Taycan a devenit cel mai vândut model Porsche în Europa: sportiva electrică a avut aproape 1.200 de clienți în luna august

de Daniel Popescu
Miercuri, 23.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Taycan a fost cel mai vândut model Porsche în Europa în luna august, cu 1.183 de unități. Sportiva electrică a depășit Porsche 911, care a înregistrat o scădere de 37% a vânzărilor.

Porsche a dezvăluit noul model Taycan în luna septembrie a anului trecut, iar sportiva electrică se bucură de o popularitate majoră în rândul clienților.

Constructorul german a dezvăluit că Taycan a devenit în luna august cel mai vândut model al mărcii, cu 1.183 de unități.

Astfel, Porsche 911 a fost retrogradat pe locul doi cu 1.097 de unități după o scădere puternică de 37%, în timp ce podiumul este ocupat de Porsche Cayenne cu 771 de unități, la fel de multe ca în perioada similară a anului trecut.

Clasamentul este continuat de Porsche Macan (646 unități, -62%) și Cayenne Coupe (554 unități, +29%), în timp ce Porsche 718 a totalizat 517 comenzi în ultima lună de vară, cu o scădere de 5%.

Ultimul loc în clasament îi revine lui Porsche Panamera, care a avut doar 278 de clienți, în scădere cu 78%.

Statisticile pentru luna august sunt influențate și de faptul că Porsche raportează separat vânzările lui Cayenne de cele ale versiunii coupe.

În total, cele două modele au avut 1.325 de clienți în august, peste cei 1.183 de clienți ai lui Taycan.

Pe de altă parte, performanța lui Taycan este justificată parțial și de trendul observat în ultimele luni în Europa ca urmare a pandemiei de coronavirus: vânzările de mașini electrice au crescut spectaculos în cele mai multe state vest-europene, concomitent cu scăderea puternică a vânzărilor de mașini diesel și pe benzină.

Via Electrek

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru