Mașină electrică

Publicat marţi, 02.10.2018 12:47

Mașină care folosește un pachet de acumulatori (baterie) pentru a stoca energia utilizată de unul sau mai multe motoare electrice. În general, mașinile electrice sunt recunoscute în literatura de specialitate după acronimul EV (Electric Vehicle).


În funcție de sursa de energie electrică utilizată de motor, mașinile de acest tip pot fi Mașini electrice pe baterii ( Battery Electric Vehicles sau BEV) sau Mașini electrice cu pile de combustie pe hidrogen (Fuel Cell Electric Vehicle sau FCEV).


În cazul mașinilor electrice pe baterii (BEV), energia electrică stocată în baterii vine în general prin încărcare la priză sau la stații speciale de încărcare. O parte a energiei electrice stocate este generată de un sistem inteligent de captare și recuperare a energiei la frânare. Acesta este cel mai utilizat tip de propulsie pentru mașinile electrice în 2018.


Mașinile electrice cu pile de combustie pe hidrogen (FCEV) sunt alimentate cu hidrogen lichid la înaltă presiune care este depozitat în rezervoare special concepute pentru această tehnologie. Printr-o reacție electrochimică complexă care are loc într-o "celulă" specială, sunt generate energie electrică și apă pură. Energia electrică este utilizată, în funcție de sistemul de propulsie ales de producători, fie direct de motorul electric, fie prin stocare intermediară într-un bloc de acumulatori (baterie), de unde este extrasă și folosită de motorul electric.

Numărul de modele de serie Fuel Cell este foarte redus din cauza infrastructurii subdezvoltate (stații speciale de încărcare cu hidrogen). 


Avantaje ale mașinilor electrice

1. Emisii zero la utilizare: mașinile electrice nu emit CO2 sau alți compuși nocivi la utilizarea efectivă pe toată durata de viață a mașinii.

2. Economie la alimentare: în general, curentul electric utilizat de o mașină electrică pe durata sa de viață este de câte ori mai ieftin decât combustibilul utilizat de mașinile cu motoare cu ardere internă.

3. Bonusuri la achiziție: în general, mașinile electrice pot fi achiziționate la prețuri reduse cu ajutorul unor bonusuri oferite de guverne. În România, în 2012 și 2018 bonusul a fost de aproximativ 10.000 de euro din prețul de listă al mașinilor 100% electrice.

4. Costuri de întreținere foarte reduse: motoarele electrice nu folosesc piese care lucrează mecanic, deci nu au nevoie de lubrifianți și revizii periodice. De asemenea, numărul de piese care compun un motor electric este mult mai redus. 

5. Poluare fonică redusă: pentru că sunetele emise de mașinile electrice sunt relativ inexistente, poluarea fonică din zonele citadine poate fi redusă substanțial.

6. Plus de imagine: Mașinile electrice au reușit să-și construiască în ultimii ani o imagine "cool".

7. Performanțe excelente la accelerare: cuplul mare disponibil încă de la prima apăsare a pedalei permite cifre fabuloase la timpii de accelerare 0-100 km/h. Cu

Dezavantaje ale mașinilor electrice

1. Preț de achiziție ridicat: în general, prețul de achiziție al unei mașini electrice este (chiar și cu bonusurile guvernamanetale) mai mare decât cel al unei mașini echivalente diesel sau pe benzină.

2. Infrastructura de încărcare: dacă benzinăriile sunt borne obișnuite pe șosele, punctele de încărcare pentru mașinile electrice sunt mai rare. Iar în unele cazuri contracost. În cazul mașinilor Fuel Cell (FCEV), infrastructura e cvasi-inexistentă la nivelul anului 2018 chiar și pe piețele majore.

3. Autonomie modestă: chiar dacă în ultimii ani au înregistrat îmbunătățiri majore la capitolul autonomie electrică, mașinile de acest tip continuă să aibă o autonomie net inferioară unor modele de putere asemănătoare pe motorină sau chiar benzină. Din acest motiv, mașinile electrice sunt în general privite ca mașini dedicate călătoriilor scurte și medii, cu utilizare cu precădere în medii urbane.

4. Timpul ridicat de încărcare: dacă o mașină cu motor cu ardere internă este alimentată foarte repede la pompă, o mașină electrică are nevoie de un timp mult mai mare pentru a se încărca. Acesta diferă în funcție de puterea stației de încărcare și de capacitatea bateriei: o priză domestică normală va oferi un timp foarte lung de încărcare (peste 7-8 ore), în timp ce o stație foarte puternică de 50, 100 kW sau mai mult (Fast Charger sau Supercharger) garantează în general alimentarea bateriei la 80% în circa 30 de minute sau mai puțin. În cazul mașinilor electrice Fuel Cell (FCEV), acest dezavantaj nu există: rezervoarele de hidrogen sunt umplute complet în circa 3 minute.

5. Liniștea poate fi periculoasă: faptul că mașinile electrice rulează fără să emită sunete poate genera accidente nedorite în special în zonele urbane intens circulate.

6. Emisii secundare: dacă utilizarea efectivă a mașinii se face cu emisii zero, procesul de producție al mașinii, al bateriilor și al energiei electrice din surse non-regenerabile și procesul ulterior de reciclare pot să "echilibreze" balanța amprentei de CO2 pe care o are o astfel de mașină.

7. Viteză maximă redusă: accelerația pe distanțe scurte este un plus, dar viteza maximă coborâtă și de obicei limitată electronic de producători este un minus față de modelele echivalente cu motoare clasice. Acest lucru se întâmplă pentru protejarea autonomiei și a duratei de viață a pachetului de acumulatori.

8. Incertitudinea pe termen lung: pentru că mașinile electrice sunt relativ noi în industrie, există foarte puține dovezi ale fiabilității bateriilor și motoarelor pe termen lung. Pentru a contracara acest aspect, constructorii auto oferă de obicei garanții de cel puțin 8-10 ani pentru pachetul de baterii. În altă optică, pentru că tehnologia avansează foarte repede, o mașină electrică poate să se devalorizeze masiv după un număr de ani, când autonomia oferită are șanse să fie net inferioară unui model electric asemănător.

9. Hidrogenul costă: În cazul mașinilor electrice Fuel Cell (FCEV), costurile de producție a celulelor de combustie și a hidrogenului lichid sunt foarte ridicate.