Un nou rival pentru Porsche Macan? Alpine ar putea lansa un SUV care va prelua elemente de design și tehnologie de la A110

de Daniel Popescu
Luni, 17.07.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alpine intenționează să lanseze în 2019 un SUV care să rivalizeze cu Porsche Macan pentru a putea finanța producția de mașini sport.

Brandul francez Alpine deținut de Renault se relansează prin intermediul modelului sportiv A110 (foto), care va avea un caracter exclusivist, însă cel puțin aparent constructorul din Hexagon a ajuns la concluzia că va avea nevoie de o serioasă infuzie de capitol pentru a finanța marca.

Potrivit publicației Auto Express, oficialii Alpine au luat decizia de a lansa un SUV care să rivalizeze cu Porsche Macan, în speranța că acesta va genera vânzări bune și o marjă de profit consistentă pentru a putea finanța dezvoltarea modelelor sportive care caracterizează brandul Alpine.

Potrivit primelor informații, SUV-ul care nu a primit încă un nume va împrumuta o serie de elemente de design de la A110, dar și de la sistemul de propulsie. Astfel, se anticipează utilizarea motorului turbo de 1.8 litri, care ar putea fi disponibil și pe noua generație Renault Megane RS, însă nu este clar dacă vor exista și alte motorizări în gamă.

Pe de altă parte, este de așteptat ca noul SUV Alpine să beneficieze de versiuni cu tracțiune spate și tracțiune integrală și să folosească platforme întâlnite deja în cadrul Alianței Renault - Nissan sau a parteneriatului cu Mercedes.

De asemenea, modelul ar putea fi echipat cu direcție integrală, iar inginerii vor încerca să reducă masa totală pentru a asigura performanțe mai bune.

Lansarea SUV-ului Alpine este așteptată în cursul anului 2019.

Via Auto Express

Comentarii (1)

  • Alpine
    Suna bine! Alpine e un brand de la care am sperante mari ! Asteptam teste si review-uri.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru