Versiunea electrică a lui Volvo XC40 va deveni primul model cu sistem de operare Android Automotive OS: "Vom oferi aceeași experiență ca pe telefon"

de Daniel Popescu
Miercuri, 09.10.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo a anunțat că versiunea electrică a SUV-ului XC40 va fi primul model care va utiliza sistemul de operare Android Automotive OS, care va permite integrarea completă cu servicii precum Google Assistant, Google Maps și Google Play Store și update-uri prin internet.

Volvo continuă campania de promovare care anticipează prezentarea oficială a versiunii electrice  a SUV-ului XC40, programată deja pentru 16 octombrie. De data aceasta, constructorul suedez oferă informații inedite despre sistemul de infotainment, care a fost dezvoltat împreună cu Google.

Astfel, versiunea electrică a lui XC40 va deveni primul model care utilizează noul sistem de operare Android Automotive OS. Principalul avantaj al acestuia este că va oferi un ecosistem de aplicații cu care utilizatorii telefoanelor cu sistem de operare Android sunt deja familiarizați.

În plus, Android Automotive OS este puternic integrat cu o serie de servicii dezvoltate de Google. De exemplu, Google Assistant va permite șoferului să activeze funcții precum tempertura, destinația sau muzica prin utilizarea vocii, în timp ce Google Maps va oferi funcționalități similare cu cele disponibile pe telefoane, iar Google Play Store va oferi acces la aplicații dezvoltate special pentru mașini.

De asemenea, XC40 electric va fi primul model Volvo care va primi update-uri majore pentru sistemul de operare și aplicații over-the-air. Nu în ultimul rând, sistemul de infotainment este integrat cu serviciul Volvo On Call, care include funcții utile precum pre-incalzirea mașinii pe timp de iarnă sau identificarea mașinii în parcare.

"În sfârșit oferim în mașină aceeași experiență cu cea cu care ești deja obișnuit pe telefon, dar adaptată pentru o interacțiune în siguranță în timpul condusului.

Prin introducerea update-urilor over-the-air, mașina rămâne la fel de proaspătă ca alte produse digitale, mereu cu cele mai noi și mai multe funcții", explică Henrik Green, Chief Technology Officer al Volvo.

Spre deosebire de Android Auto, care are nevoie de o conexiune cu telefonul cu Android pentru a putea rula, sistemul de operare Android Automotive OS rulează pe mașină în mod independent.

Anterior, Volvo a dezvăluit că versiunea electrică a lui XC40 va fi primul model al constructorului echipat cu un nou sistem de asistență activă (Advanced Driver Assistance Systems) care este reprezentat de senzori ultrasonici, radare și camere video. În plus, suedezii au oferit detalii despre noutățile de design exterior și interior ale versiunii electrice.

Via Volvo

Comentarii (6)

  • si cand Trump va fi reales o sa impuna sa nu mai foloseasca chinezii android si servicii google cum au facut si cu huawei
    3 6
  • atunci va pica toata industria germana care are fabrici deschise in China si produce Audi, Mercedes, BMW pentru piata chineza, cea mai mare piata de desfacere pentru industria Auto.
    Si dupa asta sa vedem cum toti producatorii auto vor integra sau cum deja integreaza Android auto sau Apple carplay :D, ca nu e nimic nou.
    Doar ca e ceva legat de Volvo si nu de BMW, asta nu da bine.
    Daca implementeaza ceva germanii, e super frate, dar implementeaza Volvo e nasol si e chinez si etc ....
    https://www.jdpower.com/business/press-releases/2019-germany-vehicle-dependability-study-1
    in 2019, in GERMANIA: despre chinezariile Volvo se zice asa:
    "Volvo is the highest-ranking premium brand with 111 PP100, though it ranks 12th overall. German premium brands BMW (129 PP100), Mercedes-Benz (137 PP100) and Audi (142 PP100) rank 17th, 19th and 20th, respectively."
    In 2018, tot in Germania, se scrie asa:
    "Toyota ranks highest in vehicle dependability among all brands, with a score of 101 PP100. SEAT and Volvo rank second in a tie, with 103 PP100, followed by Škoda with 104 PP100 and Hyundai with 105 PP100. Volvo is the highest-ranked premium brand."

    Ce chinezarii nasoale, sa le dea lectii la Germani in tara lor :))

    Sa nu luati, sunt pentru fraierii care va vand voua masini si ei iau altceva :))
    9 10
  • Da domnule, stai calm, Volvo este cea mai tare marca chinezeasca, se stie.
    11 3
  • @Gigel
    Daca s-ar sti, nu ati muri cam 3000 anual :)
    Dar voi sunteti inca la stadiu de curatat piata germana de jafuri diesel.
    Eu sunt linistit. Am si Volvo si nici nu locuiesc in Romania.
    Succes la impartit drumurile cu multi cocalari cu impresii ca germanii fac cele mai bune (si sigure) :)) masini.
    1 4
  • @Gigel
    http://www.automarket.ro/stiri/romania-primul-loc-in-europa-in-topul-deceselor-suferite-de-copii-in-84689.html
    http://www.automarket.ro/stiri/clasamentul-rusinii-romania-se-afla-pe-locul-al-doilea-in-europa-in-topul-77941.html
    Bucurati-va de plimbari baieti.
    Chinezariile alea chinezesti ocupa primele 3 locuri la Siguranta cu Volvo XC90, Volvo V90 si Volvo S90, ala facut in China :)
    Voi, conducatori de cazane germane, sunteti niste experti in domeniu :)
    Desigur dati spagi grase sa treceti ITP-ul si va faceti service-ul la unul din astea:
    https://www.automarket.ro/stiri/avertisment-peste-10000-de-service-uri-auto-functioneaza-fara-autorizatie-93971.html
    Vai de tara noastra draga, a ajuns sa fie pe mana unora inteligenti ca voi.
    http://www.automarket.ro/stiri/volvo-xc90-cea-mai-sigura-masina-din-marea-britanie-niciun-accident-fatal-83989.html
    2 6
  • arondu de seară
    De unde ştii bă gângavule că vulva-i cea mai tare? Ai probat-o şi la o frână "bruscă" nu ţi-au ieşit toţi dinţii ci a mai rămas unu'? Ăla cu care... scrii?
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru