Primele imagini cu Seat Tarraco au apărut pe internet: noul SUV cu 7 locuri preia platforma lui Ateca și Skoda Kodiaq

de Daniel Popescu
Joi, 22.02.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Două imagini cu Seat Tarraco au apărut pe internet și prezintă noul SUV cu 7 locuri pe care constructorul spaniol îl va prezenta până la sfârșitul acestui an.

SEAT a anunțat la începutul acestei săptămâni că viitorul său SUV cu 7 locuri va purta numele Tarraco, iar cu această ocazie a publicat și un prim teaser cu noul model.

Acesta evidenția în special partea frontală și forma blocurilor optice, însă pe pagina de Facebook MQB-Coding & Retrofit au apărut alte două fotografii. Reprezentații paginii afirmă că au reușit să obțină imaginile dintr-un sistem de infotainment al celor de la Seat, iar acestea au avantajul că arată integral designul noului model.

Potrivit unor informații anterioare, Seat Tarraco va fi poziționat în gamă peste Ateca și va fi bazat pe platforma MQB A2 a Grupului Volkswagen, folosită în prezent și de modele precum Ateca și Skoda Kodiaq. Se anticipează că noul model va utiliza o gamă tradițională de motoare, dar nu este exclus să apară și o versiune plug-in hybrid.

Pentru moment, Seat s-a limitat să afirme doar că noul model va fi dezvăluit publicului până la finalul acestui an, astfel că șansele de a-l vedea în luna martie la Salonul  Auto de la Geneva sunt mai degrabă minime.

Via Motor1, MQB-Coding & Retrofit

Comentarii (2)

  • SUV= masina pentru prosti, necunoscatori auto.
    la prima curba serioasa se rastoarna, are ruliu mare. portbagaj mic, mai mic ca la masinile break. nu are nici o utilitate!
    9 19
  • @sandu. Ai vorbit ca sa nu taci, afirmatie de troll.
    Nu spun ca SUV-urile ar fi dumnezeu masinilor, dar ca orice produs are avantaje si dezavantaje, iar sa-i numesti prosti pe toti cei care aleg un produs.. arata o limitare la tine.
    8 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru