Sindicatele franceze se opun planului de restructurare anunțat de Renault: constructorul vrea să concedieze 15.000 de angajați

de Daniel Popescu
Marti, 29.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Patru sindicate ale muncitorilor francezi au respins planul de retructurare anunțat de Renault, care vizează concedierea a 15.000 de angajați pe parcursul următorilor trei ani.

La sfârșitul lunii mai, Grupul Renault a anunțat un plan de reducere de costuri de două miliarde de euro, care vizează în special renunțarea la 15.000 de locuri de muncă pe parcursul următorilor trei ani.

Dintre acestea, aproximativ 4.600 de locuri de muncă ar urma să fie eliminate din uzinele din Franța, iar patru sindicate ale muncitorilor Renault au avut marți o întâlnire cu reprezentanții Grupului pe marginea acestui subiect.

Potrivit mai multor surse citate de agenția de presă Reuters, cele patru sindicate se opun planului de restructurare, ceea ce ar putea complica misiunea noului CEO Luca de Meo.

Unul dintre sindicate menționează că nu este convins de modul în care Renault vrea să acționeze, deși admite că producătorul trece printr-o perioadă dificilă din cauza scăderii vânzărilor pe fondul pandemiei de coronavirus.

Din punct de vedere legal, opinia sindicatelor este pur consultativă, astfel că Renault poate merge mai departe cu planul de restructurări chiar dacă nu are acordul acestora.

De altfel, Grupul PSA Peugeot-Citroen s-a aflat anterior într-o situație similară.

Recent, Luca de Meo a avertizat însă că planul de reducere de costuri de două miliarde de euro ar putea să nu fie suficient de dur pentru a readuce Grupul pe profit.

Strategia de reducere de costuri a Grupului Renault are efect și în România, întrucât una dintre decizii este suspendarea oricărui proiect de creștere a producției la uzinele din afara Franței. La sfârșitul anului 2018, Dacia primise un ajutor de stat pentru a crește producția anuală de mașini de la Mioveni de la 350.000 la 406.000 de unități.

Via Reuters

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru