Ford negociază o alianță extinsă cu Volkswagen: “Colaborarea nu va fi limitată în niciun fel”

de Paul Cosma
Vineri, 26.10.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford poartă negocieri cu Volkswagen pentru extinderea alianței dincolo de vehiculele comerciale, astfel încât cele două companii să-și împartă costurile cu dezvoltarea noilor tehnologii și modele.

Constructorii auto ne-au obișnuit în ultimii ani cu formarea unor alianțe prin care să reducă costurile de dezvoltare ale noilor modele, iar unul dintre exemple este dat de Volkswagen și Ford.

Cei doi mari producători au anunțat, în luna iunie, semnarea unui Memorandum de Înțelegere prin care vor analiza viabilitatea unui parteneriat. 

Chiar dacă discuțiile sunt într-un stadiu incipient, constructorii au oferit un prim exemplu de colaborare, întrucât pentru început principala preocupare o reprezintă posibilitatea de a dezvolta în comun anumite vehicule comerciale.

Acum, oficialii celor două companii susțin că negocierile au fost intensificate, iar parteneriatul ar urma să cuprindă și alte puncte de interes, pe lângă vehiculele comerciale.

“Avem discuții pe larg despre cum putem să ne ajutăm reciproc în mai multe zone strategice. Colaborarea noastră nu este limitată în niciun fel, indiferent de tehnologie, produse sau poziție geografică, a explicat Bob Shanks, directorul financiar Ford.

Ford traversează o perioadă de restructurări la nivel global și caută parteneriate cu companii rivale pentru a-și diminua costurile cu dezvoltarea și a lansa modele noi cât mai repede pe piață.

Via Automotive News

Comentarii (3)

  • nu cred ca 2 negative se anuleaza, ambele firme au probleme de calitate si fiabilitate la motoarele extrem de subdimensionate pentru puterea pe care o dezvolta. VW trebuie sa recupereze din amenzile date si FORD reduce numarul modelelor masiv, nu cred ca se traduce prin produse de calitate, sau ma rog, prin produse care sa justifice preturile oricum ridicate comparativ cu kia, hyundai, toyo
    9 4
  • Pe Ford îi înțeleg din ce motive caută alianțe si la situația în care sunt ar fi capabili să se alinieze cu oricine îi poate ajuta dar în cazul VW nu înțeleg ce avantaje ar avea....doar dacă nu îi cumpără în timp.
    6 2
  • inexorabil
    Eh, ce să ne mai codim…este deja certitudine incontestabilă faptul că s-a dus pe copcă spiritul concurențial, suculent liberal & capitalist. Aglutinarea (comasarea) industrială, vulgarizarea tehnologiei, nivelarea culturală, inițiativele stahanoviste (patriei…globale, cât mai multe SUV-uri!) și ochiul vigilent al statului ecofascist conduc mai degrabă către conturarea unei mentalități socialiste, dacă nu cumva chiar comuniste…De fapt, aceste “joint ventures” nu seamănă cu…căsnicia, ȋn sensul complementarității morale și materiale, ci prezintă simptome de…multiculturalism. Iată cum corectitudinea politică ȋncepe să disemineze sectorial; ȋn speță, putem vorbi despre corectitudine automobilistică.

    “Colaborarea nu este limitată ȋn niciun fel” – considerați că tocmai am tradus această propoziție.

    Ce urmează? Daimler-GM? Adică DaiGMler? Cine știe, poate chiar ar trebui :D Nemții ar prelua niscaiva experiență electrică de la americani, iar aceștia din urmă…poate vor ȋnvăța că anomalia numită “reducerea costurilor” nu trebuie să fie identificată la arhitectura de interior.
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru