Skoda a atins deja pragul de un milion de vehicule produse în 2018: cehii se îndreaptă către un nou record

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 17.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Un exemplar Skoda Fabia vopsit în culoarea Moon White este mașina cu numărul 1.000.000 produsă de constructorul ceh în acest an. Este pentru prima dată când această bornă a fost atinsă într-un interval atât de scurt.

Cehii au motive de sărbătoare. Reprezentanții constructorului Skoda au anunțat că de la începutul anului și până acum au fost produse un milion de vehicule, borna fiind atinsă cu două săptămâni mai devreme comparativ cu anul trecut. Mai mult decât atât, este al cincilea an consecutiv când Skoda trece de un milion de vehicule asamblate într-un an.

Un exemplar Skoda Fabia facelift în culoarea Moon White este mașina cu numărul 1.000.000 produsă de constructorul ceh în acest an. Fabia se află pe locul secund în topul vânzărilor, Octavia fiind liderul detașat din gama constructorului din Mlada Boleslav.

Din toată această ecuație nu trebuie să scoatem SUV-urile. Segmentul este în creștere, iar Kodiaq și Karoq reușesc să atragă din ce în ce mai mulți clienți. În plus, în China, cea mai mare piață de desfacere pentru Skoda, activează și micuțul Kamiq.

Iar planurile cehilor nu se opresc aici. Astăzi a fost prezentat noul Kodiaq GT, primul SUV coupe din istoria companiei.

Conform oficialilor, modelul va fi oferit exclusiv pe piața din China. În schimb, pentru europeni, Skoda a pregătit Kodiaq RS, SUV-ul de performanță pe care l-am văzut în premieră în cadrul Salonului Auto de la Paris.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru