Leclerc susține că este pregătit să lupte pentru titlul mondial: "În ultimele 6 sesiuni de calificări am fost într-o formă mai bună decât Vettel"

de Daniel Popescu
Marti, 03.09.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Charles Leclerc susține că este pregătit să lupte pentru titlul mondial după ce a obținut la Spa-Francorchamps prima victorie din carieră și scoate în evidență prestațiile mai bune din calificări comparativ cu Sebastian Vettel.

Charles Leclerc a obținut în Marele Premiu al Belgiei de la sfârșitul săptămânii trecute prima victorie din carieră și prima a Scuderiei Ferrari în acest sezon.

În urma performanței, francezul este pe locul 5 în clasamentul general și s-a apropiat la numai 12 puncte de coechipierul său Sebastian Vettel.

Leclerc scoate în evidență performanțele obținute în calificări, care i-au adus trei pole position-uri în acest sezon, spre deosebire de unul singur pentru Vettel, deși admite că în curse lucrurile au fost diferite.

"Am fost într-o formă mai bună în calificări decât Vettel în ultimele 6 etape. Mi-am schimbat un pic abordarea. În curse a fost o poveste diferită. M-am chinuit un pic în ultimele două curse, dar am făcut schimbări și se pare că acestea au funcționat la Spa, ceea ce este grozav", a declarat el.

Lecler este în prezent la 111 puncte de liderul clasamentului general, Lewis Hamilton, însă consideră că este pregătit să lupte pentru titlul mondial.

În contextul în care șansele la trofeu sunt pur matematice, declarația sa pare să fie însă mai degrabă un avertisment pentru Vettel că nu este un pilot numărul 2.

"Simt că sunt pregătit să lupt pentru titluri mondiale, până la urmă am monopostul și echipa cu care să fac asta. Cu siguranță trebuie să muncim pentru că avem lacune comparativ cu Mercedes. În ceea ce mă privește, știu că am multe de învățat, dar mă simt pregătit", a adăugat el.

Via Autosport

Comentarii (14)

  • Costel
    Ahaaa, gata, l-a muscat pe vetelica.
    10 7
  • Neutru
    E putin stresat.Au fost multe,decesul din formula 2,victoria,șampania.O să-i pară rău după câteva zile c-a scăpat porumbelul.
    5 3
  • Costel
    ma adresez clonei de la ora 16:03 , acest verosimil "Dolly al AM"
    is dispus sa te ajut , pro bono , parol !

    "onorabile" , ca sa-l poata musca pe sebastian vettel asa cum repejor oi concluzionat numai dintr-o "certitudine" care-ti evidentiaza si certifica doar lacunele intr-ale F1 leclerc are musai nevoie de niscaiva dinti doar ca pentru monegasc masticatia acestei competitii din care face parte de un interval redus de timp se face in prezent doar cu gingiile pana la aparitia dintilor de lapte care sa-i faciliteze muscatura asupra ilustrului coechipier german si asta deoarece dupa umila mea parere victoria eminamente circumstantiala de la spa si la care vettel o contribuit intr-o proportie considerabila doar ca sa ma feresc de titulatura decisiva n-ar trebui sa-i genereze un astfel de entuziasm desantat mai ales ca dintre cei care fac parte din generatia monegascului si spre care ar trebui sa-si focalizeze atentia eu vad acneea olandeza in pole position pentru titlul mondial la piloti dar nu inainte de sezonul 2021 , mai degraba 2022 atunci cand si max , cel mai probabil , o sa faca parte dintr-o echipa care sa-i puna la dispozitie un material tehnic pe masura , RBR reprezentand in era V6T atat alaturi de renault cat si de honda doar o pseudorivala pentru maranello si brackley , singurele doua echipe care au animat prin consistenta si implicit rezultate marele circ in ultimele sase sezoane supraalimentate

    P.S. daca leclerc ii incontestabil copilaros & inocent in declaratii ,aspect perfect cautionabil la etatea sa , is cu rugamintea la tine ca macar tu sa dai dovada de maturitate si plenitudine si sa nu mai uzitezi nickname-ul pe care-l pretuiesc nespus fiindca fie vorba-ntre noi : nu-i fain , nu-i fain deloc

    servus Dolly !
    13 13
  • Daaaaa, deja se vede campion baietasul, insa pana sa egaleze experienta lui Vettel e cale lunga.
    8 3
  • Aș prefera să nu-l incurajez la maxim ca să nu-și creeze vise, ci să-l îndrum să muncească pentru a-și dezvolta sinele și monopostul pentru un an nou strălucit. Anul ăsta nu cred că mai poate decât să câștige niște curse dar campionatul...
    3 1
  • Mama dar ce-l mai umflii pe Vettel de ilustru, de cate ori nu a fost lasat Lecrerc sa treaca de Vettel desi era mai rapid? Da, a jucat in echipa Vettel de data asta, se vedea de la o posta ca Lecrerc era mai rapid decat el. iN ACEST AN, fERRARI vad care dintre ei e mai rapid in cursa si pe acela il sustin, poate mai pusca o victorie.
    6 1
  • Prin victorie, putandu-si asigura mai multe puncte fata de RBR dar pe departe ca Vettel sa fie ilustru...
    4 1
  • Costele, e grele zilele tale? Ca te plictisesti de moarte asta dupa textele pe care numa' tu ti le poti citi. Mai lasa iarba si scoate-ti capsorul din dosul lui vetel. Ca nu miroase bine acolo....dupa cum bine se vede in curse.
    7 1
  • @ Costel
    Tu si Daia......
    3 2
  • costel
    io mi-s toni nambar oan :)))))))
    3 2
  • Pentru ca Leclerc sustine ca e pregatit sa lupte pentru titlu, ar trebui sa confirme la Monza acest lucru, mai ales ca diferente mari la setarea masinii nu prea sunt.
    9 0
  • Eu as zice ca tipul ar trebui sa demonstreze ca este bun nu numai pe circuitele de mare viteza, ci si pe cele virajate, unde, cu adevarat se vede mana pilotului. Ar trebui insa sa aiba si masina necesara pentru asa ceva, nu catastrofa de anul asta. Sper ca Ferrari nu va mai de rasol la anul si ca Honda va ajung la nivelul Mercedes si Ferrari, astfel incat sa vedem o lupta pe bune intre Lewis, Charles si Max, nu o alergatura de unul singur, datorata unui material de concurs net superior.
    6 1
  • Realist
    Charles,
    Ho tata, usurel.
    Ai baut din apa cainelui si ai turbat?
    Bravo pentru victoria de la Spa, dar pana la titlu mai este fratele meu.
    Ar trebui sa castigi cam tot de acum incolo, lucru de care ma indoiesc foarte tare.
    Hai sa ramanem realisti, oricum realitatea ne va plesni peste bot dupa cursa de la Monza unde Ferrari este favorita intr-adevar.
    Si eu as vrea o lupta intre 3-4 piloti pentru titlu dar, visez desigur, nici macar o lupta intre 2 nu vom vedea.
    Asta este realitatea, putem sa scriem noi aici pana se tocesc degetele, asta este.
    5 1
  • @Realist
    Pai daca ti-ai pus chestia cu realistul, incearca sa si fii asa ! Tipul s-a referit la anii care vin, nu la cel in curs, ca doar nu-i atat de tampit sa nu vada ca Ferrari va mai castiga, eventual, doar in Brazilia si ca titlul de anul asta este deja in teschereaua lui Hamilton !
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru