Wiesmann își anunță revenirea în 2020: nemții pregătesc un nou model cu motor V8 de la BMW

de Paul Cosma
Marti, 17.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Nemții de la Wiesmann au anunțat revenirea pe piață cu un nou model ce va fi prezentat în 2020. Viitorul vehicul, deocamdată cunoscut drept “Project Gecko” va fi propulsat de un V8 de la BMW. Ultimul model fabricat de Wiesmann a fost lansat în 2013 și aniversa 25 de ani de la fondarea companiei.

Wiesmann, producătorul german specializat în modele sport cu design retro, va produce din nou mașini. Anunțul oficial a venit din partea companiei, care pare să fi găsit un investitor și finanțarea necesară.

În 2013, Wiesmann ceruse insolvența într-o instanță din Germania, după ce fondatorii săi părăsiseră corabia în 2012. În urmă cu câțiva ani, se vorbea că doi investitori britanici au cumpărat constructorul și că vor începe din nou producția.

Acum, Wiesmann anunță un nou proiect care va da naștere unui nou model în 2020. Deocamdată cunoscut ca Project Gecko, viitorul model va avea propulsor V8 împrumutat de la BMW și tracțiune spate. Producția va începe în 2020 la fabrica din Dülmen, în Germania.

Lansarea noului model este supervizată de Roheen Berry, proprietarul și CEO-ul Wiesmann, alături de fratele său Sahir. Cei doi susțin că munca depusă în ultimii 3 ani de echipa de ingineri și designeri își va arăta roadele anul viitor.

Via Wiesmann

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru