Drivetest SEAT Ibiza facelift

1.2 TSI 90CP Man Style
SEAT Ibiza facelift zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 15.10.2015
O maşină de culoare

Seat încearcă de ceva vreme să-și găsească un loc propriu pe piața europeană. Marca spaniolă are adepți în Spania natală și începuse să-și câștige un segment de clienți și în restul Europei, dar o criză de identitate a dus această marcă într-un con de umbră.

În acest moment, Seat este marca cu cele mai slabe performanțe din grupul Volkswagen, însă noile modele încearcă să pună din nou Seat pe drumul cel bun. Experimentele de design au fost lăsate în urmă, iar gama are acum o serie de modele de succes, aşa cum este noul Leon. Urmează introducerea SUV-ului compact, și odată cu acesta Seat se poate redresa total. 

Însă ce facem în zona cea mai competitivă din Europa? Vorbim aici de segmentul B - clasa mică - acolo unde se vând cele mai multe automobile pe bătrânul continent. Seat trebuie să supraviețuiască aici cu un model învechit: a patra generație a modelului Ibiza, lasat în 2008. Un facelift a mai dres busuiocul în 2012, dar modelul începe să își arate vârsta.

Am vrut să vedem cum se mai comportă o Ibiza a zilelor noastre și am primit un exemplar dedicat în special publicului feminin: Seat Ibiza Style cu pachet Velvet. Adică un Ibiza mov.

SEAT Ibiza facelift
1.2 TSI 90CP Man Style

  • Pret de pornire 11.986 €
  • Pret model testat 15.237 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Gama de motorizări pentru modelul Seat Ibiza a fost simplificată. Motoarele pe benzină încep cu cel de 1.0 litri în variantă aspirată sau turbo, motor asupra căruia vom reveni într-un test viitor, continuând prin cunoscutul 1.2 TSI de 90 cai putere, motor care se află sub capota Seat-ului mov pe care l-am pus la încercare.

Cea mai puternică versiune pentru Ibiza facelift este echipată cu motorul 1.4 TSI de 150 CP, iar amatorii de motorină pot alege variante echipate cu propulsoarele 1.4 TDI de 90 sau 105 cai putere.

Revenind la oile noastre, ne reîntâlnim cu motorul 1.2 TSI de 90 CP asociat cu cutia de viteze manuală cu cinci trepte. Propulsorul de 1.2 litri supraalimentat prin sistem turbo este o prezență deja extrem de comună pe diverse modele din grupul Volkswagen. Ne-am reamintit de el așa cum îl rețineam de pe un VW Polo, unde am luat primul contact cu acest motor. Este suficient de puternic, cu rezerve de cuplu suficiente pentru depășiri corecte. Are 90 cai putere dezvoltați la 4.400 rot/min, iar cuplul maxim este de 160 Nm atins la 1.400 rot/min. 

Motorul este eficient și la turații joase și este chiar plăcut la uzul citadin. Este un motor relativ silențios, care își face simțită prezența doar când este turat spre zona roșie. În plus, versiunea de 90 de cai este una "tunată în jos", ceea ce înseamnă că nivelul de confort acustic este mai bun decât în cazul variantelor superioare de putere.

Dacă motorul se achită decent de orice sarcină care îi este încredințată, am fost dezamăgit de precizia cutiei de viteze manuale. De obicei, cutiile manuale din grupul VW erau precise, dar de această dată am avut probleme în a selecta treapta de mers înapoi. Putem pune această problemă pe tinerețea exemplarului testat, acesta având doar 1.000 km rulați. 

Consum

Deși propulsorul aflat sub capota modelului Ibiza poate fi numit precursorul actualului curent downsize ce domină modelele de clasă mică, pare acum un fel de tânăr dinozaur printre actualele mini-motoare.

Cilindreea de 1.2 litri este deja mare în comparație cu majoritatea motoarelor de 1.0 sau chiar mai mici. În aceste condiţii, nici consumul de carburant nu este cel mai mic. Cifra oficială pentru consumul mediu este de 4.9 litri/100 km. Vorbim despre o cifră ce plasează acest model Seat undeva la jumătatea clasamentului în aglomerata clasă mică.

Avem modele care consumă 4.3 litri/100 km, precum noul Nissan Micra, dar şi deja celebrul Ford Fiesta 1.0 Ecoboost și o mulțime de alte maşini ce afișează o cifră oficială de 4.5 litri/100 km (Clio, 208 facelift, Corsa, Mazda2 sau Citroen C3). Și pentru a avea un tablou complet, cea mai mare cifră din segment este 5.2 litri/100 km.

În viața reală, însă, și cu doar 1.000 km la bord, Seat Ibiza 1.2 TSI de 90 CP a consumat 7.6 litri/100 km după o utilizare exclusivă în mediul urban. 

Performanţe

Cei 90 de cai putere produși de motorul 1.2 TSI sunt suficienți pentru a face din Ibiza facelift una dintre cele mai rapide mașini din această zonă de putere a clasei mici. Cifrele oficiale: 0 la 100 km/oră în 10.7 secunde.

Interesant este că modelele similare din grup, VW Polo și Skoda Fabia au timpi diferiți: 10.8 secunde, respectiv 10.9 secunde. Cel mai rapid dintre concurenţii direcţi este Mazda2 cu motorul aspirat de 1.5 litri și 90 de cai putere, model ce poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 9.4 secunde. 

Interior

Seat Ibiza nu are cel mai spațios din clasa mică. Problema este dată de forma caroseriei, dar și de bordul masiv care mănâncă ceva spațiu atunci când vine vorba de accesul la volan. Dacă nu ești atent, poți să-ţi loveşti sănătos genunchiul la intrarea în habitaclu. Lăsând la o parte spațiul, cockpit-ul lui Ibiza te întâmpină cu elemente familiare, prizele de aer rotunde și un tablou de bord ușor de citit, dar upgradat din punct de vedere grafic. 

Consola centrală este dominată de un display grafic color de dimensiuni decente, plus o climatizare automată. Trebuie spus că modelul testat a venit în echiparea medie Style, plus o serie de accesorii opționale. Poate cel mai important este pachetul de design Velvet, ce aduce o serie de inserții de culoare violet atât pentru interior, cât și exterior. Afară avem grila radatorului de culoare mov, precum și carcasele oglinzilor retrovizoare, în timp ce la interior elementele mov sunt aproape pretutindeni, de la fețele de ușă până la volan, tapițeria de pe scaune și aeratoare.

Portbajul este mediu spre suficient, având un volum de 292 litri. Are un profil adânc și poate primi bagajele unei familii de două persoane. 

Preţ de achiziţie

Invariabil, ajungem la delicatul capitol al prețului. Pentru a achiziționa un Seat Ibiza facelift, trebuie să  începem socotelile de la aproximativ 12.000 euro. Între timp, Ibiza Style cu motor 1.2 TSI are un preț de 13.300 euro (TVA inclus). Împreună cu pachetul Velvet și o serie de alte accesorii, exemplarul testat ajunge la un preț de 15.237 euro (TVA inclus).

Prețurile practicate de Seat plasează modelul Ibiza facelift în zona medie a segmentului B.

Cel mai reputat adversar la nivel de preț rămâne Dacia Sandero, care în varianta de echipare Laureate și având sub capotă motorul 0.9 TCE de 90 CP costă 10.400 euro. Modele ca Citroen C3 sau Renault Clio pot fi achiziționate pentru sume între 12.000 și 12.500 euro. În zona de 13.300 euro, Seat Ibiza are de înfruntat o concurență acerbă, la prețuri similare putând fi cumpărate modele ca Hyundai i20, Kia Rio, Opel Corsa, Peugeot 208 facelift, Skoda Fabia, Suzuki Swift și chiar Volkswagen Polo.

Siguranţă

Cel mai recent test de impact operat de organisumul independent EuroNCAP pentru modelul Seat Ibiza datează din 2011. Modelul de acum este practic identic, testele EuroNCAP s-au transformat între timp şi sunt mult mai dure.

Până la proba contrarie, Ibiza a înregistrat la testul de atunci scorul maxim de cinci stele. Ibiza are acum un sistem de frânare automată numit Multi Collision Brake, pachet m cerut de EuroNCAP pentru ca o maşină să aibă şanse la scorul maxim.

Ţinută de drum

Seat Ibiza facelift are suficiente atuuri pentru a atrage în special clienții de sex feminin către clasa mică. Are un aspect plăcut, iar faceliftul parcă sublinază acest lucru. Odată instalat la volan, mașina se comportă fără surprize majore, într-un mod plăcut.

Singura problemă ar putea fi suspensia o idee prea fermă pentru un oraș denivelat ca Bucureștiul. Suspensia are însă avantajul că încurajează un stil ceva mai sportiv de condus, iar virajele devin o plăcere. Un plus și pentru direcție, surprinzător de comunicativă, dar suficient de ușor de manevrat în oraș.

Vizibilitate

Vizibilitatea se dovedește a fi ok la bordul modelului Ibiza, în ciuda faptului că suprafețele vitrate laterale nu sunt extrem de generoase. Montanții față nu jenează în mod deosebit vizibilitatea pe viraje, iar manevrele în spațiile de parcare înguste nu sunt o problemă mai ales dacă mașina este echipată cu cameră video pentru mersul cu spatele și senzori de parcare, ambele fiind dotări opționale.

Tehnologie

Seat a făcut eforturi considerabile pentru a aduce un plus de tehnologie pe modelele sale. Și acest lucru se simte chiar și pe un model de clasă mică cum este Ibiza.

La nivel de infotainment, cea mai vizibilă bucată de tehnologie este displayul tactil de 6.5 inch ce face parte din pachetul Media System Plus. Prin intermediul acestui display și al unei grafici color intuitive avem acces la radio, CD Player, Bluetooth și la computerul de bord. 

Ibiza facelift vine echipată și cu sistem electronic pentru controlul stabilității, dar și detector de oboseală (opțional) sau sistem pentru monitorizarea presiunii în pneuri.

Design

De la a treia generație a modelului Ibiza, acesta a atras atenția prin formele sale agresive într-un segment care pune accent pe aspectul prietenos. Deci printr-o imagine aparte care o scotea din anonimatul segmentului B.

Rețeta a fost păstrată și pentru a patra generație, cea actuală. De la lansarea din 2008, însă, timpul și-a pus amprenta pe această maşină. Chiar şi după faceliftul din 2012 care a adus lumini de zi LED și stopuri cu o formă diferită, se simte nevoia unei generații noi. Ibiza rămâne însă un clasic în acest segment și are propria armată de fani. Este una dintre alegerile preferate de publicul feminin și va rămâne așa și în continuare.

Nu ne-a placut

  • Acces dificil
  • Plastice dure
  • Cutie imprecisă
Date tehnice - SEAT Ibiza facelift 1.2 TSI 90CP Man Style
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1197
Lungime mm
4061
Putere maxima CP (rpm)
90 (4400)
Latime mm
1693
Cuplu maxim Nm (rpm)
160 (1400)
Inaltime mm
1445
Viteza maxima km/h
184
Greutate kg
1089
Acceleratie 0-100 km/h s
10.7
Ampatament mm
2469
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
45
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
292
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre SEAT Ibiza facelift

Ultimele teste

Comentarii (6)

  • Nu ma intereseaza 1.2tsi , mai ales cel de 90cp. Din alea are acuma politia pe polo, vroiati sa ne aratati cat de capabile sunt ? :))

    As dori un test cu noul 1.0tsi despre care nu stiu nimic si cu noul 1.4tsi care inlocuieste in gama polo 1.6tdi si care este un motor nou, nu are nimic in comun cu varianta de prin 02-08. Doresc sa stiu daca sunt la fel de tractoare. MS
    15 4
  • mircea
    @S
    Vine şi un test cu 1.0 TSI pe o Ibiza FR. Răbdare :)
    10 1
  • Ati uitat sa specificati ca 1.2 TSi nu ajunge la 20000 km fara reparatii la distributie . Este plin pe forum-uri . Cumva VW , pe langa Dieselgate are si TSIgate . Au folosit un motor gandit cu role si lant , modificat pe curea de distributie in conditiile in care problemele sunt generate de role :)) halal ... cred ca VW isi va pierde repede din notorietate . Sper sa mai piarda si din pret ca deja costau cat BMW-uri sau Mercedes-uri la promotie .

    Plus ca nefiind tEdEi nu prea cumpara romanii :)))
    21 13
  • 1.0 TSi costa pret de plecare 15ooo Eur ?! Cum vi se pare - afacere ?
    9 8
  • @ingerulol
    Acel 1.2tsi care avea probleme cu distributia a disparut de ceva vreme daca nu stiau. Distributia la acele motoare era pe lant si prost proiectata de unde si problemele. Au schimbat pe distrutie pe curea si au rezolvat-o.
    Daca vezi curea este ok, valabil pentru toti care pe viitor si-ar cumpara un 1.2tsi la sh , nou nu mai exista pe lant.

    Toate bune
    19 3
  • Punctaj cam mare pentru concurentul masinilor chinezesti si indiene.
    Or fi standarde inalte, dar pentru piata din Bangladesh...
    1 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru