Volkswagen va renunța la 7.000 de angajați pentru un profit mai mare: nemții vor economii la buget de 6 miliarde de euro în 3 ani

de Paul Cosma
Miercuri, 13.03.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen va renunța la un număr de până la 7.000 de angajați, astfel încât să obțină o activitate mai eficientă și un profit mai mare. Nemții vor să economisească aproximativ 6 miliarde de euro în următorii 3 ani.

Volkswagen a anunțat un plan de “consolidare competitivă” care, în esență, presupune reducerea numărului de angajați prin automatizarea mai multor operațiuni.

Planul are ca scop “eficientizarea activității și creșterea profitului”. Nemții estimează că 5.000-7.000 de angajați vor părăsi compania în următorii ani, însă susțin că aceștia nu vor fi concediați. Mai exact, VW va propune un program de pensionări anticipate, urmând ca angajații care pleacă să nu mai fie înlocuiți.

Volkswagen spune că joburile actuale vor fi asigurate până cel puțin în 2025. În plus, VW promite că va crea 2.000 de joburi noi în departamentul de dezvoltare tehnică, pe partea de electronică și software.

Pe lângă reducerea numărului de angajați, brandul german vrea și “optimizarea costurilor”, astfel încât economia la buget să fie de 5.9 miliarde de euro până în 2023.

Așa cum ne-a obișnuit în ultima vreme, constructorul a anunțat și creșterea volumului de investiții la 19 miliarde de euro, până în 2023.

Inițial, bugetul de investiții pentru 2019-2023 era de 11 miliarde.

Via VW

Comentarii (5)

  • 2.000 de joburi noi ..... pe partea de electronică și software

    exact aici era punctul slab al companiei
    10 3
  • inexorabil
    Socialism cu față urbană, pardon, umană.

    “Creșterea profitului”…Păi, dacă factorul uman este vizat pentru “concediere”, ah, scuze, “pensionare” (dar cine i-o clocește omului? – tot omul?! sau fiara din anti-omul, care și-o slujește cu râvnă?...), ȋn folosul cui se va acumula profitul visat? Al roboților, al automatizării, al software-ului???

    Nu vedeți, dragilor, că asemenea “argumente” sunt cusute cu ață bleu? De fapt, ELITA vrea banii, tot mai mulți bani…Dar, pentru adormirea conștiinței “fraierilor”, ea interpune ȋn datele problemei calul de bătaie numit tehnologie. Cică “i-a venit vremea” – cui, obiectului neȋnsuflețit???

    Omul să fie dat afară de pe oriunde, dar nu și…”super-omul” (mentorul “anticorupției”, ȋn caz că nu v-ați dumirit ȋncă), adică sluga zeloasă a tartorului din adâncuri, tot mai prezent ȋn viața cotidiană…

    Ȋn loc de concluzie: Mafia, suie-te ȋn roabă și hai să te plimb. Tu erai, mă, ursul de care ziceam. Ia-ți și Z4-ul ȋn miniatură și rezervă-i și lui o roabă pe măsură (toți românii e poeți, sic!).

    P.S. Vienezule, să nu cumva să intervii ȋn “iubirea” mea cu M. Ți-am dat un măr verde; stai acolo și rumegă-l :)

    P.P.S. Ȋn sfârșit, o mostră de jurnalism profesionist. Nu, n-am chef de glume, ci chiar sunt serios. Foarte bine ați procedat, AM, ȋncadrând ȋn ghilimele, de fiecare dată, bazaconiile (celor care manipulează din umbră) VAG. Obiectivitatea nu ȋnseamnă să nu scoți ȋn relief racile de caracter inechivoce, care se cuvin combătute ferm, musai ȋn public.
    12 4
  • Masina poporului , nu mai e petru popor.

    PS: Traiasca KAISERUL, mustata lunga , carnatii si berea
    ; cineva numara multe marci, pardon euroi.
    9 1
  • ne asteapta vremuri grele baieti!!! pregatiti-va!!!
    3 0
  • Edikkk
    Pensionările anticipate sunt o crimă !!

    Sunt la limita şantajului, i se oferă înainte cu 15 ani de pensie, 3-5 ani bani primă dar acela nu va avea unde să se mai angajeze.

    Şi pentru ce? Încă 6 miliarde la PROFITUL DE 40 miliarde !!

    Bravo VAG/VW.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru