Șeful Nissan va demisiona până pe 16 septembrie: constructorul speră să găsească înlocuitor până la sfârșitul lunii octombrie

de Paul Cosma
Miercuri, 11.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Șeful Nissan, Hiroto Saikawa, va demisiona din funcție până pe 16 septembrie, în urma scandalului privind compensațiile financiare, potrivit anunțului făcut de președintele companiei. Nissan speră să găsească un nou CEO până la sfârșitul lunii octombrie.

Președintele Nissan, Yasushi Kimura, a anunțat că CEO-ul Hiroto Saikawa va părăsi poziția pe care o deține în cursul lunii septembrie, iar interimatul va fi asigurat de directorul operațional până la găsirea unui CEO permanent.

Saikawa declarase că este gata să își asume răspunderea pentru scandalul compensațiilor financiare și susținea că va demisiona după ce constructorul îi va găsi un înlocuitor.

Șeful constructorului este în centrul unui nou scandal, după ce o investigație internă a scos la iveală că a primit compensații financiare mai mari decât ar fi trebuit și că a încălcat procedurile în acest sens. “Îmi pare rău, voi da banii înapoi,” a spus Hiroto Saikawa. El este considerat artizanul arestării lui Carlos Ghosn, fostul șef Renault-Nissan, cel acuzat de multiple nereguli financiare și care așteaptă să fie judecat în Japonia.

Nissan speră să găsească un nou CEO până la sfârșitul lunii octombrie, pe lista posibililor succesori pentru Saikawa fiind un număr de 10 candidați.

Via Automotive News

Comentarii (1)

  • Edikk, asta este sansa ta, ceilalti zece candidati pornesc din start cu sansa a doua.
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru