Ford Mustang facelift este disponibil în România: start de la 38.800 de euro

de Cornel Șocariciu
Vineri, 20.04.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Ford Mustang facelift este disponibil și în România. Prețul de pornire pentru muscle car-ul Ovalului Albastru este de 38.800 de euro. Americanii oferă două motorizări, un 2.3 litri de 290 CP și un V8 de 5.0 litri capabil să producă 450 CP.

La finalul anului trecut, Ford a prezentat versiunea revizuită a lui Mustang. Muscle car-ul Ovalului Albastru a primit câteva modificări estetice, îmbunătățiri tehnologice, motorizări ușor revizuite și o transmisie automată nouă. Ford Mustang facelift este acum disponibil și pe piața din România, începând cu 38.800 de euro.

Profilul capotei este acum coborât și integrează prize de aer, iar combinația cu grila frontală revizuită îi oferă lui Mustang o față incisivă și agresivă. Blocurile optice, indicatoarele de direcție și stopurile beneficiază toate în standard de tehnologia LED în Europa, în timp ce proiectoarele de ceață LED sunt și ele disponibile pe Mustang facelift.

Acum, Ford oferă opțional sistemul MagneRide cu amortizoare adaptive (2.000 de euro). La interior, americanii propun scaune sport Recaro (1.800 de euro), un instrumentar de bord complet digital cu o diagonală de 12 inch (standard) și sistemul de infotainment SYNC 3 cu ecran tactil de 8 inch (standard).

Un pachet de interior Carbon Sport este la dispoziția doritorilor pe întreaga gamă Mustang facelift și include inserții Alcantara la nivelul portierelor și al scaunelor, un mâner din fibră de carbon al schimbătorului de viteze și o ramă din fibră de carbon pentru instrumentele de pe panoul de bord.

Prețul pentru acesta este de 1.600 de euro.

Ford Mustang facelift poate fi comandat atât în versiunea coupe, cât și în cea cabrio. Motorizarea de bază are 2.3 litri și oferă 290 de cai putere, cu 27 CP mai puțin comparativ cu vechea versiune. Vârful de gamă este reprezentat de motorul V8 de 5.0 litri care produce 450 de cai putere. Indiferent de motorizarea aleasă, Ford oferă o cutie manuală cu șase trepte sau una automată cu 10 rapoarte.

MOTORIZĂRI FORD MUSTANG COUPE
(Date tehnice complete AICI)
PREȚ
(euro, TVA inclus)

Motor Putere
(CP)
Transmisie
2.3 EcoBoost Benzină
290 CP
Man6
Aut10
38.800
40.800
5.0 V8  Benzină
450 CP
Man6
Aut10
44.800
46.800

MOTORIZĂRI FORD MUSTANG CONVERTIBLE
(Date tehnice complete AICI)
PREȚ
(euro, TVA inclus)

Motor Putere
(CP)
Transmisie
2.3 EcoBoost
Benzină
290 CP
Man6
Aut10
42.800
44.800
5.0 V8 GT Benzină
450 CP
Man6
Aut10
48.800
50.800

Ford Mustang facelift este oferit cu un sistem de alertă în funcție de distanță, cu funcția cruise control adaptiv și cu sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare cu menținerea acesteia.

Trei culori noi de caroserie sunt disponibile pe muscle car-ul Ovalului Albastru: Kona Blue (700 de euro), Orange Fury (1300 de euro) și Burgundy Royal Crimson (700 de euro).

FORD MUSTANG FACELIFT vs. principalii concurenți

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Ford Mustang Coupe
V8, 5.0 litri, Aut
450 12.1 4.5 46.800
BMW M4
3.0 litri, Aut
431 8.3 4.3 86.821
Mercedes-AMG C63 Coupe
V8, 4.0 litri, Aut
476 8.9 4.0 78.300
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru