Toyota și Mazda anunță startul unor proiecte comune: dezvoltare de tehnologii pentru mașinile electrice, construcția unei fabrici și schimb de acțiuni

de Cornel Șocariciu
Vineri, 04.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota și Mazda au semnat un parteneriat pentru ridicarea unei uzine în SUA, pentru dezvoltarea unor sisteme de sigurață și pentru realizarea unor tehnologii dedicate vehiculelor electrice. Totodată, a avut loc și o tranzacție de acțiuni.

Oficialii Toyota și reprezentanții Mazda au dat mâna și au semnat un acord extrem de important pentru industrie. Cele două companii vor dezvolta tehnologii pentru viitoarele vehicule electrice, vor îmbunătăți sistemele de siguranță și vor ridica o uzină în SUA.

"Acesta este un parteneriat în cadrul căruia, cei care sunt pasionați de mașini vor lucra împreună pentru a face vehicule din ce în ce mai bune", a declarat Akio Toyoda, președintele Toyota.

Proiect comun pentru dezvoltarea tehnologiilor dedicate vehiculelor electrice

Segmentul vehiculelor electrice începe să crească, iar Toyota și Mazda vor lucra pentru dezvoltarea tehnologiilor care să pună bazele unor mașini electrice competitive. Aceste noi tehnologii vor permite celor două companii să răspundă rapid reglementărilor și cererii de pe piață. Pentru moment, oficialii celor două companii nu au oferit mai multe detalii cu privire la acest proiect.

Proiect comun pentru dezvoltarea tehnologiilor de siguranță și connected-car

Ambele companii din Japonia vor pune umărul pentru dezvoltarea unor tehnologii care mai apoi vor fi integrate în sistemele de infotainment.

Totodată, niponii vor să aducă îmbunătățiri în segmentul sistemelor de siguranță. Scopul final constă în dezvoltarea unei societăți fără accidente. 

Proiect comun pentru construirea unei uzine în SUA

Proiectul se ridică la 1.6 miliarde de dolari, echivalentul a 1.34 miliarde de euro, iar uzina va deveni funcțională începând cu 2021. Conform oficialilor celor două companii, uzina va avea o capacitate de producție de 300.000 de vehicule pe an, iar aici vor lucra circa 4.000 de oameni. Mazda ar urma să producă aici o serie de SUV-uri, în timp ce Toyota mizează pe asamblarea modelului Corolla.

Schimb de acțiuni

Conform proiectului, Toyota va achiziționa 5.05% din acțiunile Mazda, în timp ce Mazda o să cumpere 0.25% din acțiunile Toyota.

"Nimic nu m-ar bucura mai tare dacă, prin această alianță, vom putea contribui la energizarea industriei auto și la creșterea numărului de fani", a completat Masamichi Kogai, președintele și CEO-ul Mazda.

Parteneriatul dintre Toyota și Mazda nu trebuie privit ca pe o surpriză.

În 2015, cei doi producători niponi au semnat un acord pentru un schimb de tehnologii.

Comentarii (3)

  • Fan Toyo
    Era de asteptat. Rechinul inghite pestele mic.
    3 7
  • nu vad nici o "inghitire", doar

    - proiect comun
    - achizitie reciproca de actiuni in valoare de ~ 455milioane de USD Cum actiunile Toyota sunt cam de 7 ori mai valoroase la prima vedere Mazda pare sa se predea". La 5% nu esti decat la capitolul "alti actionari"
    8 1
  • Sunt curios Honda cu cine va semna un parteneriat?
    Mai este si Ford. In condițiile actuale este foarte greu sa fi singur
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru