Detalii noi despre viitorul SUV Audi e-tron: putere maximă de 402 CP și o autonomie de peste 400 de kilometri. Debutul este programat în 17 septembrie

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 08.08.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi a publicat o serie de imagini și informații noi referitoare la SUV-ul electric e-tron. Nemții testează la Pikes Peak noul sistem de recuperare a energiei, iar conform datelor, un kilometru parcurs în coborâre poate "introduce" în acumulatori suficientă energie pentru a rula o distanță egală cu cea amintită mai sus.

Audi oferă informații noi despre versiunea de serie a lui e-tron prototype. SUV-ul electric pregătit de constructorul german va fi prezentat oficial în 17 septembrie în cadrul unui eveniment desfășurat în San Francisco.

În prezent, nemții testează sistemul de recuperare a energiei de pe viitorul e-tron în Colorado, SUA. Mai exact, testele s-au desfășurat la Pikes Peak, iar oficialii Audi spun că pe cei 31 de kilometri parcurși în coborâre, sistemul de recuperare integrat pe e-tron a reușit să "introducă" în acumulatori suficientă energie pentru a parcurge o distanță aproape egală cu cea amintită mai sus.

Audi spune că sistemul de recuperare a energiei disponibil pe viitorul e-tron va avea trei moduri de lucru: recuperare prin frânare, coasting automat și coasting manual prin intermediul padelelor. 

Viitorul SUV Audi e-tron va avea două motoare electrice capabile să ofere 355 CP și 561 Nm pentru maximum 60 de secunde. Totodată, prin comutarea selectorului din modul D în modul S, sistemul electric de propulsie va oferi 402 CP și 664 Nm pentru maximum 8 secunde.

În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în mai puțin de 6 secunde. Viteza maximă este limitată la 200 km/h. Autonomia anunțată de constructorul german este de peste 400 de kilometri conform noului standard WLTP.

În trecut, Audi a anunțat că viitorul e-tron se va putea încărca de la stații cu o capacitate de până la 150 kW, iar în 30 de minute va avea suficientă energie pentru "următoarea etapă a unei călătorii de lungă durată" (cel mai probabil, în acest timp, bateriile vor ajunge la 80%). În plus, SUV-ul electric va fi disponibil opțional cu camere video în loc de oglinzi laterale. La interior, clienții vor găsi 5 ecrane. Două dintre acestea au diagonala de 7 inch, sunt poziționate în partea din dreapta-sus a portierelor și au rolul de a afișa imaginile surprinse de camerele video amintite mai sus. Celelalte 3 ecrane sunt dedicate instrumentarului de bord, sistemului de infotainment și sistemului de climatizare.

SUV-ul electric Audi e-tron poate fi rezervat și pe piața din România.

Constructorul german a alocat 50 de unități, iar cei interesați trebuie să facă rezvarea pe site-ul oficial Audi România și să achite o taxă de 1.000 de euro plus TVA (1.190 de euro) la cursul BNR din ziua plății.

Comentarii (2)

  • ACE - Craiova
    Sa recapitulam in ceea ce priveste SUV-urile 4x4:
    1) TESLA Model X;
    2) JAGUAR I-Pace;
    3) MERCEDES EQC;
    4) AUDI e-tron......
    Cea mai mare autonomie dintre ele: TESLA Model X in varianta cea mai capabila - cca. 500-520 km in ciclul american EPA (aprox. 500 km in noul ciclu de masurare mondial WLTP)......
    MULT SUCCES SI EUROPENILOR !!!!!
    BMW ....unde esti ...?!
    6 6
  • kim_vl
    Din ciclul "hai sa-i mai prostim pe prosti": sa dai 1000 de euro pe o bicicleta electrica cu care sa se plimbe piti prin oras fara sa stii pretul final.
    2 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru