Detalii despre noua generație BMW Seria 3: masă redusă, comportament dinamic îmbunătățit și cel mai puternic motor cu 4 cilindri din istoria companiei

de Cornel Șocariciu
Joi, 16.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a publicat o serie de informații despre viitoarea generație Seria 3. Modelul va avea o masă totală mai mică, suspensii revizuite, o dinamică îmbunătățită și va primi cel mai puternic motor cu 4 cilindri din istoria constructorului.

Pregătirile pentru lansarea noii generații BMW Seria 3 au intrat în linie dreaptă. Constructorul german a publicat o serie de imagini realizate în timpul testelor efectuate pe circuitul de la Nurburgring.

Cel mai recent test a avut ca scop realizarea ultimelor modificări în materie de dinamică, iar cu această ocazie BMW a publicat și o serie de informații despre noul Seria 3. Sedanul de clasă medie are un centru de greutate mai mic cu 10 mm comparativ cu vechea generație, iar distribuția maselor este de 50:50. Totodată, noul Seria 3 este cu 55 de kilograme mai ușor, în timp ce rigiditatea a crescut. Toate aceste modificări se traduc prin și mai multă agilitate.

Conform oficialilor BMW, noua generație Seria 3 va primi cel mai puternic motor cu 4 cilindri din istoria companiei. Transmisia automată cu 8 rapoarte a fost și ea modificată, iar consumul de carburant ar urma să fie cu 5% mai mic. Pentru a trece noile teste WLTP, nemții au instalat și un filtru de particule.

În același timp, BMW spune că oferă amortizoare capabile să elimine marea majoritate a vibrațiilor apărute în momentul compensării generate de neregularitățile drumului sau de cele apărute ca urmare a abordării virajelor într-un stil sportiv.

Astfel, noul Seria 3 promite echilibru perfect între confort și sportivitate.

Suspensiile sport M reduc gardă la sol cu 10 mm și sunt mai rigide cu 20% față de cele utilizate în mod normal. În același timp, nemții spun că au recalibrat sistemul de direcție pentru un răspuns și mai precis și, în același timp, propun un diferențial îmbunătățit.

Conform surselor apropiate companiei, noul BMW Seria 3 va fi prezentat în luna octombrie în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Comentarii (18)

  • Hmmm ... eram convins ca articolul aduce si niste date tehnice ale motorului ... De fapt e in teaser, o ghicitoare. Ce motor cu 4 cilindri pus pe seria 3 pana acum a fost cel mai puternic ? As zice 252 CP daca vorbim de benzina sau 194 CP de motorina. De aici in sus probabil ca vorbim ...
    7 5
  • Corocsenie Adrian
    @Snow
    Sper totusi sa depaseasca cifra psihologica de 199cp si anume 200 cp pt. motorizarea de 2 litri.
    3 6
  • SIMPLE MINDS
    Nici o masa fara peste, nici o zi fara elicea bavareza pe AM...
    20 7
  • someone
    @ snow : cel mai puternic 2.0 diesel de la bmw are 231 cai. cea mai puternica benzina in 4 cilindri are 320 cai pe E30 dtm. si spun asta pentru simplul fapt ca cei de la bmw nu au specificat daca e vorba de motor de serie sau motorsport.
    si ar fi cazul ca bmw sa scoata mai multi cai din 2.0 benzina, in special in era turbo si cu concurenta actuala. eu pariez pe varianta de 300 si apoi 350 cai
    9 5
  • SIMPLE MINDS
    @ someone Convingerea mea este ca esti prea entuziast cu astfel de valori pentru un motor de doi litri.Evident ca odata cu schimbarea de generatie gama de motoare trebuie *gadilata* suficient pentru a capta atentia.In opinia mea vor fi valori superioare celor Ingolstadt/Stuttgart (252-258 cp) dar care sa mentina consideratia,de altfel pe deplin indreptatita,a vestitului 6L de trei litri.
    10 4
  • someone
    @ simple minds: daca eu sant optimist cu 300-350 cai la bmw, atunci mercedes cum e cu 408 cai din 2.0 pe A45 AMG? sau mitsubishi cu 400 si 480 cai pe seria evo MRFQ din 2.0 litri? toate masini stock de serie.
    6 4
  • Fie și excluzînd hot-hatch-urile gen R-Type (320 CP) ori hyper-hot tip A45 AMG, puterile inimaginabile acum cîțiva ani au ajuns aproape regula la motoarele 4L 2.0 Turbo (v. 334 CP la Volvo.)

    C-o fi bine, c-o fi rău - doar timpul le va confirma sau nu fiabilitatea.
    Și chiar dacă lumea zice... *nicio zi fără elice* :-) e îmbucurător de aflat că și BMW a luat calea reducerii masei mașinilor și nu doar a puterii lor.
    ...Capitol la care tot Suzuki rămîn campioni, dar ecoul va fi mai acut propagat în cazul bavarezilor, din motive inutil de explicat.
    8 4
  • Erată: și nu doar a CREȘTERII puterii lor-mașinilor cu ambiții sportive.
    4 4
  • SIMPLE MINDS
    @ someone Contraargumentul nu e fiabil deoarece BMW seria 3 nu are drept concurent un hot-hatch,cu atat mai putin un model evo MRFQ,concurentii fiind A4, C-ul,XE-ul, S60 si sa nu uit Giulia Veloce cu ai sai 280 cp.Oricum,intr-o luna de zile ne vom lamuri asupra valorilor de putere si de cuplu a celor 2000 cm3 munchenezi.
    15 1
  • SIMPLE MINDS
    @ kiro Intru-totul de acord cu motorul Volvo de doi litri,dar din ce-mi amintesc constructorul suedez nu detine un motor de trei litri asa cum poseda BMW-ul.Tocmai de aceea continui sa sustin ca valorile propulsorului bavarez de doi litri nu-l vor canibaliza pe cel de trei litri,numai daca s-au hotarat sa renunte la 6 cilindri pe un model de clasa medie,un nonsens in opinia mea. Referitor la cura de slabire a noilor generatii nu suntem *sufocati* la interval de 6-7 ani de BMW(SI NU NUMAI) cu realizari cat mai slim.Chiar mai reprezinta o stire o scadere in greutate cu *doar* 55 kg in cazul modelului prezentat?
    9 0
  • SIMPLE MINDS
    ....P.S. Care constructor suedez,constructorul discipolilor lu' tov. Mao !
    7 1
  • someone
    @ simple: discutiile erau despre motor, nu despre masina / clasa pe care se va monta.
    dar de acord cu tine, ne lamurim intr-o luna, si recunosc ca sant curios daca munchenezii mai sant motoren werk cum erau pe vremuri
    2 0
  • SIMPLE MINDS
    @ someone BMW nu mai cauta de multicel valori absolute ale propulsoarelor(putere litrica),marea fugareala o reprezinta volumele de vanzari.Nu cumva *magnificul* 320d realizeaza circa 50% din vanzarile Seriei 3?Oare 340i cu cate procente se poate lauda?Iata de ce Maserati ,citeam mai zilele trecute,s-a impotmolit pe la 50.000 de unitati iar Triada premium teotona calca-n picioare si borna 2.000.000 unitati /an.Deh,daca esti suficient de indulgent si flexibil cu evantaiul de motorizari ai numai de castigat!!!!!
    9 0
  • someone
    @ simple: asa e, doar ca bmw are acum nevoie de un 2.0 4L pentru viitoarea serie 1 m-power. si cum mercedes si audi au trecut de mult de 350 in clasa compacta, acest motor trebuie sa aiba si cai....multi cai, caci nu se pot ei lasa mai prejos la audi si mercedes. astfel ca acest motor va avea mai multe variante de putere, in fctie de capota sub care va fi instalat
    3 0
  • SIMPLE MINDS
    @someone Asa da.De acord.O putere dodoloata pentru un hot-hatch,dar in nici un caz pentru seria 3 care cel mai probabil va pastra si motorul de trei litri in gama de propulsoare.Seria 3 a devenit *din cauza* aparitiei seriei 1 mult prea eleganta ca sa posede un propulsor de *hooligans* precum cele la care faceai referire in postarile anterioare.P.S. Ramane atunci sa ne rasfatam cu cei 5 cilindri de pe rs3,inegalabili in opinia mea.Daca invoci cei 500 cm3 suplimentari atunci cu totii ar trebui sa devenim mai ingaduitori.
    11 0
  • andrei
    BMW nu are nevoie de un L4 de doi litri dus la extrem, intrucat are in oferta motoare L6 de 3 litri, care vor fi intotdeauna mai placute in utilizare, mai rafinate si cu resurse mai generoase.
    Serie 3 va fi, probabil, un mini Serie 5, dar cu un comportament dinamic mai jucaus. Inca are o masa prea mare cred eu, dar e departe de Serie 5 care cu doi pasageri la bord are deja 2 tone.
    9 1
  • Meteorologogu
    stau si ma intreb si eu - cum o fi centrul acela de greutate "cu 10mm mai mic" ? :D
    4 0
  • SIMPLE MINDS
    Un agent de vanzari competitiv ,folosind la maxim acest atribut,te-ar putea convinge sa achizitionezi doua exemplare simultan !:-)))
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru