".

Interior

Interiorul îți oferă un feeling tehnologic pe Tiguan imediat după ce pășești în habitaclu. Dacă îți comanzi instrumentarul de bord digital și ecranul central cu diagonala de 20.3 centimetri, SUV-ul german îți oferă imediat impresia unei mașini construite fără ca nemții să se zgârcească la nivel tehnologic. 

La nivel de design, Tiguan este o prelungire a exteriorului său, liniile angulare dominând clar peisajul. E simplu fără să fie simplist, iar din simplitatea asta iese o așezare foarte logică și ușor de înțeles a comenzilor, pe care le recunoști de altfel de la modelele din gamele superioare. Paradoxal, interiorul ăsta poate fi mumă și ciumă pentru Tiguan. Pentru că așa cum vor exista clienți care vor aprecia liniile nemțești, se vor găsi destui care-l considere fără suflet, mergând în vecinii ca să caute alternative.

Dar în Tiguan ai spațiu. Pe banchetă pare că ai intrat într-o mașină de segment mai mare, iar portbagajul oferă 615 litri, modelul Volkswagen depășindu-și toți adversarii direcți. 

Am notat scaunele acoperite cu Alcantara pe care Volkswagen le denumește "Top Confort" și pe care nu doar că stai foarte bine, dar dau excelent și-n fotografii.

Un minus: la rularea pe autostradă, zgomotul aerodinamic își face simțită prezența destul de acut. Dai muzica mai tare și ai acoperit problema.

Preţ de achiziţie

Dacă aruncai o privire pe eticheta de preț a generației anterioare Tiguan, observai cu ușurință că vorbim despre unul dintre cele mai scumpe modele din segment. Poate doar Honda CR-V reușea să se lupte la acest capitol cu modelul german, dar asta pentru că japonezii au mizat întotdeauna pe clienți ultrafidelizați.

Ei bine, Volkswagen a virat radical strategia odată cu lansarea noului Tiguan, care se așează la nivel de preț undeva la mijlocul gamei de modele disponibile în segment. 

Prețul de pornire al lui Tiguan este de 21.000 de euro, însă probabil că foarte puțini vor miza pe un 1.4 TSI de 125 de cai putere cu manuală, 4x2 și echipare de bază Trendline. Versiunea testată de noi urcă până la 33.200 de euro în condițiile în care acest preț include o cutie automată, un diesel de 150 de cai putere. tracțiune integrală și echiparea de top Highline. 

O comparație cu modelele configurate relativ identic ne arată că Tiguan-ul este cu 6.500 de euro mai ieftin decât cel mai scump rival, Honda CR-V, și așezat în grupul de urmărtori, aproximativ la același nivel de preț cu Mazda CX-5. Cel mai ieftin model din segment rămâne Kia Sportage.

Siguranţă

Fără emoții. Tiguan oferă cinci stele EuroNCAP în versiunea 2015 a testărilor organizației independente europene, adică în condițiile în care criteriile de testare puse în aplicare au fost stricte și au luat în considerare și eficiența frânării automate. Sistem care în cazul lui Tiguan funcționează atât la viteze mari, cât și în oraș.

În rest, Volkswagen oferă pe Tiguan infenteria de sisteme active care nu te lasă să faci erori din cauza oboseii sau a neatenției, cum este atenționarea la părăsirea benzii sau monitorizarea unghiului mort. Aceste elemente sunt opționale însă pe echiparea de top Highline și costă 410 euro.

Tot în lista de opțiuni intră farurile full-LED care costă 740 de euro, dar pe care vi le recomandăm cu toată căldura.

 

Ţinută de drum

Tiguan face parte din linia SUV-urilor cu o ţinută de drum care seamănă foarte mult cu cea a unei compacte. Sigur, nu putem vorbi de acelaşi comportament dinamic în viraje sau de o atitudine fără greşeală pe autostradă, însă modelul Volkswagen este compromisul dintre off-road şi şosea care reuşeşte să împace iubitorii ambelor moduri de rulare.

Deși oferă acum patru moduri de rulare în care îți poți personaliza răspunsul direcției și al accelerației prin sistemul 4Motion Active Control, Tiguan vine cu un sistem de direcție artificial pe care-l vei regăsi setat aproximativ identic la majoritatea SUV-urilor de dimensiuni compacte sau mai mari de pe piață. Ceea ce mă face să cred că asta cer cienții, indiferent de cât de critici am fi noi cu situația asta.

Direcția și suspensiile setate echilibrat spre confort îți vor pune în față o mașină care va face față cu brio cerințelor familiste, dar care nu va avea ieșiri dinamice fabuloase pe șosele. Nu te aștepta să ai în mâini o compactă, ci o mașină care încearcă să imite cât mai bine comportamentul unei compacte construite pe aceeași platformă tehnică.

Dacă nu te interesează ieșirile sportive pe șosea, nu vei avea absolut nicio problemă cu modul în care simți mașina.

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate dăm de aceeași poveste: Tiguan e un soi de compactă umflată și urcată pe suspensii, ceea ce te va ajuta să te simți ca-ntr-un hatchback în care scaunul șoferului a fost așezat pe poziția cea mai înaltă.

Există însă o diferență notabilă: cei câţiva centimetri pe care îi ai în plus la nivelul câmpului vizual contează atunci când vorbim de vizibilitate, Tiguan oferindu-ţi o abordare ceva mai potrivită pentru off-road ușor, de vară, soft-road şi chiar pentru şosea. În cazul în care ai probleme de orientare în proximitate, camerele din jurul mașinii le rezolvă şi pe acestea. Iar dacă nu ești convins că poți să parchezi, ai la dispoziție un sistem automat de parcare care-ți pune mașina în locul liber pentru tine. Pentru mai mult decât atât ne vedem în 2025, când probabil că Tiguan va putea să-și caute singur loc de parcare și să vină să te ridice de la locul în care te-a lăsat. 

 

Tehnologie

Avantajul de a apărea pe piață la câțiva ani buni după fratele Golf este că Tiguan nu doar că împrumută cele mai populare elemente tehnologice de pe modelul compact, ci că SUV-ul compact plusează cu sisteme pe care Golf încă nu le are, cum ar fi display-ul digital spectaculos (botezat Active Info Display). Acesta înlocuiește ceasurile analog de bord și are atât de multe moduri de personalizare, încât e greu să te ridici de pe scaun și să exclami "Băi, gata, scoateți ecranele de aici, eu sunt un om al acelor fizice!".

Nu vorbim de aceeași calitate grafică pe care o întâlnim la frații de la Audi, pentru că se schimbă rezoluția ecranului, însă dacă vii de pe o mașină cu ceasuri analog ți se va părea oricum că ai traversat două decenii când ai trecut pragul mașinii.

Un display capacitiv de 20.3 centimetri cu senzor de proximitate se află în centrul bordului, iar de aici vei controla tot ce înseamnă sisteme de personalizare a mașinii. De la postul de radio la conexiunea cu telefonul. De la sistemul de navigație la toate celelalte pachete de care ai nevoie pe Tiguan.

Bonus, Volkswagen oferă un serviciu denumit Car Net prin care nu e nevoie să-ți consumi abonamentul de date de pe telefon, ci ți se face cadou o cartelă care va lega la internet toate sistemele mașinii. Aceasta intră într-un centru de comandă ascuns în torpedou (și care mănâncă serios din spațiul de acolo) și te va ajuta rintre altele să asculți muzică online, să găsești locuri de parcare, să citești știri și să găsești benzinării în apropiere.

Partea bună e că serviciul e gratuit timp de 12 luni șo că ai 10 GB de date la dispoziție lunar, dar după această perioadă vei plăti un abonament de date suplimentar pe o perioadă de minim 24 de luni suplimentare. Eu am văzut treaba asta ca pe un serviciu care ar putea să fie util pentru unii clienți, dar care pe mine nu m-a prins foarte mult în cele câteva zile de test. Luați, testați mașina și citiți despre Car Net să vedeți dacă vi se potrivește.

În rest, pe Tiguan avem toate sistemele de asistență activă pe care te aștepți să le vezi în 2016, impliciit frânare automată la viteze de oraș sau de autostradă și tragere de mînecă în caz că vrei să schimbi banda când se apropie o mașină în unghiul mort.

Design

Adio, linii rotunde! Tiguan poate fi analizat mai degrabă cu rigla decât cu ajutorul compasului, situație pe care începem s-o regăsim la nivel general în întreaga gamă Volkswagen. 

Evident, aşa cum ne aşteptam, Tiguan a împrumutat câteva dintre tuşele lui Passat, implicit parte din forma farurilor LED. Per total, însă, Tiguan are o apariție "americanizată", cu o zonă frontală de impact vizual care iese în evidență imediat prin masivitate și prin liniile angulare.

Nu am fost neapărat atras de față, dar spatele lui Tiguan este mai matur și bine conturat, stopurile LED ajutând mult la această impresie. În rest, dacă te uiți din profil, Tiguan rămâne SUV-ul compact echilibrat pe care îl știm de la prima generație.

 

Nu ne-a placut

  • Consum mediocru
  • Interior prea simplu pentru unele gusturi
  • Direcție moale și ușor artificială
  • Preț mediu spre superior
Date tehnice - Volkswagen Tiguan 2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1968
Lungime mm
4486
Putere maxima CP (rpm)
150 (3500)
Latime mm
1839
Cuplu maxim Nm (rpm)
340 (1750)
Inaltime mm
1643
Viteza maxima km/h
201
Greutate kg
1673
Acceleratie 0-100 km/h s
9.3
Ampatament mm
2681
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
615
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Volkswagen Tiguan

Ultimele teste

Comentarii (31)

  • Fenomenal de scump : 41.700 € pt 2.0 TDI de 150 cai si vulnerabila la hoti si in plin scandal de emisii ? Iar daca vrei un Tiguan mai la 25-30 mii ti se ofera unul de 125cai cu punte rigida spate si materiale plastice la interior . Pai atunci cumpar Dacia Duster ca-i mai ieftin.

    @automarket. Cum performante fara rival in zona de putere ?
    87 58
  • @novoX
    ia-ti Duster cine te te opreste, daca-ti place? si ai si cheie smechera, brisca fixa de aia stii tu gen ca la toyota
    42 67
  • mircea
    @NovoX
    E explicat totul în text. Sper că nu te uiți doar la poze :)
    30 35
  • Sub orice critica din toate punctele de vedere !!!
    38 44
  • Design-ul exterior e un plus fata de vechea generatie, chiar daca ramane unul conservator.

    La interior e laudabila ideea ecranului de 20 cm care inlocuieste instrumentarul clasic. Ofera mult mai multe informatii. Traim in lumea tabletelor si telefoanelor cu diagonale din ce in ce mai mari. Majoritatea producatorilor au renuntat partial sau urmeaza sa renunte integral la analog. Nostalgicii se vor educa si ei in timp :-) sau vor cauta masini de colectie.

    La materiale nu ma pronunt ca nu am pipait-o insa daca sunt in stilul VW inseamna ca plasticele folosite sunt cam cele mai bune in categoria de pret respectiva. Non-premium. Moi si placute la atingere. Cine se plange ca se foloseste plastic confunda volumul cu premium-ul. A, ca-s producatori gen Mazda sau Toyota care mai pun piele ecologica pe ici si colo e altceva. Ei compenseaza plasticul tare pe care-l folosesc in general in proportie mare.

    La minusuri as spune ca izolarea medie e un mare dezavantaj la 40.000 de euro. Sunt si compacte la 20.000 care au izolare foarte buna.
    Zonele glossy de pe bord sunt enervante (desi de vreo 3-4 ani toti producatorii le folosesc cam in aceleasi zone ca VW). Un plastic mat care eventual sa imite metalul era mai indicat.

    Cel mai mare minus il vad insa in incapatanarea VW de a ramane cu TSI-uri si TDI-uri ca oferta principala si pentru modelul de fata. Dupa tot scandalul. Au promis un hibrid, insa cand va veni? La facelift peste 3-4 ani? Ca sa nu mai zic ca un RAV4 hibrid full costa sub 39.000 de euro si are performante si consum mai bune (desi design-ul e discutabil), cu tot motorul principal de 2.5 l aspirat si CVT-ul mult hulit de unii. Un hibrid cuplat cu un benzinar turbo si DSG, ce zici VW? Ceva? Really...
    40 15
  • @@novoX .Multumesc dar eu am Ford Kuga, cel mai bun Suv compact din segment. Iti las tie Dusterul, stiu ca nu ai buget. Ti-as acorda un prim ajutor daca mi-ai oferii contul tau . Sunt capabil sa-ti ofer tie maruntisul pe care-l las ca bacsis la paine, poate asa nu te va mai da controlorul jos din RATB. O zi frumoasa, pasionatule auto si umbrela ca se anunta ploaie azi.

    @mircea

    Multumesc pentru raspuns, dar in text nu specifica nimic de faptul ca concurenta directa al lui Tiguan a anulat DPF-ul sau EGR-ul pentru aceleasi performante . O zi cat mai placuta.
    18 45
  • Da, e specificat că atinge 201 pe oră și că atinge suta ”sănătos” în 9,3 secunde. E tipic nemților, dau niște cifre numai bune de bifat pe hârtie ca să justifice prețurile exagerate doar prin imagine și ”performanțe”.
    Își ia cineva ”mașinuță” de 1,7 tone să facă liniuțe?
    Era interesantă măcar o gardă la sol, nu în câte secunde atinge suta.
    Pe forestier intră și o compactă, nu e nevoie neapărat de Tiguan, poate ar fi trebuit atinse niște motive care-l diferențiază.
    Că doar din dorința de a se uita lumea la tine în sus....
    49 8
  • @Andy, ecranul de 20 inchi este cea mai penibila idee , a spus-o foarte multi care au testat astfel de masini, poftim :

    http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-volkswagen-tiguan-20-tdi-dsg-4motion-72111.html#comment_post

    Plasticul tare este abundent si in VW in cele mai vulnerabile zone la zgomot atunci cand treci peste sine de tramvai sau gropi.
    18 33
  • pardon, acesta e linkul :

    https://www.youtube.com/watch?v=46K09B2y9Fs
    11 27
  • De cate ori vad o conserva care costa cat ipoteca mea pe 30 de ani,devin ceva mai optimist.
    57 7
  • Octavian
    Lasand deoparte comentariile pro si contra de mai sus este o masina ok de luat in calcul.
    40.000 este insa prea mult pt un Tiguan. De la aceasta suma deja te poti gandi la altceva. Probabil grosul vanzarilor va fi pe versiunile de 30.000-33.000 euro.
    Ma deranjeaza insa termenul de livrare de 3-4 luni si faptul ca 95% din vanzari sunt in continuare pe 2.0TDI. Nu inteleg de ce lumea nu ia in calcul 1.4TSI 150CP in locul galagiosului TDI.
    31 8
  • @Octavian

    40.000 e mult prea mult, cand s-a lansat acum cateva luni era un Tiguan la Iulius Mall cu 35.000 EURO, TDI DSG Highline, trapa, piele si acel display in loc de indicatoare de bord. Nu stiu ce au mai pus pe masina asta de 6000 EURO. Iar in privinta motorului, nu e deloc zgomotos (poate in modul Sport cand il turezi), am acelasi motor pe Golf. E drept ca nici nu are un sound grozav, se aude mai degraba ca un aparat electrocasnic cand e normal exploatat, dar silentios :-))

    @automarket. E pacat ca scrieti un articol interesant si vin spammerii crizati de mai sus si isi dau in stamba cu link-uri aiurea.
    22 11
  • razvan
    Iar un test cu motor diesel.Fata de tiguan asta as lua oricand Rav 4 hibrid 4x4 cvt cu 197cp.Nu incape comparatie.
    21 21
  • O mașină foarte bine gândită și foarte bine realizată. În varianta 1.4 TSI de 150 Cp cu tehnologia ACT este cel mai bun SUV compact de pe piață. Când analizați modelul actual , pe fiecare latură a unei analize obiective, trebuie avut în vedere evoluția și concepția din actualul trend SUV compact, iar în afara de Mazda CX-5 ( nu iau în analiza modelele oferite de mărcile premium ) nu prea mai există nimeni la acest nivel.
    21 14
  • O evolutie uriasa fata de prostia aia veche de Tiguan. E peste Touareg-ul din prima generatie....dar si asa nu as cumpara un Tiguan. Mai pui ceva si iei Touareg care e altceva....
    @Andy
    Cu siguranta majoritatea vor cauta masini de colectie ! Monitoarele nu sunt pe placul oamenilor seriosi ! Si cum 90% din cei cu bani sunt oameni seriosi, clar vor dori vechituri !
    7 14
  • @novuletz, decat sa pierzi timpul pe aici, mai bine fugi repede cu forduletzul tau sa-ti faca revizia de 75 000 km. Ca doar ai o gramada de probleme cu el.
    20 9
  • Novotembelix de unde ai scos 41.700 euro pt 2.0 tdi , cand la model testat in articol scrie 33.200 euro.
    @andy si octavian , voi va luati dupa el cu 40.000 :))
    Articolul l-ati citit?
    17 6
  • Este o greseala in articol. La sectiunea pret scrie :
    Versiunea testată de noi urcă până la 33.200 de euro în condițiile în care acest preț include o cutie automată, un diesel de 150 de cai putere. tracțiune integrală și echiparea de top Highline.

    La model testat 41.700 , pe versiunea mobile arata tot 33.200 la model testat la sfarsit.
    16 2
  • Eu astept Skoda Kodiak. Sunt sigur ca va fi o afacere mai buna! :)
    18 3
  • ,,haudi,, !!
    Ptr. cei cei ce se plang ca masina e scumpa ar trebui sa stie ca pretul unei masinii este in stransa concordanta cu profiturile companiei (cati euro le raman celor de la vag in buzunar dupa ce ti-au vandut ,,marfa,, nemteasca-extra-super-bla-bla-bla).
    Daca mai sunt si ceva amenzi de platit pretul devine explicabil, ca doar nu o sa plateasca neamtul (,,baiatul destept,,).
    17 18
  • @Stefi
    Vezi că numele corect este Skoda KODIAQ.
    Da va fi o ofertă foarte interesantă și un concurent redutabil în clasa asta, inclusiv pentru Tiguan.
    6 5
  • dafinu_asterod
    Cel mai anost din clasa suvs, iar ecranul ala de bord este de-a dreptul chicios, cand reflecta soarele se vede atat de "bine" ca la smartphones.
    15 16
  • E scump. Dar niciodata VW nu a avut cele mai mici preturi. Asteptati o alternativa cu sigla Seat. Sau uitati-va la Skoda Yeti daca vreti pret mai mic. VW tinde spre premium si vrea sa fie un fel de liant spre asa ceva. Desigur, nu e chiar premium. Insa nici preturile nu sunt de Mercedes.
    Nu este o masina pe gustul meu (personal prefer Mazda CX-5), mai ales in privinta designului. Dar sa nu-i recunosti si avantaje, denota inainte de toate prostie. Nu-i nimic. La ea se raporteaza inginerii concurentei (mai ales din Europa). Mi se pare un VW tipic, un echilibru poate cel mai bun intre mai multe aspecte. Iar asta duce inevitabil la un pret mai mare.
    23 6
  • @LR
    Nu vezi pt. ca esti orb ! La foto cu motorul in articol pe rosu jos scrie clar 41.700 €
    9 2
  • Mea culpa, mulțumesc că mi-ai indicat unde scrie 41.700.
    5 6
  • Dar îmi mențin afirmațiile despre mafia.
    11 4
  • Doncarlo
    În aprilie s-a facut un test cu exact acelasi motor transmisie. Care e rostul nu s-a gasit altceva pt test?
    6 4
  • zic si eu
    Voi va mirati ca este 41700 euro modelul testat? Incercati sa faceti o configurare pe site-ul VW si o sa fiti surprinsi ca, pentru un 2,0TDI Higline de 150 CP cu DSG (modelul testat), puteti ajunge usor la 45 mii euro. Iar daca ii mai adaugati si un head up display, incalzire stationara sau bobarnace la depasirea linei continue, va indreptati repejor spre 47 mii euro!!!
    Da, ati citit bine, 47 MII euro! La pretul acesta nu mai are sens sa discutam ce am putea cumpara, sigur gasiti macar un Touareg nou si destul de bine dotat.
    Amuzant insa mi se pare titlul articolului: Vanatoare de japonezi! Trecand peste faptul ca Nissan si Kadjar (identificate de Mircea ca elemente exterioare grupului VW care au determinat aparitia noului Tiguan) apartin "japonezilor" de la Renault nu prea va d cum un SUV ce ajunge poate trece de 45 mii mii euro (2.0TDI de 190 CP chiar la 50 mii) poate ataca Qashkai-ul, la care cea mai scumpa versiune Diesel costa un pic peste 31 mii euro. Ca idee, pretul de start al versiunii Highline este mai mare decat cel mai dotat Qashqai!
    La preturile acestea Tiguan vaneaza SUVuri compacte germane, nu japoneze!
    Tecand peste aceste inadvertnte (deja obisnuite la AM), parerea mea este ca Tiguan ar putea fi un mare success daca ar fi propus la un pret cu cca. 20-30% mai mic.
    Atat timp cat un Hyundai Tucson de AT, 400Nm si 185 CP poate fi cumparat la aproape 35 mii euro , nu vad de ce cineva ar plati 45 mii euro pentru 100l in plus la portbagaj! Iar daca esti foarte cumpatat la bani, poti lua Qashqai sau un Sportage (aici insa nu ai faruri led).
    16 5
  • De ce v-ați enervat ? Migranții nu trebuie și ei întreținuți ? Că doar nu aduce mama Șmerkel bani de acasă.
    9 4
  • @zic si eu
    Cam deraiezi. Optioanelele scumpe cat si motoarele puternice de pe tiguan concurenta nu le are, asa ca comparam mere cu pere.
    Daca faci o comparatie stricta diferenta nu este asa mare de pret iar de dif tot primesti ceva suplimentar. Am o analiza facuta cu toate ofertele de la mai multe branduri in segment iar alegerea a fost facuta fix pe dif asta. Zici ca tiguanul de 190cp e nu stiu cat iar qashqai e mai ieftin cu cel mai mare diesel, care ala de 130Cp (lol). Mere cu pere cum ziceam. Qashqai e de buget si cam atat cu o singurs motirizare oferita cu 4x4 , adresata celor care vor suv ieftin 4X2 fara automata.
    Zic si eu sa mai studiezi .
    11 6
  • Când testați un Tiguan cu motor pe benzină, 4x4 cu cutie manuală?
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru