Prezență inedită pentru Dacia la Salonul Auto de la Frankfurt: constructorul român oferă teste pentru vizitatori cu patru SUV-uri Duster

de Daniel Popescu
Vineri, 13.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Dacia este prezentă în preajma Salonului Auto de la Frankfurt cu patru SUV-uri Duster pe care le oferă la test pentru vizitatori cu scopul de a crește popularitatea mărcii în Germania.

Dacia este unul dintre numeroșii constructori care nu are stand propriu la Salonul Auto de la Frankfurt, la fel ca toți ceilalți producători din cadrul Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

Cu toate acestea, reprezentanța din Germania a constructorului de la Mioveni a identificat o metodă prin care să fie aproape de vizitatorii salonului.

Producătorul este prezent în zona de desfășurare a salonului cu patru SUV-uri Duster, pe care le oferă vizitatorilor pentru a le testa pe un scurt traseu predefinit.

Scopul acestui test este de a crește popularitatea mărcii Dacia pe piața germană, iar strategia nu este una nouă în industria auto. Volkswagen a adoptat o metodă similară pentru a atrage clienți cu ocazia Salonului Auto de la Paris din toamna anului trecut, când s-a numărat printre producătorii care nu au avut stand.

Dacia are în prezent o cotă de piață de 2.2% în Germania. În primele șapte luni ale anului, constructorul autohton a comercializat aproximativ 49.000 de mașini pe piața germană, în creștere cu 4.7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Creșterea este una mai mare decât progresul de 1.2% realizat de piață auto germană.

Via L'Argus

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru