Drivetest SsangYong Tivoli

1.6 Benzina 128CP 4x2 Man6 STD
SsangYong Tivoli zoom
de Mircea Meșter, Foto: Ciprian Mihai
Marti, 28.07.2015
Suflu nou

Primul semn că ceea ce faci e bine e faptul că munca ta reprezintă un reper pentru restul lumii. O chestiune valabilă în general în viață și în particular în lumea mașinilor. Iar unul dintre reperele pe care și le iau multe mărci atunci când se hotărăsc să producă un SUV de buget este, fără îndoială, Dacia Duster.

Ei bine, începând cu vara acestui an avem în România un nou rival pentru Duster. Dacă anterioarele SUV-uri din segment erau însă produse de mărci de tradiție în Europa, de această dată vorbim de o apariție oarecum exotică pe care, la prima vedere, o ignori complet în calculele pe care ți le faci atunci când vrei să-ți cumperi mașină. Asta dacă știi de ea.

Ssangyong Tivoli. Acesta este numele celui mai nou SUV produs de cea mai veche marcă din Coreea de Sud. Și vrem să rețineți țara de origine a mărcii Ssangyong, pentru că foarte mulți sunt păcăliți de numele complicat al acestei mărci, confundând-o cu una chinezească. Nimic mai greșit.

Una peste alta, dacă ai puterea de a trece peste ochii mari ai vecinilor atunci când le vei spune ce mașină ți-ai cumpărat, Ssangyong Tivoli poate fi o alternativă extrem de interesantă la ceea ce oferă Duster. Să vedem împreună de ce.

SsangYong Tivoli
1.6 Benzina 128CP 4x2 Man6 STD

  • Pret de pornire 15.390 €
  • Pret model testat 19.060 €
  • Taxa auto Zero €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Evident că Ssangyong nu putea să emită pretenții pe o piață europeană și așa foarte tradițională fără a oferi în gamă și un motor diesel. Acesta are 1.6 litri și 115 cai putere, iar consumul anunțat de marcă e apropiat de cele ale SUV-urilor concurente ale celorlalte mărci din segment.

De fapt, în ofertă avem două motoare de 1.6 litri. Pe lângă diesel, avem şi o benzină de 128 de cai putere testată de noi timp de câteva zile în jurul Bucureştiului. Ambele sunt fabricate și dezvoltate în Europa și satisfac cerințele Euro6, ceea ce înseamnă că nu veți avea de plătit taxe de mediu la achiziție. Deloc rău.

Nu doar că sunt motoare europene, dar se și mișcă surprinzător de bine. Din punct de vedere dinamic, de exemplu, "benzina" este un motor foarte interesant. După o scurtă perioadă de acomodare cu pedalele și cu regimul de turații ridicat în care funcționează optim, îți dai seama că mașina are resurse interesante pentru ceea ce oferă. N-o să te plângi de lipsă de putere şi nici de probleme de adaptare cu transmisia, care e surprinzător de "curată" în exprimare şi fluidă în acţiune. Maşina testată de noi avea tracţiune faţă, însă Ssangyong îţi oferă şi alternativă integrală la nevoie.

Consum

Motorul pe benzină testat de noi consumă undeva în jur de 7 litri în regim mixt, ceea ce însemnă că nu va trebui să oprești de foarte multe ori la benzinărie pentru realimentare. Această cifră a fost atinsă pe un traseu mixt care a inclus oraş şi şosea în proporţie de 50/50.

În fişa tehnică a modelului, Ssangyong anunţă un consum mediu mixt de 6.6 litri, cea mai ridicată valoare din segment între SUV-urile de dimensiuni asemănătoare care vin cu motoare pe benzină de 120-140 CP. Chestiune care penalizează modelul coreean. Dar există şi o parte bună: cifrele oficiale, 6.6 litri, arată o valoare şocant de apropiată de ceea ce am văzut pe computerul de bord în timpul testului. Mă aşteptam, sincer, la diferenţe mai mari având în vedere experienţele pe care le-am avut cu motoarele pe benzină din ultima perioadă.

Performanţe

Nu sunt neapărat fanul benzinei pe SUV-uri. Asta pentru că un diesel îţi oferă o senzaţie de putere mai pregnantă datorită cuplului mare disponibil foarte jos. Problema a fost rezolvată parţial de noua generaţie de motoare turbo pe benzină, care au tras cuplul la turaţii joase, însă valoarea momentului maxim nu e la fel de ridicată ca în cazul unui diesel.

În cazul lui Ssangyong, puterea se simte dacă urci în turaţii. Sunt 128 de cai putere, prezenţi toţi, însă cifrele oficiale aşezate faţă în faţă cu cele ale concurenţilor ne oferă o imagine nu foarte pozitivă pentru SUV-ul sud-coreean.

Avem 12 secunde fix pentru 0-100 km/h şi o viteză maximă de 170 km/h, printre cele mai slabe valori existente în segment. Ca să vă faceţi o idee despre concurenţă, Duster 1.2 TCe de 125 CP reuşeşte 0-100 km/h în 10.4 secunde, iar un Mazda CX-3 de 120 CP reuşeşte un fantastic 9.0 secunde pe acelaşi segment de acceleraţie, deci cu 25% mai bine decât noul SUV al celor de la Ssangyong. Mai prost stă doar Opel Mokka 1.4 Turbo, motor care are 140 de cai putere cam degeaba: 12.5 secunde pe 0-100 km/h.

Interior

În momentul în care urci la volanul lui Tivoli, impresia pe care o ai e cea a unui amestec de Ford şi Hyundai. Ai o aşezare a butoanelor relativ asemănătoare cu cea dintr-un model Ford, iar calitatea percepută e cea dintr-un Hyundai de generaţie trecută.

Dacă e să comparăm ce oferă Tivoli cu ceea ce ne ofereau modelele Ssangyong vechi, diferenţele sunt imense în favoarea noului SUV sud-coreean. Avem în faţă o atmosferă modernă, apropiată de ceea ce îţi oferă orice maşină cu roţile pe pământ în anul 2015. Din păcate, din dotarea maşinii de test lipsea display-ul touchscreen, care ar fi reprezentat un plus evident la nivel de design şi calitate. El este însă disponibil opţional.

Ssangyong Tivoli are câteva scăpări, unele chiar amuzante. De exemplu, cele două ceasuri care-ți sunt afișate pe bord (unul pe consola centrală, unul între ceasurile de bord) afișează ore diferite. Frâna de mână joacă stânga-dreapta în poziție statică, iar materialele de la bord nu sunt de cea mai bună calitate. Ok, cei de la Ssangyong au montat o imitație de piele pe fețele ușilor și în locul în care ar trebui să-ți ții cotul, însă un șofer cu mâini normale nu va ajunge niciodată acolo decât dacă stă în poziții demne de probele de gimnastică. Nici izolația fonică nu este cea mai fericită după 3000 de ture, dar ăsta e un păcat al tuturor modelelor de acest tip, care au plusuri mai ales la nivel de preț, și nu la nivel de confort acustic.

Preţ de achiziţie

Tivoli nu e deloc o mașină proastă, așa cum ar putea să-ți spună orice "pasionat" care n-a testat niciodată altceva în afară de propria mașină. E chiar o surpriză plăcută în zona SUV-urilor mici. Din două motive: unul e legat de oferta de dotări și opționale pe care le are în portofoliu noul Tivoli, iar celălalt de prețul excelent la care poți pune mâna pe o astfel de mașină.

Îți poți cumpăra un Tivoli de la o sumă care trece cu puțin peste 15.000 de euro, iar la 18.000 de euro dai de mașina pe care a avut-o Automarket.ro în test: un 1.6 benzină de 128 de cai putere combinat cu o cutie manuală. Există patru niveluri de echipare pe Tivoli, iar mașina din imagini dispunea de dotările celui de-al treilea nivel. Și ce dotări!

Ai 7 airbag-uri, din care unul pentru genunchi. Ai climatizare automată cu reglaj pe două zone. Ai conexiune cu telefonul prin Bluetooth. Ai 4 geamuri electrice, cruise control, încălzire în scaune, senzori de presiune în pneuri și lumini de zi LED. În principiu, ai cam toate elementele de confort de care are nevoie de un șofer decent, fără nevoi pretențioase. Dacă ne întrebați pe noi, am mai fi montat pe mașină, pentru 1000 de euro în plus, un display touchscreen care înlocuiește ecranul destul de spartan pe care l-am avut noi pe mașina testată și care oferă atât navigație full-Europa, cât și cameră de marșarier. Cu alți 500 de euro avem și jante de 18 inch care-i schimbă aspectul lui Tivoli în bine. Pentru cutia automată semnată de japonezii de la Aisin și pentru sistemul de tracțiune integrală e nevoie de alți 3000 de euro, dar vă recomandăm cu multă căldură cutia manuală. În acest caz, e mult mai sinceră și mai potrivită situației.

În cazul în care v-ați întrebat, sunt dotări ceva mai bogate decât cele ale lui Duster, iar prețurile opționalelor sunt apropiate de cele ale SUV-ului Dacia. În ecuaţie intră însă şi noul Suzuki Vitara, o maşină care costă cam cât Tivoli atunci când ne uităm pe lista de preţuri. O alternativă destul de serioasă atât la Duster, cât şi la orice alt SUv din segment.

Aflat la intersecția dintre zona utilitară a SUV-urilor mici și aspectul fashion promovat în ultima vreme de mărcile de tradiție, Tivoli are avantajul unui preț excelent în raport cu dotările. Iar ăsta ar putea fi un plus consistent pentru cei care vor să cumpere o mașină simplă, nu una de statut. 

Siguranţă

Dintr-un motiv care ne scapă, EuroNCAP nu a testat niciodată un model Ssangyong la capitolul siguranţă. Şi spun asta pentru că marca sud-coreeană a fost o prezenţă constantă în Europa în ultimii 10 ani, chiar dacă modelele sale nu au fost cele mai reuşite din punct de vedere estetic.

Nu vom putea decât să speculăm pe marginea potenţialului punctaj pe care l-ar putea primi un Tivoli la un eventual crashtest EuroNCAP comparând ceea ce oferă modelului sud-coreean cu cerinţele actuale ale organizaţiei europene independente.

De exemplu, aflăm că Tivoli dispune de 7 airbag-uri pe echiparea testată de noi, implicit unul pentru genunchii şoferului care pe echipările de bază e opţional. În rest, toate elementele de siguranţă oferite de Ssangyong sunt standard indiferent de echipare. Avem ESP, Controlul Tracţiunii, Asistenţă activă la frânare şi Hill Holder.

Pe Tivoli nu există, însă, sisteme electronice de asistenţă activă, deci nu veţi beneficia de frânare automată, de monitorizarea unghiului mort şi de avertizare la părăsirea accidentală a benzii.

 

Ţinută de drum

Tivoli se încadrează fericit în media SUV-urilor de segment mic atunci când vorbim de comportamentul suspensiilor şi de direcţie. Nici nu te poţi aştepta la prea multe artificii din partea unui model în versiune 4x2 produs de o marcă recunoscută mai ales pentru capacităţile off-road ale modelelor sale.

Direcţia este artificială dacă tocmai cobori dintr-un Mazda CX-3, dar reuşită dacă luăm ca reper Dacia Duster, de exemplu. Deci "nota" virtuală pe care i-o vei oferi acestui model diferă foarte mult de aşteptările pe care le ai. Personal nu am avut cerinţe prea ridicate având în vedere faptul că vorbim despre un model de buget, iar aşteptările mi-au fost depăşite.

Partea bună este că suspensiile mizează pe confort, ceea ce înseamnă că bnu vei avea nicio problemă în abordarea problemelor pe care le avem în oraşele româneşti.

Vizibilitate

Profilul maşinii seamănă foarte mult cu ceea ce oferă un model Mini: plafonul este aproape orizontal, parbrizul şi luneta stau şi ele în poziţie aproape verticală, iar asta înseamnă că nu vei fi foarte deranjat de probleme de vizibilitate atunci când conduci un Tivoli. Mai mult, dacă şi se va părea că SUV-ul de segment mic produs de Ssangyong este o problemă la parcare, ai la dispoziţie opţional o cameră de marşarier şi senzori de parcare.

Tehnologie

Pe Tivoli găseşti majoritatea elementelor tehnologice pe care le foloseşte un şofer în anul 2015.

De exemplu, display-ul de 7 inch cu touchscreen care înglobează cameră de marşarier şi navigaţie costă 990 de euro şi e opţional pe cele mai bogate două niveluri de echipare. Nu am avut ecranul touch pe modelul testat, deci nu vă putem spune cum arată şi cum se mişcă.

În schimb, sistemul audio cu 6 boxe, conexiunea Bluetooth şi conectorii USB şi AUX sunt standard. Fără să ai posibilitatea de a alege o alternativă audio mai înaltă calitativ. 

Dacă vrei cutie automată, aceasta costă 1500 de euro şi e semnată de Aisin, aceiaşi japonezi care fac transmisiile automate şi pe noile generaţii ale modelelor Volvo, de exemplu. Dacă vrei tracţiune integrală, te costă 1700 de euro, dar nu-ţi recomand să investeşti într-un sistem pe care nu-l vei folosi prin oraş decât de două ori pe an.

Aşa cum am spus la capitolul siguranţă, nu ai la dispoziţie niciun sistem de siguranţă activă, dar beneficiezi opţional de elemente de confort precum încălzirea în scaune, scaunele cu reglaj electric sau volanul încălzit. Notăm şi prezenţa luminilor de zi LED în echiparea standard.

Design

Marca Ssangyong nu are chiar cea mai bună istorie la nivel de design. Asta pentru că modele precum Actyon sau Rodius, aduse și în România acum vreo 10 ani, nu au ajutat deloc brandul coreean în ceea ce privește imaginea. Ba din contra: Rodius a fost și este una dintre cele mai urâte mașini din lume, câștigând chiar și un premium în acest sens. Lucru nu neapărat flatant, evident.

Noul Tivoli este însă diferit de ceea ce ne-a oferit Ssangyong până acum. Cu un design care pare un hibrid între Kia Soul, Nissan Juke și Suzuki Vitara, Tivoli este o apariție ok pe șosele. Nu e cea mai frumoasă mașină din segment, însă e clar însă că privirea nu-ți este violată de linii fără logică. E o mașină cuminte, dar cu un look utilitar care trădează o aplecare spre partea mai practică a vieții de șofer.

Evident că, în aceste condiții, vine o întrebare normală: dacă Tivoli e o mașină construită pentru a fi mai degrabă utilă decât frumoasă și în trend, care e motivul pentru care clienții își pot comanda elemente precum panou de culoare contrastantă cu restul caroseriei, așa cum e mașina pe care am avut ocazia s-o testăm în și în jurul Bucureștiului? Răspunsul vine din segmentul SUV-urilor de dimensiuni reduse, așa-numitele crossovere de oraș. Dacă mulți clienți își doresc culoare și un pic de viață pe mașinile lor, de ce să nu le oferim asta? Iar dacă până și Ssangyong a aderat la trendul ăsta, e clar că lucrurile sunt colorate pentru zona mașinilor mici, dar cu față de off-road.

Nu ne-a placut

  • Materiale şi atenţie la detalii
  • Performanţe în raport cu rivalii direcţi
  • Design mediocru
Date tehnice - SsangYong Tivoli 1.6 Benzina 128CP 4x2 Man6 STD
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1597
Lungime mm
4195
Putere maxima CP (rpm)
128 (6000)
Latime mm
1795
Cuplu maxim Nm (rpm)
160 (4600)
Inaltime mm
1590
Viteza maxima km/h
170
Greutate kg
1270
Acceleratie 0-100 km/h s
n/a
Ampatament mm
2600
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
47
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
423
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre SsangYong Tivoli

Ultimele teste

Comentarii (22)

  • Cititor
    Design italienesc, ca numele masinii
    10 5
  • hazard
    cred ca si plasticele ruginesc la rabla asta
    20 33
  • :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    17.890 € auzi la ei ce cerinte au ! Pai asta e o masina mai proasta ca Dacia ! Nu as lua asa ceva nici gratis. Nu inteleg la ce o mai produce. Si nu inteleg de ce nu au si ei un designer nomral la cap. Cred ca e desenata de un bolnav psihic aflat in sevraj mintal.
    16 40
  • Sa mori tu ca nu ai lua asa ceva in loc de Dacia? Dacia e low-cost omule. Singura firma de gen comercializata in Europa. Asta se traduce prin dotari ca acum 10-15 ani, siguranta ca acum 5-6, confort de 10 si tabla negalvanizata. Esti exact genul de troll care emite axiome stiind in acelasi timp ca nu are dreptate. Design-ul e ceva subiectiv si tine de educatia vizuala a fiecaruia, de experienta etc. Plus ca nu trebuie sa intelegi tu la ce o mai produce pentru ca mai mult ca sigur ca nu esti vreun specialist in masini sau in management. Nici nu te-ai urcat in ea macar. Esti penibil...
    48 12
  • Pe mine ma amuza "simetria" de pe tunelul de transmisie: bricheta in stanga si un butor fals in dreapta. Pentru ce D-zeu au mai facut bucla aia langa schimbator?
    14 4
  • Ivanoff
    Decat un Volzvagans cu o mie una probleme de fiabilitate si cu pret de masina premium executive, mai bn aleg Tivoli la un pret/calitate mult peste corciturile de la VAG.
    14 22
  • Opel Mokka 1.4 Turbo, motor care are 140 de cai putere cam degeaba: 12.5 secunde pe 0-100 km/h.
    =))
    13 2
  • in primul rand merci, ca daca nu ziceai tu nu cred ca observam chestia respectiva.
    in al doilea, eu fiind obsedat de simetrie, e la fix; ba mai mult, as fi preferat sa fie butonul mai inalt, sa fie exact ca bricheta.
    in al treilea, cred ca e acolo pt tarile in care volanul e pe dreapta si e mai usor sa dea o gaura si sa mute bricheta.
    9 9
  • Ca si posesor de opel mokka motor 1.4 turbo 140 cp va pot spune ca prinde suta in 9.9 s si are un pret de achizitie de 16800 euro, in varianta de top si cu 4x4
    8 5
  • Alex Radoi
    Singurul lucru care imi displace cu adevarat la masina asta este emblema. Arata mult mai "european style" emblema cu cele doua cercuri, decat cea cu aripile alea kitsch-oase. Ca de exemplu aici:

    https://www.google.ro/search?q=ssangyong+tivoli+inter&espv=2&biw=1366&bih=667&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0CAYQ_AUoAWoVChMI5bb30sf-xgIVI47bCh0ycAMK#tbm=isch&q=ssangyong+tivoli+interior&imgrc=fokjVd__GOabxM%3A
    7 2
  • Alex Radoi
    Cred ca asta e linkul corect, scuze:

    http://1.bp.blogspot.com/-J3LHDXD2Zt4/VLYY50HzulI/AAAAAAAAKa4/XJT6ooGim0E/s1600/Ssangyong%2BTivoli%2B(3).JPG
    6 2
  • mokka 1.4 turbo face suta in 9.9 secunde, nu 12.5

    nici nu trebuie sa fii jurnalist auto sa iti dai seama ca un motor 1.4 turbo nu ar putea avea performantele astea pe asa o caroserie mica...

    mokka 1.6 115 cp tractiune fata face suta in 12.5 s
    7 4
  • Hai sa construim lucruri de care nu avem nevoie ! Foarte " inteligent" !
    Cati ani ai? 12 ? mda, dupa rationamentul tau...sa mai puna un set de pedale si in dreapta...just in case...sa fie pregatiti...suna aberant, dar nu-ti vei da seama la ce ma refer, cu siguranta. Ha ! Tivoli ! Bani aruncati in vant
    9 4
  • Comparatia cu Mokka este nepotrivita. Cu Moka, nu vei intra niciodata unde intri cu masina asta. Pur si simplu pentru ca garda la sol in zona spoilerului din fata este mai mica decat la Logan. De asemenea ceea ce ar mai trebui spus este faptul ca, spre deosebire de Moka, sistemul 4x4 de la Tivoli are doua moduri de functionare.

    Tot la fel de nepotrivita este comparatia cu Duseter... Interiorul lui Ssang Yong fiin sapte clase peste cel al Dusterului. As vrea sa vad un test in off road insa, cu riscul de a fi acuzat de opinii preconcepute, cred ca acesta este singurul capitol la care Dusterul ii este superior.

    Baietii astia cred ca nu pot fi acuzati de lipsa de obiectivitate.
    http://www.carmagazine.co.uk/car-reviews/ssangyong/ssangyong-tivoli-2015-review/
    7 7
  • Poate SUV-urile, crossoverele si orice alte masini asemanatoare de la GM au spoilerul fata extrem de jos. Oficialii GM au declarat ca este asa din motive de aerodinamica si ca partea cea mai de jos poate fi data jos complet daca se doreste incursiunea in locurile unde este necesara o garda la sol mai mare. Oricum, eu in segmentul asta as lua Jeep Renegade, oricat de scump ar fi el.
    2 2
  • Steve UK
    Masina asta a avut 13.000 precomenzi doar in Londra, iar UK este principala piata pt SsangYong in Europa. Va asigur ca Tivoli este extrem de apreciat pe meleagurile Marii Britanii, si cred ca nu dau 2 bani pe parerile tarilor sarace din estul EU. Apropo, lucrez la o firma care creeaza tablouri multicanvas pt clientii SsangYong, primite gratuit la achizitionare. Au atat de mare vanzare, incat vom lucra minim 500 zile doar pt ei.
    5 4
  • Au inceput trollii
    Toti care au cumparat aceasta masina au fost multumiti. Au motoare fine de la Mercedes, sau facute impreuna cu ei. Cat de troll trebuie sa fii incat sa arunci cu noroi intr-o masina pe care nu ai condus-o niciodata? Cuvantul "troll" poate fi inlocuit cu orice, dar am zis sa nu jignesc. Poate singurul minus e reteaua de service-uri, in rest la banii astia e chiar o masina buna.
    11 7
  • Ovidiu
    Daca va spuneti parerea despre un vehicul nu inteleg de ce va jigniti. Credeti ca daca o persoana are o parere buna sau mai putin buna sau chiar proasta intr-o anumita privinta dati dovada de superioritate? Nici vorba! De intoleranta, da! Un oarecare cu nume cu ... off isi permite sa jigneasca VW care este o masina preferata de piata. Altora nu le place Ssangyong. Sunt liberi, e problema lor. Consider ca este o masina reusita, pentru pretul de 17000 si chiar imi place. Unul cu X6 poate are alte pretentii dar acestea sunt de la 70000 in sus. Nu poti pretinde unei masini de 16-17000 sa satisfaca gusturi foarte exigente.
    Interiorul masinii mi s-a parut foarte reusit.
    7 4
  • Rodius
    "singurul minus" :)) in rest e masina perfecta dom'le!
    nu tu performante si design mediocru, nu materiale de rahat, nu devalorizare masiva, sau intretinere scumpa... ba stai ! e totul din astea!
    6 5
  • Ca dimensiuni este intre Duster si Stepway, daca este frumos sau nu ramane ca fiecare sa hotarasca, mie nu-mi place, mai ales interiorul (nu ca Dusterul meu e vreo frumusete nedescoperita!)
    Eu zic ca, concurentul lui Tivoli din gama Dacia este Stepway, sincer diferenta de pret ar face sa aleg Stepway fara ezitare
    3 1
  • Ca sa fim si mai corecti, un Captur cu motorul bezina de 1,2 cu 120CP si cutie automata costa 18600€, dimensiunile sunt practice identice,
    Tivoli nu are nici o sansa in Europa
    6 3
  • Unde imi fac service-ul la masina asta fara sa-mi pierd garantia daca plec in tara? Unde pot sa-mi schimb farurile alea cu led-uri de acum 5 ani? Zici ca-s beculete in pomul de craciun! Unde pot sa schimb afisajul ala din anii '90 cu un dispaly modern cu touchscreen ?
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru