Spania vrea să interzică mașinile diesel și pe benzină din 2040: propunerea legislativă ar urma să fie dezbătută până la sfârșitul anului

de Paul Cosma
Miercuri, 14.11.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Spania intenționează să interzică vânzările de mașini diesel și pe benzină începând cu anul 2040, potrivit unor surse guvernamentale ce spun că măsura este menită să reducă poluarea. Planul face parte dintr-o propunere legislativă ce ar urma să fie dezbătută până la sfârșitul lui 2018.

Franța, Germania și Marea Britanie sunt câteva dintre marile țări europene care vor să reducă nivelul poluării prin interzicerea motoarelor diesel sau a propulsoarelor pe benzină.

Pe această listă ar putea intra în curând și Spania, care dorește interzicerea vânzării mașinilor cu motoare convenționale începând cu anul 2040.

Surse guvernamentale, citate de publicația Automotive News, susțin că Executivul spaniol pregătește o propunere prin care mașinile cu motoare diesel și pe benzină să fie interzise din anul 2040 pentru a reduce poluarea.

Propunerea face parte dintr-un draft de lege privind schimbările climatice ce ar urma să fie prezentat în Parlamentul spaniol până la sfârșitul acestui an.

“Din 2040, înmatriculările și vânzările de autoturisme și vehicule comerciale ușoare care emit CO2 în mod direct vor fi interzise în Spania, se arată în document.

Propunerea guvernului socialist are șanse mici să treacă de Parlament fără ajutorul conservatorilor,  partid ce deține majoritatea voturilor în ambele camere.

Via Automotive News

Comentarii (2)

  • hazard
    pffuuui!!!! m-am speriat pentru o clipa, vreau sa vizitez Spania si am doar un Clio Symbol 1.5dci de 65cp. Hai ca in 20, 30 de ani ma hotarasc eu la traseu.
    8 1
  • poti sa vizitezi linistit, nu interzic folosirea masinilor deja vandute! lol
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru