Drivetest Mercedes-Benz Clasa V facelift

2.0 Diesel 239CP Aut9 Executive
Mercedes-Benz Clasa V facelift zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 22.04.2019
Multiplicarea luxului

Pentru cei care vor să își etaleze situația financiară, la pachet cu un nivel de confort și performanțe greu de egalat, se construiesc modele Bentley, Rolls Royce sau Porsche. Pentru cei care vor un nivel de confort greu de imaginat, dar preferă să ducă o viață în anonimat, presărată cu o doză de aventură, există și alte soluții.

Una dintre ele este Mercedes Clasa V, un fel de caleașcă regală, captivă în formele unui model utilitar. Cunoscătorii au privit însă dincolo de forme și au înțeles că adevărata esență a acestei mașini se află în spatele geamurilor fumurii, care ascund mereu identitatea celor din interior.

În cei 13 ani de activitate ca jurnalist auto, cele mai multe transferuri de la aeroport la hotel și invers s-au făcut cu un shuttle Mercedes-Benz. Asta vorbește destul de clar despre expertiza constructorului german când vine vorba de transportul persoanelor în condiții premium.

Lansat într-o rețetă nouă în anul 2014, Mercedes Clasa V a adunat aproximativ 209.000 de clienți, o valoare cu care unele modele de lux nu se pot lăuda într-un ciclu de viață. Faceliftul primit anul acesta promite să mențină ridicat interesul publicului și să le ofere celor din interior un nivel de confort apropiat de etalonul Mercedes Clasa S.

Am luat la bani mărunți modificările primite de Clasa V, deși, „bani mărunți” este o formulare care ar trebui interzisă în testul unei mașini care poate sări peste pragul de 100.000 de euro când devii lacom cu opționalele.

Mercedes-Benz Clasa V facelift
2.0 Diesel 239CP Aut9 Executive

  • Pret de pornire 39.185 €
  • Pret model testat 73.539 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Una dintre cele mai importante îmbunătățiri aduse de facelift este regăsită sub capotă. Mercedes a pensionat bătrânul motor diesel de 2.1 litri și l-a înlocuit cu unul nou, de 2.0 litri, echipat cu toate tehnologiile necesare pentru a respecta normele de poluare Euro6D-Temp. Mai mult, el este disponibil acum și cu o versiune de putere mult mai generoasă.

Pe modelul de bază V220d o să primiți 163 de cai, pe versiunea V250d o să aveți 190 de cai, iar pe vârful de gamă V300 o să vă treziți cu 239 de cai. Am primit fix ce meritam după un zbor lung către Barcelona: un V300 roșu ca focul și uneori prea iute pentru starea de greață a celor de pe locurile din spate.

Pe lângă cei 239 de cai, motorul cu patru cilindri pune pe tavă și un cuplu motor uriaș pentru această cilindree: 500 de Nm, cu posibilitatea unui supliment de 30 de Nm în momentul accelerărilor susținute. Momentul motor se simte și pe o plajă de turații generoasă pentru un model din segmentul acesta: între 1600 și 2400 de rotații, adică suficient ca să te simți mereu în control și cu suficiente resurse pentru depășiri sau accelerări în forță.

A doua modificare importantă adusă de facelift sub capotă este transmisia automată cu 9 trepte. Unitatea 9G-Tronic o înlocuiește pe cea cu 7 trepte și oferă o exploatare excelentă a resurselor de cuplu. Spun asta pentru că retrogradarea este promptă, nu doar atunci când cauți resurse pentru o depășire la limită, ci și atunci când frânezi puternic. Traseul de test a inclus și o zonă cu multe viraje, unde transmisia lui V-Klasse s-a descurcat excelent. E un comportament care ar face invidioase mașini cu pretenții mai mari de sportivitate. Bineînțeles, există și un set de padele în spatele volanului. Și răspunsul lor este foarte bun.

Cutia se mișcă bine indiferent de modul de rulare pe care îl alegi. Ai la dispoziție Confort, Sport și Manual. În modul Sport aproape că îți vine să uiți că ești cu dulapul pe viraje.

Antifonarea noului motor diesel este și ea foarte bună la turații reduse. Abia dincolo de 2500, spiritul gutural devine imposibil de ignorat.

Consum

Dacă te uiți în fișa de consum propusă de Mercedes-Benz ai impresia că e vorba despre un model compact. Germanii susțin că noul Clasa V, chiar și cu acest motor de 239 de cai putere, poate oferi un consum mediu de 6.1 litri/100 de kilometri. Bineînțeles, valoarea este calculată în regimul NEDC și nu are nici o legătură cu realitatea.

Am rulat destul de liniștit pe o porțiune de 50 de kilometri, iar consumul extraurban nu a fost mai îngăduitor de 9 litri/100 de km. De îndată ce am crescut ritmul, el a urcat la 11 litri/100 de km. Noroc cu rezervorul generos de 70 de litri, care promite opriri mai rare pentru realimentare.

Dacă ne uităm în segment, nu prea găsim un rival pe măsură. Doar Volkswagen T6 Multivan se apropie de german. Are un motor diesel de 199 de cai putere, care promite să consume 7 litri/100 de kilometri, deci mai mult decât un Clasa V cu mai multă putere.

Performanţe

În mod normal, atunci când te uiți la un astfel de model nu ai nici un fel de așteptare în ceea ce privește performanțele. Cu toate acestea, cei 500 de Nm nu sunt de pomană. Iar Mercedes-Benz a dovedit că știe să pună foarte bine pe asfalt resursele noului motor. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în doar 7.9 secunde, o valoare care lasă în urmă o mulțime de sedanuri medii de volum. Viteza maximă se oprește la 220 de km/h.

Aceste valori de performanță vorbesc foarte clar despre dinamica unui model creat pentru a te transporta în confort deplin.

Interior

În iarna acestui an am fost transportat printr-o stațiune italiană de schi cu un Mercedes Clasa V, iar unul dintre jurnaliști, ceva mai cârcotaș, întreba șoferul nostru dacă nu are senzația că a plătit prea mult pentru un „model utilitar”.

E drept. prețul unui V-Klasse poate părea aberant pentru unii. Însă, dacă stai să te gândești că îți oferă materialele, scaunele și finisajele unui Clasa S pentru un total de opt pasageri, s-ar putea să-l privești ca pe o afacere bună. Faceliftul i-a adus lui Clasa V o mulțime de materiale noi, printre care și inserții din aluminiu, o planșă de bord placată cu lemn de cea mai bună calitate, scaune îmbrăcate într-o nouă piele Nappa și chiar fibră de carbon pe versiunile comandate cu pachet AMG.

Dacă nu ești impresionat așa de ușor, atunci e suficient să pipăi plafonul îmbrăcat în alcantara de culoare bej și o să te îndrăgostești. Iremediabil. Ca atunci când ai îmbrăcat primul tău pulover din cașmir.

Din punct de vedere senzorial, Mercedes-Benz Clasa V este o experiență unică în segment. Scaunele sunt și ele foarte confortabile și pot fi disponibile cu o multitudine de reglaje electrice, cu încălzire și ventilație. Și nu doar cele din față. Chiar și cele ale pasagerilor pot fi echipate astfel. De asemenea, modularitatea habitaclului este și ea impresionantă, scaunele fiind foarte ușor de rabatat sau chiar de scos complet din habitaclu.

Pentru cei cu resurse financiare nelimitate, Mercedes-Benz pune la dispoziție și un set de două scaune Exclusive, care sunt adevărate orgasme senzoriale. Se pot întinde aproape complet, au suport pentru picioare, pernă din catifea, reglaje electrice ca în Clasa S, ventilație, încălzire, masaj și un preț exorbitant de 6500 de euro fără TVA (pe piața din Germania).

Poți să faci risipă de spațiu sau poți să transporți până la opt pasageri în interiorul lui V-Klasse. Indiferent de varianta de caroserie pe care o alegi. Sunt trei la număr: Compact (4.90 metri), Long (5.14 metri) și Extralong (5.37metri). Eu am avut la test varianta intermediară, Long, și mi s-a părut un adevărat autobuz. Spațiul interior este și el uriaș, având în vedere că ampatamentul are cel puțin 3.2 metri lungime.

În funcție de varianta de caroserie crește sau scade și volumul portbagajului. În cazul variantei testate de mine acesta garanta o capacitate de 1030 de litri. Dacă mergeți pe varianta ExtraLong și vreți să transformați V-Klasse într-un model utilitar de zeci de mii de euro, atunci scoateți toate scaunele și obțineți un volum total care depășește 5000 de litri. Portbagajul se află în spatele unui hayon ce poate fi acționat electric, ca și cele două uși laterale de acces.

Bonus, dacă afară plouă, hayonul se transformă într-un acoperiș util care nu permite să te uzi când descarci bagajele.

Am lăsat la final spațiile disponibile pentru depozitarea bagajelor, telefoanelor, grijilor, copiilor. Ai tot felul de fante, de buzunare secrete, de suporturi pentru sticle. Totul este gândit de un maestru al practicalității. Cotiera ascunde un volum impresionant și poate fi comandată inclusiv cu suport încălzit sau răcit. Nici varianta unui mini frigider nu este exclusă.

Preţ de achiziţie

Ei bine, toate aceste detalii care te cuceresc și te fac să îți dorești un Mercedes-Benz Clasa V au și un preț. Exorbitant. Cred că aici s-a născut primul meu sentiment de frustrare. Recunosc că m-am lăsat sedus ca o domnișoară virgină de către un Casanova contemporan. Un Casanova cu aer luxos, dar cu pretenții financiare greu de atins. Mai ales dacă îți dorești toate opționalele. Și o să ți le dorești.

Mercedes-Benz Clasa V are un preț de pornire de 39.200 de euro, valabil pentru versiunea cu indicativul V220d. Nu e mult. Dar socotelile abia încep. Dacă te gândești la un Clasa V echipat cu cea mai puternică versiune a dieselului de 2.0 litri, adică V300d, socotelile încep de la 44.700 de euro.

De aici, valoarea finală poate crește amețitor dacă adăugați o transmisie automată, tracțiune integrală 4Matic și un nivel de echipare de top. Spre exemplu, un V300d în echiparea Exclusive, cu varianta de caroserie Long, adică ceva similar cu ce am testat eu la Barcelona, ajunge la 73.500 de euro. Dar e rost de și mai mult atunci când bifați opționalele.

În segment, un Volkswagen Multivan echipat cu motor diesel de 150 de cai putere pleacă de la 36.000 de euro, deci este puțin mai ieftin decât Clasa V. Dacă te orientezi către un Multivan de 199 de cai putere, cu transmisie automată DSG și cu ampatament extins (3.4 metri), nivel de echipare Highline, atunci socotelile ajung la 55.400 de euro. Rămâne în continuare ceva mai ieftin decât un Clasa V, care, e drept, are și cu 40 de cai putere în plus.

Siguranţă

De obicei, EuroNCAP nu prea testează mașini de talia lui Mercedes-Benz Clasa V. De data aceasta a făcut însă o excepție, având în vedere succesul său comercial. Testul de impact a avut loc în anul 2014, anul lansării sale pe piață. Modelul german a plecat acasă cu cinci stele, fiind remarcat pentru protecția generoasă oferită pasagerilor: 93%.

E drept că din 2014 și până în prezent pretențiile EuroNCAP au crescut, dar odată cu faceliftul și lista de dotări de siguranță a crescut. Sunt multe sisteme de asistență, cum ar fi cel pentru menținerea benzii de rulare, frânarea automată în situații de urgență, apelare automată în caz de urgență, asistent în situații de vânt lateral, monitorizarea unghiului mort și recunoașterea semnelor de circulație.

Ţinută de drum

Misiunea unui Clasa V a fost întotdeauna confortul. Germanii și-au dorit ca transportorul suprem de persoane să plutească peste problemele suprafețelor de rulare. Noul model este disponibil cu trei tipuri de suspensie.

Cea standard oferă o filtrare bună a neregularităților, însă mai trădează unele slăbiciuni atunci când treci peste limitatoare de viteză, iar compresia amortizoarelor poate deveni zgomotoasă. Pentru cei care aleg nivelul de echipare AMG, menit să ofere un look agresiv, Mercedes livrează și o suspensie ceva mai rigidă. Nu prea înțeleg de ce ți-ai dori asta de la un model care oricum nu va putea să estompeze deficiențele unei mase de peste două tone și a unei caroserii înalte. E drept, suspensia aceasta mai rigidă, la pachet cu sistemul de tracțiune integrală 4Matic, poate garanta ceva mai mult curaj în abordarea virajelor. Al treilea tip de suspensie disponibil pe Mercedes-Benz Clasa V include un set de amortizoare adaptive pe care nu am avut ocazia să-l testez în cadrul evenimentului din Barcelona.

Așa cum spuneam și mai sus, nu vă faceți planuri de sportivitate cu Mercedes Clasa V. Există un ruliu destul de mare în viraj, iar masa de peste două tone își spune cuvântul. Atunci când ai frânări puternice o să resimți o inerție puternică. Deci, ușor cu pianul pe scări.

Chiar dacă e o mașină de mari dimensiuni, Mercedes Clasa V se poate conduce destul de ușor în zonele urbane mulțumită direcției extrem de asistate și a unui unghi de bracare bun.

Vizibilitate

Suprafața vitrată este uriașă. Geamuri largi și, opțional, chiar și un acoperiș panoramic din două bucăți, care învăluiesc habitaclul în lumină. Poziția la volan înaltă, cum nu prea găsești nici în SUV-uri, asigură o vizibilitate bună. De asemenea luneta este și ea uriașă. Problema pare să vină de la montantul stânga față, care este de-a dreptul uriaș. Pare că un sequoia a crescut din planșa de bord.

Noul Clasa V este echipat și cu un set de camere cu vedere la 360 de grade. În plus, cea posterioară oferă mai multe unghiuri de vizualizare.

Tehnologie

Abia acum, după ce m-am jucat cu noul MBUX pe Mercedes Clasa A și pe celelalte modele fericite să primească noul sistem multimedia, înțeleg cât de perimat și neintuitiv este cel al vechilor modele. Recunosc, mi-a scos peri albi cel instalat pe Clasa V. Am și apăsat pe ecran de vreo câteva ori, din reflex. Până la urmă, după o interacțiune ceva mai lungă m-am reacomodat.

Din fericire pentru viitorii clienți, Mercedes-Benz promite că va oferi în scurt timp sistemul MBUX și pe Clasa V.

Nu are rost să vă spun că lipsește și ecranul digital de 12 inch care ține locul instrumentelor de bord. Avem ceasuri analog, între care a fost așezat un computer de bord color, destul de generos.

De pe lista de opționale nu lipsesc farurile cu LED, climatizarea pe mai multe zone, acționarea electrică a portierelor laterale, iluminarea ambientală, sistemul audio Burmester, acționarea electrică a hayonului, scaunele ventilate și încălzite.

Design

După cum spuneam și mai sus, Mercedes Clasa V este o limuzină pentru opt persoane, captivă într-o formă pătrățosă, specifică modelelor utilitare. Faceliftul aduce însă câteva detalii contemporane importante, cum ar fi blocurile optice cu LED și semnătura luminoasă specifică, un spoiler frontal nou, jante de până la 19 inch, mai multe elemente cromate și stopuri redesenate.

Nuanțele de caroserie disponibile s-au înmulțit și ele și includ acum patru noi culori, printre care și acest roșu Hyacint, regăsit pe mașina de test. Cei care optează pentru un nivel de echipare AMG primesc o grilă și un spoiler distincte, precum și jante AMG, detalii care oferă o tușă sportivă.

Una peste alta, cred că suntem toți de acord când spun că Mercedes Clasa V reușește să facă dezirabil și aspirațional designul pătrățos al unei utilitare.

Nu ne-a placut

  • Prețul piperat
  • Montantul stânga față
  • Ruliu pronunțat
Date tehnice - Mercedes-Benz Clasa V facelift 2.0 Diesel 239CP Aut9 Executive
Combustibil
Diesel
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
8
Cilindree cmc
1950
Lungime mm
5140
Putere maxima CP (rpm)
239 (4200)
Latime mm
1928
Cuplu maxim Nm (rpm)
500 (1600)
Inaltime mm
1880
Viteza maxima km/h
220
Greutate kg
2152
Acceleratie 0-100 km/h s
7.9
Ampatament mm
3200
Tractiune
spate
Volum rezervor litri
67
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
1030
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mercedes-Benz Clasa V facelift

Ultimele teste

Comentarii (5)

  • @Bogdan Mirică
    Iti apreciez munca, te urmaresc atat pe site cat si la TV dar vezi ca este ,,experienta constructorului german'' nu ,,expertiza".

    Conform normelor in vigoare, a expertiza inseamna a supune ceva unei e expertize ceea ce nu e cazul aici.
    17 10
  • Offtopic: Da, deși e utilizat frecvent în ultima vreme, *expertiză* nu-i recunoscut în Dex cu sensul din articol, dar nici *premium* (în engl.= primă, recompensă) nu-i reconoscut... deloc. :-) Nici măcar în dicționarele de neologisme.

    Alte exprimări sunt însă cel puțin nefericite - nu doar pe AM. N-are rost să-mi bat însă... tastele de pomană din nou, fiindcă nimic nu se schimbă și, de ex., concept-car-ul cutare *primește* în continuare o versiune de serie. :-p

    Ontopic: Au ajuns văd autobuzele :-) să aibă performanțe de hot-hatch...(Vmax +sprintul 0-100 sunt identice cu ale răposatuuil meu Clio Williams d-acu 25 de ani.)
    Ciudate vremuri trăim -- zic asta în raport cu restricțiile traficului actual.

    Iar de prețuri, ce să mai zic?! Scaune opționale la bani de Logan... În fine, important e că au stea în frunte.
    32 2
  • Costel
    un motor diesel care pe langa faptul ca nu se preda in fata contestatariilor aparuti ca ciupercile dupa ploaie in ultimul cincinal , ii capabil , prin valorile dezarmante de putere si cuplu cu care ii inzestrat , sa persifleze si sa sfideze de-a dreptul , prevederile conventiei de la Geneva privind regimul prizonierilor pe drumurile publice fiindu-i complet necunoscute acestui autentic sicario al soselelor

    nu inchei inainte de a pune totusi la indoiala oportunitatea acestui drive-test al lui B. Mirica tocmai in proximitatea datei unor optiuni pe batranul continent dar in special pe aceste meleaguri atunci cand , aceasta abundenta constructiva oferita (si) de Mercedes ii cat se poate de utila / indragita tocmai de aceia care inteleg prin performanta doar harnicia unei prezente mai mult decat consistente in locatii acolo unde unde o singura descalecare certifica respectul minimal la adresa celorlalti
    daca aceasta ''cutuma" ii totusi fara leac in Romania macar sa fie facuta doar cu "ajutorul " lui V300d ,ii cert mai facil de cautionat iar randamentul ii sublim :D
    20 20
  • @Costel: Hai că ejti tare, frate - să-mi moară motoru-n fiecare intersecție dacă postarea ta nu-i leită cu aburelile aberant-corporatiste scoase cu B.S.-generatorul ăsta: :-)))

    https://www.atrixnet.com/bs-generator.html
    15 0
  • @Kiro Ha-ha-ha ... adevarul e ca m-a socat si pe mine tovarasul Cuostiel.

    De la frazele semi-analfabete + folosirea verbului "a fi" in varianta ardeleneasca pana la faza de icter, brusc, ne-am trezit cu incalcituri de cuvinte care te lasa perplex.

    Trebuie sa recunosc ca am incercat sa prind un sens din rahatul de mai sus, si din alte postari, dar mi-am dat seama ca e timp pierdut.

    Din pacate pentru el la ultimele texte, singurele tampenii inteligibile care au mai ramas sunt "ii" / "is" care iti dau senzatia ca ai calcat intr-un ca..t de cate ori dai de ele prin text.

    Cu mana pe inima, e primul clujean batut in cap de care am dat in viata mea. Avand in vedere ca Clujul are vreo cateva sute de mii de locuitori, e totusi un raport foarte bun.
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru