Dani Sordo a câștigat dramatic Raliul Italiei pentru Hyundai după o defecțiune tehnică a lui Tanak! Tempestini, podium la clasa WRC2

de Daniel Popescu
Luni, 17.06.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dani Sordo a câștigat Raliul Italiei pentru Hyundai după ce avansul de peste 26 de secunde al liderului Ott Tanak s-a năruit în ultima proba specială în urma unei defecțiuni la direcții. Simone Tempestini a obținut locul trei la clasa WRC2, în timp ce Raul Badiu a încheiat pe locul 4 la Junior WRC.

Raliul Italiei, a opta etapă din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, a oferit fanilor un final dramatic, care a relansat inclusiv lupta pentru titlul mondial.

Dani Sordo (Hyundai) a fost lider vineri, în prima zi a competiției, însă Ott Tanak (Toyota) a câștigat toate cele 6 probe speciale de sâmbătă pentru a urca pe prima poziție cu un avans de aproape 26 de secunde.

Estonianul a decis apoi să abordeze cu prudență probele speciale de duminică cu scopul de a obține a treia victorie consecutivă din acest sezon. De altfel, înaintea superspecialei care urma să încheie etapă, pilotul celor de la Toyota avea un avans de 26.7 secunde în fața lui Sordo.

Cu toate acestea, în urma unei defecțiuni la direcție în superspecială, Tanak a derapat și a pierdut în total două minute înainte de a trece linia de sosire. În urma acestei probleme tehnice, Tanak a încheiat etapa doar pe locul 5 și i-a permis lui Sordo să obțină prima victorie în WRC după o pauză de aproximativ 6 ani. Ultimul succes al spaniolului data de la Raliul Germaniei din 2013, când acesta concura pentru Citroen.

Sordo a obținut victoria cu un avans de 13.7 secunde în fața lui Teemu Suninen (M-Sport), în timp ce podiumul a fost completat de Andreas Mikkelsen (Hyundai).

În ciuda acestor rezultate, Tanak rămâne lider în clasamentul general cu un avans de patru puncte în fața lui Sebastien Ogier și de șapte puncte în fața lui Thierry Neuville, după ce ambii săi rivali au avut de asemenea probleme tehnice.

Ogier a lovit vineri o piatră, iar sâmbătă și-a deteriorat din nou suspensia, în timp ce Neuville a avut o problemă la radiator și apoi a comis o greșeală de pilotaj în urma căreia a încheiat doar pe locul 6.

Între timp, echipajul format din Simone Tempestini și Sergiu Itu a obținut locul trei la clasa WRC2 la volanul unui Hyundai i20 R5.

Tempestini a ocupat locul patru după ziua de vineri, a urcat pe locul trei sâmbătă, iar ulterior a coborât din nou pe poziția a patra.

Totuși, abandonul suferit de liderul Takamoto Katsuta cu numai două probe speciale înainte de final l-au propulsat pe Tempestini pe ultima treaptă a podiumului, cel mai bun rezultat din acest sezon de WRC2.

La rândul său, echipajul format din Râul Badiu și Gabriel Lazăr a ocupat locul 4 în Junior WRC. 

Comentarii (2)

  • someone
    felicitari raul, felicitari simone
    interesant ca la jumatatea sezonului , primii 3 pilot sant la o diferenta de 10 puncte
    2 0
  • inexorabil
    Un jurnalist profesionist de motorsport nu poate ignora clasamentele, care se cer prezentate în mod sec, ca reflex tehnic! Acestea trebuiau inserate în mod OBLIGATORIU, atât pentru piloţi, cât şi pentru constructori. Mă surprinde, aşadar, această superficialitate, dar să admitem că s-a întâmplat pentru prima dată şi tocmai de aceea voi trece cu vederea. Însă în direcţia lui AM voi emite întotdeauna pretenţii…Mai ales pentru că nu citesc altceva din branşă.

    Oricum, mă unge pe inimă “oroarea” uşor constatabilă în clasamentul de etapă, în care cele două echipaje principale Ford au ieşit peste triada-vedetă, care, ce-i drept, îşi permite anumite erori personale sau acceptă cu seninătate loviturile hazardului, ţinând cont de distanţa de puncte confortabilă faţă de restul competitorilor.

    Cert este că Meeke şi-a pierdut tempoul, astfel încât Evans pare favorit acum pentru obţinerea locului 4 în final.

    Cât despre Junior WRC, satisfacţia mea este că, indiferent cine va câştiga, o va face musai cu un Ford :) Iar dacă se învârt şi românii la nişte isprăvi în sector, atunci aş avea un motiv dublu de bucurie.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru