Drivetest BMW X3

2.0 Diesel Turbo (20d) 190CP 4x4 Aut8 xLine
BMW X3 zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 22.12.2017
Multifuncțional

În secolul vitezei, o imprimantă care poate face trei lucruri în același timp va fi cel mai bun prieten într-un birou aglomerat. Ai nevoie de un document printat, alergi la imprimantă. Ai nevoie de un teanc de copii, alergi la imprimantă. Ai nevoie de un document scanat, alergi la imprimantă.

BMW a construit de-a lungul istoriei oale, motoare de avion, componente pentru trenuri, motociclete, însă nu și-a pus niciodată logo-ul pe o imprimantă. Cu toate acestea, găsim în gama sa de modele ceva la fel de util: noua generație X3.

Crossover-ul compact a ajuns la a treia generație și păstrează caracterul multifuncțional cu care și-a obișnuit clienții. E acel SUV bun la toate: suficient de dinamic, suficient de înalt pentru a intra în teren accidentat și suficient de încăpător pentru nevoile unei familii normale.

Pe lângă toate aceste atribute transmise din generație în generație, BMW X3 se mai bucură și de tehnologie proaspăt furată de la frații Seria 5 și Seria 7, de un design inspirat de X1 și de o gamă de motorizări îmbunătățită.

BMW X3
2.0 Diesel Turbo (20d) 190CP 4x4 Aut8 xLine

  • Pret de pornire 47.838 €
  • Pret model testat 75.363 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

De obicei urcam la volanul unor versiuni cu șase cilindri și câteva sute de cai putere. Însă nu tot românul își caută un SUV echipat cu motorizări de top. Chiar și în segmentul premium cele mai populare alegeri vizează tot agregate cu patru cilindri, care pot fi și accesibile și eficiente.

Prin urmare, în cazul noului BMW X3 ne-am intersectat cu versiunea xDrive20d, una dintre cele mai populare configurații vândute în țara noastră. Motorul de 2.0 litri dezvoltă acum 190 de cai putere și are un cuplu total de 400 de Nm. Acesta din urmă se simte devreme, încă de pe la 1800 de rotații, și continuă chiar și pe la 3000. Ai o senzație plăcută de resurse generoase, întocmai cum ai fost obișnuit de marca bavareză.

Doar până la un punct. Asta pentru că la viteze de autostradă, atunci când cauți un impuls care să te ajute să depășești mai repede, s-ar putea să ai surprize. Eram obișnuit cu o explozie, cu un cuplu care te împinge în scaune, cu un ac al vitezometrului care galopează către 200 de km/h.

În cazul versiunii xDrive20d lucrurile sunt ceva mai pământești. Accelerația se face destul de gradual și X3 nu încearcă să impresioneze prin asta.

Când nu vrei să-l alergi pe autostradă, BMW X3 se poartă decent, cu destul aplomb și nu se dă înapoi de la sarcini solicitante pentru unitatea sa.

Transmisia este asigurată de o cutie cu opt rapoarte, care schimbă liniar, pe nesimțite. În treapta Sport lucrurile se animă, iar schimbarea se face foarte târziu. Reacțiile cutiei sunt destul de bune și în modul normal de funcționare, apăsarea la fund a pedalei de accelerație fiind însoțită de o retrogradare rapidă a vitezelor. Pentru cei care vor să își testeze experiența, există și padele în spatele volanului, care schimbă foarte rapid.

Spre deosebire de generația anterioară, noul BMW X3 a separat mai bine dieselul de compartimentul pasagerilor. Motorul este excelent antifonat și începe să trădeze din spiritul gutural abia pe la 3000 de rotații.

Consum

Versiunea xDrive20d este preferată de clienții din România pentru consumul său redus. Ceea ce ne dovedește că, pe piața autohtonă, chiar dacă alegi un crossover premium, tot îți faci griji dacă el consumă 20 de litri/100 de km în oraș.

Nu e cazul mașinii noastre de test. Traficul urban a împins valorile computerului de bord pe la 9-10 litri/100 de kilometri. În afara Bucureștiului, consumul a oscilat între 6 și 7 litri/100 de km.

În fișa oficială a germanilor scrie negru pe alb că valoarea medie a consumului este de 5.4 litri/100 de kilometri. Eram obișnuiți ca BMW să fie reperul în segment când vine vorba despre eficiență și performanțe. Însă nu mai este chiar așa. Există rivali redutabili, cu un consum mediu mai mic: Audi Q5, Alfa Romeo Stelvio, Volvo XC60, Mercedes GLC și chiar Jaguar F-Pace.

Performanţe

Până în urmă cu câțiva ani, BMW X3 era cea mai sportivă expresie a segmentului SUV-urilor compacte. Și pe bună dreptate. De atunci și până acum, în segment au mai apărut niște mașini provenite din familii cu pedigree sportiv: Jaguar F-Pace, Alfa Romeo Stelvio și Porsche Macan. Prin urmare, X3 află acum pe pielea lui că are o concurență serioasă.

În vreme ce bavarezul are nevoie de 8 secunde pentru a atinge 100 de km/h, modele precum Alfa Romeo Stelvio, Audi Q5 (la mustață) și Mercedes GLC sunt mai rapide. Excepție fac doar Jaguar F-Pace și Volvo XC60, care depășesc 8 secunde până la 100 de km/h.

Interior

Odată cu noua generație, BMW X3 a devenit ceva mai atent cu modul în care își tratează pasagerii. Bineînțeles că avem un design care urmează linia binecunoscută a brandului, însă, dacă privești dincolo de originalitatea fadă, o să descoperi un interior mult mai bine lucrat.

Avem materiale de o calitate excelentă, îmbinări perfecte și o ergonomie exemplară. Partea superioară a bordului este îmbrăcată într-un material moale numit Sensatec (imită pielea), iar plasticul este plăcut cam peste tot, inclusiv în părțile inferioare ale consolei centrale.

Butoanele păstrează poziționarea intuitivă și pot fi memorate repede. În plus, ele au primit acum un înveliș galvanizat pentru a sugera și mai mult apartenența la segmentul premium. Unitatea climatizării a fost redesenată, dar păstrează ușurința în utilizare. Și pe volan s-au schimbat butoanele și au apărut unele noi, însă operarea lor este destul de facilă după o scurtă acomodare.

Un alt aspect important apărut odată cu noua generație este spațiul pentru telefon mobil creat la baza planșei de bord. Acesta oferă și încărcare cu inducție pentru telefoanele echipate cu această funcție. În plus, cele două suporturi de pahare, devenite clasice pe multe modele BMW, rămân la locul lor.

Există spații generoase și în portiere și în cotiera centrală. Pe locurile din spate se călătorește decent, însă nu vă imaginați spațiu ca într-un Volkswagen Tiguan. E fix ce găsești într-o compactă, adică loc decent la picioare și la nivelul capului, recomandat pentru a transporta numai doi adulți. Asta pentru că tunelul central este destul de ridicat.

Portbagajul, care poate fi accesat și prin tunelul central al banchetei spate (foarte util atunci când ai de cărat schiuri sau obiecte mai lungi) are o capacitate de 550 de litri. Este o valoare identică cu cea oferită de Mercedes GLC și Audi Q5, dar mai mică decât cea promisă de Jaguar F-Pace. 

Antifonarea habitaclului este excelentă și contribuie clar la sentimentul de interior premium pe care ți-l conferă toate materialele și finisajele amintite mai sus.

Preţ de achiziţie

Dacă te uiți în lista de prețuri a noului BMW X3 înseamnă că cerințele financiare ale segmentului premium nu sunt o problemă pentru bugetul tău. Cu toate acestea, mulți nu înțeleg că un crossover din acest segment poate ajunge chiar și la 80.000 de euro.

Noul BMW X3 are un preț de pornire de 47.800 de euro pe piața din România. Este versiunea de bază, configurată fix ca mașina noastră de test: motor diesel de 190 de cai putere, 4x4 și transmisie automată.

Nivelul de echipare este ceva mai sărăcăcios comparativ cu versiunea noastră de test, care a venit pregătită cu xLine. Bineînțeles, au mai existat o serie de opționale, cum ar fi trapa panoramică, amortizoarele adaptive, cheia inteligentă, navigația Professional, sistemul audio Harman Kardon, acoperișul panoramic și jantele de 20 de inch, care au ridicat prețul final al versiunii testate la suma de 75.363 de euro.

Dacă ne raportăm la prețul de bază al versiunii testate, vedem că un Audi Q5 în echipare similară (2.0 TDI de 190 de cai, cu automată și quattro) este cu 1000 de euro mai ieftin. Noul Alfa Romeo Stelvio în versiunea 2.0 JTDM de 180 de cai, cu 4x4 și automată cu 8 trepte, nivel de echipare Super, este chiar mai scump, ajungând la 49.400 de euro.

Mercedes GLC250d, echipat cu un motor diesel de 204 cai, 4x4 și automată este ceva mai ieftin, prețul său de pornire fiind de 46.400 de euro. Jaguar este foarte aproape de BMW X3 cu eticheta de preț aplicată lui F-Pace, care pleacă de la 48.800 de euro, deci cu 1000 de euro mai scump. Ajungem și la „chilipirul” segmentului, adică la noul Volvo XC60, care costă doar 45.930 de euro în versiunea de 190 de cai, automată și 4x4, cu echipare Momentum.

Siguranţă

Noul BMW X3 a fost testat anul acesta de EuroNCAP. Organizația i-a acordat cinci stele, notând foarte bine protecția pasagerilor adulți: 93%. Punctajul obținut pentru sistemele de siguranță a fost destul de mic, adică numai 58%. Asta, deși X3 poate fi echipat cu monitorizarea unghiului mort, sistem de frânare automată în situații de urgență, detectarea pietonilor, pilot automat adaptiv și menținerea benzii de rulare.

În plus, pentru că poate citi semnele de circulație, BMW X3 te poate atenționa că te apropii de o intersecție unde nu ai prioritate. Din păcate, funcția nu este disponibilă la noi în țară. Există și un sistem care încearcă să limiteze producerea unui impact lateral.

Prin urmare, o pleiadă de sisteme de siguranță care vor încerca să te ferească de probarea celor cinci stele amintite mai sus.

Ţinută de drum

Spuneam și mai sus că în urmă cu șase ani BMW X3 nu prea avea rival în segment când venea vorba de ținută de drum. Însă, de când cu Porsche Macan, Alfa Romeo Stelvio și Jaguar F-Pace, lucrurile s-au complicat. Deci miza noii generații este una extrem de mare.

Inginerii bavarezi s-au ridicat însă la înălțimea așteptărilor. În primul rând, suspensia lui X3 a devenit mai confortabilă. Contează foarte mult și amortizoarele adaptive comandate opțional, care configurează mult mai bine ținuta de drum. X3 nu se mai simte ca o mașină rigidă la trecerea peste denivelări și suspensia nu transmite zgomote sau vibrații în habitaclu, fiind foarte bine izolată. Fiecare obstacol peste care treci, fiecare groapă, îți reafirmă spiritul premium al mașinii în care te afli.

Bineînțeles, ca în majoritatea modelelor BMW, există mai multe moduri de rulare: de la banalul EcoPro, până la Sport. Recunosc că pe parcursul testului mașina a stat mai mult în modul Sport, pentru a exploata mai bine resursele de sub capotă. Dar au fost și multe momente în care funcția Comfort m-a dezlipit complet de gropile sau liniile de tramvai din București.

La drum lung, atunci când vrei să testezi ce poate X3, suspensia te ajută. Plantează destul de bine mașina pe șosea, estompează ruliul și te îndeamnă să cauți noi limite. Direcția ajută și ea mult în acest sens. Este extrem de precisă și îți dă curaj. Te face să scoți sistemele de asistență și să-ți dorești să glisezi măcar puțin cu puntea spate. Și nu e mult până acolo.

Spiritul acesta ludic pe care îl poți atinge foarte ușor nu trebuie să fie neapărat periculos, câtă vreme îți cunoști limitele și nu forțezi pedala de accelerație. Cât privește utilizarea direcției în zonele urbane, ea rămâne destul de greoaie și nu va fi tocmai confortabilă la manevre complicate de parcare.

Cei care își fac planuri pentru ieșiri în off-road nu vor fi dezamăgiți. X3 vine cu un xDrive care gândește foarte repede și transmite cuplul către roata cu cea mai bună aderență. Garda la sol este de 20.4 centimetri, iar capacitatea de traversare a unui vad cu apă este de 50 de centimetri. Nu poate atinge nivelul de explorare al unui Range Rover cu suspensie pneumatică, dar te va duce pe drumuri accidentate și te va scoate din câteva noroaie zdravene.

Vizibilitate

Trebuie să vă spun de la bun început că orice problemă de vizibilitate ai avea, ea se rezolvă cu sistemul de camere video la 360 de grade folosit de X3 și preluat chiar de la Seria 7. E suficient să indici zona mașinii pe care vrei să o vezi și camera se conformează.

Pentru cei care nu vor opta pentru acest sistem complex, trebuie să menționez că X3 are o lunetă generoasă, destul de largă. Ultimul rând de montanți este bine gândit pentru a nu incomoda foarte tare în marșarier.

Însă, când vine vorba de montanții față, aceștia incomodează în virajele strânse sau la ieșirea de pe o străduță lăturalnică. Una peste alta, suprafața vitrată este foarte bine conturată, cu geamuri laterale mari, bine proporționate și cu un acoperiș panoramic generos, care scufundă în lumină întreg habitaclul.

Tehnologie

Cum era de așteptat, BMW a transplantat pe X3 cele mai noi tehnologii folosite pe Seria 5 și Seria 7. Așa se face că în habitaclul care nu s-a schimbat foarte mult descoperi o mulțime de funcții noi. În spatele volanului apare un instrumentar de bord semi-digital, o soluție pe care o prefer în schimbul celor digitalizate complet, cum se întâmplă la Audi și Range Rover. Este mult mai ușor de folosit, chiar dacă nu este atât de complex.

Complex rămâne însă ecranul central, amplasat în mijlocul planșei de bord, care are o dimensiune de 10 inch și vine acum și cu o funcție tactilă. Rămâne însă operabil și cu ajutorul butoanelor de pe consola centrală.

Noua interfață oferă un acces extrem de facil și intuitiv la informații din trafic, despre vreme sau despre cele mai importante știri ale momentului. Practic, am putut să fac revista presei românești din mașină. Există, așadar, conexiune la internet și posibilitatea de a-i conecta și pe ceilalți pasageri.

A devenit un gest reflex să încerci să ajustezi volumul prin mișcarea mâinilor atunci când te afli într-un BMW de nouă generație. Din fericire, și noul X3 beneficiază de recunoașterea gesturilor. Așa că poți ajusta volumul sau poți schimba melodia și postul de radio prin gesturi. Dacă nu te mulțumește sistemul audio standard, poți alege unul furnizat de Harman Kardon, cu o fidelitate foarte bună, dar și cu un preț pe măsură (1100 de euro).

Lista dotărilor de confort mai include scaune încălzite, volan încălzit, scaune față reglabile electric, climatizare automată, faruri full LED, iluminare inteligentă pe timp de noapte și sistem de parfumare a habitaclului. Interiorul poate fi destul de colorat mulțumită iluminării ambientale cu LED, iar șoferul se poate bucura de unul dintre cele mai mari și mai lizibile sisteme Head-Up Display.

Design

BMW nu iese din tiparele sale clasice nici cu X3. Crossover-ul preia linii pe care le-am văzut deja pe noul X1 și le remodelează. Diferențele estetice nu sunt însă majore, nici față de fratele mai mic, nici față de vechiul model.

Doar partea posterioară este ceva mai originală, cu blocuri optice noi și cu o semnătură LED aparte. În partea frontală există lumini LED care îți spun clar despre ce mașină e vorba, iar grila radiatorului, care a devenit acum mai mare și mai bine conturată, păstrează X3 în linie cu tradiția.

Prin urmare, BMW X3 nu vine cu un design inovativ, dar păstrează liniile esențiale, tradiționale, care au consacrat brandul și care i-au asigurat o priză fantastică la publicul larg.

Nu ne-a placut

  • Direcția ușor greoaie în oraș
  • Primul rând de montanți
  • Designul conservator
Date tehnice - BMW X3 2.0 Diesel Turbo (20d) 190CP 4x4 Aut8 xLine
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1995
Lungime mm
4708
Putere maxima CP (rpm)
190 (4000)
Latime mm
1891
Cuplu maxim Nm (rpm)
400 (1750)
Inaltime mm
1676
Viteza maxima km/h
213
Greutate kg
1825-1895
Acceleratie 0-100 km/h s
8.0
Ampatament mm
2864
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
550
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre BMW X3

Ultimele teste

Comentarii (9)

  • "BMW a construit de-a lungul istoriei oale" sau e vorba de "istoriei sale" ?
    8 9
  • Beeembeu
    Urata cu spume. Aceleasi masini cu design de autobuz specific marcii bavareze.
    29 34
  • mircea
    @Gabi

    Pare ciudat, dar e chiar "oale". Vezi aici: http://www.automarket.ro/brands/bmw/sunetul-de-dincolo-de-motoare/
    11 0
  • este una din putinele masini BMW care imi plac ca design... iar exemplarul din poze este foarte bine finisat si dotat, totul pare ca se imbina armonios... insa 75 mii euro pe asa ceva? au innebunit cu totii, in anii de inceput 90 o masina cu motor de 2 litri costa 20-30 mii marci... cu tot cu inflatie si tehnologiile astea pe care le invoca unii nu se ajunge la semenea ”scor” decat daca ne gândim la gurile hulpave ale producatorilor...

    PS mie mi-a placut intotdeauna ideea de masina de teren, chiar si SUV, dar nu mi-as lua asa ceva decat ca a 2-a sau a 3-a masina... am fost azi la spalatorie si erau acolo parcate un X3 (vechea generatie) si un 5-series (generatia Bangle)... erau atat de joase scaunele in 5-arul ala incat ma gândeam cat de stabila si placuta de condus trebuie sa fie masina aia pe viraje... si sa renunti la asa ceva pt un SUV cu care mergi doar pe sosea avand decat avantajul ca il urci pe bordura si vezi traficul pe deasupra?! ”au innebunit salcamii...” :)))
    19 2
  • ACE - Craiova
    Toate bune si frumoase, BMW ofera acest model premium cu tot ceea ce-ti doresti...Insa ceea ce TE INGROZESTE, ESTE PRETUL.....Cu cca. 28-30.000 Euro in care includem si discounturile cu RABLA sau de la dealer, ai putea cumpara doua masini 4x4, cu garda la sol asemanatoare (cca. 20 cm) este drept, cu volumul portbagajului de 400 litri respectiv 506 litri si bine echipate: FORD Kuga si MAZDA CX-5.....Le-am testat pe ambele si - avand in vedere contextul actual - cand in 2-3 ani apar electricele cu autonomie de 500-600 km cu care te deplasezi la un cost mediu de cca. 5 ORI MAI IEFTIN decat pe diesel/benzina iar masinile termice vor intra treptat-treptat IN ISTORIE...sincer NU AS ARUNCA PE GEAM 40.000 Euro - diferenta dintre X3 si cele doua modele mentionate de mine .....
    24 2
  • wolteanoo
    Pretul este de-a dreptul obscen, dar vorba aceea: de vina e cine da, nu cine cere.
    4 1
  • pretul corect
    Daca pretul este o problema, ar trebui sa tineti cont ca veti obtine minim. 10-15% discount (la un moment dat dadeau chiar TVAul ). Iar daca veti renunta la sistemul audio de top, trapa si inca 2-3 bliz blizuri de genul cititoare de semne, detectarea schimbare banda, pauza de cafea si alte gadgeturi fara folos , aveti sanse sa o luati pe la 52-55,000 euro. Adica la pretul unui XC 60:)))))
    5 1
  • 75.000 un X3 ???? doamne fereste!
    Abia astept preturile la X9
    3 1
  • Imi place foarte mult masina...mai ales motorul, puternic dar in acelasi timp economic.lumea incet incet incepe sa se sature de motoarele alea nesimtite de 3.0 si o gramada de cai dar care consuma 18 -20% in oras
    7 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru