Hamilton a câștigat cursa din Bahrain după ce Leclerc a fost "trădat" de o defecțiune tehnică la motorul Ferrari

de Daniel Popescu
Duminica, 31.03.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Charles Leclerc a fost lider în cea mai mare parte a cursei din Bahrain, însă o defecțiune tehnică la motorul Ferrari l-a retrogradat pe locul trei și i-a permis lui Lewis Hamilton să-și adjudece victoria în fața lui Valtteri Bottas.

Marele Premiu al statului Bahrain a oferit numeroase momente palpitante, iar Charles Leclerc a fost foarte aproape să-și adjudece o victorie prețioasă după ce a demonstrat că poate fi mai rapid decât cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel cu care împarte garajul la Ferrari. 

Plecat pentru prima oară în carieră din pole position, Charles Leclerc a ratat startul și a fost depășit cu ușurință de Sebastian Vettel, care a devenit astfel lider, dar și de Valtteri Bottas, care a reușit să-l depășească și pe coechipierul său Lewis Hamilton.

Cu toate acestea, după numai câteva tururi, Leclerc și-a intrat în ritm, a stabilit cel mai bun timp pe circuit și l-a depășit pe Bottas. Câteva tururi mai târziu, monegascul a reușit să treacă și de Vettel pentru a reveni astfel pe prima poziție câștigată în calificări.

Pilotul Scuderiei Ferrari a mizat pe ajutorul sistemului DRS în primul viraj și și-a îndeplinit obiectivul în ciuda faptului că Vettel a opus rezistență și a încercat ulterior să-și recapete poziția. Între timp, Hamilton a găsit o oportunitate să-l depășească pe Bottas pentru a reveni pe locul trei.

Prima serie de intrări la boxe a început în preajma turului 9. Leclerc și-a păstrat fără emoții prima poziție și și-a construit un avans liniștitor, în timp ce Vettel a pierdut poziția a doua în favoarea lui Hamilton, cu Bottas și Max Verstappen pe următoarele două poziții, după ce olandezul a avut și un acroșaj cu Carlos Sainz în debutul cursei.

Hamilton a optat însă pentru o strategie diferită și a mizat pentru un nou stint pe pneuri soft, astfel că pilotul celor de la Mercedes urma să intre încă o dată la boxe. Ceilalți piloți de top au mizat în schimb pe pneuri medium și, în ciuda acestei opțiuni, Vettel a devenit mai rapid decât Hamilton și l-a depășit pe britanic pentru a reveni astfel pe locul doi.

De altfel, Hamilton a raportat prin radio că nu se simte confortabil cu noul set de anvelope, ceea ce explică și timpii săi mai puțin competitivi.

Din acest punct al cursei, diferențele dintre piloții de top s-au mărit considerabil, astfel că aceștia și-au păstrat cu ușurință pozițiile. În turul 36, Hamilton a intrat la boxe pentru pneuri medium și a fost urmat la scurt timp de Vettel, Leclerc și Bottas, iar cei patru piloți și-au păstrat pozițiile anterioare.

Totuși, după ce a "scăpat" de pneurile soft care i-au creat probleme, Hamilton a fost imediat mai rapid decât Vettel și, după o primă încercare eșuată, a reușit să treacă de pilotul german pe exteriorul virajului patru. În încercarea de a-și păstra poziția, Vettel a pierdut controlul volanului și s-a răsucit pe circuit.

Aripa față a monopostului Ferrari s-a deteriorat și, la trecerea peste o denivelare mai pronunțată, aceasta s-a desprins de monopost cu scântei, iar Vettel a intrat la boxe și a revenit pe circuit doar pe locul opt.

Treptat, el i-a depășit pe Lando Norris, Daniel Ricciardo și Nico Hulkenberg pentru a urca pe locul cinci, însă la mare distanță de Bottas și Verstappen, care urcaseră pe locurile 3 și 4 după problemele sale.

Leclerc se îndrepta spre o victorie confortabilă, însă la un moment dat a început să piardă circa cinci secunde pe tur în urma unei defecțiuni tehnice la motor. Hamilton a avut astfel de îndeplinit o simplă formalitate pentru a-l depăși cu mai puțin de 10 tururi înainte de final. 

Bottas a reușit și el să treacă de Leclerc, iar cu câteva tururi înainte de final Nico Hulkenberg și Daniel Ricciardo s-au retras simultan din cursă în părți diferite ale circuitului în urma unor defecțiuni tehnice, aparent la motoarele furnizate de Renault. Cei doi concurau la vremea respectivă pe locurile 6 și 10, astfel că Renault a fost privată de nouă puncte.

În urma acestor incidente, Safety Car-ul a intrat pe circuit, astfel că Hamilton și Bottas au încheiat cursa pe primele două locuri.

Leclerc s-a consolat cu locul trei, în contextul în care Verstappen nu a mai avut posibilitatea să atace și a ocupat astfel locul patru în fața lui Vettel, care a terminat doar pe cinci.

Dublul abandon al celor de la Renault i-a permis lui Lando Norris să termine pe locul șase pentru McLaren și să obțină astfel primele puncte din carieră după ce l-a depășit inclusiv pe Kimi Raikkonen, care a terminat pe locul șapte în fața lui Pierre Gasly (Red Bull), Alexander Albon (Toro Rosso) și Sergio Perez (Racing Point).

Bahrain - Rezultate cursă: 

Comentarii (65)

  • The Dot
    Din pacate nu totdeauna inving cei ce merita. Castigatorul moral al cursei este Leclerc. Cu siguranta vor veni si zile mai bune pentru el. Apreciez faptul ca Ferrari si-a lasat pilotii sa fie piloti si nu pioni. Asta se aplica si la Mercedes.
    Cursa per total a fost una din cele mai frumoase pe care am vazut-o in multii ani de cand privesc F1.
    Bravo Hamilton si bravo Leclerc.

    PS Daca inca mai sunt unii ce cred ca Vettel are ceea ce-i trebuie ca sa-l invinga pe Hamilton, cred ca a sosit momentul sa va puneti niste intrebari.
    48 11
  • Costel de azi intră în post.
    16 7
  • sa ne fie dor de arrivabene? nice job - si e destul spectacol chiar daca este artificial. anvelopele tradeaza lucru asta si intreg conceptul, Seb n are sanse la titlu. e coplesit!
    21 3
  • Si uite cum s-a rescris istoria acestei curse.
    Si totusi ce a avut Vettel in acest weekend?
    Se repeta istoria de la RB ?
    21 5
  • Leclerc ia titlul anul asta.
    21 17
  • Mare pacat!Nu sunt deloc fan Ferrari dar imi pare rau ca Leclerc nu a castigat.Merita asta.Oricum vad in el un mare campion si daca Ferrari confirma ritmul din Bahrain si in cursele urmatoare sunt sanse mari sa se intample chiar anul asta.Daca Vettel nu face rapid ceva va repeta ce s-a intamplat in 2014.Doar ca acum nu prea vad unde ar avea loc la o echipa de top pentru 2020 pentru ca Bottas pare foarte hotarat anul asta sa nu mai fie carpa lui Hamilton.
    25 6
  • Vavavavava grazzie ragazzi, Grande Ferrari!!! Grande Vettel!!! Machina rossa, grande machina! :))))))))
    27 12
  • Si a-propos, jos palaria in fata lui Verstapen, daca ati observat nu l-a depasit pe Leclerc
    12 25
  • Dupa 5 ani, am vazut si eu un pilot Ferrari care se bate cu ceilalti si stie sa gandeasca si sa invinga. Leclerc in primele tururi a fost magistral, credeam ca o sa se piarda in pluton, dar a revenit. Leclerc a fost bun azi, dar mai are multe de demonstrat. Si sa invete sa ia startul. Pare un pilot cu sange rece si rational, in acelasi timp, care stie sa se stapaneasca.

    Hai ca in ritmul asta, Vettel incepe sa-si faca bagajele. Mai bine avea el probleme la motor, oricum a fost in alta cursa. De la dubla Ferrari am ajuns la dubla Mercedes.
    Inca o dovada ca in ultimii 2 ani, Vettel a pierdut titlurile si nu Ferrari.
    Eu zic ca pana in vacanta de vara, va mai face cel putin o greseala majora.
    Verstappen a mai stricat o cursa, asa cum stie sa faca, si bineinteles ca e „incident de cursa”. Mereu cand strica asta curse e „incident de cursa”. Pacat de Sainz, putea sa fie in top 6.
    Pentru cursa din China pariez tot pe Leclerc, daca Ferrari rezolva problemele de fiabilitate. Nu ma imbat cu ritmul Ferrari de azi pentru ca e Bahrain. Pe alte circuite pot avea probleme, dar cred ca Leclerc e capabil sa se bata de la egal la egal cu Hamilton. Mai are de invatat insa are o sansa mare sa castige. Si in plus, are un psihic puternic, s-a vazut cum a depasit momentul de azi. Un Verstappen ar fi fost ca un caine turbat. Diferenta intre un viitor campion si un cocalar cu volan.
    Acum hai la cursa de MotoGP si forza Rossi :))
    35 9
  • @Sumi Ai vazut cursa? :))) A fost finish sub Safety car. Nu s-a dat anuntul ca SC iese de pe circuit. Luminitele galbene cu SC au ramas aprinse si dupa finish. Nimeni nu a depasit in ultimul tur. A fost finish sub SC, nu ca Verstappen nu l-ar fi depasit. In ce lume crezi ca Verstappen nu depasea un pilot, de dragul pilotului? :))))))
    38 3
  • @Sumi7 Nu l-a depasit pentru ca nu a putut.
    19 3
  • https://m.youtube.com/watch?v=ZrQa62H6Ta0
    2 2
  • tractoristul
    sa nu uitam ca leclerc a facut startul praf, l-a protejat pe vettel la maxim, apoi cu un monopost net superior la maltratat pana la distrus. probabil ferrari testeaza maxim cu pustiul,
    8 3
  • Asteptam cu nerabdare imnul Frantei..poate data viitoare.Sa speram ca Leclerc va fi noul Alain Prost nu doar un Alesi!
    8 1
  • ZeroTime
    Si... surpriza :P Inca o dubla Mercedes. Cei de la Ferrari au mers foarte bine in primul stint, pana au mers pe strategia cretina, de a schimba pneurile exact in cel mai prost moment. Cred ca de vreo cativa ani fac aceeasi greseala... dar asta este. Ambele masini Mercedes au incercat depasiri numai pe partea stanga, doar pe linia dreapta au incercat depasiri pe partea dreapta. Este o diferenta imensa intre cum gandesc strategiile de cursa cei de la Mercedes vs cei de la Ferrari, cei de la Ferrari sunt in spate evident (masiv as spune). Prima schimbare a fost aleasa stupid, dar a doua a fost cel putin cretina. Leclerc avea un avans foarte bun, s-a descurcat foarte bine, dar cursele se castiga la final, surpriza a venit cand si-a dat seama ca ceva nu merge la masina... dar... echipa nu stia nimic. Ai zice ca cei de le Ferrari sunt pe luna si au nevoie de o 1s lumina sa-i raspunda, sau sa-i dea seama ce se intampla cu masina. La Mercedes este invers, deci ceva nu merge la Ferrari... nici aici. Vettel a gresit, nu trebuia sa schimbe atunci, schimba un tur mai tarziu si era cu totul altceva. Foarte interesant cum se rul aripile fata, la fel ca in cazul lui Ricciardo, dar si in cazul lui Sainz, ce repede crapa aripa fata cand area prea multa incarcare.

    Dar, cred ca cei de la Ferrari nu au inteleg ca conteaza steagul de final si nu cate puncte primesc la impresia artistica. Da lui Hamilton ii pare rau de Leclerc, sunt "sigur" ca-i pare rau, dar cumva imi inchipui ca credea ca Leclerc il va scoate din cursa pe Vettel in primul tur, de fapt cred ca asta era strategia pe care conta. Ca era Vettel in fata, ca era Leclerc in fata, trebuiau sa mearga la pas, sa castige timp si sa-si vada de treaba lor.

    Singura parere de rau este ca asta cred ca era cursa in care cei de la Ferrari aveau sansa la o dubla, poate chiar singura cursa din acest sezon. Bottas a fost iepurele cursa asta, cum o sa fie tot sezonul, cel putin asa cred eu. Daca cei de la Ferrari nu s-au prins de asta, sunt cel putin cretini.

    Ciudat incidentul lui Sainz, pacat de Ricciardo si Hulkenberg acolo (dublu abandon dar si un incident stupid), deh pentru Ricciardo 2014 n-o sa se repede prea devreme si cel putin nu la Renault.

    Bravo pentru Hamilton si Bottas, pacat de Leclerc si Vettel dar trebuie sa stea de vorba, sa inteleaga cum merge Formula 1. Punctele de impresie artistica sunt ok dar nu exista in Formula 1.
    12 17
  • burghila
    Si-uite-asa, chiar daca RedBull a schimbat motorizarea, Verstappen a ratat din nou un podium din cauza motoarelor Renault.
    26 3
  • Felicitari Lando Norris !!
    O cursa curata, care da sperante ...
    28 2
  • A fost o cursa frumoasa.Leclerc merita victoria si chiar imi pare rau ca nu a castigat.Sper ca ziua de astazi sa-l motiveze si sa fie tot mai bun pe viitor.Hamilton desi nu a facut chiar cea mai buna cursa a stiut sa profite de ghinionul lui Charles si de netalentul vitelului.Britanicul a aratat ca victoria lui Bottas in Australia a fost doar o intamplare si tot el este nr.1 la Mercedes.

    Cei de la Renault super-ghinionisti dar macar Ricciardo nu mai poate spune ca este sabotat de echipa.El singur a vrut Renault si nu Honda.
    Albon cu putin noroc si o prestatie decenta a prins punctele.Perez a fost bun cu o masina ce este momentan departe de asteptari.

    Kimi din 2019 imi place si sper sa o tina tot asa.Julieta Bovinazzi cu al sau Romeo il inlocuieste pe Maldonado.Nu inteleg de ce nu a fost penalizata dar la cum conduce oricum nu mai conteaza.Sincer nu cred ca o sa vada puncte anul asta.

    Clonutele haas au intrat la apa iar grojanel si-a primit rasplata.Il felicit din suflet pe baiatu' tatii ca s-a gandit la ceilalti piloti si a eliminat pericolu' public.Poate mai trec 6-7 curse pana prinde grojanel punctele.Anul trecut a fost la fel.

    Sainz a riscat prea mult si a gresit.Norris a pilotat incantator si alaturi de Leclerc a fost omul zilei.Hamilton are un urmas demn sa continue perioada de glorie a motorsportului britanic.

    De talentatul, inteligentul, carismaticul si multi talentatul vettel zis si vitel nu am sa mai spun nimic.Mai bine sa-si spuna parerea fanii lui si sa-l laude acestia ca au pentru ce.Asa cum m-au acuzat multi eu il urasc pe vettel si nu pot sa fiu obiectiv.

    FELICITARI Leclerc si Norris!
    15 12
  • Ma injurau unii ieri de mama focului cand le-am spus ca o sa castige Hamilton! Ba, "batranilor", cand urmaream eu Formula 1 voi nu stiati ce-i ala televizor color, asa ca ciocu' mic! Asa cum spune Ferr1, Vettel ar trebui sa-si faca bagajele! M-am injurat cu toti userii de pe aici de 9 ani, dar le dau dreptate...Vettel este campionul de carton! Nu poti, ba, nu poti sa gresesti cursa de cursa.
    24 16
  • @lol unde e Vettel,parca ziceai ca il pupam prea repede pe Leclerc,Vettel e ca Nigel Mansel ,Damon Hill,Jaques Vileneuve,piloti care castiga datorita echipamentului tehnic superior,si asta ti-o spune unul care se uita la f1 din 1986 care a vazut un PROST,PIQUET,SENNA,SCHUMACHER,astia sunt piloti care merita mentionati,din generatia actuala doar ALONSO si HAMILTON,merita mentionati ,astia doi au in sange pilotajul.Daca ALONSO avea masina lui Vettel anul trecut si in 2017 ,defila,ai inteles atotstiutorule care habar nu ai unde sunt bujiile la o masina de strada.Bine in WRC nu intram ca nici macar nu sti ce e ala.
    13 4
  • Lecrerc catre boxe: ce se intampla?
    Raspuns: nimic, pilotezi un ferrari.
    11 3
  • Vettel a inceput sa aibe probleme odata cu noul regulament tehnic din 2014 can gresea si il batea Ricciardo. A rezistat atat pentru ca la Ferrari a dat de Raikkonen care are acelasi gen de probleme pe acest material tehnic. Dar vina este a lui Ferrari, aceeasi vina care dainuie sub orice conducere, anume ca nu incearca piloti noi mai des. Nu poti sa stai cu aceeasi linie de piloti cate 4, 5 ani chiar daca nu castigi.
    6 5
  • @91Schumi06
    Dacă tu urmăreai cursele înainte ca noi bătrânii să știm ce-i ăla tv înseamnă că tu în prezent ai ajuns un body mumificat and your soul îndrăcit după limbajul și cruzimea cu care te exprimi. Deci, ce să fac: să-mi cer iertare că te-am crezut bolnav când de fapt ești necivilizat?
    6 11
  • Nu trebuie sa-ti ceri iertare,man! Lasa-ma pe mine mumificat si tu continua sa urmaresti cursele de F1 pana cand le vei intelege, desi nu cred ca intelegi ceva din sportul asta! In rest, sa ai o seara ca dupa sufletul tau ;)
    10 5
  • Mari nesimtiti mecanicii Mercedes - se bucurau exagerat cand era Leclerc depasit; macar Toto a dat dovada de respect. La cum se bucura Hamilton dupa ce a iesit din masina, era sa ma iau si de el insa ulterior a facut ceea ce trebuie. Nimc de comentat despre gestul lui Alonso - a inghitit si el destule din cauza defectiunilor tehnice.
    17 7
  • @Chul si @ferr1, voi ce cursa...din ce sezon ati vazut?!!!! Safety car-ul s-a retras la boxe, si mai ramasese 100-200 de metri din cursa. Hamilton a mai accelerat, asa pentru finish. Verstapen s-a vazut ca nu a mai avrut, nu a avut nici macar intentie.
    3 19
  • Si pana la urma faptul ca in teste motorul ferrari avea o problema tot a doua zi, se pare ca nu a fost doar praf in ochi. Sa iti cedeze MGU-H in cursa a 6 sau a 7, e de inteles, dar in al doilea weekend e prea de tot. Au fortat mult motorul inca de vineri. Si Vettel putea pati la fel doar ca dupa ce a intrat sa schimbe si-a dat seama ca nu il va prinde pe Max si a redus ritmul. Mercedes au aceeais problema ca si Ferrari la motor, dar nici macar un tur in Q3 nu pot folosi mapatura extrema. Nici macar in China nu o vor putea folosi, doar din Europa se spera. Ferrari in schimb a riscat si a pierdut.
    18 2
  • @Ram, oricum nu ai voie sa depasesti decat in turul urmator dupa iesirea safety car-ului, asa ca Verstappen nu avea ce sa faca ;)
    10 3
  • Razvan Dumitrache
    Incep fanii fetel sa-si paraseasca idolul de carton? Si-au dat si ei seama de nulitatea acestui campion de plastilina? Fortza ferari, grane gargara :)
    13 8
  • avocatu' lu' peste
    fetelica cred ca vrea alta echipa si face ce a facut la redbull....are aceeasi clauza in contract ;)
    11 3
  • Alonso-Leclerc la Ferrari.
    18 6
  • Enache
    Am tot spus ca sansa lui Vettel a fost sa aiba o masina facuta magistral de Newey. Acum se vede cine e Vettel care l-a batut pe un Webber care era pilot de pluton, l-a batut pe Kimi care nu mai are o miza, insa pe Ricci si Leclerc nu ii poate invinge. E clar ca nu e la nivelul unui Alonso sau Hamilton. Oricare din cei doi luau un titlu cu masinile Ferrari din ultimii 2 ani.
    23 6
  • @Ram
    Nu stiu de unde naibii scoateti prostiile astea ca Verstappen n-a vrut sa-l depaseasca pe Leclerc. Sunteti penibili numai ca va ganditi la asa ceva. Uitati-va mai bine la telenovele.
    A fost finish sub SC. Nu e nevoie ca masina SC sa treaca finish-ul, pentru ca oricum era steag galben de SC. Verstappen era in stanga lui Leclerc pozitionat si astepta steagul verde. Cum nu s-a dat steag verde, nu a depasit.
    Traiti intr-o lume paralele. Atunci de ce naiba mai intreba Verstappen daca ritmul lui e suficient ca sa-l prinda pe Leclerc? Voia sa-l tracteze pana la finish? :))))) Normal ca voia locul 3.
    Telenovele, baieti, sunt mai romantice, asa pentru voi.
    23 3
  • In sfarsit o cursa adevarata de F1. Pacat de Leclerc! El si Norris sunt de urmarit in viitor.
    21 1
  • castigator de carton, la fel ca si vitelu...pacat de sainz..

    kimi, cel mai tare, cu sauberul ia puncte bune in fiecare cursa.
    10 15
  • cu lotus/renault a luat si podiumuri, ar lua si cu sauber daca n-ar fi echipa 2 ferrori. ce pilot a mai reusit asa ceva in istorie?
    7 7
  • avocatu' lu' peste
    Masina ferarii facuta pentru fetel...batut de Leclerc...unde-s postacii care ne spuneau cum a facut scuderia o masina buna pentru fetel....pilot de plastic...
    14 4
  • Fan Senna
    Cred ca Ferrari si-au dat seama cine este pilotul nr. 1 in echipa.
    Ghinioane de acest gen au fost si vor mai fi. In 2000 Mika a patit la fel in ultimul tur, in Spania. Senna a patit la fel in 1991 (mi-aduc aminte cursa ca ieri). Mansell in Canada (dar acolo a fost vina lui).
    Face parte din sport.
    Leclerc ingrijoreaza deja si pe Ham. Vettel a realizat ca nu are un singur adversar (Ham), dar si propriul coleg (care este primul adversar al oricarui pilot).
    O sa fie un campionat animat.
    16 2
  • Ferrari ar trebui sa-l aduca de urgenta pe Alonso(care e liber) in locul unui Vettel depasit complet de evenimente.
    13 6
  • Nu pot sa nu remarc modul lui Hamilton de a.l face la psihic pe vettel. Excesiv il compatimeste pe Leclerc la final de cursa, vb intr.una cu el, il felicita maxim de pole position asta pentru ca s.a intamplat in detrimentul lui Vettel. La final de cursa in declaratii, nu a spus ca l-a depasit pe seb, a spus ca l-a depasit pe Vettel. :))
    Acum ca Vettel a comis.o FIX pe mana lui, eu chiar il compatimesc :). Greu moment pentru neamt
    11 1
  • Costel
    leclerc ii de apreciat pentru onestitate fiindca a dat dovada de multa maturitate si realism cand o declarat ca SC mentinut 3 tururi in finalul cursei (exagerat de mult dupa mine ) pentru indepartarea a doua masini Renault o contribuit decisiv la acest podium pentru ferrari

    doua is cauzele pentru care vettel o fost privat de o clasare in concordanta cu anvergura pilotajului sau in bahrain :
    1- cauciucuri neincalzite suficient comparativ cu hamilton (-1 tur )
    2-trasa defensiva inaintea virajului 4 unde a acumulat pe cauciucuri mai mult nisip decat hamilton si care o contribuit decisiv la iesirea din virajul 4 pe o traiectorie mai stransa decat hamilton iar punerea la sol a puterii in aceste conditii ii generatoare de rasucire fiindca dozarea acceleratiei o fost perfectibila si asta numai din cauza motivelor enumerate mai sus

    dilema ii alta in schimb :
    daca nu ii vinovat contactul cu hamilton pentru aripa fata dezintegrata a lui vettel atunci ii vorba de viciu de fabricatie ? fiindca transmisia TV nu ii lamuritoare pentru mine
    sezonul ii abia la inceput , 475 +19 probabile puncte mai is in joc doar pentru primul loc si multe is inca posibile iar cine ii de parere ca "alea iacta est " in 2019 ii doar cu temele nefacute
    5 11
  • Enache
    Visele umede ale lui Enache. Daca pe Vettel l-au batut Ricciardo si Leclerc tot nu inseamna ca Alonso e mai bun decat Vettel sau ca Alonso merita vreun titlu in perioada 2010 - 2013. Specialistii spuneau ca blown diffuser si stilul de pilotaj al lui Vettel merg mana in mana lucru confirmat de faptul ca atunci mergea ceas iar acum nu.
    5 10
  • @enache
    Alonso e la ani lumina de fetel. O spun specialistii. Se vede de pe marte. Cu smecheria aia a castigat Newey, nu fetel, in era hibrida e nevoie de PILOT, nu de marionete conduse din pitstop.
    16 4
  • Mercedes F1
    costele, vitelul nu e prima isprava de genul a comis-o si la Monza. Daca e champion, inca de 4 ori, nu stie cum sa incalzeasca niste pneuri? E la nivelul unui novice, de ce stie Hamilton? Lasa ca-i retorica.
    14 2
  • Claudiu
    Am avut parte de o cursa frumoasa cu multe dueluri roata la roata, dar pacat de rezultatul final. Leclerc a fost imbatabil ieri, doar ca Ferrari s-au comportat ca niste amatori tot weekendul. Nu pot sa inteleg cum se poate ca mecanicii Ferrari sa nu isi dea seama din telemetrie ce problema este cu motorul sau sa vada ca urmeaza sa cedeze o piesa astfel incat sa-l treaca din timp pe un safe-mode. La Mercedes mecanicii stiu extrem de repede de unde este problema si stiu cum sa reactioneze astfel incat sa isi calmeze pilotii si sa ia toate masurile ca sa poata termina cursa chiar si la un ritm mai slab. Ferrari nu au stiu cum sa-l calmeze pe Leclerc, in calificari l-au trimis pe Vettel in Q2 in mijlocul plutonului si i-au compromis setul de pneuri suplimentar ce trebuia folosit in Q3, nu stiu cum sa gestioneze "copilul plangagios" Vettel cand lucurile merg prost, si mereu fac strategii aiurea de cursa.
    Iar Vettel se comporta ca un incepator si greseala de ieri ii apartine in totalitate. Putea linistit sa-l lase pe Hamilon sa treaca si sa recupereze pozitia spre finalul cursei deoarece masinile Mercedes isi uzau mai tare pneurile. Dar nu e vina lui ca in Q2 l-au trimis intr-un grup mare de masini si nu a avut spatiu sa-si incalzeasca pneurile de unde a rezultat si acel tur foarte slab. Singurul lucru pozitiv e ca in situatia data, a reusit sa se califice in fata celor de la Mercedes.
    12 4
  • Il mai vad pe Vettel castigator de cursa doar atunci cand pleaca din pole position, cred ca e la inceput de apus cariera lui
    16 5
  • Enache
    Well, aici e Pamant nu Marte. Poate printre martieni mai face si Alonso fata dar daca il intrebi pe el nu s-ar baga sa revina la Ferrari nici cu Vetel nici cu Leclerc.

    "in era hibrida e nevoie de PILOT" Asa si? A fost vreodata cazul sa nu fie nevoie si de piloti?
    2 8
  • Enache
    Asteptau gusterii sa esueze Vettel cumva ca sa aduca iarasi vorba de Alonso ... Vise umede copilasi. Asa de pe margine poti sa pretinzi orice, in realitate insa Alonso a plecat pentru ca Norris... Poate ca din cauza asta si el e tot un campion de carton.
    0 12
  • Costel
    @mercedes f1

    aceasta ii abordarea clasica pe AM :vettel ii vinovatul de serviciu !

    motorul lui leclerc functional in 5 cilindri ii tot culpa lui vettel ?
    aripa fata rupta ii tot vina lui vettel ?

    in bahrain duminica vant de 50-60 km/h si rafale de 80 km/h care ii responsabil pentru aducerea nisipului pe circuit si acumularea lui in cantitati semnificative in afara trasei ideale acolo unde se afla vetel in defensiva la hamilton cu DRS

    cat mai tine oare norocul mercedes ?? aceasta ii singura dilema pentru inceputul de sezon fiindca is cu convingerea clara ca cele doua victorii is mai mult decat circumstantiale pentru cei din stuttgart iar ambele clasamente provizorii is mincinoase
    4 12
  • Ce vedeti la Ferrari e schimb de generatii, ceea ce e bine, suntem asigurati pe viitor cu Max, Hulkenberg, Norris si Leclerc. Ce a fost Vettel in perioada de glorie RBR nu are legatura cu asta. Dar lasa ca 'altii' au patit-o mai rau, pe regulamentul tehnic cu care au castigat si in varf de forma, stiti la cine ma refer. Acum a fost mai smecher si s-a retras odata cu venirea lui Norris, de asta sunt doar vorbe ieftine fara nicio acoperire daca mai amintiti de el.
    0 9
  • costelica-pai a cui vina este ca s-a rupt aripa fata?!! N-a gafat ca un scolar in virajul ala la depasirea lui Hami? Si-a distrus pneurile care au indus o vibratie fatala pentru aripa. Pirelli au iesit cu un comunicat in care au spus exact acest lucru. Vetel ii varza, poti sa ti-l pupi in dos cat vrei. A doua cursa in care ii mai lent decat Leclerc!!VARZA!!Sunt fan Ferrari de cand aveai tu scutece. Dar Vettel trebuie sa fie rapid transformat in pilot nr,2 sau, daca nu vrea, sa plece.
    8 4
  • II ciudat ca vantul, praful si toate fenomenele cosmice il afecteaza doar pe Vetel....ce grozavie de pilot...In mod normal cu problemele avute de Leclerc Vet trebuia sa castige cursa. Dar nu. El o comite din nou.
    9 3
  • Se vorbește prea mult de Vettel...poate totuși echipa reconsidera poziția de prim pilot.
    8 1
  • vali vijelie raduceanu
    Bine ca stiti voi, expertilor, va pricepeti si voi la f1
    1 7
  • Enache
    Ce mult imi place cand vad ca apar trepadusii sa-si apere idolul:)))-ia si tu o matura, poate mai dai din nisipul de pe circuit ca altminteri...e grele pentru fetita ta plina de talent. Fetita nu esueaza, fetita e campioana la gafe monumentale. Am crezut ca doar Button poate sa-l trimita la pascut dar vad ca se duce si singur.
    7 3
  • Vettel? Pacat de monopost.
    8 1
  • Enache
    Putin imi pasa de fetita, sper sa castige Ferrari cu Leclerc. Dar tot nu inseamna ca Alonso ar fi mai bun decat Vettel haha. Si pe Alonso l-au batut si Button si Hamilton dar asta nu inseamna ca Alonso nu mai merita vreun titlu. Capisci?
    2 9
  • Enache
    Nu conteaza ce crezi tu despre Alonso, conteaza ce cred fanii Ferrari despre Vettel ;)-capisci? Si in curand si propria-i echipa. Oricum fetita ne livreaza momente vesele pe pista si n-as vrea sa plece prea repede din actualul circ...pentru ca asta face. Circ.

    Leclerc poate sa castige cu Ferrari. Oricare din primii 4-5 piloti din grila ar castiga cu Ferrari mai putin fetita. 4 titluri in care s-a batut cu Webber. O minunatie!
    8 1
  • THE SPINNING GERMAN
    A rămas cuplat pe cerculețele făcute la retragerea lui Alonso.
    9 0
  • Costel
    @nino
    is mai fraged decat tine dar is dator cu o informatie :
    in Bahrain ii nisip , nu ii praf

    nu ii admisibil ca dupa un simplu tete-a-queue cauciucurile is responsabile de atatea vibratii incat aripa fata sa cedeze doar daca aceasta ii foarte fragila iar acest aspect certifica o singura concluzie :
    ii viciu ascuns de fabricatie pentru ferrari la aripa fata !
    0 8
  • Enache
    Deci gata? Il scoatem pe Alonso din discutie? Foarte bine, asta spuneam si eu ca e inoportun sa mai pomenesti de el indiferent ce face sau nu face Vettel acum.
    0 6
  • Enache
    Alonso nu mai e in ecuatia F1, din pacate. Din fericire este insa fetel care ne amuza in continuare :))
    @costel-viciu, dar nu ascuns, e pilotajul lui fetel
    8 1
  • THE SPINNING GERMAN
    Viciu ascuns sau nu da' sa stim si noi!! Cert e ca sigur exista un viciu, intre volanul si rotile monopostului 5 de le Ferrari.
    7 1
  • Valius
    Cursele se castiga când treci linia de sosire, nu ca aveai sanse. Cum s-a intamplat cu Hakkinen in Spania 2001. A condus lejer toata cursa cap coada si in ultimul tur i-a cedat motorul. Cursa a castigat-o Schumacher, bucuranduse cu gura pana la urechi.
    9 1
  • Bai specialistii lui peste, lasatii pe astia plini de titluri si victorii, uitati-va la baietasul asta care s-a sters la fund cu ei, toti fara exceptie, in tot week end-ul de cursa ! Tremura la greu chilotii fetitei si ai tuciuriului ...
    4 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru