Hamilton a câștigat cursa de la Paul Ricard! Verstappen și Raikkonen au completat podiumul

de Daniel Popescu
Duminica, 24.06.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a obținut victoria în Marele Premiu al Franței și a fost acompaniat pe podiumul de premiere de Max Verstappen și Kimi Raikkonen.

Franța a revenit în calendarul competițional al Formulei 1 după o absență de 10 ani, iar Mercedes a reușit să-și adjudece victoria pe circuitul Paul Ricard în fața a peste 65.000 de spectatori prezenți în tribune.

Plecat din pole position, Lewis Hamilton a controlat cursa în cea mai mare parte și a trecut primul linia de sosire la capătul celor 53 tururi, iar britanicul a fost însoțit pe podiumul de premiere de Max Verstappen și de Kimi Raikkonen.

În spatele lui Hamilton lucrurile au fost însă mai precipitate. Valtteri Bottas și Sebastian Vettel și-au compromis șansele la victorie chiar la start. Vettel a trecut de pilotul Mercedes pe linia dreaptă, însă Bottas a avut prim-plan în primul viraj. Finlandezul a virat însă prea mult în stânga, iar Vettel nu a putut frâna la timp, astfel că cei doi s-au acroșat. Bottas a intrat la boxe cu o pană, Vettel a schimbat aripa față, iar cei doi au revenit în spatele plutonului. 

În același viraj, Pierre Gasly a pierdut controlul monopostului Toro Rosso și l-a lovit pe Esteban Ocon, iar cei doi francezi au abandonat chiar în fața propriilor suporteri.

Safety Car-ul a fost trimis pe circuit și i-a condus pe liderul Hamilton, Verstappen și Carlos Sainz, însă pilotul celor de la Renault a rezistat doar câteva tururi pe locul 3.

Pilotul Renault a fost depășit succesiv de Daniel Ricciardo, Kimi Raikkonen și Vettel, care a reușit o cursa spectaculoasă de recuperare după accidentul din primul viraj.

Unica intrare la boxe a piloților din frunte a avut loc pe la jumătatea cursei, însă nu a produs schimbări semnificative. Ricciardo a urcat temporat pe locul 3, însă spre finalul cursei a fost depășit de Raikkonen datorită avantajului oferit de pneurile mai proaspete.

Ricciardo s-a mulțumit astfel cu locul 4 în fața lui Vettel, în timp ce Kevin Magnussen și-a trecut on cont un loc 6 pentru Haas în fața lui Bottas, care nu a putut urca mai mult de locul 7.

Sainz a ocupat doar locul 8 pentru Renault în fata coechipierului Nico Hulkenberg după ce a pierdut două poziții în ultimele tururi din cauza unei defecțiuni la sistemul MGU-K al unității de propulsie. Ultimul punct pus în joc i-a revenit lui Charles Leclerc.

În urma victoriei de la Paul Ricard, Hamilton a revenit pe prima poziție în clasamentul general și are un avans de 14 puncte în fața lui Vettel.

Franța - Rezultate Cursă:

Comentarii (73)

  • Vettel nu a invatat ca o cursa nu se termina/castiga in primul tur, si s-ar putea ca la sfarsitul anului sa se uite in sus la Hamilton cum a facut-o si in anul precedent.
    In rest, cine zicea ca nu se poate depasi pe acest circuit?
    20 11
  • Alonso
    Aaaa, pai ce am facut ma nene maaaa
    Ultimul loc maaaa
    5 12
  • FUNF SEKUNDEN !!!!!!!!!!! ONLY FUNF SEKUNDEN!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! I-A DISTRUS CURSA LUI BOTTAS IN PRIMUL VIRAJ SI FIA NU FACE ALTCEVA DECAT SA-L MANGAIE PE CRESTET. DANKE SHANKE FIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    26 20
  • Vettel, Raikkonen si Ferrari sunt realmente o dezamagire constanta. In cursa asta Vettel avea nevoie sa fie in fata, dar este atat de prost incat l-a lovit pe Bottas, realmente este atat de prost incat nici nu stie cat sa accelereze... o dezamagire totala. Numai un tampit da gratis puncte altora... realmente gratis.

    Vettel si Ferrari sunt o dezamagire contanta. Pur si simplu nu inteleg ca luptele se duc altfel, este evident ca atat echipa cat si pilotii nu inteleg pentru ce se lupta pe circuit. Cumva sper ca Marchionne intelege ca este timpul sa schimbe amandoi pilotii.
    17 27
  • 1.Mercedes a dominat acest Grand Prix.2. Vettel inca n-a invatat ca intr-un campionat conteaza sa facai cat mai putine greseli si acest lucru ar putea sa-l coste chiar daca azi a recuperat ceva puncte.2. Situatia de la Mclaren devine naspa si pe circuit si-n afara lui.
    21 3
  • @ 8888 - ai perfecta dreptate..
    6 7
  • Cate curse a distrus Verstappen si n-a primit nici o penalizare, cate curse a distrus Bottas, si nici macar n-a fost investigat. Vettel nici macar nu l-a lovit cu intentie pe Bottas, Bottas anul trecut i-a stricat vreo 3 curse lui Raikkonen? Daca nu ma insel, nu a fost niciodata investigat...
    32 12
  • FERNANDO NO TE PREOCUPE IT'S ALL RIGHT NOW.
    3 8
  • ai dreptate, unknown.l-a lovit ca fraierul .anul trecut, Vettel l-a lovit de 2 ori pe hamilton.In Mexic n-a fost nici macar investigat
    15 5
  • Mai bine ca acum nu a fost vreodata. Forzza Minardi ..
    6 5
  • Alonso
    Nu plange Ana
    Viata e frumoasa
    2 9
  • Alonso s-a speriat de Vettel l-a restart atat de rau ca era sa iasa de pe pista!
    9 14
  • @8888...,penalizarile pe care le primesc pilotii nu se dau in functie de intentie, iar Vettel ar fi trebuit sa fie de-a dreptul idiot pentru a lovi pe cineva cu intentie, cum de altfel s-a intamplat si in cazul altor incidente in care au fost implicati Bottas sau Verstappen. Dar daca vrei si iti place scuza asta cu intentia, dupa ce tragi linie ramane ceea ce conteaza: azi a pierdut o caruta de puncte.
    16 5
  • Vitelule, Verstappen macar ii loveste pe altii cu intentie, si Bottas a avut cateva curse in care a intrat in altii cu intentie, dar n-au primit nici o penalizare. Vettel merita o atentionare, ambii au franat tarziu daca nu ma insel. Hamilton isi dorea un steag negru pentru Vettel, sa fim seriosi!
    9 13
  • Cica Alonso n-a stiut ca Vettel este pe interior, credea c-o sa fie atacat pe exterior........... cred ca Alonso dormea in masina...
    7 10
  • @VITELULABRAT LA 18:53 NU E AUTENTICUL 8888.CHAPEAU!!!!
    2 2
  • Ofticat rau de tot Lauda cand Vettel il loveste pe Bottas, cand Bottas ii loveste pe altii tace malc. Ciudat dar Vettel si-a cerut scuze pentru incident, stie cineva cand Bottas si-a cerut scuze pentru un incident cu un alt pilot? Eu nu-mi aduc aminte...
    17 9
  • Ai citit tu horoscopul 8888 si scria acolo asa ceva? Te rog frumos spune-ne si noua de unde sti ca un pilot intra in altul cu intentie? Ai acces la niste canale pe care noi astia mai fraieri nu le stim? Intr-o cursa in care un pilot il loveste pe altul si ii strica, cursa si primeste aceeasi penalizare ca alt pilot care pentru un motiv sau altul a mers prea incet cand era masina de siguranta, tu consideri ca celui dintai i s-a dat o penalizare prea mare, ha! Halal impartialitate.
    9 4
  • Bottas a avut probleme la masina dupa accidentul cu Vettel, de aia s-a miscat mai batraneste, nu ca m-as fi asteptat sa tina pasul cu Vettel, dar are o scuza.
    7 6
  • @VITELULCABRAT ESTI DEPARTE DE SUBIECT.NICI MACAR NU ERAU IN PARALEL CAND S-A PRODUS IMPACTUL.NU E SANATOS SA SE VORBEASCA NUMAI DE HAMILTON SI VETTEL ,CEILALTI CE REPREZINTA,DOAR NISTE FLUFFERI?
    0 12
  • Si daca erau sau nu in paralel asta conteaza la.....?
    6 1
  • @VitelulCabrat 19:14
    Iti dai seama dupa inclinarea volanului si cat de puternic e apasata frana. De-ar vedea instructorul ce nu stii in zilele astea ti-ar lua carnetul de conducere ;)
    5 5
  • Aaaa acum inteleg, deci au vazut oamenii cu ochiul fin, iar prostii astia de la FIA sunt orbi, si/sau cumparati de Mercedes si nu au luat nicio masura impotriva lui Bottas sau Verstappen.
    Am mai scris eu pe aici ca e o conspiratie impotriva Ferrari.
    Din punctul meu de vedere puteti sa gasiti cate scuze vreti, daca la sfarsit nu castiga Ferrari si Vettel o sa ramaneti cu scuzele si bineinteles cu degete astea rosii, date pe ici pe colo celor ce au alta parere decat voi.
    9 2
  • NU FACI ALTCEVA DECAT SA SUSTII PORCARIILE PE CARE LE FACEA IN ANII 90 SCHUMACHER CU HILL ,VILENEUVE .AR TREBUI SA FII MAI ATENT!!!!!!!!!!
    8 9
  • VITELULE TE-AI RATACIT IN ANII 90?DE CAND URMARESTI F1,DIN ERA V6TURBO?IN CAZUL ASTA N-AI VAZUT MARE LUCRU.CREDE-MA PE CUVANT.
    5 9
  • postari pentru amorul artei:-)
    Fratilor numai prostii scrieti pe aici- aveam parerea ca f1 este pentru cei care au reusit sa citeasca macar 2 carti in viata asta! sub orice critica ce se tasteaza pe aici. zici ca asist intr o bodega la o claca de tate!
    7 2
  • Cred ca ar fi dragut si de bun simt din partea ta, sa te rezumi la comentarii legate de Formula1. Sunt sigur ca esti mai competent ca mine, ai un IQ peste medie, daca nu, cel mai mare.
    Si desigur, te cred pe cuvant.
    6 4
  • Calm Popica, sa nu te loveasca vreun AVC de atata dezamagire ! Norocul lui Ferrari si al nostru, in general, ca nu esti tu in locul lui Marchione ! Da' daca esti tu atat de expert, de ce nu te duci la McLada, sa-i scoti din galeata si sa-l salvezi pe bietul Alonso ?
    6 4
  • masina da-i degeaba
    Inca o cursa "facuta" praf de degetica....are masina da' ce folos
    8 1
  • La ce masina are acum Ferrari daca Fatalaul nu ia campionatul se face de cacat. E slab rau saracu, nu are minte mai deloc
    11 6
  • Mercedes F1
    Lewis imperial! Cine vorbeste de FIA...sa fim seriosi, 5 secunde pentru c-a ruinat o cursa unora, un fleac, i-a ciuruit. Talent mare vetel asta.
    11 4
  • vetel l a depasit pe botas pe linia de la staart ,hamilton franeaze primul obsevand ca botas la blocat pe seb, botas inchide mai mult spre al bloca pe seb, iar seb pentru ca e fraier musca sghema ca de obicei , adica de fiecare data cand i s a facut o schema la start. Restul aproape plictisitor....
    12 5
  • NU E NECESAR SA MA CREZI PE CUVANT,NECESAR E SA DETII O CULTURA REZONABILA IN MOTORSPORT.
    2 5
  • Mai e mult pana la final. Vettel a facut greseli, o sa faca si Hamilton.
    Penalizarea lui Vettel este mult prea mica. Cred ca atunci cand un pilot distruge cursa altui pilot, ar trebui penalizat imediat cu o oprire la boxe, fara discutii. Si daca va referiti la Verstappen, asta merita descalificat cateva curse.
    Ar trebui inventate si in F1 cartonasele galbene sau rosii, ca in fotbal. Nu e deloc fair sa iti scoti adversarul si sa iti continui cursa.
    Vettel nu stie sa concureze sub presiune. A avut mereu cea mai buna masina de pe grila si asa a dominat 4 ani, la ani lumina de adversari. Abia acum putem intelege valoarea lui Alonso comparativ cu Vettel. Ce caruta avea spaniolul si ce Ferrari are Vettel. Si totusi neamtul isi pierde capul.
    Cea mai buna afacere pentru Ferrari e sa-l aduca pe Alonso si sa-l tina pe Vettel pana isi termina contractul. Asa poate neamtul invata sa se concentreze mai bine. Altfel Ferrari nu pupa titlul nici in anul in care Mercedes e slaba... Dupa Vettel sa aduca alt pilot, sunt atatia cu potential pe grila.
    In fine.
    Groaznica cursa. Groaznic circuit. Adorm mereu dupa primele 10 minute si ma uit doar cand efectiv ma plictisesc.
    10 7
  • 123456
    Vettel a fost ieri complet vitel, a ruinat cursa la cel putin 2 piloti, Bottas si Alonso plus a mai lovit pe careva dupa incidentul cu Bottas(sareau bucati din conserva lui)! Si pentru toate astea a primit 5 secunde insignifiante..... Ori ii mafiot ori ii fetita favorita a FIA( a se citi dama de companie, prostituata)
    11 8
  • E clar ca Bottas nu il ataca pe Hamilton ci il bloca pe Vettel. Cand nu iti faci cursa ta se mai intampla si d'astea.
    6 8
  • @ferr1
    Lasa ca vine Verstappen la Ferrari. Sa te speli pe dinti bine cand va veni ca asta nu primeste pe oricine ca responsabil cu igiena dorsala.
    3 3
  • McLaren, Alonso si tot clanul s-au facut de rht de tot. Dupa ce au hulit Honda 3 ani batandu-se cu caramida in piept ca au sasiu si pilot, ei poftim ...
    7 4
  • ེརིོུ
    saracul vettel, i-au facut astia "scheme"
    8 0
  • @ferr1
    Anu' asta Mercedes e slaba... :))) Ma amuzi ca unul ce spune ca politicienii romani, pupa-le-as curu, is niste sfinti :)))
    5 1
  • @ferr1
    Daca Alonso ar fi avut caruta in perioada 2010 - 2013 atunci ar fi luat ultimul loc, ca acum. In realitate nu ai de unde sa stii daca nu cumva Ferrari 2010 (de exemplu) era mai buna cata vreme putea castiga curse. La varf cateodata e masina, cateodata e circuitul, cateodata e o zi buna prinsa de un anumit pilot.

    Ti-a ranit Vettel asa tare santimentele in perioada 2010 - 2013? Las-o asa, treci mai departe!
    6 6
  • Rui Vedson
    Asa se intampla cand o echipa cu istorie cum este McLaren, incape pe mana unor idioti ca Boullier si Brown! Dupa ce ca n-au performat nicaieri in cariera lor, te mai si pui rau cu o armata de 800 de angajati! Daca Boullier crede ca poate castiga acest razboi, se inseala! Plus ca s-au inconjurat de toate gunoaiele ingineriei Formulei 1! Se pare ca nimeni nu este capabil acolo! Mai rau de atat nu se poate pentru MCL! Sa stai in mediocritate atatia ani, este deja prea mult. Si cum nu se intrevede nicio masura, in acest ritm, va fi obisnuinta pentru ei in a se clasa pe ultimele locuri! Poate se va destepta macar Brown si-l va zbura pe francez! Iar Martin Whitmarsh n-ar strica. Macar omul ala a "vazut" niste podiumuri la viata lui!
    3 2
  • Oamenii de la McLaren au plecat la Mercedes odata cu Hamilton. Mercedes e de fapt ce ar fi trebuit McLaren sa fie daca nu plecau oamenii si ramanea echipa de uzina Mercedes. Ultimul care s-a prins de schema a fost Mircea84. A plecat si el. La McLaren au ajuns oameni fugiti de pe ici colo.
    6 3
  • In sfarsit o cursa destul de buna din partea lui Raikkonen. Felicitari! Cred ca Vettel a fost putin prea optimist,dar se mai intampla!
    7 1
  • dragnea
    Curios cum KImi are curse bune numai cand Vettel mai pateste cate ceva.
    8 4
  • dvdbtd
    Am ramas uimit , cat de pupincurist este Max in conversatie cu Hamilton la final de cursa. Si a inceput sa vorbeasca cam negativ asupra lui Vettel. Ceva se va intampla intre ei doi in urmatoarele curse. Ar trebui sa tinem cont ca, indiferent ce a spus Verstappen este doar un copil pe langa Vettel( tinand cont de accidentele copilaresti de pana acum).
    5 5
  • sunt scheme, nu te-ai prins pana la capat. de fapt sunt scheme "asupra" lui Vettel. toti baietii astia din f1 s-au apucat de scheme cu el.
    eu zic sa fim vigilenti.
    6 1
  • S-au gasit frustratii lui fetel sa se lege de mclaren si alonso...pai bre, neuroni stingheri, macar aia in pluton si nu se izbesc de altii ca mareata fetita de la ferari care an de an da de pamant cu cineva..anul trecut baku si singapore anul asta...ajunge sa fie un Bula al F1. Unul cu 4 titluri. Cate incidente au fost in 3 ani, mereu degetica numitor comun. Cu rusul, apoi cu Max, apoi Hami, apoi Botas, Kimi...sa va mai spui? Hai PA!
    7 3
  • Astept cu mare interes ejectarea lui fetel. Sa vedem pe unde va ajunge.
    5 3
  • Curata-ti degetul inainte sa arati cu el spre altul! Daca nu te-ar fi frustrat Vettel n-ai mai fi stat tu in drum sa postezi nu stiu ce legat de el
    1 6
  • Las ca nici cu Alonso nu era mai cool. Se urca pe Kimi si pe Hamilton, asta cand nu se ducea deliberat in gard pentru senzatii tari si sa se laude la spital ca e pilot de F1, ba pardon, de karting.
    1 4
  • Ar fi fost super sa prinda Vettel podiumul dupa o cursa de recuperare de nota 10, insa oricum e un merit ca ajuns pe locul 5.
    5 5
  • Un aspect mai putin discutat, dar observat de cativa de la pagina oficiala al celor de la F1, ar fi ca Hammilton a incetinit imprevizibil blocand startul foarte bun al lui Vettel, insa suficient de mult ca Botas sa fie in siajul lui.
    Cunoscandu-l pe britanic, da, il poate duce la capul la asa ceva.
    Acum fiecare vede ce vrea si ce poate, da sa afirmi ca Vettel a provocat voit accidentul este o aberatie. Oricum din tot acest carambol Ham si nevinovatul de Verst. au iesit invingatori.
    5 8
  • Clar e ca Bottas nu e interesat de propria cursa si sa incerce un atac la Hamilton. Grija lui era blocarea lui Vettel pentru ca acesta sa fie depasit usor de altii. A iesit accident - si mai bine.
    4 7
  • Vettel e pe primul loc in clasament. Ciocu mic!
    0 8
  • Mercedes F1
    fetel e pe primul loc, da, la clasamentul acrosajelor si al fanilor lui...ce bine rad cand vad ineptiile scrise de unii dintre ei aici :)))-pai fetel e un fraier, daca a fost blocat, foarte bine. Va mai fi blocat pana ii va izbi pe altii. E championul ferari all time al acrosajelor.
    6 3
  • Suporterii Vettel/Ferrari, unii dintre ei, omit in mod voit sau nu, niste aspecte vizavi de incidentul din Franta.
    Pilotii au simulatoare. Orice varianta de start este luata in calcul, simulata, si discutata cu echipa.
    Va place sa ascundeti greseala lui Vettel in orice altceva, decat in simplul fapt ca a fost greseala lui, iar daca ar fi fost prima lui greseala cand se afla sub presiune, as fi inteles. Hamilton a incetinit 'imprevizibil', asta e favorita mea. Bottas nu-si face cursa lui. Vettel si Bottas nu nu erau in paralel, alta perla.
    Daca in fata era Ferrari, sau RBR, sau oricare alte doua masini apartinand aceleiasi echipe, faceau acelasi lucru, lucru pe care il discutasera cu siguranta in prealabil, si anume, cum reactionam daca adversarul pleaca mai bine, mai ales in cazul in care adversarul are si pneuri diferite.
    Normal ca Bottas a strans spre stanga ca sa nu-l lase pe Vettel sa intre printre cele doua monoposturi Mercedes si normal ca Hamilton a franat primul, pentru ca e primul care intra in viraj.
    Voi aveti impresia ca la Ferrari nu s-a discutat varianta asta si ca Vettel in nevinovatia lui a ajuns pe pista si a fost total luat prin surprindere de "schemele" alora de la Mercedes. Va inselati amarnic. A facut aceeasi tampenie ca anul trecut in Singapore, sau ca anul asta la Baku.
    Va place sau nu, asta e Vettel, pe langa calitatile lui, are si defecte.
    8 4
  • SIMPLE MINDS
    SITUATIA E EXTREM DE SIMPLA.BOTTAS ERA IN FATA LUI VETTEL LA INTRAREA PE VIRAJUL LA STANGA,BOTTAS ERA PE TRAIECTORIA CORECTA PENTRU PARCURGEREA VIRAJULUI LA STANGA CU O VITEZA SUPERIOARA CELEI A LUI VETTEL.ASTA-I TOT !!!!!!
    7 2
  • @VitelulCabrat
    Oricat de bune ar fi simulatoarele n-au cine stie ce capacitate de a-l forma pe pilot cinand cont ca pe circuit, intr-o cursa, nu lipseste fizica cu legile ei. De-ai petrece ani de zile in fata unui simulator te-ai numi bun pilot de nu stiu ce? :))) Ca un copil mic ce sta ore bune in fata calculatorului jucandu-se iar apoi iesind afara sa se laude ca el e cel mai bun.
    1 2
  • @VitelulCabrat
    ma corectez: "...tinand con"
    0 2
  • SIMPLE MINDS
    CE E SURPRINZATOR E FAPTUL CA VETTEL A PRIMIT O PENALIZARE DE DOAR 5 SECUNDE.PACAT CA FIA NU REUSESTE SA FIE SUFICENT DE LUCIDA SI SA TAXEZE ASA CUM SE CUVINE UN ASTFEL DE COMPORTAMENT.CE-I DREPT,LUPTA PENTRU TITLU TREBUIE SA RAMANA ANIMATA IN CONTINUARE INTE HAMILTON SI VETTEL.
    5 2
  • SIMPLE MINDS
    .........................RICCIARDO ,VERSTAPPEN, BOTTAS, RAIKONNEN DOAR MARTORI OCULARI IN SEZONUL 2018 CAND SE VA STABILI CINE VA DEVENI CVINTUPLU CAMPION MONDIAL.
    4 2
  • Atat timp cat echipele de F1 pot face masini pentru urmatorul sezon pe baza simularilor pe calculator la care se adauga putinele teste la care au voie, acelasi lucru se intampla si in cazul pilotilor. Mai mult decat atat, un pilot stie ca exista posibilitatea ca cel din fata sa franeze la un moment dat, moment cand apasarea aerodinamica se modifica si pe urma intri in Bottas, nu trebuie sa-i spuna

    https://www.cnn.com/2016/07/01/motorsport/formula-one-red-bull-racing-simulator-feature/index.html
    1 1
  • Inca doua articole pentru cine e interesat cum functioneaza simulatoarele echipelor de f1:

    https://www.carthrottle.com/post/how-toptier-racing-teams-use-simulators-to-ensure-success/
    https://www.motorsport.com/f1/news/inside-story-how-red-bull-s-f1-simulator-really-works/
    2 0
  • SIMPLE MINDS
    UN QVADRUPLU CAMPION MONDIAL TREBUIA SA CUNOASCA ASPECTUL ACESTA,MAI ALES CA NU E PRIMA OARA CAND PROCEDEAZA .
    6 2
  • SIMPLE MINDS
    ....ASTFEL.
    4 1
  • GrosJan
    Pentru cine inca nu stie, fizica pe calculator e fizica pura simulata. Adica iei legile fizicii si le implementezi in cod. Forta, acceleratie, timp, distante, presiuni, tot. E aceeasi fizica. Exista unele limitari, insa nu este de neglijat nici nivelul la care a ajuns simularea astazi.

    Pilotii de avion au feedback simulat in timp real de la avion. Pilotii buni de simracing pot pilota de la prima incercare masini reale de curse. Adica ... sa le piloteze nu doar sa le conduca. Unii au inceput pe simulator si daca au avut destui bani au trecut si la curse reale.

    In sfarsit, cel mai bun argument este ca echipele de F1 folosesc simulatoare. Nu, nu pentru ca testele sunt interzise ci pentru ca aduc plus de valoare. Si cu teste si fara teste, simularea isi are locul ei bine stabilit.

    Talentul inca primeaza in motorsport. Ai putea spune ca Stroll are cea mai mare experienta. Tipul are circuit si masini Williams din anii trecuti cu care da mii de km. Totusi Verstappen e mult mai bun desi are la dispozitie doar weekend-ul de cursa plus simulatorul.
    3 0
  • SIMPLE MINDS
    FESTINA LENTE VETTEL !!!!!
    2 0
  • Eu ma joc GP4 la calculator cu pedale si volan "home made" si ma simt prins in cursa (asa de multumit sunt de "simulator"). Imi inchipui cum e in simulatoarele pentru F1, mai ales cand simti cativa "g" la accelerari, frane, viraje rapide.
    2 0
  • @VitelulCabrat
    Da, aveti cu totii dreptate: intr-un simulator gasiti si gravitatie si forta de atractie care se manifesta intre toate entitatile care au masa proprie si forta de frecare s.a.m.d. :))) Vai de capul vostru, cred ca ati bagat bani in buzunarul profesorilor sa va treaca la materia asta.
    0 3
  • SIMPLE MINDS
    cu certitudine o pauza .multumesc anticipat !
    0 0
  • GrosJan
    @Radu
    GP4 e slab rau tocmai pe partea de simulare (exceptand pe ploaie). Circuitele sunt bune totusi pentru ca sunt facute prin GPS.

    Da, intr-un simulator gasesti si gravitatie si mase proprii pentru piese. Vrei cumva pentru fiecare atom in parte? Simularea iese ok. Atat de ok incat asa cum am precizat, poti invata sa pilotezi pe simulator. E mare diferenta dintre un arcade si un simulator, eu ma refer la cel din urma doar cand vb de simulare.

    Doar cine nu a reusit sa piloteze pe simulator mai comenteaza visand ca in realitate s-ar descurca mult mai bine. Nope, nu s-ar descurca.

    Mai multe va spune tipul asta. Le stie pe amandoua, real si pe simulator.

    https://www.youtube.com/watch?v=5XI494nEJrQ
    3 0
  • @la 26.06.2018, 17:16

    Daca ai fi avut curiozitatea sa treci prin articolele postate de mine mai sus, proababil nu ai mai fi fost asa jenant in replica ta.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru