Drivetest Audi TT Coupe

2.0 Benzina Turbo (TFSI) 310CP 4x4 Aut6 TTS
Audi TT Coupe zoom
de Mircea Meșter, Foto: Audi
Marti, 30.09.2014
Schimbare de percepţie

Plafon care părea porţiune dintr-un cerc şi aripi ale roţilor mari, bombate. Acestea au fost ştampilele, elementele vizuale-cheie ale lui TT în prima generaţie a acestui model, lansat pe piaţă în 1998. Era un coupé compact, o maşină cum nu existau deloc multe la acea vreme, iar valurile pe care le-a stârnit acest model pe piaţă au fost mari. Atât de mari, încât TT a devenit în foarte scurt timp unul dintre modelele emblematice ale mărcii Audi, prezent în posterele tinerilor vremii şi în cultura pop a unei perioade de tranziţie între generaţii. TT reaprindea spiritul sportiv în sânul unei mărci care de la Quattro încoace mizase mai degrabă pe modele de familie, iar asta a întinerit brusc media vârstei clienţilor.

Problema a fost că, deşi vorbeam de o maşină sportivă prin feeling, TT a atras mai ales doamnele şi domnişoarele care vedeau în modelul german o expresie a independenţei feminine. TT a fost un soi de revoluţie tacită a feminismului într-o lume a sportivelor adresate bărbaţilor. Spre deosebire de Quattro, model care cu un deceniu şi jumătate în urmă tăia privirile prin linii agresive şi angulare, specifice timpului său, TT era rotund, uşor digerabil, mult mai apropiat de specificul actual al maşinilor premium. 

A doua generaţie a lui TT a încercat să lucreze puţin la ideea de bază a modelului, introducând linii ceva mai agresive, angulare, geometrice. Şi specificul maşinii s-a schimbat, versiunile TTS şi apoi TT-RS, cel mai puternic TT din istorie, reprezentând semne clare ale schimbării de percepţie.

În iarna anului 2014, în showroom-urile Audi vă veţi putea întâlni cu noul TT. Al treilea. O abordare diferită, care păstrează din primele două generaţii dimensiunile, alura şi ideea unui coupe compact. În rest, noul TT este o maşină care schimbă complet cel puţin două lucruri pe care le ştiai despre maşini. În primul rând, interiorul este o experienţă absolut nouă, inedită şi spectaculoasă chiar şi pentru un tip care a condus în ultimul deceniu toate felurile de maşini lansate pe piaţă. În al doilea rând, TT-ul nou este o maşină care s-a îndepărtat atât de mult de liniile feminine ale primului model, încât Audi putea să-l numească altfel fără probleme. Mult mai masculin, mai agresiv, mai feroce, mai tare. 

Iar TTS, versiunea de 310 cai a lui TT, este nu doar masculină, ci şi nebună de-a dreptul.

Audi TT Coupe
2.0 Benzina Turbo (TFSI) 310CP 4x4 Aut6 TTS

  • Pret de pornire n/a €
  • Pret model testat n/a €
  • Taxa auto n/a €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Imaginează-ţi că între prima şi actuala generaţie a lui TT au coborât doi oameni din maşină. Pentru că, pe un astfel de model, simţi imediat diferenţa de masă. Ăsta e rezultatul scăderii cu 150 de kilograme a masei proprii a lui TT în cei 16 ani care ne despart de prima apariţie a lui TT pe piaţă. Aluminiul este cheia acestei diete drastice, pentru că acest metal uşor a reuşit să se "infiltreze" în toate zonele esenţiale ale maşinii, de la şasiu la blocul motor, de la plafon la panourile de caroserie care alcătuiesc uşile sau capota. În aliaj sau în variantă pură, aluminiul face minuni când e vorba de modul în care se simte un motor pe o maşină.

În cazul lui TTS, vorbim de un motor TFSI de 2.0 litri care dezvoltă 310 CP şi 380 Nm. Motorul nu e o noutate absolută, însă specificaţiile sale sunt. Şi chiar dacă nu vorbim de o maşină care are cifre de supercar, cei 310 CP pe o maşină care cântăreşte sub 1400 de kilograme se simt îngrijorător de mulţi. Sprintul este imediat, cutia S tronic cu şase trepte din dotarea opţională a modelului prezentă pe maşina de test schimbă mai bine decât ai face-o tu în cea mai bună perioadă a vieţii tale de pilot şi totul se mişcă atât de repede în jurul tău, încât te întrebi ce rost mai are un viitor TT-RS în acest context. Nu vă faceţi probleme, însă, sunt sigur că inginerii germani ne vor face să găsim logică şi pentru acesta la momentul respectiv.

Bonus: pachetul Drive Select te lasă să alegi cum vrei să rulezi, astfel că TTS este departe de a fi o brută în cea mai mare parte a timpului, adică atunci când ai nevoie să te plimbi prin oraş. Când urci însă pe drumuri de munte, aşteaptă-te ca turometrul (o, da, turometrul ăla imens pe care-l vezi central prin Virtual Cockpit, ca-n avioanele de vânătoare) să nu facă nazuri şi să urce ca uns până la 6000-6500 rpm, într-un sunet potenţat de valvele mecanice montate pe sistemul de evacuare.

Singurul semn de întrebare este legat de faptul că transmisia are doar şase trepte, una sau chiar două în plus fiind bune pentru a scădea consumul la viteze de croazieră. Până la urmă, însă, pentru cei care vor aşa ceva a fost inventată versiunea TDI a lui TT, care le oferă 184 de cai şi un consum de 4.2 litri/100 km.   

Consum

În luma coupé-urilor compacte premium sport, constructorii par că nu au auzit de downsizing. De la BMW Z4 la Nissan 370Z, trecând prin Porsche Cayman, dăm de motoare de cel puţin 2.7 litri (în cazul versiunii de 275 CP a lui Cayman) sau chiar de V6-uri de 3.7 litri (în cazul lui 370Z). Ei bine, în tot acest peisaj aproape vintage apare noul Audi TTS, care trece de bariera psihologică de 300 de cai fără a depăşi însă 2000 de centimetri cubi. 

Trăim în era turbo, care imagistic arată ca un Mad Max cu susu'-n jos: motoarele nu mai duduie, fumul nu mai e (atât de) negru, fluturaşii zboară cât timp nu le iei dinţii-n grilă la 100+ km/h, iar căzile de baie care înlocuiau cilindrii acum câţiva ani s-au transformat în pipete. Partea bună este că turbinele şi supraalimentarea au făcut ca toată povestea asta să nu aibă absolut niciun efect asupra puterii şi a performanţelor de consum şi dinamice, ba din contra. În acest context, nu ne mirăm absolut deloc când aflăm că TTS şi ai săi 310 cai putere consumă în mediu mixt un mai mult decât decent 6.8 litri/100 km, consum care până nu demult era rezervat de motoarele diesel ceva mai mari. 

TTS este de departe regele consumului în segmentul coupe-urilor compacte sport, adversarii reuşind să urce chiar şi la 10.5 litri/100 km, aşa cum este cazul lui Nissan 370Z cu motor V6. Bineînţeles că dacă dai de şosele care seamănă cu eşarfele gimnastelor de la gimnastică ritmică începi să consumi către 10 litri/100 km, dar asta nu te deranjează câtuşi de puţin. Până la urmă, îţi asumi nişte lucruri atât timp cât tragi de tine să dai peste 40.000 de euro pe maşină şi vrei sute de cai sub capotă.

Performanţe

Dacă nu v-aţi lăsat intimidaţi de frazele de mai sus, care vă prezentau un tablou aproape idilic al motoarelor turbo în era downsizing-ului, veţi fi convinşi cu siguranţă de capacităţile noului 2.0 TFSI de 310 CP de pe Audi TTS în următoarele momente, când acesta va fi pus faţă în faţă cu principalii concurenţi.

Mă rog, concurenţi este cam mult spus. Niciunul dintre coupé-urile segmentului nu dispun de tracţiune integrală, lucru pe care Audi începe să-l impună ca regulă de bază pe întreaga gamă S, de la minionul S1 până la RS-urile mari. Drept urmare, toate paralelele trebuie realizate având în vedere acest fapt.

Dacă de pe scaunul şoferului se simte imediat puseul elastic pe care-l imprimă corpului un start de pe loc cu TTS, traducerea exactă a acestei experienţe se regăseşte în cartea tehnică: 4.6 secunde pentru 0-100 km/h, cifre care-i lasă-n ceaţă pe toţi concurenţii, de la Z4 la Cayman, care nu reuşesc să depăşească noul TTS nici măcar când vine vorba de Porsche Cayman GTS, maşină de 340 de cai (4.9 secunde). În rest, niciun concurent nu scade sub 5 secunde, lucru care îl aruncă pe TT în zona de performanţă a sportivelor mai mari şi evident mai scumpe.

La capitolul viteză maximă, Audi TTS atinge 250 de kilometri pe oră, bornă bătută doar de Cayman prin prisma faptului că Porsche nu dă şi nu a dat niciodată doi bani pe regula germană a plafonării limitei superioare de viteză setate pentru modelele de stradă.

Interior

Avertisment: uitaţi tot ce ştiţi despre interioarele auto atunci când intraţi într-un TT de generaţie nouă. Noul TT este una dintre maşinile la care s-a muncit atât de mult la reconceperea interiorului aşa cum îl ştim cu toţii, încât sper din suflet ca designerii să fi primit fie un bonus sănătos la finalul proiectului, fie un concediu prelungit pe banii companiei. 

În primul rând, luaţi-vă adio de la display-ul clasic poziţionat în mijlocul bordului, pe consola centrală. Oamenii de la Audi şi-au dat seama că TT este condus şi cumpărat de şoferi, aşa că le-au făcut cadou o maşină croită după chipul şi asemănarea acestora. Maşina este cel mai bun ambasador al conceptului "driver oriented", cu care diverşi producători auto ne "ameninţă" de nişte ani buni încoace. În spatele volanului ai ceea ce Audi numeşte Virtual Cockpit, un display imens şi spectaculos care nu doar că ia locul ceasurilor de bord, dar înlocuieşte şi preia tot ce însemna tehnologie la bord. Şi totul este personalizabil: vezi ceasurile de bord ca pe o maşină obişnuită, poţi să le faci mici pentru ca display-ul să fie inundat de harta Google şi de navigaţie, iar pe TTS poţi să transformi totul într-un display central care emulează turometrul, în timp ce viteza este afişată digital în centrul acestuia. Noul TT îţi oferă cel mai apropiat sentiment de un monopost pe care-l poţi avea pe o maşină de stradă în acest moment.

Noutăţile nu se opresc aici: aeroatoarele de pe bord se transformă în zona lor centrală în butoane rotative şi touch prin care îţi reglezi temperatura la bord. Iar tot ce ţine de virtual cockpit este reglat printr-o zonă de comandă aflată la îndemână, pe consola centrală. Evident că, la fel ca orice lucru inedit, vei avea nevoie de timp pentru a te obişnui cu modul în care comuţi între diferitele variante de vizualizare a elementelor vitale ale maşinii, însă după câteva minute te vei simţi ca-ntr-o maşină aterizată din viitor.

Nu pot să trec peste interior fără să amintesc de alte trei elemente de bază ale lui TT. În primul rând, ştiu că nu sunteţi îndeajuns de naivi încât să vă aşteptaţi ca un coupe 2+2 să aibă patru locuri full-size, ceea ce e complet adevărat. Pe de altă parte, ştiu că nu vă aşteptaţi ca TT să aibă un portbagaj sănătos, dar am fost la fel de surprins ca voi când am văzut că cei 305 litri promişi se transformă într-un spaţiu mai mult decât util pentru două persoane şi mai mult decât atât. Apoi, scaunele sport S de pe maşina de test reprezintă probabil rezultatul vreunui pariu ca pe vremuri între designeri şi ingineri, pentru că sunt printre cele mai reuşite dintre cele pe care le-am văzut pe o maşină sport în ultima perioadă.

Despre materialele de la bord şi despre atenţia la detalii a celor care se ocupă de interioarele Audi nu vorbesc, pentru că m-aş repeta. Notaţi: Audi îşi bate la ora asta rivalii fără probleme la acest capitol. Chiar şi la comparaţii între clase.

Preţ de achiziţie

La ora redactării acestui articol, preţurile româneşti pentru TT şi TTS nu sunt încă publice, însă ne vom baza pe cele anunţate de Audi în Germania pentru a stabili o relaţie între noul coupe sportiv al nemţilor şi principalii concurenţi din segment.

Dacă vă hotărâţi să mergeţi pe mâna acestui tip de maşină, preţurile pentru care puteţi pune mâna pe un coupe sportiv compact de peste 300 de cai variază între 50.000 şi 65.000 de euro, în funcţie de origine şi de marcă. Pentru un TTS în echiparea de bază vă puteţi aştepta la un preţ de 40-45 de mii de euro, la care se adaugă apoi diferitele opţiuni necesare pentru a vă satisface dorinţele dinamice, cromatice şi de confort. Partea bună este că în varianta stock ai deja atât sistem de tracţiune integrală quattro, cât şi Drive Select şi Virtual Cockpit, deci deja te afli cu nişte paşi buni în faţa concurenţei. De aici înainte, dacă ţine buzunarul, limitele sunt departe.

Evident că există şi variante mai ieftine, iar cel mai ieftin TT va pleca de undeva de la 35-40 de mii de euro. Sub capotă este acelaşi 2.0 TFSI, dar de această dată în variantă de 230 CP. Dieselul este uşor mai scump decât acesta, dar nu cu mult, deci decizia de alegere între cele două variante va şine mai mult de cât de mult ai de gând să treci ulterior prin benzinării.

Siguranţă

Deşi TT nu a fost încă făcut afiş de EuroNCAP, ne putem aştepta ca cel mai accesibil coupe Audi să treacă cu brio peste testele de siguranţă ale organizaţiei independente europene, mai ales că nemţii nu s-au zgârcit atunci când au dotat maşina cu sisteme şi pachete variate care te trimit înapoi pe trasă dacă ai porniri maniacale. Astfel, pe lângă airbag-urile frontale, laterale şi cortină şi de sistemele de asistenţă la frânare care nu au voie să lipsească de pe nicio maşină a anului 2014, TTS vine cu sistem 4x4 quattro în standard şi cu o întreagă armată de pachete suplimentare de sigruanţă activă. Recunoaşte semnele de circulaţie, te atenţionează când părăseşti banda de rulare şi aşa mai departe.

Notăm şi pariţia farurilor Matrix LED pe TT pentru prima dată în acest segment, coupe-ul fiind de altfel primul model Audi după A8 care se bucură de acest tip de sistem avansat de lumini. 

Ţinută de drum

Trecând peste detaliile mecanice ale suspensiilor noului TT (MacPherson faţă şi multilink spate, pentru fanii service-urilor) şi peste elementele care transformă sistemul quattro într-unul extrem de util, secretul oricărui TT şi mai ales al unui TTS rezidă în sistemul Drive Select, care îţi transformă maşină dintr-una maleabilă şi ductilă într-una feroce şi nervoasă, în funcţie de stare. De la setarea Comfort la cea Dynamic treci prin schimbări comportamentale care erau demne de o analiză psihiatrică dacă vorbeam de o persoană. Paradoxul este că setarea Dynamic, care activează dracii din direcţie, pedale, motor şi suspensii, este de fapt zona de confort a lui TTS, o maşină făcută să ruleze, nu să zacă în garaje.

Cei de la Audi au pus mână de la mână şi-au lăsat la dispoziţia celui de la volan şi un mod Individual, care devine disponibil doar dacă clientul şi-a comandat şi sistemul opţional MMI Navigation. Cu acesta, maşina se poate transforma într-una care are suspensii relaxate şi motor turbat sau direcţie tranchilizată şi suspensii dure. Fiecăruia după nevoi, de la fiecare după posibilităţi.

Există şi un mic semn de întrebare la nivelul direcţiei, care rămâne în spatele rivalilor bavarezi alb-albaştri în ceea ce priveşte răspunsul imediat. 

Vizibilitate

Chiar dacă e un coupe, Audi TT are o lunetă cât zilele de iulie, o lună desemnată câştigătoare prin vot personal pentru road trip-uri de calitate prin munţii Europei cu astfel de maşini. Asta înseamnă că nu vei avea probleme să parchezi noul tău TTS cu spatele sau să vezi cum se apropie rivalii pe autostradă, iar tu - băiat simţit - îi vei lăsa să treacă şi să-şi vadă de viteze lor tâmpite. Până la urmă, autostrăzile noastre oricum nu-ţi prea permit să alergi tare vara, deci nu pierzi nimic.

Trecând peste asta, le voi răspunde tuturor celor care se întreabă dacă Virtual Cockpit şi animaţiile pe care le vezi în bord nu-ţi distrag atenţia de la condus. Răspunsul este negativ. Oricum nu stai cu ochii-n ceasuri ca broasca la barieră atunci când îţi vezi de volan, iar mutarea ecranelor de pe mijlocul bordului în faţa şoferului înseamnă că acesta nu mai e nevoit să-şi mute privirea şi-n dreapta atunci când consultă navigaţia, de exemplu.

Notăm şi faptul că, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor coupe-urilor testate de noi, vizibilitatea în zona stânga faţă are de suferit la parcările strânse din cauza montantului parbrizului, care este întărit şi voluminos pentru a face faţă presiunilor în caz de accident.

Tehnologie

Centrul întregului univers Audi TT este Virtual Cockpit şi display-ul său TFT de 12.3 inch, pe care vezi tot ceea ce te interesează în legătură cu maşina în care te afli. Calitatea grafică a acestuia este fantastică, iar faptul că distanţa dintre ochi şi ecran este mai mare decât cea întâlnită în cazul telefoanelor mobile de ultimă generaţie face ca rezoluţia 1440x540 să pară la fel de reuşită ca un Retina Display, de exemplu. Bonus pentru softul grafic dezvoltat special de Nvidia pentru Audi, animaţiile fiind fluide şi fără niciun semn de "oboseală". Ai şase butoane plus cel rotativ cu touch pentru a comanda tot ce înseamnă infotainment pe Audi TT, iar pasagerul din dreapta vede fără probleme printre volan şi bord tot ce se întâmplă pe acest display. 

Zona audio este semnată de Bang&Olufsen, iar sistemul de vârf prezent la maşina testată de noi reproduce sunetul în format 5.1, excepţional într-o incintă atât de mică precum habitaclul unei maşini de dimensiuni compacte. 

Dacă nu vă puteţi dezlipi de internet, Audi vă pune la dispoziţie pachetul Audi Connect, care înglobează toate funcţiile necesare pentru a transforma maşina într-un hub tehnologic. Ai Google Maps cu Street View (am văzut Casa Poporului pe bord, între ceasuri), ai căutare prin Voice Control pe punctele de interes turistic, ai radio online, informaţii despre parcări şi toată gama de servicii care se leagă într-un fel sau altul de internet. Iar dacă ai probleme cu semnalul, Audi a inventat o cutie specială care-ţi leagă telefonul fără fir direct de antena maşinii, transformând-o astfel într-un prelungitor de recepţie a semnalului GSM. Vă urăm un abonament cu transfer de date sănătos.

Design

Audi TT a devenit un icon, cum zic englezii. Cu o imagine care nu poate fi confundată cu nimic altceva şi cu linii simple combinate într-un pachet estetic complex, TT evoluează şi beneficiază de întregul pachet de atuuri ale tehnologiei anului 2014.

Inspirate din luminile LED ale maşinilor din Le Mans, blocurile optice vin cu LED-uri de formă verticală care transformă faţa maşinii într-una agresivă şi care ne arată că design-ul Audi poate evolua şi fără să împrumute constant de la un segmentul la altul după modelul Matrioşka. Când vei vedea un TT pe stradă îl vei recunoaşte imediat. Noaptea sau ziua.

Fie vorba între noi, TT îmi lasă impresia că este un amestec reuşit între liniile vechii generaţii şi cele ale lui R8. Ceea ce nu e deloc rău, pentru că nu a omorât pe nimeni puţin sentiment de apartenenţă la o gamă sport. În cazul lui TTS, acest aspect este subliniat şi mai adânc, cele patru ţevi de evacuare şi garda la sol uşor coborâtă fiind garanţiile unei imagini sportive ca la carte.

Nu ne-a placut

  • Scaunele inutile pentru rândul al doilea
  • Controller-ul complex pentru Virtual Cockpit
Date tehnice - Audi TT Coupe 2.0 Benzina Turbo (TFSI) 310CP 4x4 Aut6 TTS
Combustibil
Benzina
Nr. usi
2
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
4
Cilindree cmc
1948
Lungime mm
4191
Putere maxima CP (rpm)
310 (5800)
Latime mm
1832
Cuplu maxim Nm (rpm)
380 (1800)
Inaltime mm
1343
Viteza maxima km/h
250
Greutate kg
1385
Acceleratie 0-100 km/h s
4.6
Ampatament mm
2505
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
55
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
305
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Audi TT Coupe

Ultimele teste

Comentarii (18)

  • Schimbare pe perceptie? Adica nu mai e o masina pentru gay?
    34 53
  • @mda cine ti-a dat informatia asta ? unul dintre cei doi tati ai tai ?
    41 12
  • Nissan 370 z si 370 z Nismo trag sub 5 sec fara probleme , chiar 4.5 /4.6 si asta fara tractiune integrala.

    Daca fortam putin comparatia : Alfa 4c , 1.8 TBI 240 cp : 4.5 s , vit max 258 km/h , consum mediu 6.8 l

    Cayman GTS ( Cu PDK si Sport+ ) trage sub 4.5 s .
    9 24
  • Vasilica
    Senzationala din toate punctele
    22 18
  • mircea
    @BRD
    - Porsche Cayman cu PDK și Sport Plus, adică cu Launch Control and stuff, face 0-100 în fix 4.6 secunde.
    - Nissan 370Z NISMO (344 CP) face 0-100 îmn fix 5.2 secunde.
    - Alfa Romeo 4C este într-adevăr cu 0.1 secunde mai rapidă (4.5), dar nu există în oferta din România.

    Ar fi minunat dacă am vorbi pe cifre de acum, să nu avem nevoie de lămuriri de genul ăsta.
    21 6
  • Inseamna ca ne informam din surse diferite . Conform fisei tehnice data de site-ul oficial Porsche , Cayman GTS trage 0-100 in 4.6 s ( cu PDK si Sport + ) , in 4.8s fara fara Sport +.

    Alfa Romeo 4C exista in oferta din Romania .

    Ar fi minunat daca v-ati informa din mai multe surse intai , de preferat cele oficiale .
    10 12
  • octav71
    Ne spune si noua cineva adevarul?
    http://www.porsche.com/uk/models/cayman/cayman-gts/
    Oricum, foarte reusit modelul, insa mai trebuie cate ceva pana sa ajunga la un Porsche, indiferent de progresul celor de la Audi.
    11 7
  • http://www.porsche.com/germany/models/cayman/cayman-gts/
    5 2
  • Hai ca nu-i greu! Trebuie doar sa tastezi pe Google "Audi TT gay car" si o sa vezi cate "premii" a luat si care-i parerea oamenilor.

    Sunt multe asemenea premii pe fiecare continent:

    http://www.sxoc.com/vbb/showthread.php?109361-Audi-TT-wins-Gay-Car-of-the-Year-award-voted-by-gays
    15 14
  • @Mircea, dupa ce am citit articolul, imi dau seama ca ti-a placut masina destul de mult :).

    Oficial:
    Cayman/ Cayman +PDK = 5.7/5.6 [motor 2.7L - 275cp] 51k/54k euro
    Cayman S/Cayman S +PDK = 5/4.9 [motor 3.5L - 325cp] 64k/67k euro
    Cayman GTS/Cayman GTS +PDK = 4.9/4.8 [motor 3.5L - 340cp] 73k/77

    TT = 4.6 sec [motor 2L - 310cp]

    Alfa 4C = 4.5 sec (motor 1.8L - 240 kg] undeva la 65k euro
    Dar are doar 900 kg, mai mica, doar 2 locuri etc. Pe site-ul romanesc nu apare, deci s-ar putea ca Mircea sa aibe dreptate, insa nu vad ce relevanta are. Adica daca o vrei o poti cumpara din alta tara.
    10 4
  • Poate ne lamuriti totusi daca voi intr-adevar ati efectuat acest test .Pozeles gasesc pe multe site-uri de profil .Voi doar le-ati copiat; pesemne ca si testul l-ati facut in fata calculatorului?!
    7 10
  • mircea
    @ztele
    Jurnaliștii scriu, fotografii fotografiază. La fel cum pilotul nu intră sub mașină să-și repare monopostul la Formula 1. :)

    https://www.facebook.com/automarketro/posts/10153197572334348
    10 4
  • @ztele, poti banui pe oricare dintre cei care fac drive teste pentru AM ca se mai inspira din alta parte atunci cand scriu textul, dar nu pe @mircea. Este singurul caruia ii citesc integral "compunerea" pentru ca stie sa traga concluzii personale si sa fie obiectiv in acelasi timp. Pe de alta parte, la un eveniment de drive test sunt convins ca toata lumea primeste acelasi set de fotografii. PLM, ii iau apararea pentru ca vreau sa scrie mai des, pentru ca imi plac scrierile indraznete.
    10 4
  • ZgabeartA
    Salutare, am detinut timp de 3 ani un TT din 2006, versiunea 8N si experienta este incredibila. Gay Car ? asa este cand strugurii sunt acrii, intradevar. Ce sunt curios este daca au pastrat scaunele banchetei la rabatare, la acelasi nivel cu portbagajul. Este senzational sa poti pleca in concediu in doua persoane + catel, iar el sa poata sta pe bancheta din spate. Evident, acum pentru noi nu se poate pune problema intrucat avand copil, este dificil de introdus scaunul in spate (aviz amatorilor). Oameni buni, de ce va pierdeti in cifre ? 4,5 sau 4,6 chiar nu se simt...
    Apropo de utilitatea banchetei din spate, daca vrei, poti. Am fost si 4 persoane in aceasta masina, inghesuite evident, dar am putut ajunge din A in B (in acelasi oras).
    @Mircea, felicitari pentru articol, foarte bine aduse toate detaliile, paginate si exprimate toate senzatiile aduse, chir din interiorul cocpitului.
    11 10
  • @ztele: Am crezut ca ti-a mai trecut icterul fata de Audi, dar vad ca in continuare te roade tare rau.
    3 3
  • @ZgabeartA
    Strugurii sunt acrii? Ei nu mai spune! Esti ca ala din parodia "audi a seis".
    O cazatura de Audi TT gasesti si la 7.000 euro (cat un Logan) in Spania de exemplu, unde sunt eu acum.
    5 10
  • ZgabeartA
    Nu inteleg de ce cauti sa ma jignesti. Cand am achizitionat masina a fost 24.000 euro luata din DE (da, SH) si am schimbat-o cu un MB doar pentru comfort. Nu a fost deloc o cazatura. A fost un schimb pe schimb de 16.000 Euro.
    Salutari la toata lumea si Felicitari Mircea pentru acuratetea articolului redactat. Abia astept sa pot face un drive-test cu ea in Romania.
    7 4
  • legionarul
    40-45 de mii de euro??mai pune-ti inca 10 mii de euro....masina pe site-ul audi.ro are un pret de aprox. 55 de mii de euro pret de baza.....de mai pui si optionalele sare binisor de 70 de mii de euro.scump?poate dar asta cred ca doar ce-i care au acei bani pot comenta :)
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru