Nissan are un nou CEO: Makoto Uchida este directorul Nissan China și îl înlocuiește pe Hiroto Saikawa

de Paul Cosma
Miercuri, 09.10.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noul CEO de la Nissan este Makoto Uchida, actual șef al Nissan China. Uchida îl înlocuiește pe fostul CEO Hiroto Saikawa și va fi ajutat de doi directori de operațiuni, Ashwani Gupta și Jun Seki, cei cu care se luptase pentru șefia Nissan.

Nissan a anunțat noua echipă care va conduce destinele companiei. După o luptă în trei pentru șefia constructorului, Nissan a decis că toți cei trei vor fi în top management sub formula: un CEO + doi COO.

Noul CEO Nissan este Makoto Uchida, actual director al Nissan China. Director de operațiuni a fost numit Ashwani Gupta de la Mitsubishi, iar adjunctul său va fi Jun Seki, un veteran din cadrul Nissan.

Cei trei directori Nissan își vor prelua mandatele cel târziu în data de 1 ianuarie 2020.

După regimul lui Carlos Ghosn, japonezii au spus că această formulă de conducere va pune Nissan pe un drum potrivit pentru viitor.

Fostul șef Nissan, Hiroto Saikawa, a părăsit compania după ce o investigație internă a scos la iveală că a primit compensații financiare mai mari decât ar fi trebuit și că a încălcat procedurile în acest sens.

Via Nissan

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru