Mașinile electrice au o cotă de piață infimă: mai puțin de 1% din vânzări în jumătate dintre țările UE, inclusiv în România

de Daniel Popescu
Vineri, 10.05.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În jumătate dintre țările Uniunii Europene, inclusiv în România, mai puțin de 1% dintre mașinile noi vândute în 2018 au fost electrice, în timp ce în Germania, Marea Britanie și Franța cota acestora este de numai 2%.

Vânzările de mașini electrice continuă să crească semnificativ în fiecare an în țările din Uniunea Europeană, însă cota de piață a acestora rămâne infimă în cele mai multe state europene, potrivit unei analize realizată de Asociația Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA).

Datele centralizate de ACEA la nivelul anului trecut arată că statele din centrul, estul și sudul Europei înregistrează vânzări foarte mici de mașini electrice raportat la numărul total de mașini vândute. Astfel, în Polonia, Slovacia, Cehia, Grecia și Lituania ponderea mașinilor electrice în totalul vânzărilor este de numai 0.2% - 0.4% din totalul mașinilor vândute.

Nici România nu excelează la acest capitol, întrucât cota de piață a mașinilor electrice a fost anul trecut de numai 0.5%, similară cu cele înregistrate în Italia și Estonia și puțin mai mică decât cea din Bulgaria (0.6%). Spania și Slovenia sunt alte două țări în care cota de piață a electricelor este mai mică de 1%.

Pe de altă parte, nici țările dezvoltate din Europa de Vest nu se bucură de o cotă de piață semnficativ mai mare pentru mașini electrice.

Astfel, vânzările de electrice din Germania, Marea Britanie și Franța au depășit cu puțin pragul de 2%, în ciuda faptului că aceste țări au și locuitorii cu cele mai mari venituri de pe Bătrânul Continent.

O popularitate mai mare a mașinilor electrice găsim în Finlanda (4.7%), Olanda (6.7%) și Suedia (8%), în timp ce Norvegia este marea excepție de la regulă, cu o cotă de piață de 49% pentru electrice la nivelul anului trecut.

Practic, 80% din mașinile electrice au fost comercializate în numai 6 state europene, în timp ce la nivelul Uniunii Europene doar 2% din mașinile vândute au avut exclusiv motoare electrice.

Via ACEA

Comentarii (10)

  • hazard
    Sa ridice o mana sus cine crede ca Arabia Saudita o sa dea faliment pentru ca (cica) in curand nimeni nu o sa mai cumpere combustibil fosil... Sau oricare alta tara/companie care extrage petrol... Nimeni?? Dar de ce rade toata lumea asa de tare?
    18 9
  • Anonim
    Atata timp cat nu ai o autonomie reala de minim 800 km posibilitate de incaracare la tot coltul si in maxim 10-15 minute la valoarea de 100 % a bateriei de ce sa cumperi asa ceva ? Nu mai punem la socoteala preturile . Am fost saptamana tracuta in Italia de la Triest la Palermo in cate parcari am oprit nu am vazut marea electrificare . Italienii o ard pe diesel la greu ca benzina este aproape 2 euro si motorina 1.60 .
    21 11
  • Daca masuram nivelul de trai sau procentul de analfabeți din Europa harta va fi colorata identic.... ce coincidenta.

    @hazard :)))) toata lumea rade pentru ca din petrol se mai fac si: plastice, cauciucuri, furtune, curele, vopsele, detergenti, ingrasaminte, produse farmaceutice, lubrifianti, asfalt..... absolut orice vezi tu acum e facut din petrol, pana si mobila de lemn masiv e tratata cu un produs din petrol. Tu stii doar de diesel si benzina :))
    11 5
  • Rudolf D.
    Da. Viitorul va fi electrizant.
    5 7
  • mircea badea
    harta taraniei cum ar veni. 1000 de coco pt telefon se gasesc..dar deh "jmecheria" e considerata dizal&suv, din pacate.
    7 6
  • andrei
    hai Anonim ca bati campii. te poti descurca si fara 800km autonomie si incarcare in 10-15 minute. nu mai zic ca nici in 15 ani nu o sa ai asa ceva simultan. cum dracu sa incarci peste 100kwh in 10 minute cu tehnologia actuala?

    cat de des mergi tu 800km snur? o data pe an? marea majoritate a oamenilor nu au nevoie de asa ceva. aia care au, e clar ca trebuie sa isi ia gandul de la electrice. dar sunt putini cei ce merg asa mult des.
    9 9
  • @Rudolf: cifrele sunt demne de cascadorii rasului. O fi viitorul electrizat, dar nu cu solutiile de acum. Nu cu bateriile de acum. Si o revolutie a bateriilor tot se asteapta de vreo 40 de ani. :)
    5 4
  • Edikkk
    Autonomie de 500 km reală este îndeajuns.

    Foarte mulţi după ce şi-au luat electrice, chiar în SUA au recunoscut că le încarcă o dată sau de două ori pe săptămână de acasă, când nu merg la drum lung.
    3 10
  • Anonim
    Eu merg des in Europa si drumurile facute intr-o zi depasesc 800 sau sunt la limita a 800 de km . Nu conteaza cand am nevoie dar nu vreau sa fac maxim 350 de km si sa stau o ora pe dreapta sa-mi incarc bateria 85% . Ca daca ii dai in gura la 140 pe autostrada nu ai nici 300 de km autonomie la masinile actuale electrice .
    8 6
  • Edikkk
    Dvs, dle anonim sunteţi un caz particular 1 la 100.000

    Şofer de TIR sau taxi ...


    Eu vorbeam de marea masă a conducătorilor auto.

    Plus că dacă dvs nu vreţi electrică, alţii vor vrea şi aceia o să aibă costurile sub dvs şi o să vă elimine de pe piaţă, dacă sunteţi lucrativ
    4 10

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru