Land Rover a prezentat Discovery Sport facelift: mici modificări estetice, tehnologii noi și motorizări mild-hybrid

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 22.05.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Land Rover a pregătit o mulțime de noutăți pentru Discovery Sport facelift. Modelul britanicilor primește noua platformă PTA, un design ușor modificat, tehnologii noi pentru interior și motorizări mild-hybrid la 48V.

Land Rover a publicat primele imagini și detalii referitoare la Discovery Sport facelift. Modelul producătorului britanic a primit câteva modificări la nivel estetic, o serie de îmbunătățiri la interior și motorizări echipate cu sisteme mild-hybrid.

Versiunea îmbunătățită a lui Land Rover Discovery Sport este produsă pe arhitectura Premium Transverse Architecture (PTA) și va fi disponibilă și într-o configurație de 5+2 locuri.

Land Rover Discovery Sport facelift: date esențiale

● Discovery Sport facelift are dimensiuni apropiate de cele ale vechii versiunii: 4.597 de mm lungime (-2 mm), 1.727 de mm înălțime (+3 mm), 2.173 de mm lățime și un ampatament care măsoară 2.741 de mm.

● SUV-ul dezvoltat de producătorul britanic are o gardă la sol de 212 mm, un unghi de atac de 25 de grade și un unghi de degajare de 30 de grade (-1 grad comparativ cu vechea versiune). De asemenea, adâncimea maximă a vadului prin care poat trece Discovery Sport facelift este de 600 de mm.

● Din punct de vedere estetic, modelul britanicilor mizează acum pe mici modificări la nivelul farurilor, prize de aer îmbunătățite și spoilere ușor restilizate. 

● Pentru interior, Land Rover a pregătit noul sistem de infotainment Touch Pro care este disponibil împreună cu un ecran de 10.25 inch. Apple CarPlay și Android Auto fac și ele parte din pachetul pregătit de britanici. În partea inferioară a consolei centrale, Land Rover a integrat comenzile sistemului de climatizare, dar și pe cele ale tehnologiei Terrain Response 2. 

● Opțional, Land Rover propune un instrumentar digital de bord cu diagonala de 12.3 inch, un Head-up Display și o zonă specială dedicată încărcării telefoanelor inteligente.

Totodată, britanicii promit să ofere 8 porturi USB, în timp ce pasagerii de pe al treilea rând de scaune vor primi suporturi pentru pahare. 

● Pentru momentele dificile din off-road sau pentru manevrele de parcare înguste, Discovery Sport facelift vine cu un sistem de camere video amplasate inteligent astfel încât transmit imagini pentru ca șoferul să aibă o vedere de ansamblu chiar și sub zona frontală a mașinii. Tehnologia se numește ClearSight Ground View și a fost introdusă în premieră pe noua generație Evoque. Totodată, Land Rover oferă pe Discovery Sport facelift și o oglindă retrovizoare centrală capabilă să preia imaginile unei camere video amplasată în spate atunci când vizibilitatea prin lunetă nu este suficient de bună.

● Producătorul britanic spune că spațiul pentru pasageri a fost și el îmbunătățit, iar spațiile de depozitare de la nivelul habitaclului sunt acum mai generoase (48 de litri, +25% față de vechea versiune). Al doilea rând de scaune este disponibil într-o configurație 40:20:40, iar volumul maxim al portbagajului a crescut cu 5% (1.794 de litri). 

● Land Rover Discovery Sport facelift va fi disponibil în versiunile de echipare Sport, S, SE, HSE și R-Dynamic. 

● Gama de motorizări propusă de Land Rover este alcătuită din trei unități diesel și două benzină. Toate motoarele au 2.0 litri și fac parte din familia Ingenium. Indiferent de motorizarea aleasă, Land Rover oferă versiuni cu 5 sau 7 locuri.

● Versiunea de bază poartă numele de D150 și este singura disponibilă și într-o configurație cu roți motrice față și transmisie manuală cu șase trepte.

Restul versiunilor vor fi echipate exclusiv cu transmisia automată cu nouă trepte și sistemul de tracțiune integrală. Motorul de 2.0 litri de pe varianta D150 oferă 150 CP la 2.800 rpm și 380 Nm începând cu 1.750 rpm. 

● Mulțumită noii platforme PTA, britanicii vin și cu motoare echipate cu sisteme mild-hybrid la 48V. Toate versiunile comandate cu transmisia automată cu nouă rapoarte și tracțiune integrală vor fi echipate cu un astfel de sistem mild-hybrid

● Cea de-a doua variantă diesel se numește D180. Motorul de 2.0 litri produce 180 CP la 4.000 rpm și 430 Nm între 1.500 și 3.000 rpm. Versiunea cu 5 locuri accelerază de la 0 la 100 km/h în 9.7 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 202 km/h. 

● Cel mai potent diesel din gama Discovery Sport facelift poartă indicativul D240. Unitatea de 2.0 litri dezvoltă 240 CP la 4.000 rpm și 500 Nm începând cu 1.500 rpm. 7.7 secunde sunt necesare pentru sprintul 0-100 km/h (versiunea cu 5 locuri), în timp ce viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 220 km/h. 

● Varianta de bază în dreptul motorizărilor pe benzină se numește P200. În acest caz, unitatea de 2.0 litri produce 200 CP la 5.500 rpm și 320 Nm între 1.250 și 4.500 rpm. Vârful de gamă poartă numele de P250 și propune 249 CP la 5.500 rpm și 365 Nm începând cu 1.400 rpm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 7.6 secunde, iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 225 km/h. 

Comentarii (1)

  • Da oare la fiabilitate au lucrat? Pe baza feedback-urilor mai multor detinatori din diverse tari Europene se pare ca SUVul acesta este un dezastru
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru