Hyundai Santa Fe va putea fi pornit cu amprenta: opțiunea, disponibilă inițial doar în China

de Daniel Popescu
Sambata, 22.12.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Hyundai a dezvăluit un sistem pentru Santa Fe care permite șoferului să intre în mașină și să pornească motorul cu ajutorul unui senzor de amprentă.

Constructorii auto încep să integreze tot mai multe tehnologii în mașini, iar una dintre funcțiile care își fac apariția timid este cea legată de senzorul de amprente.

Hyundai a dezvăluit că versiunea lui Santa Fe comercializata pe piața din China va beneficia de un senzori de amprente pe mânerele portierelor și pe butonul de pornire a motorului.

Potrivit constructorului sud-coreean, Santa Fe devine astfel primul model echipat cu senzor de amprente pe portiere, iar Hyundai afirmă că există o șansă la 50.000 ca autentificarea să eșueze.

Implementarea unui senzor de amprentă pe mânerele portierelor a reprezentat o provocare majoră, întrucât acesta trebuie să funcționeze corect în condiții de mediu diferite, inclusiv în caz de îngheț, ninsoare sau ploaie.

În plus, există posibilitatea ca mai multe persoane să se înregistreze prin senzorul de amprentă, astfel că nu doar șoferul poate avea acces în mașină în acest mod, ci și pasagerii.

O funcție suplimentară este cea care permite șoferului și pasagerilor să înregistreze setările pentru poziția scaunului și a oglinzilor, pentru ca acestea să fie ajustate automat la intrarea în mașină.

Via Motor Authority

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru